1,249 matches
-
decât mădularele sale, încă pline de forță, cei cincizeci de ani ai săi i se citeau pe chipul larg, cu pomeții pronunțați încadrat de o barbă scurtă și albită pe alocuri și brăzdat de riduri adânci. Părul său era la fel de albit, dar încă des și lung până pe umeri, așa cum l-ar fi purtat un războinic tânăr. Avea pielea închisă la culoare, arsă de soarele câmpiei, întocmai ca aceea a războinicilor săi hiung-nu. Și de această dată, ochi săi îi părură lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
necesar austere, bând apele fosile, punând numai problemele de bază. Fără nici o Îndoială. Shula-Slawa Îi adusese de data asta un document care Îi merita atenția. Tot timpul culegea titluri idioate pe Fourth Avenue, din coșuri de pe trotuar, cărți cu cotoare albite și pete de ploaie - Anglia În anii ’20 și ’30, Bloomsbury, Downing Street, Clare Sheridan. Rafturile lui aveau pe ele teancuri și teancuri de chilipiruri cinci la dolar, bune de aruncat, târâte În sacoșe ce stăteau să se rupă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mai puternic decât întunericul ce intră înlăuntrul meu pe furiș clipă de clipă în fiecare dimineață la amiază și seara stau la pândă sângele pofticios pulsează mă ridic pe durere și aștept strigăt din copilărie la capătul pridvorului un stâlp albit și gârbovit ca un moșneag îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc, de dincolo, de dincoace de prag. cum sprijină un Univers de dor mă-ntorc mereu cu inima la el, la colțul lumii noastre din pridvor cu dor de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
uneori ca expresie a altei lumi. Treceam pe lângă banca de altădată din grădina publică. Stăteam pe ea, acum, rezemându-se de stinghiile orizontale, alți tineri, fete, băieți; nici unul din aceștia nu și-ar fi închipuit, văzându-mă cu tâmplele ușor albite, bărbat între două vârste, corect îmbrăcat, scorțos, cu nelipsita cravată burgheză la gât - adică de om al burgului, al orașului zice-se - că în urmă cu câteva decenii, tot tânăr ca ei, adolescent, m-am aflat pe aceeași bancă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
batic de aceeași culoare îi ținea părul în coc și-i deschidea fruntea albă și dreaptă spre lumina zilei de primăvară, ușoara noblețe a stirpei ei. Îi sărutai mâna, rostii banalele cuvinte de rigoare, la fel celorlalte femei; soțul ei, albit, mă luă de braț, intrai în sufragerie, acum cameră funerară; sicriul cu trupul fără viață al învățătorului stătea pe masă cu dantelării și flori în juru-i. Mă închinai; ochii lui, sub pleoapele închise, priveau acum spre o lume necunoscută și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
servi șirul de meseni, își aduse un scaun și, forțând un mic deranjament, se așeză între mine și cel din dreapta, secretarul școlii, un bărbat tânăr și chipeș) o ridicare de mari cortine peste timpuri în adevăr uitate; ningea pe câmpuri albite și eu mă plimbam cu ea pe drumul comunal de acum patru decenii, ea alunecă, zăpada era pe alocuri întărită, și ca să nu cadă o prinsei în brațe, vrui s-o sărut, dar ceva mă opri. Mă felicitai în sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
oraș la fel de îndepărtat. S-a întâmplat uneori ca o caravană întârziată să-i găsească pe unii dintre acei oameni morți de foame în colibele lor. Deșertul devine însă cu adevărat infernal dincolo de această localitate. Nu mai dai decât peste oase albite, de la oameni și cămile care au murit de sete, singurele animale vii care pot fi întâlnite din plin fiind șerpii. În porțiunea cea mai aridă a acestui deșert se află două morminte acoperite cu o piatră pe care sunt săpate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Octavian Goga Că o vecernie domoala Se stinge zvonul din dumbrava, Pleoapa soarele-si închide Sus, pe o capita de otava, Norodul a cuprins podmolul Lângă frăgarul din ulița - De cârja sprijinit răsare Bătrânul preot la portița. Moșneag albit de zile negre, Așa îl pomenise satul, Pe pieptărelul lui de lâna Purtând un ban de la-mparatul. Domol, în mijloc se așază, Si sprijinind încet toiagul, Clipind din genele cărunte, Începe-a povești moșneagul. Întreg poporul ia aminte, Ascultă jalnică
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
cu cartea lui preferată deschisă În mînă, un exemplar din Candide al lui Voltaire pe care Îl recitea de două ori pe an, acele două ori cînd Îl auzeam rîzÎnd din toată inima. L-am privit În tăcere. Avea părul albit, rar, iar pielea de pe față Începuse să-și piardă fermitatea În jurul pomeților. L-am contemplat pe omul acela pe care cîndva mi-l Închipuisem puternic, aproape invincibil, și l-am văzut fragil, Învins pe nepusă masă. Învinși, poate, amîndoi. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să măture praful din colibe. Mai jos de complexul lui Daou câmpul vrăjitorilor este doar o amintire, o pată a fostului cămin lăsată pe pământ. Aproape tot ce le aparținuse albilor a fost ars, a mai rămas doar un craniu albit adăugat altarului din peștere, și un teodolit fără luciu încorporat într-un altar dintr-o fermă. Deși spiritele europenilor au fost alungate pe alte tărâmuri și încă o dată strămoșii au ieșit să le călărească femeile în timpul dansului, se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în care-am fost, Să ne putem găsi-alinarea Și pacea ultimului rost; Sub piatra unei mânăstiri, Să izvorâm ca în minuni, La praznicul Bunei-Vestiri, Doi stropi de rouă-n rugăciuni ... Mestecenii Mestecenii îmbâtrânesc în mine Mi-e trupu-n coaja lor albit, Ca niște lumânări nearse pe coline, Ne spunem rugăciunea potolit. Au fost tineri, verzi precum câmpia Și-au albit apoi crescând în timp, Ascunzând în crengi melancolia Despletirii frunzei peste anotimp. Vântul iernii spulberă omătul, Albăstrie-i neaua prin mesteceni
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
stinge flacăra din suflet, Mă-ntorc în mine căutând plăcerea Acelor clipe de zburdalnic umblet. Pășeam prin catedrale de zăpadă, Privind văzduhul stam întinși pe spate Și ne puneam iubirea-n acoladă ... Noi, două ecuații rezolvate. Pe sub arcadele de crengi albite Poeme împleteam din șoapte frânte, Magie a cuvintelor iubite: Tu, eu - două făclii de dor arzânde. Trecute vremi! Nicicând nu s-or întoarce... Tu ești în alte vise de iubire... Timpul un caier de-ntuneric toarce, Lumină este doar în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
doamnele Yun, Li, Mei și Hui - îi înduram discursul gălăgios și așteptam momentul în care ne va permite să plecăm. Îngustându-și ochii, ne-a întrebat: Ați auzit de istoria din țara aia îndepărtată în care oamenii au ochii parcă albiți și părul de culoarea paielor? Peisajul alcătuit de fruntea-i ridată s-a modificat din dealuri în văi adânci: Întreaga familie a unui rege a fost omorâtă după ce a fost răsturnat imperiul. Toți, inclusiv, copiii! Fusese satisfăcută să observe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Aproape de intrare îmi atrage atenția o femeie cu un copil în brațe. Este bine îmbrăcată, iar copilul arată sănătos. Numai fața femeii seamănă cu a celor care s-au ridicat după o mare febră. Buzele arse, nările spuzite, ochii puțin albiți. Fără cuvinte multe, spune că e din Baldovinești sau, mai bine zis, că a fost din Baldovinești, unde se dusese să scape de inundațiile frecvente din satul Pisica și-și făcuse o casă. Acum, această casă din Baldovinești, cu sat
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
sabie și de flacără, de robie și de jaf. 34. Cînd vor cade, vor fi ajutați puțin, și mulți se vor uni cu ei din fățărnicie. 35. Chiar și din cei înțelepți, mulți vor cade ca să fie încercați, curățiți și albiți, pînă la vremea sfîrșitului, căci sfîrșitul nu va fi decît la vremea hotărîtă. 36. Împăratul va face ce va voi; se va înălța, se va slăvi mai presus de toți dumnezeii, și va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
auzit, dar n-am înțeles; și am zis: "Domnul meu, care va fi sfîrșitul acestor lucruri?" 9. El a răspuns: "Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse și pecetluite pînă la vremea sfîrșitului. 10. Mulți vor fi curățiți, albiți și lămuriți; cei răi vor face răul, și niciunul din cei răi nu va înțelege, dar cei pricepuți vor înțelege. 11. De la vremea cînd va înceta jertfa necurmată, și de cînd se va așeza urîciunea pustiitorului, vor mai fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
Iar Führer-ul tot așa, și-a dat foc primăvara. Iar ălălalt mustăcios, georgianul, a crăpat în martie, asta n-am cum uita. Asediul primăverii? Soțul trase teancul de reviste, împinse ochelarii cu ramă aurie lângă ceașcă. Femeia își netezi părul albit, strâns la ceafă. — Da, asediul, cum zici. Agresiunea schimbării. Ceva nesigur, nestăvilit. Să-ți citesc o mică istorie, din revista de azi. Să mai zică cineva că nu avem evenimente... Netezi colțul feței de masă. Femeia se ridicase, cu coșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
deschidea ochii, îl străfulgerau imagini dintr-un paradis verde-albăstrui. Dante Negro uitase pentru ce venise. Trăia intens fiecare moment, de parcă ar fi fost direct implicat în acea dezlănțuire a împerecherii. Medicul îl cercetă, inventariind la rece toate semnele răvășirii. Obrazul albit, broboanele de sudoare de pe tâmple, tresărirea jugularei, buza rănită, sângele. ― Ar muri extrem de fericit, nu crezi? Nici un răspuns. ― Hai, trage! Termină-l! îl îndemnă Guibert. Pictorul auzea doar râsetele celor doi. Intraseră sub jetul cascadei, acolo unde nu mai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
privea craniul, Juma le arătĂ unde se oprise elefantul pe care-l urmăreau, le arată cum acesta mutase puțin craniul cu trompa și unde vîrfurile colților Își lăsaseră urma În pămÎnt. Îi arătĂ lui David gaura din adîncitura de pe occipitalul albit al craniului și cele patru găuri, apropiate una de cealaltă, din osul de deasupra urechii. Le zîmbi, apoi scoase un cartuș de 303 și-l potrivi În gaura de pe frunte. — Uite, acolo l-a rănit Juma pe masculu’ Ăsta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
sânt, da-mi ține mie cald ? Că-ncolo, cin’ să mă mai aleagă d-acu ? Numa dracu... Numa Scaraoțchi, numa șefu dracilor, râde. Râde și Gelu, scurt, cu o urmă de răutate în glas. Se uită și-i vede sprâncenele albite, pentru că, abia acum își dă seama, a renunțat, cine știe de cât timp, să le mai vopsească. Și părul, alb tot la rădăcină și, mai încolo, roșcat și rărit. O vede dintr-odată cum se pieptăna în oglinda sprijinită pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
piața și în zilele când îmi petreceam acasă la ei câte o bucățică de concediu, dar n-o mai însoțeam în oraș. O vedeam întorcându-se cu sacoșa plină, intrând cu mersul ei de-acum greoi și legănat, cu părul albit tot în curticica doamnei Ștef, îmbrăcată, în diminețile mai răcoroase, cu fulgarinul verde spălăcit. Mă durea s-o văd astfel, ea care era totuși atașată de viață, chiar și la bătrânețe, poate, în felul său mistic continui s-o cred
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Omar - împăratul acestor tăceri - stătea ghemuit lângă rezervorul de apă și număra orele până la asfințit. Dar parcă fusese în altă viață. Azi, Omar - cavalerul atâtor neliniști trimise să moară în locuri străine - rămăsese în câmp, adormit, cu fața sub platoșele albite ale norilor... Dintr-odată, în vis, îi țâșni sucul roșu de ash-e anar, care îi fusese ca o supă de nuntă. — Ce știi să gătești? o întrebase cumnatu-său pe Ghazal, care nici nu ridica ochii. — Păi... dolme și koresh-fesenjan, răspunsese
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
s-a sculat în picioare, gata să sară la bătaie, dar Profetul l-a apucat de braț și cu o mână de fier l-a tras îndărăt pe scaun. Îi vedeam bine, de aproape, fața încadrată de barba stufoasă și albită, ochii teribili, care ardeau în orbite, și cicatricea înfricoșătoare care îi spinteca buza. Dacă s-ar fi ridicat, ar fi fost cu două capete mai înalt decât mine și, masiv cum era, m-ar fi putut doborî cu un singur
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Era mov deschis, fără adresă și nesigilat. În plic se afla un teanc de bancnote. Aruncă priviri repezi în toate direcțiile, ferm convinsă că acum se va găsi cineva să o deranjeze. Luă banii, un curcubeu de culoare în peisajul albit, și numără bancnotele. Mâinile Zoiei tremurau, însă nu de frig. Plicul mov căzu. Ea își ridică fața înspre ninsoare. șase mii de ruble! Izbucni în lacrimi, lacrimi de adevărată emoție, amestecate cu fulgii dezghețați pe obraji. Împături banii între faldurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Mă tem că asta nu e tot, spuse Porfiri. Boria - administratorul dumneavoastră, cred - este și el mort. Porfiri se uită vinovat spre Katia. ă Oh, asta e groaznic! Groaznic! strigă Anna Alexandrovna, ducându-și o mână la fața ei brusc albită. Katia fugi la ea și o îmbrățișă. ă Nu este niciodată ușor să dăm asemenea vești, se înclină Porfiri vinovat. ă Oh, săracul Boria, strigă Anna Alexandrovna, smulgându-se din îmbrățișarea menajerei. Este în regulă, Katia. Sunt bine, Katia. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]