323 matches
-
diminețile i-l prindeam iarăși la încheietură. Sprâncenele acestui om al durerii aveau între ele cute adânci. Nu se mai însenina ni pi decât când îi venea familia: o femeie oligofrenă, operată la cap, chiu. În frunte, unde o cicatrice albăstrie, intersectată de suturi, se arcuia până intra în păr, și o fetiță normală, mândria cea mare a cizmarului. Trei sferturi din timp vorbea numai despre ea, cât de bine învață, cum se joacă... Într-o dimineață, la vizita medicală, domnul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în caiete de școală, scorojite de intemperii, și alte minute ca să citesc alte litere ciudate: mațele sleite curgând din burta unei pisici moarte, cu dinții rânjiți. Cioburi de sticlă prezervau în carnea lor de meduză eșantioane de înserare, mici focuri albăstrii, triunghiulare văpăi indigo. Le culegeam uneori și, mai târziu, pe masa mea de lucru, le aranjam în șiruri evolutive, ridicîndu-l pe primul ca să văd în el o lumină larvară, acel azur nediferențiat de la ora unsprezece a lunii martie, indolent și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cincilea, în care lumina își repeta filogenia, în care-i creșteau branhii și organe apoi resorbite, specifice altor după-amieze, din cretacic și miocen, până la ultimul ciob, cu lumina umană, adevărata lumină permisă ochilor noștri. Țineam mult în dreptul ferestrei acel ciob albăstriu, dar plin ca o fiolă cu purpură. În ea, nu mai înalt decât degetul mic, dar cu fiecare rid, por și aluniță vizibile pe pielea lui ca sub o lupă puternică, locuia un homuncul tăcut, cu fața, pieptul și membrele
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și ridicase halba către buze. Pe când sorbea, impregnîndu-și mustața de spumă, își mai aruncă o dată, nerăbdător, ochii negri, încruntați și întotdeauna prea serioși, către intrarea grădinii, unde, pe uliță, dormitau câțiva muscali cu birjele. Avea pleoapele tivite cu o dunguță albăstrie (cum avea să le aibă, peste un secol, și strănepotul său Mircea), iar genele atât de groase, atât de întunecate, încît puteai vedea cioplitura în Patru muchii a fiecăreia dintre ele, fibroasă în arcuirea ei ca un fir din coada
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ferestrele zidite, căpitanul, în înaintarea lui monotonă și nesfârșită, ar fi văzut de multe ori zorii, amiaza și amurgul, apoi cornul erodat, dar tot mai plin în fiecare seară, al lunii. Își aminti, pe când încerca să deslușească ceva în ceața albăstrie a depărtării din fața ochilor săi, cum văzuse, cu ani în urmă, pe când mai scurma țarina în satul natal, un flăcău scopindu-se cu mâna lui. Într-o noapte de iarnă se-ntorcea cu căruța prin nîrvari, un sat vecin cu Tîntîva
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
La curățenia de Paști o mai găsea mama și, plină de piulițe, de frimituri, de scorojite bucățele din jocul Albă ca Zăpada - scufia și o parte din fața unui pitic, un fragment de pantof lângă o ciupercuță, un nor pe cer albăstriu -, o lua pe făraș și-o arunca la ghenă. Ce am visat, ce am clădit și ce am trăit din toate pozele color pe care mintea mea le dezlipește sfâșiat, fragmentar, de pe pereții ei interiori, unde stau ca afișele lipite
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pași distanță. Inima i se opri, iar lumina lăsă imediat locul întunericului. 16 Când Balamber își veni în simțiri, furtuna încetase. Deschizând ochii, constată că privirea îi era încețoșată. La început, îi veni greu să limpezească imaginea fâșiilor de nori albăstrii ce alergau, pe deasupra sa, către răsărit, scăldați în lumina portocalie a unui nemaivăzut apus; sub mângâierea vântului, frunzișul primăvăratic, proaspăt, al copacilor tremura, lăsând să cadă stropi de ploaie. îl durea capul, își simțea fața arzând, dar, în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mișcare, se înecau, deși apa nu era prea adâncă. Lumina zilei se stinsese; lupta continua în confuzie, într-un peisaj de coșmar, în care fulgerele pe care cerul le descărca asupra combatanților luminau, din când în când, cu o lumină albăstrie mulțimea care, biciuită de furtună, se agita în apa clocotitoare. Ploaia se făcu grindină, fără ca din această cauză războinicii celor două părți - care, în plus, aveau zdravăn de lucru ca să-și țină sub control caii îngroziți și împiedicați de fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de ea. Apoi o cufundai în călimară; un ultim moment de reflecție și vârful peniței zgâria forme învățate care ticluiau cuvinte și fraze. Simțeam cocoașa plăcut dureroasă de la degetul mijlociu, unde apăsa curbura tocului și se formase o bătătură ușor albăstrie; ajunsesem pe pagina de caiet liniată la cei doi războinici din imaginea de pe vază, descriam - așa cum puteam mai bine - la pupitrul procurat de la „cel mai mare centru de mobilă“ cum unul dintre cei doi eroi îl pansa pe celălalt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Beach cu un tip fardat, pe nume Sheldon. — Of, futu-i, Shelly, sunt prietenii tăi, n-ai decât să facu tu lipia cu usturoi. Mamă, micuții tăi gentlemeni au crescut de-acum mari și stau întinși pe prosoape de plajă albăstrii, etalându-și narcisismul furios. Și, oi Got, mă pomenesc strigat de unul dintr-ăștia: — Alex? Alexandru cel Mare? Ia zi, dragule, n-ai văzut unde mi-am pus tarhonul? Poftim, mamă, iată-ți micul gentleman sărutându-se pe buze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de culoarea abanosului și cu tenul ca laptele. Mi-am cerut permisiunea de a mă așeza lângă ea și ea a fost de acord, schițând un surâs de giocondă și săgetându-mă scurt cu ochii ei minunați, negri, cu ape albăstrii, probabil mi s-a părut, deoarece avea în jurul ochilor câte o pată asemănătoare azurului. Oricum, avea talent la amestecatul nuanțelor de culoare: de la păr și ochi și până la săndăluțele cu care erau încălțate acele piciorușe fine, de antilopă, totul era
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
luminile satului. Procurorul se trezi dimineața într-o larmă de glasuri sub fereastră. Apăruse la geam lumina zilei. Ningea sclipitor. Peste tot se așezau pașnic poduri înstelate. Roiuri de fluturi izvorau, covârșind pământul și casele care, între troiene, căpătaseră cușme albăstrii. Un copac, care abia ieri își gravase din țurțurii de gheață de pe ramuri autoportretul pe omăt, era azi înfofolit în puf. Spre cer urcau drumuri podite cu diamante. Omul legii și-aduse aminte de copilărie. Ca ș- atunci, el se
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
eram jos, pe pământul ca o bătătură, într-un loc din care Pobeda se vedea parcată de-a lungul. Și normal c-am nimerit, am nimerit din prima, i-am făcut parbrizul pulbere, am umplut capota de cioburi mici și albăstrii (ca solzii de plătică), iar Fane m-a alergat, m-a prins și mi-a sucit mâinile la spate până au venit plutonierul și nevastă-sa (asistenta care îmi făcuse o dată moldamin, când eram răcit), țipau roșii ca racii fierți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
eu de el cu aceeași fericire atavică pe care o vedeam pe fețele roșii, încinse, ale tuturor. Nu ne puteam sustrage hipnozei flăcărilor. Toți priveam țintă la arhitectura mereu schimbătoare a limbilor de gaz inflamat, când galben, când verde, când albăstriu, când roșu ca sângele. Ne-am așezat pe jos, trăgîndu-ne cât mai aproape de crengile încîlcițe, linse de foc, până la limita la care abia mai suportam fierbințeala. Puștii țopăiau ca nebunii, urlând și chiuind, încercînd să ațâțe cu crenguțe incendiate focul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
a atras la început atenția. Maică-sa, era însă extraordinară, complet diferită de mamele noastre care spălau și frecau toată ziua. Era o cucoană atât de lungă, încît abia puteai să-i zărești trăsăturile feței, pierdute ca într-o zare albăstrie. Lungă, subțire și lunatică, se mișca printre mobilele așezate în holul scării, dând indicații hamalilor care își târau de colo-colo chingile de cânepă. Nu am văzut-o niciodată decât în purpuriu. Chiar și în casă purta un halat de satin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
își târau de colo-colo chingile de cânepă. Nu am văzut-o niciodată decât în purpuriu. Chiar și în casă purta un halat de satin roșu. Avea părul foarte negru și fața mi s-a părut întotdeauna bântuită de-o umbră albăstrie cu urme subțiri de sidef trandafiriu. Puștiul stătea apatic într-un fotoliu vechi, care, prin mărimea sa înflorată, îl făcea să pară și mai subțirel. Era într-adevăr subțire și delicat, cu ochi fermi, atenți și abătuți. Am ieșit o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
subțiri ale unei uși." Citind, am simțit teroarea sărată a împlinirii unei profeții. Ea a crescut brusc, tinzând spre infinit, o dată cu un țiuit galben- auriu, insuportabil, în tâmple. Simțeam că mi se dizolvă țeasta în flăcările groazei. În noaptea ușor albăstrie, spre dimineață, nu am fost sigur că n-am trecut în alt vis .Deci, dacă voi continua să scriu azi, o voi face dintr-un impuls interior și doar pentru mine.) După vizita acelui negustor de jucărele, armonia din gașca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
singura persoană din salon care scrie. La geam e patul Laviniei (Lavița, cum își spune singură), care mâzgălește cu febrilitate, opt ore pe zi, scrisori de dragoste către un oarecare Doru. Textul lor e foarte spațiat pe paginile roze, portocalii, albăstrii sau violete, așa încît rămâne loc destul pentru desene. Lavița, cu limba scoasă de-un cot, ca un copil mic, desenează cu creioane colorate flori, prințese cu ochi mari și nasul format doar din două puncte negre, porumbei și inimioare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
șoldul meu. Nu spun nici un cuvânt, ca atunci când ieși de la cinematecă și ți se pare de prost gust să începi să comentezi filmul cu prietenul care te-a însoțit. Pur și simplu îl lași să se sedimenteze, imagine cu imagine, albăstriul ftizie al Pădurii de mesteceni, griul perlat al Dueliștilor, roșul murdar al Iluminării, vernilul și sepia și brunul celor Cinci seri. Ei, da. Îmi place să te ascult, poeteso. Țin minte cum la ceaiul ăla de la care ne cunoaștem ți-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
joc. Oasele lor probabil că erau subțiri ca bețele de chibrit, iar peste oase aveau doar piele, pe care fluturau lent haine prea scurte. Fiecare pală de vânt le ștergea contururile. Fețele lor, pierdute parcă în nori, erau identice, bolnave, albăstrii. Femeia avea părul vopsit într-un mov bătrânesc, iar tânărul, fiul ei probabil, era blond-alburiu. Era și mai subțire decât maică-sa și șchiopăta de un picior. Gambele și coapsele lui trebuie să fi fost lungi, tari și subțiri ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu totul în subterană. I se mai vedea doar creștetul șovăind în umbra tot mai deasă. Tunelul era ușor oblic, ca o scară de pivniță, iar la vreo zece metri mai jos părea că devine orizontal, căci creștetul cu șuvițe albăstrii al Balenei nu se mai văzu după vreun minut de coborâre. Am mai așteptat puțin și-am coborât și noi, una după alta. Dacă ne-ar fi văzut cineva, ar fi crezut că are de-a face cu un miraj
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rămânând fiecare pe la casa ei. Pe fondul întunecat al câmpului, chipul fetiței roșcate avea culoarea fildeșului. Albul, ochilor îi reflecta soarele portocaliu în scântei de lumină, în colțul unuia din ochi am văzut o vinișoară, ca un fir de lână albăstrie. Ne-am privit multă vreme, fără să ne spunem nimic, ea melancolică și gravă, eu sufocată, dusă de pe lume. Când mi-a luat mâna, palma ei era udă de emoție. Ne-am împletit degetele. Simțeam, o spun în fine, că
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
eram de nostalgică și de fericit-nefericită, i-am privit uimită șoldurile ca de iapă în timp ce, lăsând o umbră neagră CA de gândac, se îndepărta peste câmp, pe cărarea spre foișor. Foarte departe se vedeau pe același drum alte două siluete albăstrii. Am intrat în casă și m-am dus direct în camera mea. M-am trântit pe pat. Am zăcut vreo oră, fără să mă gândesc la nimic, fără să fiu prezentă. Stăteam pe burtă, fără să-mi pese că-mi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pentru noi?), în fiecare boabă sidefie se răsfrângeau, în minuscule fulgerări de lumină, grădina noastră, casa și straturile de flori. Rochia, care-i venea până la glezne, era de o extravaganță nemaivăzută. De un verde brutal, cu ape când galbene, când albăstrii, se despica în față, în unghi ascuțit, pînji la brâu. Cele două fâșii care-i acopereau sânii minusculi se înnodau la ceafă cu o fundă bogată. Pe braț îi zăngăneau brățări cu strasuri și emailuri, iar pe degetele cu unghii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să păstreze numai tubul transparent. Cu el, ne spuse apoi, aveam să facem baloane de săpun. Era minunat. Ne-am repezit în casă și-am adus niște castronașe de sticlă zgrunțuroasă, cu floricele în relief, în care am făcut soluția albăstrie de apă cu săpun. Am căutat paie și tulpini tubulare și, din nou urcate în camion, ne-am pus pe treabă. Curând, camionul aproape dispăruse, cu noi cu tot, sub zecile de globuri curcubeene, luate de vânt și împinse spre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]