434 matches
-
viața unui sugar este perioada imediat următoare înțărcatului, spre sfârșitul primului an de viață? Lipsiți de laptele matern, mulți copii nu izbutesc să supraviețuiască prea mult, de aceea s-a împământenit obiceiul să li se agațe, în chip de protecție, amulete din jais și talismane, înfășurate în punguțe din piele și conținând uneori fraze misterioase, reputate pentru puterea lor de a-l ocroti de deochi și de boli pe cel care le purta; un anume talisman, numit „piatra lupului“, avea chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îndemână; numai că nu cred că m-aș fi încumetat să mă apropii îndeajuns de acele fiare pentru a le pune talismanul pe coamă. Oamenii evlavioși consideră asemenea credințe și practici drept contrare religiei, dar propriii lor copii poartă adesea amulete, căci acești oameni de treabă cu greu izbutesc să-și aducă la dreaptă chibzuință nevestele sau mama. Eu însumi, de ce s-o neg? nu m-am despărțit niciodată de bucățica de jais pe care Sara i-a vândut-o Salmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu m-am despărțit niciodată de bucățica de jais pe care Sara i-a vândut-o Salmei în ajunul primei mele aniversări, și pe care sunt desenate niște semne cabalistice ce nu le-am putut descifra niciodată. Nu cred că amuleta asta este învestită cu vreo putere magică, dar omul este atât de vulnerabil în fața Sorții, încât nu poate decât să se lege de obiecte învăluite în mister. Dumnezeu, care m-a zidit nevolnic, îmi va reproșa El oare într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de a fi, dintre toți cei pe care-i iubesc, cel dintâi care o să plece. Spre acel Loc din urmă unde nimeni nu e un străin în fața Ziditorului. TABLA DE MATERII I. Cartea de la Granada Anul Salmei la Horra..................................................................... Anul amuletelor........................................................................... Anul lui Astaghfirullah................................................................... Anul căderii................................................................................ Anul sărbătorii Mihrajan.................................................................. Anul trecerii mării......................................................................... II. Cartea de la Fès Anul hanurilor.............................................................................. Anul prezicătorilor......................................................................... Anul bocitoarelor........................................................................... Anul lui Harun Iscoditorul................................................................. Anul inchizitorilor........................................................................... Anul băii turcești............................................................................. Anul leilor furioși............................................................................. Anul Marii Recitări........................................................................... Anul stratagemei.............................................................................. Anul firului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
răspunse. Bărbatul veni lângă Valerius, care pornise deja. — Așteaptă. Apucă din nou frâul calului. — Ai grijă, îi spuse îngrijorat. Ai grijă. În pădurile astea sunt monștri... spirite rele. Nu știu cum o să te aperi. Dar cu asta... - și scoase din traistă o amuletă... Ia-o, te va apăra de spirite și, poate, de oameni. Valerius privi amuleta. Era o piatră plată și rotundă, cu un șnur de piele. Era mică, albastră ca apele unui izvor sacru ascuns în pădure, unde se spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ai grijă, îi spuse îngrijorat. Ai grijă. În pădurile astea sunt monștri... spirite rele. Nu știu cum o să te aperi. Dar cu asta... - și scoase din traistă o amuletă... Ia-o, te va apăra de spirite și, poate, de oameni. Valerius privi amuleta. Era o piatră plată și rotundă, cu un șnur de piele. Era mică, albastră ca apele unui izvor sacru ascuns în pădure, unde se spunea că vine Marea Zeiță. Tulburat, Valerius o strânse în pumn. Mai demult, o vrăjitoare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu un șnur de piele. Era mică, albastră ca apele unui izvor sacru ascuns în pădure, unde se spunea că vine Marea Zeiță. Tulburat, Valerius o strânse în pumn. Mai demult, o vrăjitoare care vorbește cu spiritele i-a dat amuleta asta soției mele. Acum e a ta. — Ți-a dat-o Velunda! Cu inima bătându-i nebunește, Valerius ridică amuleta și privi piatra, observându-i transparența; era la fel cu piatra pe care o purta Velunda la gât. — Da, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vine Marea Zeiță. Tulburat, Valerius o strânse în pumn. Mai demult, o vrăjitoare care vorbește cu spiritele i-a dat amuleta asta soției mele. Acum e a ta. — Ți-a dat-o Velunda! Cu inima bătându-i nebunește, Valerius ridică amuleta și privi piatra, observându-i transparența; era la fel cu piatra pe care o purta Velunda la gât. — Da, ea... Vrăjitoarea... Acum e a ta. „Velunda“, gândi Valerius. Învârti amuleta în mână. Aceea era răsplata pe care o primea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dat-o Velunda! Cu inima bătându-i nebunește, Valerius ridică amuleta și privi piatra, observându-i transparența; era la fel cu piatra pe care o purta Velunda la gât. — Da, ea... Vrăjitoarea... Acum e a ta. „Velunda“, gândi Valerius. Învârti amuleta în mână. Aceea era răsplata pe care o primea de la ea pentru că hotărâse să-l ajute pe gladiator, pentru că încercase, în sfârșit, să-și înfrunte temerile? Velunda știa totul despre el. Îi cunoștea și lașitatea care îl împiedicase să sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unei prăpăstii pe care știa că trebuie s-o treacă. Își lăsă privirea să rătăcească peste peisajul estompat de fulgii deși. Velunda era aproape de el, mai aproape decât în scurtele apariții nocturne, când venea lângă el să-l sărute. Duse amuleta la buze. Alături, gladiatorul îl privea pe sub gluga de blană. Ochii îi străluceau pe chipul întunecat. — Pune-o la gât. Bărbatul făcu un gest de salut și se îndepărtă în fugă spre sat, grăbit să scape de primejdie, de monștrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un gest de salut și se îndepărtă în fugă spre sat, grăbit să scape de primejdie, de monștrii, spiritele și balaurii pădurii, dar, mai ales, de gladiatorul care aducea numai nenorociri. Valerius își petrecu șnurul de piele după gât, vârî amuleta sub haină și o strânse la piept. Dădu pinteni calului și, precedat de Lurr, o porni în trap mărunt pe o potecă ce se pierdea printre copaci. Se întoarse. Sub fulgii care cădeau deși, gladiatorul îl urma, aplecat pe calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Velunda știa să-i citească gândurile ca nimeni altcineva, să-i explice lumea și viața așa cum el nu reușise vreodată să și le explice. Venea când o dorea, apărând lângă el și lăsându-l s-o îmbrățișeze. Căută sub haină amuleta pe care o purta la gât și o ridică în dreptul flăcării, să-i observe încă o dată transparența. În ziua când piatra se va întuneca, Velunda avea să-l părăsească. Era foarte sigur de asta. Nu știa - însă avea să afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întuneca, Velunda avea să-l părăsească. Era foarte sigur de asta. Nu știa - însă avea să afle - ce întâmplări puteau influența piatra, făcând-o să-și piardă limpezimea. Își jură că, indiferent ce i se întâmpla lui, avea să apere amuleta cu prețul vieții. O strânse în pumn. Când plecăm de aici? întrebă deodată Titus. Aș vrea să fug departe, poate în Britannia. — Dacă Vitellius se răzvrătește împotriva lui Galba, Britannia va fi de partea lui. Nu ar fi un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atacau niciodată. — Nu te mai urmărește nimeni - Valerius îi aruncă o privire gladiatorului. După cum ai auzit, Vitellius are altele pe cap, deși i-ar plăcea să te vadă măcelărit de gărzile lui. Însă vom pleca în curând - continua să răsucească amuleta în mână. Știi când? La calendele lui ianuarie, când legiunile vor sărbători noul consulat al împăratului Galba. Va fi îmbulzeală, vor fi o mulțime de oameni pe străzi... Va fi sărbătoare, și nimeni nu va lua în seamă doi bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că era deja departe, galopând prin pădure și, mai apoi, pe drumul ce ducea la stejar și la pârâu. Dar cum putea să-l părăsească pe gladiator - și tocmai la Colonia Agrippinensium, unde îl adusese chiar el? Ridică din nou amuleta în dreptul ochilor și se uită cum oscilează, limpede ca apa izvorului, înainte și înapoi, în lumina micii flăcări. — Foarte bine, zise hangiul. La calendele lui ianuarie va fi zarvă mare. Puteți pleca fără să-și dea seama cineva. Încet-încet, amuleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
amuleta în dreptul ochilor și se uită cum oscilează, limpede ca apa izvorului, înainte și înapoi, în lumina micii flăcări. — Foarte bine, zise hangiul. La calendele lui ianuarie va fi zarvă mare. Puteți pleca fără să-și dea seama cineva. Încet-încet, amuleta se opri din legănat. „Bine, gândi Valerius. Voi aștepta până la calendele lui ianuarie și-l voi lua pe Titus cu mine.“ Părea că-i vorbește Velundei, așa cum făcea când o ținea în brațe. „Bine. O să duc misiunea asta la bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Bine. O să duc misiunea asta la bun sfârșit. Cât despre cealaltă, a cărei țintă n-o cunosc și care a început să-mi însemne viața de când am ales să-l ajut pe Titus, mă încredințez ție și stelelor mele.“ Duse amuleta la buze. Două zile mai târziu, la calendele lui ianuarie, stegarul Legiunii a patra aduse la Colonia Agrippinensium vestea că o parte a armatei din Germania Superior refuzase să-și înnoiască jurământul față de împărat. Statuile care-l înfățișau pe Galba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să te duci? - Valerius își închise traista cu un gest nervos. Nu cunoști ținuturile astea; ai nevoie de o călăuză. Te-ar găsi imediat. Tu nu treci neobservat. Trebuie să te duci cât mai departe cu putință. Valerius oftă. Strânse amuleta în pumn, cu un gest devenit de-acum obișnuit. Alesese să-l ajute pe Titus. Nu se putea abate de la alegerea lui, sub nici un motiv. — Am să vin eu cu tine, exclamă. Eu. — Și unde mergem? Valerius își duse amuleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
amuleta în pumn, cu un gest devenit de-acum obișnuit. Alesese să-l ajute pe Titus. Nu se putea abate de la alegerea lui, sub nici un motiv. — Am să vin eu cu tine, exclamă. Eu. — Și unde mergem? Valerius își duse amuleta la piept și, cu un gest hotărât, o acoperi cu haina. — Avem un drum lung de făcut, și trebuie să ne grăbim. Unde mă duci? — Acolo unde Vitellius n-o să te poată găsi. Acolo unde nimeni nu te va trăda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Lurr. Dincolo de pădure, în stânga lor, printre arbuștii de pe malul unui torent aflat la poalele colinei, niște barbari înaintau târâș, aproape invizibili în vegetația bogată. Lor li alăturară alții, iar apoi alții. — Quazi, sunt quazi. Și sunt foarte mulți. Valerius căută amuleta și o strânse în pumn. Să mergem, repede. Nu vreau să mor înfipt într-un par și jupuit de viu. — Stai - Titus îl apucă strâns de braț. Nu ne văd. Dacă plecăm, se vor lua după noi. — Ba ne vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius. „Velunda“, se gândi. Velunda nu avea nevoie să asculte cuvintele ca să înțeleagă. El da, avea nevoie. Se gândi la ea. Ochii, mâinile, părul... Glasul ei... Umilința ei de suverană a tainicei lumi a cunoașterii și profeției. Duse mâna la amuleta pe care o purta la gât, o strânse în pumn și o revăzu pe Velunda în fața focului, transfigurată, îi auzi glasul care îi prezicea lui Julius Civilis pericolul reprezentat de romani și, mai ales, de Nero. Oare clarviziunea nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dispară și aveau să rămână doar privirea Velundei și felul în care ea îi trecea palma peste față, ca să-i dea energie. Valerius privi nerăbdător peisajul cunoscut; văzu cotul pe care-l făcea apa. Își desfăcu mantia la gât, căutând amuleta. O strânse în pumn. „Velunda“, gândi el. Chipul ei. Trupul ei, parfumul de verbină al pielii. Se gândi la riturile pe care Velunda le împlinea în cinstea Zeiței Naturii, cea mai veche și mai puternică dintre toate zeitățile, mai puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ei, parfumul de verbină al pielii. Se gândi la riturile pe care Velunda le împlinea în cinstea Zeiței Naturii, cea mai veche și mai puternică dintre toate zeitățile, mai puternică decât însuși Odin și cortegiul său de zei războinici. Răsuci amuleta între degete; abia atunci își dădu seama că Lurr nu mai era lângă el. Cu puțin timp în urmă mergea în fața lui pe cărare. Unde era? Se uită în jur. Fluieră de mai multe ori, chemându-l. Zadarnic. Neliniștea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
grabă rănile, una după alta. Ce importanță mai avea să știe ce se întâmplase, dacă acum cerul însuși îi spunea că Velunda era la un pas de moarte? — Nu mă lăsa! Cum am să trăiesc fără tine? În clipa aceea, amuleta i se desprinse de la gât și căzu pe pământ, în sângele Velundei. Ia-o, șopti ea. Pădurea părea un templu ridicat în jurul frasinului lângă care zăcea Velunda. Linștea era adâncă, și era de-ajuns ca ea să-și miște buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un templu ridicat în jurul frasinului lângă care zăcea Velunda. Linștea era adâncă, și era de-ajuns ca ea să-și miște buzele pentru ca Valerius s-o audă. — Ia-o și spal-o în izvor. Repede. Valerius se îndepărtă și spălă amuleta în izvor. Izvorul se făcu roșu. Tot roșu se făcu pârâul ce-și croia drum prin zăpadă. Acum e bine? Valerius era din nou aplecat deasupra ei. Ținea amuleta, curată și transparentă, în fața Velundei. — Pune-o din nou la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]