839 matches
-
erodate, a lifturilor depășite, a găsirii de soluții eficiente pentru încălzirea blocurilor pe timpul iernii ? Nu. Ei s-au gândit cum să spargă banii publici pe proiecte ineficiente. Ca șpăgile aferente să intre în buzunarele lor murdare. O telegondolă își plimbă alene gondolele goale pe deasupra orașului nemțean. O pârtie de schi modernă e obiect de muzeu. Am intrat pe site-ul Primăriei pietrene să văd datoriile publice. Guvernul tehnocrat a impus publicarea lor pe site. Nu se suflă un cuvânt despre ele
TABLETA DE WEEKEND (151): CU BUZUNARELE MURDARE ! de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 1943 din 26 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384983_a_386312]
-
cauzate de o boală greu de suportat, care se manifestă în toate planurile vieții personale. În asemenea condiții, a apelat la poezie, singura preocupare, singura activitate și, foarte important, singura terapie eficientă, precum încearcă să exprime și aici: ”Revărsându-mi alene și tăcut amintirile, / Îmi e ceva mai bine, când încerc să scriu / Despre visurile și neîmplinirile ce le știu, / Singurele prietene ce-mi luminează zilele...” (Destine). Sub același titlu și nu numai, autoarea este cu gândul la aproapele său și
GÂNDURI ÎNSUFLEȚITE SPRE ASFINȚIT de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382477_a_383806]
-
Acasă > Strofe > Atașament > P0VESTE ETERNĂ Autor: Mariana Stoica Publicat în: Ediția nr. 1865 din 08 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Stau pe marginea clepsidrei, nisipul strivindu-l sub gene Stai pe cealaltă margine zâmbind,cu pleoape plecate alene. M-am divizat pe Mine însumi, în trei părți legate cu șfori Le manevrez pe scena vieții ,păpuși ale cuvintelor. Buzele zâmbesc înfiorând mărturisiri clocotitoare Ce sunt înăbușite în fântânile sufletelor muritoare. Iubirea se joacă de-a v-ați-ascunselea în inimi
P0VESTE ETERNA de MARIANA STOICA în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384001_a_385330]
-
incertitudinilor și deocamdată nu are puterea să se elibereze de tirania acestora. Într-o sâmbătă dimineața, ieșind în oras, din întâmplare zărește BMW-ul pe care l-a urmărit în acea seară memorabilă. După ce parchează, Ștefan coboară și se plimbă alene prin fața magazinelor din apropiere. Chiar îl observă prin geamul vitrinelor pe șatenul nesuferit stând înfipt ca un cerber sau ca un ciclop posesiv și malefic, lângă un raion de confecții de damă. El intuiește că Ștefania este prin apropiere. Intră
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
El sufletul ți-l leagă,/ Încât să n-o mai poți uita/ Viața ta întreagă.[...] Dispar și ceruri și pământ/ Și pieptul tău se bate,/ Și totu- atârnă de-un cuvânt/ Șoptit pe jumătate./ Te urmărește săptămâni/ Un pas făcut alene,/ O dulce strângere de mâini,/ Un tremurat de gene...” Poetul simte că iubirea pentru ființa dragă pleacă, neputând fi înlocuită cu alta și regretul este redat cu sfâșierea ființei, în poezia „S-a dus amorul...”: „S-a dus amorul, un
167 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI NOSTRU NAȚIONAL de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383303_a_384632]
-
le cunoștea semnificația, plecau spre casele lor pe banii firmei, ca apoi să revină după alte șapte zile la hotelul din Venus unde erau cazați, pentru alte trei săptămâni de alergat în ținuturile Dobrogei. Trenul se mișca în noapte, când alene de parcă era o mocăniță de munte, când alerga sprințar spre destinația finală. Undeva, prin nu știu ce gară, sensul de mers s-a schimbat, de parcă mecanicul de locomotivă a uitat ceva în ultima gară abia părăsită și ne întoarcem spre locul de
SUB TEIUL LUI EMINESCU, A RĂSĂRIT IUBIREA. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383438_a_384767]
-
să se legene pe vise înaripate fără să se trezească până la ziuă. Dimineața devreme, o rază temerară a reușit să se strecoare prin deschizătura îngustă a cortului și îi gâdila fără astâmpăr genele lungi negre, catifelate făcând-o să clipească alene și să se întindă asemeni unei feline adormită încă pe jumătate. După ce se destinde în semiobscuritatea cortului, se scutură de toropeala somnului, ieși afară făcând câteva mișcări de înviorare, lăsându-se îmbrățișată de răcoarea dimineții de vară și sărutată de
ÎN CARUSELUL DESTINULUI (1) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383572_a_384901]
-
am să plâng din streșini de cuvinte amarnicul durerilor ..în doi .. e simplă calea ea nu doare nici pragul de alei cu flori din tei pogoară-se ades la tine șiragul dintre aripi anii mei apoi poți să te duci alene sonete cu răsunet să culegi și să strecori din cupa vieții aleanul unul să alegi Referință Bibliografică: SONETE CU RĂSUNETE 8 / Florica Ranta Cândea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1989, Anul VI, 11 iunie 2016. Drepturi de Autor: Copyright
SONETE CU RĂSUNETE 8 de FLORICA RANTA CÂNDEA în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383617_a_384946]
-
Dar azi, exact azi, descopăr către amiază, că farmecul casei a dispărut! I l-o fi luat cu el atrăgătorul cuplu locatar, de bună vreme făcut nevăzut ?! Unde-s plecați stăpânii binecuvântați până ieri?! În urmă-le, semn ciudat, timpul alene se prelinge, parcă spre alte zări nechemat... Fațada e tristă și-o notă vetustă afișează vederii. În piept inima-mi saltă a neliniști perfide. Și-mi făgăduiesc gardianul clădirii să mă fac, benevol să veghez ce mișcări dincolo de pereți se
INTRIGA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2221 din 29 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382831_a_384160]
-
odihnit și plin de viață; aerul se răcorise, la orizont o mare roșie indica că în curând, va începe să se însereze. Fără grabă, dar cu regret pentru locul ce-mi oferise o binecuvântată odihnă, am pornit spre cabană. Mergeam alene prin iarba înaltă, deodată aud voci, care se certau, era un glas de femeie care plângea și un glas de bărbat care țipa și înjura. Glasul bărbatului părea fi al unui om beat, am mers ceva mai atent, fără să
O EXCURSIE LA MUNTE. de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2163 din 02 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385340_a_386669]
-
trandafirul înghețat de-a ta iubire falsă nici țepii mei nu te-au lăsat te-ai strecurat ca o lumină arsă pe umbra norilor târzii ai rătăcit cu gene doar lacrimile dintr-o zi - sărate perle aurii - le-ai presărat alene mai clipocesc la mine-n vis cu fine stratageme aura lor din paradis filigranată la Paris cu buze tandre geme Referință Bibliografică: Sunt trandafirul înghețat / Mihaela Tălpău : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1797, Anul V, 02 decembrie 2015. Drepturi
SUNT TRANDAFIRUL ÎNGHEȚAT de MIHAELA TĂLPĂU în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383199_a_384528]
-
Stațiunii, nici buni, nici răi, pe aceea a Magistratului. Iunie, dimineață. Pasărea este la locul ei, semn al statorniciei; soarele - în sfârșit - dogorește blând, bucurându-i pe turiștii care umblă în sus și-n jos pe Strada Mare. Doamnele clatină alene din evantaie; partenerii lor povestesc lucruri interesante; cei care fumează alungă, în răstimpuri, fumul cu mâna. Nu departe, într-o magazie, sunt sacrificați, pentru Hotel, doi viței; peste drum, un bătrân, singur și neputincios, trage să moară; a fost, cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
AL XVII-LEA Văzând privirea tânărului călugăr furișându-se spre tătăroaică, hanul își dezveli dinții din aur de la căderea Constantinopolului (1453î într-un surâs subțire, înțelept. — îți place? - întrebă el. Vino să te prezint. E sora mea. Tătăroaică se răsuci alene, șerpește, și din ochi îi scăpărară spre călugăr două fulgere mici, pudice, ca două gămălii de ac. — Mă cheamă Huruzuma! - spuse ea cu un ușor accent asiatic. Pe tine cum te cheamă? — Iovănuț! - răspunse simplu călugărul. O clipă, privirile li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
verticală a mărului lui Adam, ai fi zis că cei doi oameni în floarea vârstei nu făceau nimic; mișcarea însă îi trăda: mâncau ceva. In spatele lor, la vreo zece metri în umbra unui măr pădureț în floare, apărându-se alene de câteva muște matinale, picoteau doi murgi priponiți. Nu trece nimeni - spuse unul din oameni, ridicând o geană și privind în lungul drumului. — Apăi, măi fârtate - spuse celălalt - uite plosca jumătate. Lasă-l încolo și bea ici pe săturate. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
așa sau așa... ei? Că dac-ar fi el în locul lui... ei, ei? Nimic? Broanteș negă cu hotărâre. — Ești un băiat dulce - surâse Cosette languroasă. Și mie mi-e cam cald. Iartă-mă o clipă, să mă schimb. Se sculă alene și trecu după paravan pe care Broanteș văzu cu groază că era pictat chipul sultanului în exercițiu, Beșiktaș Mehmet Hanzà. Episodul 58 MĂRTURISIRI Ca să nu mai lungim vorba, Cosette reveni de după paravan îmbrăcată într-un capot de casă vișiniu, strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mi s-a părut că redescopeream o altă Barcelonă. Se crăpa de ziuă și un firicel de purpură sfîșia norii și se presăra pe fațadele micilor palate și ale marilor case senioriale care flancau bulevardul Tibidabo. Tramvaiul albastru se tîra alene prin semiîntuneric. Am alergat după el și-am izbutit să mă cațăr pe platforma din spate, sub privirile severe ale controlorului. Cabina din lemn era aproape goală. Doi călugări și o doamnă În doliu, cu pielea cenușie, se legănau adormiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
soiul de lucruri. Erau extraordinar de drăguți, niște copii sănătoși și agreabili. Și atmosfera de acolo, sub copacii din parc, era foarte plăcută. După o oră s-au înghesuit într-o birjă ca să se ducă acasă, iar eu am pornit alene către club. Mă simțeam poate cam singur și asta m-a făcut să mă gândesc cu oarecare invidie la viața plăcută de familie pe care o zărisem pentru o clipă. Păreau o familie foarte unită. Aveau micile lor glume, cunoscute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
iar în declinul lor decent își păstrau încă parfumul trecutului lor splendid. Te puteai plimba de-a lungul canalului până ajungeai la lanurile întinse și verzi unde se zărea ici-colo de câte o moară de vânt și pe care pășteau alene vaci negre și albe. M-am gândit că în decorul acela, cu amintirile copilăriei lui, Dirk Stroeve și-ar putea uita nefericirea. Dar refuza să plece. — Trebuie să fiu aici când o să aibă nevoie de mine, repeta el. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
străduță îngustă cu case cu un singur cat, fiecare alcătuită dintr-o singură încăpere. Sunt ca niște gherete de la un iarmaroc aglomerat sau ca niște cuști de animale de la un circ. La fiecare poartă vezi o femeie. Unele se reazemă alene de stâlpii porții fredonând ca pentru ele sau strigând trecătorii cu glas răgușit, iar altele citesc apatia. Sunt franțuzoaice, italience, spanioloaice, japoneze și chiar și negrese. Unele sunt grase și altele slabe. Și sub stratul gros de fard de pe fețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
n-am zis nimic, iar Alex Carmichael a continuat pe un ton meditativ: Bineînțeles că ar fi o ipocrizie din partea mea să pretind că regret ce a făcut Abraham. La urma urmei numai eu am avut de câștigat. Și pufăi alene din trabucul Corona pe care îl fuma. Însă dacă n-aș fi fost implicat personal, mi-ar fi părut rău de această pierdere. Eu cred că e o prostie ca omul să-și rateze astfel viața. Mă întrebam dacă Abraham
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Scoția. Tot În tăcere, Dante arătă spre alții doi, care ședeau de partea cealaltă a mesei, pe colț, aplecați asupra unei partide de zaruri. Unul, cu o burtă mare, Înfășurată Într-o vestă Întinsă ca pielea unei tobe, scutura paharul alene, ca și când nu prea ar fi avut chef să Își Încerce norocul. Celălalt, un bărbat cu trăsături Întunecate asemenea veșmintelor pe care le purta, Înspăimântător de slab, observa distrat mișcările tovarășului său. - Rigo di Cola, cel gras, șopti hangiul. Tot negustor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
toți hamalii se apucaseră de mâncat. Astfel, Dante se Îndreptă spre magazia de stofe de lână. În poartă era paznicul, așezat pe un butoiaș, cu un ulcior Între picioare. - E cumva În depozit o Încărcătură de fetru? Omul Îl cântări alene din cap până În picioare. - Cine vrea să știe? - Autoritatea Florenței. - Pe Sfânta Treime și pe Sfântul Ioan! replică omul, reținându-și un căscat. Poetul se trase mai aproape. Paznicul Îi citi ceva În privire și se grăbi să se ridice, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
leneș dacă-i vor trimite o sticlă Întreagă sau numai două containere minuscule de sticlă. Apoi, cu un efort, s-a smuls din pat și s-a dus, cu pași mărunți și nesiguri, la baie. Când a ieșit, frecându-se alene cu prosopul, l-a găsit În cameră pe picoloul de la bar, cu băuturile comandate, și a simțit o dorință bruscă de a-l trage pe sfoară. Reflectând Însă, a ajuns la concluzia că ar fi un lucru nedemn de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
animată cu vânzătorul de înghețată. - Frumoasă vreme pentru octombrie. - Așa e. - Bine că nu mai plouă. - Așa e. - Să nu mai fie nici inundații. - Așa e. Mai doriți o înghețată? Nu mai dorea, trebuia să plece. Domnul Popa tocmai pornise alene, ținând osul în sus, sfidător și calm, în ciuda canonului de lătrături care-l urma ca pe un Sfânt Francisc al zilelor noastre. Tînărul încă mai avea dureri de cap după leșinul de la Palat. E drept că se cam înfometase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
iar vodca era parcă mai altfel, mai uleioasă, mai adevărată. Dormeam. Era după-amiază, eram singur, era cald, ningea afară, ce mai, era bine și eu dormeam dus. Sună undeva telefonul. Ați observat de câte ori sună telefonul când dormi dus? Mă ridic alene, pun receptorul la ureche, aveam un telefon gălbejit, ca un ou amărât de trecerea timpului, și aud glasul inconfundabil al lui Pompi: ― Ce faci? ― Ce dracu’ să fac, dorm. ― Te-ai trezit? ― Vezi bine. ― Asta nu e rău, căci trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]