1,257 matches
-
studenți? Nu, a zis el luându-mi haina și agățând-o lângă radiator. Amândoi lucrează. Ei, asta explica multe. —Ești udă? m-a întrebat el cu drăgălășenie. Vrei să-ți aduc un pulover? — Nu, sunt în regulă, am răspuns eu amuzată. Haina m-a protejat de partea mai consistentă a precipitațiilor. Adam a zâmbit. Atunci îți aduc un prosop să-ți ștergi părul, a zis el și a dispărut câteva secunde. S-a întors aproape imediat cu un prosop mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
se așeze la casa lui cu un bărbat -, mă străduisem cât mă ținuseră puterile să-mi ascund adevărata față. Foarte puține persoane îmi cunoșteau rușinosul secret. —Claire, tu ești atrasă de Adam ăsta? m-a întrebat Laura îngrijorată. Am observat amuzată cum Adam trecuse în doar câteva minute de la „Superbul Adam“ la „Adam ăsta“. — Sigur că sunt atrasă de el, i-am răspuns râzând de groaza care se citea pe chipul Laurei. E delicios - sau n-ai sesizat? — Recunosc că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
loc pe teritoriul meu. Dacă nu puteam să impun și condițiile. Poți să iei un taxi. Sau, dacă vrei, poți să iei autobuzul și-l rogi pe șofer să te las la intersecția din capătul... —Claire, m-a întrerupt el amuzat. Am mai fost de multe ori la tine acasă. Știu cum să ajung acolo. Sigur că știi, i-am răspuns eu mieroasă. Știam asta. Dar n-am rezistat să nu-mi fructific șansa de a-l trata ca pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
în casă. Ei, nu ești singurul căruia nu-i vine să creadă, mi-a venit să-i zic, dar am tăcut. — De ce? l-am întrebat cu o politețe glacială. —A, mi-a răspuns el clătinând din cap și zâmbind ușor amuzat, de parcă nu putea să acorde prea mare încredere propriei imaginații care o luase razna. Am crezut că mama și surorile tale mi-au pregătit ceva urât la sosire. De pildă, să-mi toarne ulei încins în cap sau ceva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Capitolul 12" Primul lucru pe care i l-a zis mama lui Rachel sâmbătă dimineață când a ajuns a fost: —Pentru Dumnezeu, trebuie să radiezi de fericire. Claire vine să-ți spună să nu te măriți. Nu zău? (Rachel părea amuzată.) Nu-mi vine să cred. Ți-a făcut și ție faza asta, Anna, nu-i așa? Apoi, realizând că a făcut o gafă, a tresărit de parcă i-ar fi înfipt cineva un băț undeva. Repede, a schimbat subiectul: Cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și te așteaptă să-l vezi. Cât e de când l-ați demah-at voi doi...? Apoi bătrânul Maddox a chicotit. —Poate vrei să știi ce făcea la mahazinul de fehometale? l-a întrebat pe Aidan. Deodată îi sclipeau ochii și părea amuzat - trebuie să fi fost din cauza băuturii. Cumpăra vopsea, asta făcea. Vopsea albă, apropo. Pentru casa lor din Bah Hah-ba. I-a dat un strat de vopsea pastelată cum l-ați rugat voi, dar încă nu înțelege ce v-a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dacă eu aș fi steaua dimineții, cum să nu mă vezi? Și de unde apari tu? Eu apar de prin paradis... soarele mă trimite înaintea lui ca să anunț o nouă dimineață. Așa deci... și unde e acest paradis? Steaua a râs amuzată, de parcă era ceva ce ar fi știut oricine. Hai cu mine să-ți arăt, a zis scuturându-și razele ca invitație. Cum să vin cu tine? m-am mirat întinzând o mână spre cer, prin aerul rece al nopții. Eu
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
citească. O lumină - mică, dar clară - i se aprinsese în ochi. —Piața celor care urmăresc trenurile, a repetat el. Vreți să spuneți... —Cei care sunt înnebuniți după trenuri. Speculându-și avantajul, Hugo și-a menținut atitudinea relaxată și aerul ușor amuzat. Era vital ca oamenii să nu creadă că se fac presiuni asupra lor. Altfel obțineai efectul vânzătorul-agasant-din-magazinul-de-pantofi, iar clienții votau cu picioarele. Știți cum sunt unii când vine vorba de vechile ciu-ciu-uri, a zâmbit Hugo. Le umblă locomotivele prin creieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vă ajut? Vocea de deasupra capului său era la fel de sonoră ca aceea a Arhanghelului Gavriil. Hugo a ridicat privirea către chipul unei roșcate cu o față frumoasă, prelungă, dar necăjită. A sesizat, uimit, că femeia avea mai degrabă o expresie amuzată și înțelegătoare decât una ofensată și dezgustată. — Știu cum e cu bucățile astea de plastic, a spus ea. Sunt dificile. Am și eu unele la fel, a adăugat ea arătând spre cutia pe roți acoperită cu plastic pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
real. Încruntându-se, Hugo și-a dat seama că era imposibil să explice toate astea fără să pară că vrea să se scuze. Dar, ținând cont de felul în care Alice se uita la el - pe jumătate disprețuitoare, pe jumătate amuzată - Hugo trebuia să spună ceva în apărarea lui. —Amanda a insistat că vrea să stea acasă și să aibă grijă de copil, a început el. A spus c-ar fi o plăcere, că asta e cea mai importantă slujbă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu băuturile. Cum e să fii agent imobiliar? l-a întrebat Alice, prinzând din zbor și paharul cu gin și ocazia de a schimba subiectul. Hugo a ridicat din umeri. Presupun că e OK. Te descurci. Alice l-a privit amuzată. —Jake spune că agenții imobiliari își petrec tot timpul mințind. Că forțează oamenii să semneze contracte care îi bagă în datorii și totul de dragul unor case în care nu merită să locuiești. —Tipu’ e chiar o rază de soare, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-n două minute, să se dea jos din mașină, să se ducă în spate, să-l elibereze pe Theo din chingi, să-l ridice în brațe și să-i miroasă fundulețul ca să se asigure că totul era în regulă. Privirile amuzate ale celorlalți șoferi trebuiau suportate. La fel ca și urletele furioase ale unui Theo care fusese descoperit asupra faptului. Nu, a răspuns Rottweilerul. Nu e vorba de scutece. Ci de faptul că Theo a început să muște, domnule Fine. —Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Rottweilerul întinzându-se către un ceainic electric care se afla pe o masă din spatele ei și dându-i drumul. Dați-mi voie să vă propun o ceașcă de ceai. Cu zahăr, a adăugat ea aruncându-i lui Theo o privire amuzată. Cred, a completat ea cu un surâs, primul pe care Hugo îl vedea înflorind pe buzele ei, că face bine la șocuri. În ultima vreme, Theo se atașase foarte tare de un joc în care un morman de inele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
unul are gură de lup, celălalt are un ochi leneș... Se numește ambliopie, Îl corectă Vera. Știa ce spunea pentru că organizația ei finanțase o clinică Well Baby pentru mamele din zona săracă din centrul orașului. Dwight Îi aruncă o privire amuzată. Se mai numește și ochi leneș. Leneș e un termen peiorativ. Dwight râse și clătină din cap. Și el avusese un „ochi leneș“ când era copil. Lulu simți că se Încing spiritele și interveni. Hai, să vizităm familia. Dacă intrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
câte o maimuță țipând - sau era ceva mai periculos? — Ce fel de animale trăiesc aici? Întrebă Wendy uitându-se spre frunzișul des. Dwight râse malefic: —Bu-ha-ha-ha! Lei și tigri și urși, vai-vai. De fapt, spuse Moff pe un ton amuzat, chiar există tigri și urși În Birmania. Toate capetele se Întoarseră spre el. —Glumești, zise Wendy. Heidi adăugă: —Scria În materialele adunate de Bibi. Era o Întreagă secțiune despre floră și faună. Moff Începu să enumere animalele: Un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
preocupa, zicând: "Cu ce ai păcătuit, Eliezer, că cei de la Minister în Ierusalim au găsit să te transfere tocmai la curtea lui Stroesner, sângerosul dictator din Paraguay? N-au găsit ceva mai demn pentru tine?". L-am privit câteva secunde amuzat, apoi i-am spus: "Nu te necăji, Henry. Nu m-au numit în Paraguay, ci în Uruguay". La auzul răspunsului meu, fața îngrijorată a lui Henry s-a destins într-un zâmbet luminos și mi-a răspuns: "Ei bine, dar
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
ani. Venisem la oficiul religios festiv cu cartea mea de rugăciuni, dar aproape nimic din textul consfințit în tradiția mea nu se potrivea cu textele ce se rosteau în această sinagogă. Eram debusolat total, iar rabinul din Padova mă privea amuzat; doar la sfârșitul ceremoniei religioase mi-a explicat că, pe lângă riturile askenaz și sefard, există și un rit roman care a luat naștere în epoca premergătoare distrugerii Templului din Ierusalim. Ei bine, dacă la Padova prevala ritul roman, la Roma
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
copii anemici și palizi... Tiens, tiens! exclamă, la un moment dat, soția unui deputat francez, care zărise pe aproape un porc bălăcindu-se într-o băltoacă verzuie... Uite, uite... exclamă ea, adresându-se pe cât de uimită pe atât și de amuzată soțului său. N-ai crede că ne găsim la...? Și rosti numele, pe care nu mi-l mai amintesc, al unei localități neînsemnate din Nordul Africei: Mazagran, Meligrah, Gemilah...). Așa umblau și acolo, ți-aduci aminte? liberi... "Non. C'est
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
dar au reușit să respingă atacul și să treacă Nistrul, iar oștenii Măriei Sale au ieșit din malul râului și i-au săgetat pe toți tătarii care mai Îndrăzneau să se apropie. - Dar e poveste de capă și spadă! exclamă contesa, amuzată ca În fața unei comedii. Absolut impresionant, mai ales pentru copii. - Îmi pare rău, contesă, că nu aveți... - Și mie Îmi pare rău, o Întrerupse contesa, dar am o conversație importantă de purtat cu signor Giovanni Bellini, unul dintre cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
prin niște păduri sălbatice! Cu ce... - Ilustre condotiere, audiența a luat sfârșit, spuse, netulburat, dogele. Montassini se retrase cu o plecăciune, iar ușile cabinetului se Închiseră fără zgomot În urma lui. În spatele dogelui, ușa secretă se deschise. Generalul Bartolomeo Colleoni ieși amuzat. - Încă mai fierbe sângele În tânărul Montassini... Întâmplător, am asistat la acel duel. Oană nici nu l-a luat În serios. S-a jucat. În ceea ce privește importanța acestui voievod anonim, aici condotierul a pus o problemă reală... - Ești la curent cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
auzi, aproape, vocea lui Oană. - Aoleo, păcatele mele, se văită bătrânul, am dat În mintea a de pe urmă, de vorbesc singur și nici nu mai aud nimic... Mi se păruse mie că prind zvon de tropot de cal! Oană privi amuzat chipul speriat al lui moș Onofrei și, ca și cum s-ar fi Înduplecat să-i curme nedumeririle, fluieră de două ori. Calul său murg, Crivăț, se ivi din pădure, scuturându-și coama. În spatele lui Însă, bătrânul desluși Încă un cal, călărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
strâns Într-o coadă la spate. Fetița se opri brusc În fața băiatului, iar sprâncenele i se ridicară a uimire. - Cine ești? Îl Întrebă, cercetându-l de sus până jos cu curiozitate. „Seamănă cu o veveriță mică, foarte mică”, Își spuse, amuzat, Oan-san. Fetiței nu-i venea să creadă că pe pământ poate exista un om cu asemenea trăsături, cu ochi mari, care nu numai că nu sunt deloc oblici, dar mai au și culoarea albastră. - Tu ești Copilul Albastru? Îl Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ne nourrit pas. (Mai bine este să ai pâine în buzunar decât pană la pălărie tot ce este superficial nu hrănește). La sfârșit, i-am cerut doamnei R. permisiunea de a păstra mica pungă de hârtie ca souvenir. A zâmbit amuzată, a fost de acord, chiar dacă sunt convins că nu a înțeles prea bine gestul meu. Pe de o parte, nu mă pot opri să nu mă gândesc la faptul că noi românii nu vom ajunge niciodată la un asemenea grad
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
fi adus acasă la el, ba chiar părinții l-ar fi lăudat că iese c-un asemenea prieten. Cînd i-a expus chestiunea, băiatul l-a lăsat să vorbească fără să-l întrerupă, dar uitîndu-se la el de sus, cumva amuzat. Amuzamentul ăsta țîșnea poate din sprîncenele ridicate sau din colțul buzelor sau din cel al ochilor. Sursa nu era sigură, totuși asta era impresia generală. Asta l-a făcut să spună totul cam fără convingere, ca și cum ar fi ajuns și
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
cu mâneca, pe care abia acum am văzut o dâră albă de smântână. Nu merg la școală, că nu mă primește și nici acasă nu mă duc. Mi-e teamă de mama, a adăugat și a început să plângă iar. Amuzată și încântată de faptul că s-a gândit să se oprească în fața primăriei, altă soluție neavând, i-am spus: Merg cu tine la școală și vorbesc cu învățătoarea să te primească la ore. Îi spui că eu sunt mărțișorul. E
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]