312 matches
-
își târau de colo-colo chingile de cânepă. Nu am văzut-o niciodată decât în purpuriu. Chiar și în casă purta un halat de satin roșu. Avea părul foarte negru și fața mi s-a părut întotdeauna bântuită de-o umbră albăstrie cu urme subțiri de sidef trandafiriu. Puștiul stătea apatic într-un fotoliu vechi, care, prin mărimea sa înflorată, îl făcea să pară și mai subțirel. Era într-adevăr subțire și delicat, cu ochi fermi, atenți și abătuți. Am ieșit o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
subțiri ale unei uși." Citind, am simțit teroarea sărată a împlinirii unei profeții. Ea a crescut brusc, tinzând spre infinit, o dată cu un țiuit galben- auriu, insuportabil, în tâmple. Simțeam că mi se dizolvă țeasta în flăcările groazei. În noaptea ușor albăstrie, spre dimineață, nu am fost sigur că n-am trecut în alt vis .Deci, dacă voi continua să scriu azi, o voi face dintr-un impuls interior și doar pentru mine.) După vizita acelui negustor de jucărele, armonia din gașca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
singura persoană din salon care scrie. La geam e patul Laviniei (Lavița, cum își spune singură), care mâzgălește cu febrilitate, opt ore pe zi, scrisori de dragoste către un oarecare Doru. Textul lor e foarte spațiat pe paginile roze, portocalii, albăstrii sau violete, așa încît rămâne loc destul pentru desene. Lavița, cu limba scoasă de-un cot, ca un copil mic, desenează cu creioane colorate flori, prințese cu ochi mari și nasul format doar din două puncte negre, porumbei și inimioare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
șoldul meu. Nu spun nici un cuvânt, ca atunci când ieși de la cinematecă și ți se pare de prost gust să începi să comentezi filmul cu prietenul care te-a însoțit. Pur și simplu îl lași să se sedimenteze, imagine cu imagine, albăstriul ftizie al Pădurii de mesteceni, griul perlat al Dueliștilor, roșul murdar al Iluminării, vernilul și sepia și brunul celor Cinci seri. Ei, da. Îmi place să te ascult, poeteso. Țin minte cum la ceaiul ăla de la care ne cunoaștem ți-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
joc. Oasele lor probabil că erau subțiri ca bețele de chibrit, iar peste oase aveau doar piele, pe care fluturau lent haine prea scurte. Fiecare pală de vânt le ștergea contururile. Fețele lor, pierdute parcă în nori, erau identice, bolnave, albăstrii. Femeia avea părul vopsit într-un mov bătrânesc, iar tânărul, fiul ei probabil, era blond-alburiu. Era și mai subțire decât maică-sa și șchiopăta de un picior. Gambele și coapsele lui trebuie să fi fost lungi, tari și subțiri ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu totul în subterană. I se mai vedea doar creștetul șovăind în umbra tot mai deasă. Tunelul era ușor oblic, ca o scară de pivniță, iar la vreo zece metri mai jos părea că devine orizontal, căci creștetul cu șuvițe albăstrii al Balenei nu se mai văzu după vreun minut de coborâre. Am mai așteptat puțin și-am coborât și noi, una după alta. Dacă ne-ar fi văzut cineva, ar fi crezut că are de-a face cu un miraj
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rămânând fiecare pe la casa ei. Pe fondul întunecat al câmpului, chipul fetiței roșcate avea culoarea fildeșului. Albul, ochilor îi reflecta soarele portocaliu în scântei de lumină, în colțul unuia din ochi am văzut o vinișoară, ca un fir de lână albăstrie. Ne-am privit multă vreme, fără să ne spunem nimic, ea melancolică și gravă, eu sufocată, dusă de pe lume. Când mi-a luat mâna, palma ei era udă de emoție. Ne-am împletit degetele. Simțeam, o spun în fine, că
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
eram de nostalgică și de fericit-nefericită, i-am privit uimită șoldurile ca de iapă în timp ce, lăsând o umbră neagră CA de gândac, se îndepărta peste câmp, pe cărarea spre foișor. Foarte departe se vedeau pe același drum alte două siluete albăstrii. Am intrat în casă și m-am dus direct în camera mea. M-am trântit pe pat. Am zăcut vreo oră, fără să mă gândesc la nimic, fără să fiu prezentă. Stăteam pe burtă, fără să-mi pese că-mi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pentru noi?), în fiecare boabă sidefie se răsfrângeau, în minuscule fulgerări de lumină, grădina noastră, casa și straturile de flori. Rochia, care-i venea până la glezne, era de o extravaganță nemaivăzută. De un verde brutal, cu ape când galbene, când albăstrii, se despica în față, în unghi ascuțit, pînji la brâu. Cele două fâșii care-i acopereau sânii minusculi se înnodau la ceafă cu o fundă bogată. Pe braț îi zăngăneau brățări cu strasuri și emailuri, iar pe degetele cu unghii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să păstreze numai tubul transparent. Cu el, ne spuse apoi, aveam să facem baloane de săpun. Era minunat. Ne-am repezit în casă și-am adus niște castronașe de sticlă zgrunțuroasă, cu floricele în relief, în care am făcut soluția albăstrie de apă cu săpun. Am căutat paie și tulpini tubulare și, din nou urcate în camion, ne-am pus pe treabă. Curând, camionul aproape dispăruse, cu noi cu tot, sub zecile de globuri curcubeene, luate de vânt și împinse spre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
minunatele supernove, care chirceau stelele mai mici până ajungeau pitice albe, pulsari sau disperate găuri negre, pe unde materia se pierdea într-un alt univers. Era suprafiresc să fii în stare să privești cum miliardele de stele galbene, alb-strălucitoare sau albăstrii, aglomerate în păienjenișul plat, rotitor al galaxiei, cele mai multe fiind sisteme duble sau chiar multiple, precum Pleiadele sau Hyadele, unele de câteva ori mai mari decât Soarele, ca Regulus, Sirius, Rigel, Arcturus, iar altele de magnitudine pozitivă mergând până la +14 și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care ar fi putut cere ajutor, George, Rozanov, erau cei mai bântuiți dintre toți. Alex privi dincolo de lăzile de gunoi, spre strada pe care felinarele nu se aprinseseră încă. Dacă își încorda însă ochii, putea vedea limpede în lumina difuză, albăstrie. Nu era nimeni în jur. Deodată, o mișcare subită, alături de ea, o făcu să tresară și să se dea cu un pas îndărăt. Apăruse ceva, dincolo, de cea de-a treia ladă de gunoi. Vulpea-mascul, care se uita la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
s-arunc pumni cu licoare. Adiacent se umplea laguna țestoaselor apa îți licărea printre sâni Vezuviul și Etna deportați trasau pe cer dâre de fum cenușii care-ți țâșneau prin gură, unindu-ne Secvențial, altădată, ningea cu fulgi mari, fierbinți, albăstrii așteptam în cameră și număram zilele rămase în frunze și stele. Lmina felinarelor despărțea starea unui aion sălbatec, depășit, zăpada îți scârțâia pe sub tălpi îmi strigai numele, viața alerga inutil dar subtil, clasat și interogat, selecționat însă secționat în mii
Flash-uri by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83710_a_85035]
-
cel puțin un baron, cu pat cu baldachin în mijlocul încăperii. Am zis noapte bună bucătă resei tot mai adormite și am rămas în întuneric deplin. Am orbecăit până la ușa dormitorului și, când am deschis-o, s-a făcut o penumbră albăstrie, căci fereastra era plină de arbori negri și stele. Era o lumină tristă și pură. Mi-am trântit valiza lângă pat și i-am deschis încuietorile. Fără să-mi scot ca nadiana (doar gândul îmi făcea rău), am scotocit după
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
mai multe invenții pentru locomotive. Dar de ce plânge? De ce zace prăbușit în scaunul lui din fața planșetei și varsă într- una lacrimi? Ana îi aruncă mingea. El tresare și o prinde. Zâmbește printre lacrimi, din ochi i se revarsă blânde flăcări albăstrii. Ana șoptește pentru ea, dar se aude până la mine: „Inventatorule dragă, ești un copil mare!”. Acum s-a oprit din plâns și vorbește. Îi spune Anei că îl bucură nespus venirea ei. Ea se miră că îl găsește plângând. El
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
întrebările ce le avea de pus erau multe. Dar perspectiva oferită privitorului de pe terasă îl întârzie. Căci înțelese cu această ocazie de ce nu putea vedea valea, dincolo de grădină. De la balustrada terasei, privirea se pierdea hăt în jos, într-o adâncime albăstrie. Căci colina pe care erau construite vila-spital nu era, în fapt, o colină, ci unul dintre contraforturile nu prea înalte ale muntelui. Putea distinge, undeva în jos, punctul unde panta întâlnea orizontala. Putea vedea și arborii care acopereau kilometri întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ca de sărbătoare...). „Nu, nu“, am spus, „n-aș vrea să vă tulbur odihna“. El și-a culcat capul pe pernă, zăcea liniștit, mă deprinsesem cu semiîntunericul din odaie, începusem să deslușesc până și ochii bătrânului, acoperiți de o pieliță albăstrie, Spiritul-Femeie a vrut să-mi dea ceva de mâncare, n-am primit, „Ia măcar un ou“, zicea, am luat un ou fiert, nu l-am mâncat, l-am pus în buzunar. „E bolnav ?“, am întrebat arătând cu capul spre cel
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
zi am părăsit orașul. Trenul pleca din aceeași gară periferică. De data asta, poate pentru că era la amiază, se găseau destule locuri libere, dar noi am rămas la fereastră ca să privim lanurile de porumb îngălbenite, apele nămoloase ale Sabarului, luncile albăstrii ale Argeșului și Neajlovul pierdut printre fantomatice mlaștini și întunecate păduri... Când am coborât în gara aceea, valuri de liniște senină m-au năpădit din creștet spre tălpi, ca să se scurgă în pământ. Mă amețeau, era bine. Trenul s-a
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
printre distanțe. Eram din nou liniștit. În fața mea se întindea, ca un ochean uriaș, tubul, pe marginile căruia se desena ceva ca un cerc negru, deși fără culoare. De fapt, nu era nimic acolo. Iar înăuntru cercului plutea o lumină albăstrie și blândă, nu știu cum să spun, o iradiere în care totul părea albăstriu, până departe, la nesfârșit. De acolo venea un vuiet, ca răsuflarea unei balene gigantice. și tot acolo, pe un maldăr de trestii uscate, ședea Zenobia, mă aștepta, dar
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ochean uriaș, tubul, pe marginile căruia se desena ceva ca un cerc negru, deși fără culoare. De fapt, nu era nimic acolo. Iar înăuntru cercului plutea o lumină albăstrie și blândă, nu știu cum să spun, o iradiere în care totul părea albăstriu, până departe, la nesfârșit. De acolo venea un vuiet, ca răsuflarea unei balene gigantice. și tot acolo, pe un maldăr de trestii uscate, ședea Zenobia, mă aștepta, dar eu știam că ea se afla dincoace, la capătul acesta, care poate
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
unei balene gigantice. și tot acolo, pe un maldăr de trestii uscate, ședea Zenobia, mă aștepta, dar eu știam că ea se afla dincoace, la capătul acesta, care poate că era capătul celălalt, și nu voiam să alunec încă în albăstriul tubului. „Sunt cuminte“, i-am spus și am zâmbit amândoi. Simțeam cum abisul fără sfârșit al tubului încerca să mă aspire, dar izbuteam să rezist. Lângă fruntea mea, Dragoș dormea neclintit și moale. Vedeam cum genele i se lungeau și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
întrebările ce le avea de pus erau multe. Dar perspectiva oferită privitorului de pe terasă îl întârzie. Căci înțelese cu această ocazie de ce nu putea vedea valea, dincolo de grădină. De la balustrada terasei, privirea se pierdea hăt în jos, într-o adâncime albăstrie. Căci colina pe care erau construite vila-spital nu era, în fapt, o colină, ci unul dintre contraforturile nu prea înalte ale muntelui. Putea distinge, undeva în jos, punctul unde panta întâlnea orizontala. Putea vedea și arborii care acopereau kilometri întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Bucureștenii aveau o zi rea. Ninsese, până la sfârșitul anului mai erau 12 zile, până la sfârșitul zilei 12 ore. Pe marile bulevarde, unde roțile avansau mai încet decât picioarele, era aprinsă luminația festivă, la care puțină lume mai ridica ochii. Picături albăstrii lunecau a plâns în plasa de beculețe atârnată deasupra șirurilor de roți fără început și fără sfârșit. Undeva, îngropat în rând, era, ca o mică pată galbenă, vechiul automobil al gazetarului Dan Crețu. Mergea spre aerodrom, după ce trecuse pe la redacția
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
garnisite cu sâni tineri și coliere ieftine sau cercei lungi, apoi, după caz, cămăși, haine de stofă groasă, ba chiar și-o cravată, însă jos, spre podea, totul era ca o uniformă, și la femei, și la bărbați: aceiași pantaloni albăstrii sau negri, fără dungă, cizme sau ghete comode, care lăsau amprente de noroi pe parchet, după dimensiunea și modelul tălpilor. Și încălțămintea lui Dan, care ieșea în evidență. Câțiva redactori și redactorițe, corectoare și oameni din tipografie se adunaseră cam
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
O creatură inventată să întunece totul în jurul ei." Telefonul târâi o dată scurt și bărbatul tresări. Ridică receptorul, dar legătura se întrerupse. Se așteptase să audă glasul necunoscutei. Aprinse o țigară și trase scrumiera mai aproape. Streșinile plângeau monoton, lumina devenise albăstrie. " Ciudat." Femeia aceea știa totul despre el. Povești vechi de douăzeci sau treizeci de ani, pomenise întîmplări, străzi, nume uitate... Joe, contrabandistul cu un singur ochi, banda lui Alessandro la Neapole... " Ați fost locotenentul lui, domnule Scarlat. I-ați sedus
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]