439 matches
-
închide poarta fericirii. Dar Eleggúa închide și deschide și poarta nefericirii. El este primul din grupul războinicilor, Oggún, Ochasi și Osun și a cîștigat suficiente priveligii împreună cu Olofi, Obbatala și Orula, ca să fie primul ca putere... Sigur, este firesc, răspund aiurit de tot. Dar, din păcate, dacă Eleggúa aduce fericire cînd vrea, el este mereu acompaniat de Echu, cel care încarnează toate problemele, primejdiile care pîndesc omul. Nu este Diavolul, dar este prezent în toate necazurile noastre... Of, Doamne, Doamne, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cubanezul rămîne mirat, blocat. Veronica scoate reportofonul și se duce la muncitor. Hai, zi-i! Omul chiar că nu înțelege nimic. Reportofonul este împins sub nasul său. Domnule, mai spune o dată ce ai vrut să spui! Omul se retrage jenat, complet aiurit și bîiguie speriat: Dar n-am vrut să spun nimic... Cum n-ai vrut? Ai început să zici "buenos días señora", nu? Am vrut să răspund la salut, atîta. Păi, mai spune o dată. Hai, spune! Cubanezul se uită disperat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
-vă sub pături cu totul. Respirați sub pături. Așa. Stați cuminți acolo. Bine. Tușeam și respiram cu greutate sub păturile care ne protejau de fumul iute și înecăcios. După un timp, focul s-a stins de la sine, iar noi stăteam aiuriți și terminați, înfricoșați și debusolați, neștiind ce avem de făcut. Ce-i cu noi? De ce toate astea? Încotro să ne îndreptăm și cui să-i cerem ajutor?? Camera se răcise. Ritmicitatea procesului respiratoriu putea fi urmărită privind la jetul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a optat pentru varianta B, nu însă înainte de a face un semn complice din coada ochiului stâng, așa, ca și cum ar fi spus: "Ehei, știu eu cât de șmecheră ești, Rozalie, vrei să mă așez pe ceva tare, pe un taburet aiurit, în loc să stau comod, colo, pe marginea patului, nu? M-am prins eu! Ești glumeață, doamnă Rozalie!" Și s-a așezat. Efectul nu a fost dintre cele mai plăcute. Patul fiind ceva mai jos, iar onorata doamnă ceva mai înaltă, și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
scutecel purtând urmele evidente ale suferințelor lehuzei îl prezintă pe nou-născutul apărut pe lume ca pe o victorie zdrobitoare a vieții asupra morții. Oamenii din moară priveau la omul cu pâinea în mână și la copiii stând în picioare completamente aiuriți, pierduți. Cei de pe verandă se îmbulzeau uitându-se curioși pe geam ca la un spectacol nemaivăzut și răscolitor. Morarul-șef s-a uitat mai atent la noi și a înțeles că treceam printr-un moment cu totul special. Te văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mine, pentru întreaga mea existență viitore: Dragul tatei, uite, maică-ta ți-a cumpărat o capră ca să bei zilnic lapte, să fii mereu sănătos. Să nu bei nimic altceva în toată viața ta decât lapte. Mă uitam la el complet aiurit, neînțelegând nimic din spusele lui. Ce anume voia tata să sublinieze? Știa cum se va desfășura existența mea viitoare? Era vreun Nostradamus? Din păcate n-am ținut cont și n-am dat importanță sfatului său înțelept. Și ce-a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
urmă de poză. M-a obsedat acest dialog. Parcă aș fi citit ceva din Dostoievschi. * Aș fi vrut să continui discuția în vis. Dar, comandându-ți visele, ți le blochezi, automat. Astă noapte am visat cu totul altceva, nesemnificativ, fragmente aiurite care nu se pot angrena într-o metaforă, într-un rebus cu vreo urmă de sens. * Dimineață cu peisaj strălucitor, cuminte, de abecedar. Munții s-au îmbrăcat cu un strat de zăpadă de un alb îmbietor; de bună seamă, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ei cu un chil. Spre deosebire de alte străzi care au rămas, cum am văzut, într-un echivoc atât de penibil, încât oricine (indiferent de pregătirea intelectuală) își poate permite să viseze la ele fără nici o restricție, inventând tot felul de povești aiurite, despre strada "La zece mese" îți poți închipui fapte mult mai puțin fanteziste. Astfel, putem aprecia, cu oarecare certitudine, că "La zece mese" nu avea o clientelă compusă doar din militari cu trese și civili modești predestinați unui consum limitat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
prea puțin dulce, în schimb roșiile le-am ales pe cele mai frumoase. Oare le poți mânca fără să ți dăuneze? Dacă ai ști cât mă bucur de ploaie: acum pot în sfârșit să respir și eu! Mama ta, foarte aiurită În orice caz, după evidenta ameliorare a cazului meu, nu tre buia în nici un chip să stau mai mult de două săptămâni în acel spital, de altfel destul de primitor. Cu trei zile înainte de acest termen s-a întâmplat însă ceva
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
consoartă - femeie tare a dracului și foarte dame des halles - reușea prin sentințele ei ridicol de categorice să impună reuniunii o atmosferă de Bunbury, în care de altfel și juca. Râdeam cu toții de ne prăpădeam, dezlănțuiți și isterici, în timp ce Mihai, aiurit, alerga tot timpul la bucătărie și înapoi, chi purile s-o ajute pe Alice, dar de fapt pentru a-și ascunde febri litatea și emoția... Intrigată și fericită totodată, Alice, până la care răzbăteau revăr sările de hohote din casă, îl
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cu nisip. Pentru variație, ca să-și bată joc de teama mea exagerată, de ins „nevricos”, o gutuie preferă să cadă pe tăblia metalică a mesei rămase din vară sub pom, provocând un zgomot asurzitor. Mai să sar din pat, complet aiurit timp de câteva secunde de această malițioasă surpriză. * Într-o noapte de vară a anului 1984, am simțit suflarea de gheață a zidului Berlinului, rămas altfel invizibil. Ne aflam, așteptând trenul ce urma să ne ducă la Heidelberg, „la Sami
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
se zbârlește pe coamă. Un fior îl fulgeră de-a lungul prin șira spinării și-i încovrigă coada de-a-ndăratele până-i înfige vârful în pântece... Ochii tulburi caută încotrova un punct de scăpare, dar abia se pune problema în mintea aiurită, și o piatră l-a izbit peste bot, alta la o încheietură, un lemn peste șale și altele plouă... El își iese acum din sine: mașina cea vie dă drumul rezervei de energie - pentru așa moment o păstra - nici un gând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ani, atent nevoie mare cu juna și trupeșa fecioară adusă până aci cu stăruinți și șiretli curi, uimită și nedumerită Încă de tot ce abia cunoscuse și pătimise, rușinată să privească la lume, mâncând cu nasul În farfurie și ascultând, aiurită, nesfârșita incantație a șarpelui, fruntea răutăților lumii, iscoditorul, Îndemnătorul și vinovatul de toate relele pământului. Hotelul orașului, Steaua, era clădit larg, cu scări, culoare și odăi nemăsurate, cu uși duble, paturi de mare răsfăț, lavoare cu lighean de majolică, atât
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
râde, mucalit: Trei... trei cai de olac.... trei au crăpat sub mine!... Gherasime!! îl zgâlțâie Ștefan. Nu mă fierbe!! Nu mai vin?!?! Turcii?!?! Mahomed?!?! Vorbește!! Turcii, Măria Ta!... Mahomed, Măria ta! silabisește el răspicat. Cum așa?!?! se clatină Ștefan amețit, aiurit. Mi-ai trimis vestea că vin!. Ci spune odată!! îl zgâlțâie el. Boierii freamătă, chiuie ca la nuntă. Veni-le-ar numele! strigă Mihail. Iaca! Spun! Podagra! Podagra?! Podagra Padișahului!... Și ciuma!... Și ciuma?! Ciuma! Podagra și ciuma! repetă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în triumf căpitanul Gherasim. Au ridicat tabăra de la Adrianopole, să nu se întindă molima. Oastea adunată de plecare spre Moldova s-a risipit. Acuma, de-or veni... la anu', poate... la anu' de-or mai veni... La anu'?!... șoptește Ștefan aiurit. La anu'?! Gherasim smulge plosca din mâna unui boier, râde și trage dușcă după dușcă, gâlgâind. Iisuse... La anu'... Fantastic... murmură Ștefan. I se moaie picioarele... Cade în genunchi.... Se face ghemotoc la pământ, cu fruntea la pământ. Rămâne așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să-mi rupi anteriul... Tace... Tăcere, lungă tăcere... Și, după un timp ce pare lui Ștefan fără sfârșit, se aude glasul lui Daniil, grav, solemn: Află dar! Nu vei fi biruit... dar nici biruitor nu vei fi!" Câteva clipe, Ștefan, aiurit, nu pricepe: Eu fierb... și sfinția ta mă pune să dezleg cimilituri... Cum vine aiasta? "Nici biruit... nici biruitor?" Nu înțeleg? Ori, ori! Nu te juca cu inima mea, că șoarece nu-s... și nici pisică nu ești! Daniil zâmbește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
suntem ascultate, unde ni se pun note. (Nu mi-au dat pentru săptămâna asta 14 cărți de citit și de știut să răspund la seminar, în fața a 200 de persoane?) Cu cât avansez în studiul politic, cu atât sunt mai aiurită, mai zăpăcită, îndoindu mă de inteligența mea, de capacitatea mea de înțelegere. Ieri m-am ascuns în spatele unei doamne, de frică să nu mă asculte. [...] 58/1948 13 iunie [1948], duminică, ora 7 seara Draga mea, ce grea duminică. Sculată
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
scrie un roman de moravuri și de observație socială și a și reușit. Balanța are o structură simplă: istoria a două destine (Nela, specialistă în psihologie, și medicul Mitică Bostan), iar în jurul ei se adună un număr mare de „întâmplări aiurite”. Cartea se citește cu plăcere și cu interes. Are o notă senzațională și, uneori, voit tenebroasă. Balanța dezvoltă, totuși, o temă sentimentală: iubirea dintre doi tineri intelectuali în timpul marilor inundații. Violențe, răpiri, anchete, intrigi, alianțe bizare (dintre o prințesă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
și ce se poate și ce nu se poate!" Atuncea băiatul, simțind că trece dincolo, îl chiamă spre el. Îl vede venind, îi ia mâna, i-o sărută, apoi se întoarce cu fața la părete și moare. E înmormântat. Când se întoarce, aiurit, dela groapă, bătrânul aude într-o odaie și pe al doilea copil tușind cum tușea cellalt. Atunci are intuiția pedepsei pentru crima pe care a săvârșit-o și vede că trebuie să se predea justiției. Se duce la judecător. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
concurs de împrejurări : un lucru, o scrisoare, un bilet de amor și o persoană rămasă într-un relativ anonimat, formă de minimalizare semnificativă, Cetățeanul turmentat. De remarcat că biletul de amor ca element declanșator și intrigă ca și acest personaj aiurit ne situează mai degrabă în spațiul commediei dell’arte. Cetățeanul turmentat sea- mănă cu acei zani care populează universul burlesc al acestui tip de teatru popular. Radu Stanca și Ion Negoițescu vor încerca să emancipeze comediile lui Caragiale tocmai de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de sectă, imitându-i parcă pe compozitorii și pictorii ultimei modernități, care nu numai că nu suferă de inaderența publicului cât de cât larg, dar Își fac și un merit, un orgoliu din aceasta, dând vina tocmai pe acest public, aiurit și dezabuzat de drumurile artei și ale gândirii contemporane. Nu vorbim de Greci, la care limbajul filozofic era Înțeles de cercuri relativ largi, dar este suficient să ne amintim de cenaclul doamnei Schopenhauer (mama filozofuluiă la Weimar, unde Goethe Îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ascultau un timp, le lăsau câteva mărci sau nu le lăsau nimic și-și continuau drumul. De asemenea mi s-a părut curios să văd tot pe stradă tinerii așa- zis hipiști îmbrăcați în haine negre în special, cu freze aiurite, dar ce să mai spun, că văd că și la noi moda nonconformiștilor prinde tot mai mult teren. Ce mi-a plăcut nespus de mult a fost participarea la un carnaval al toamnei. Fiică-mea îmi explica: Trec grupuri, grupuri
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
vinovat ori măcar responsabil pentru suferința lui Pampu, pe care acum o povestea în detaliu. - Te-a-nțepat și pe urmă a dispărut? - Nu. A intrat în mine, în sângele meu. - De unde știi că n-a ieșit? - Știu precis. Gongea îl privea aiurit. Se uita în ochii lui negri și rugători și nu-i venea să creadă că Pampu, pe care îl știa de când era copil, stă acolo atât de liniștit și-i povestește cum a intrat dracul în el. În mod normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și ciorapi, dar el nici nu observase, nu-i spusese nici o vorbă, nu trecuse nici măcar pe la fereastra camerei ei. Sâmbătă coborâse la bucătărie și îl zărise doar de departe. În noaptea de Înviere îl văzuse la biserică, dar el părea aiurit, se uita pe deasupra mulțimii, preocupat parcă de mirosul de mărgăritar amestecat cu tămâie. Stătea cu nările umflate, ca omul care adulmecă. Ziua de Paște fusese cu adevărat de coșmar. Spătarul plecase fără să-i spună la revedere, iar ea privise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
conchide Săvuleasca, revenind la subiectul de la care se dezvoltaseră mai apoi panseurile pe seama Milenei. "Cam ciudat. O fi el zăbăuc, da' funcționa tot timpu' într-un program al lui." " Da. Asta mă pune și pe mine pe gânduri. Era el aiurit, dar nu sărea calul niciodată. Mai avea momente când trebuia să tragi de el, dar era îndeajuns un imbold și se urnea. Totuși, era un băiat bun. Da' o asemenea chestie te face să-ți închipui orice..." Măi să fie
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]