471 matches
-
dintre cele trei mari imperii: Rusia, Turcia, Austria<ref id=”5”>Evseev, 2005, p. 23. </ref>”. Un alt moment critic pentru staroveri a fost în perioada 1827-1855, în timpul țarului Nikolae I, când au fost distruse numeroase centre spirituale ale acestora. Anatema aruncată asupra staroverilor a fost ridicată de către Soborul Bisericii Oficiale Ruse abia în anul 1971<ref id=”6”>Moldovan, 2004, p. 9.</ref>. Rușii lipoveni în Principatele Române în 1846 Despre rușii lipoveni din România s-a scris încă din
Inerţie socială în spaţiul românesc. Deschideri pentru o analiză funcţională a comunităţilor / Social inertia in Romania. Contributions for a functional analysis of the communities by Tudor Pitulac () [Corola-publishinghouse/Science/511_a_1258]
-
îi dădea putere juridică, transformând-o în act de stat obligatoriu (hrisov domnesc de întărire)692. Diferitele denumiri sub care apar subliniază caracterul solemn al confirmării hotărârii Adunării de stări, a cărei respectare era asigurată în mod excepțional și prin anatema Bisericii. În cărțile de judecată ale cancelariei domnești se spunea la început: "am căutat și am judecat domnia mea cu toți cinstiții boieri ai domniei mele", pentru ca după aceea, cu sau fără menționarea credinței boierilor, hotărârea să fie legată numai
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
1972, pp. 166-167. 4. Obolensky, The Bogomils, p. 174. 5. Gerhard Ficker, Die Phundagiagiten: Ein Beitrag zur Ketzergeschichte des byzantinischen Mittelalters, J.A. Barth, Leipzig, 1908. Lucrarea lui Eftimie Zigabenos, Panoplia dogmatica, este publicată În PG 130 col. 1289-1322a. 6. Anatemele contra bogomililor sînt incluse În Synodikon-ul ortodox, un ritual anume pentru prima duminică din postul mare, celebrare restabilită de Conciliul de la Constantinopol În 843, la capătul controversei iconoclaste. Ritualul comemorează Încetarea persecuției Împotriva icoanelor și a susținătorilor acestora. Textul din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Între 1081-1118), Manuel I Comnenul (Împărat Între 1143-1180) și, din nou, În secolul al XV-lea. A fost publicat și tradus de Jean Gouillard, Le Synodikon de l’orthodoxie: Édition et commentaire, În Travaux et Mémoires 2(1967), pp. 1-316. Anatemele contra bogomililor, la, pp. 228-237. 7.Vezi În special cartea, astăzi depășită, a lui Jordan Ivanov, Livres et légendes bogomiles, tradusă de M. Ribeyrol, cu o prefață de René Nelli, Maisonneuve-Larose, Paris, 1976, pp. 255sq. 8. I.Ioh. 173 V
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
domnului A.C. Cuza, intenția polemică evidentă nu este disimulată, ci acompaniată permanent de instrumentația pamfletului ironic. Apelativul emfatic "Ilustre economist" sugerează, din start, intenția polemistului de a face din preopinentul său o țintă a deriziunii publice prin alte instrumente decât anatema, invectiva sau afurisenia, exploatate, se știe, cu predilecție de pamfletul publicistic arghezian. Aici, falia care desparte polemistul de pamfletar se îngustează mult, însă persistă grație revenirii la evenimențial, recursului la argument (altul decât cel ad hominem), grație autocontrolului când e
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de politicoase, polemistul recurge la o formulă circulară aparent închisă și supusă unui general valabil cod al onoarei. Abandonarea acestui spațiu presupune o variabilă doză de prudență, pentru a evita sancțiunea publicului. Prin urmare, vehemența (cu figurile sale extreme: invectiva, anatema, imprecația) trebuie suprimată în favoarea unui atac subtil, care se bazează în exclusivitate pe jocul disimulărilor și pe o argumentație coerentă. Din perspectiva enunțării, polemistul recurge la uzualele forme de somație 155: solicitări, apeluri sau chiar ordine care stabilesc un raport
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
discursului, și etice, prin natura justițiabilă a actului în sine. Plasarea în imaginar echivalează cu un abandon premeditat al cadrului polemic și, evident, cu o ascensiune către subiectivitatea extremă. Aici "totul este permis", sentimentele se dezlănțuie, iar insulta, calomnia, înjurătura, anatema, blestemul etc. se sustrag sancționabilului pentru a deveni figuri predilecte ale unui scandal ritualic. Cicero, în De republica, îl numea printr-un termen arhaic occentatio, referindu-se la respingerea ritualică a unui individ pe temeiuri incerte, prin ofensă și ultragiu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o configurație elastic-încăpătoare, traversând grade diferite ale înverșunării: de la imaginarea unor corecții infantile, aplicate punctual (urecheatul, nuiaua, bastonul etc.), ca măsuri punitive hilare, trecând prin insultă, jignire și umilință publică, până la scenarii apocaliptice, în care agresivitatea verbală dezlănțuită (înjurătura, imprecația, anatema, afurisenia etc.) ia proporții apocaliptice. Indiferent de ipostaziere, violența argheziană este justificată de talent și artisticitate, pentru că, în viziunea poetului și pamfletarului, "cine lovește cu bulgări de aur are dreptul, în afară de orice considerații și legi fabricate într-un colț de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ai murdărit apa din care ai băut și cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, și mirosea până la Calafat, nobilă spurcăciune!"205. Războiul, injust și amoral prin definiție, uzează aici de cel mai violent arsenal, folosind anatema, insulta trivială, denominarea abjectă ("spurcăciune", "căzătură"), amenințarea mortală: "Te aștept să te retez în două cu nuiaua, tăvălit [...] șira spinării ți se va rupe cu nuiaua asta", "Ți-a sunat ceasul năpârcă. Îl asculți? A bătut ceasul tău din cimitir
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe satisfacția procurată de decodarea "nespusului". Prefăcătoria, masca, înscenarea ca ocurențe ale fictivizării în pamflet sunt paliere ale ludicului arghezian, care se substituie, complet sau incomplet, în discursul polemic, figurilor agresiunii, uzate cu predilecție în discursul pamfletar: injuria, afurisenia, imprecația, anatema sau atacul direct. E observabilă tentația permanentă a polemistului de a-și lua peste picior victimele, de a le ridiculiza, "înscenându-le" apucături ilare sau grotești și proiectându-le în situații comice diverse (sugerate fie prin fine ironii aluzive, fie
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
reversul ei: sumbrele bănuieli de abatere și de artă degenerată (cum se numește cea care nu a apucat pe drumul bun la momentul potrivit). Căci terorismul evanghelic al evoluției nu acceptă decât capul sau pajura, progresismul și fascismul, promisiunea și anatema. Arta modernă va fi fost, fără îndoială, ultimul refugiu al mesianismului secular, iar o anumită critică literară, versiune triumfătoare a vechii Biserici militante, ultima plută de salvare a mitului revoluționar. Într-o lume a artei obsedată de o structură mentală
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
antiteza. "O, timp, oprește-ți zborul..." Iată ceea ce s-a și întâmplat. Mecanica și chimia s-au ocupat de asta. Fotografia și fonografia au împlinit dorința poetului: să fixeze ceea ce e trecător, să perenizeze clipa. Iar Lamartine, înainte de moarte, ridică anatema pe care-o aruncase asupra fotografiei: "plagiere a naturii cu ajutorul opticii". Radioul și cinemaul au continuat și au îmbunătățit îmbălsămarea timpului. Tehnic, televiziunea este cel mai bun aparat de perenizare a vieții. Documentul, sau mumia, adică suportul material al urmelor
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
La Tomnatic, de pildă, e deportată aproape o treime din populația satului, adică 1.140 de persoane, ceea ce reprezintă o cifră record. Am Întâlnit aici cazuri În care femei germane se căsătoriseră cu români basarabeni, sperând să scape astfel de anatema identității germane, și fuseseră apoi deportate În Bărăgan pentru că toate familiile basarabenilor erau pe listele de deportare. Vechile tensiuni provocate de colonizarea În sat a basarabenilor și macedonenilor aveau să fie uitate de către germanii care În 1951 au Împărtășit o
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
scrisori cu instrucțiuni prietenilor săi, la Roma și în alte locuri. A recurs din nou la condamnarea oficială în cadrul unui conciliu: acesta a fost convocat la 1 mai 418 și a reafirmat cu mai mare claritate, sub forma a nouă anateme, condamnarea pelagianismului, a doctrinei harului și a doctrinei păcatului originar; totodată, a confirmat validitatea sentinței papei Inocențiu și a trimis o copie a hotărîrilor sale lui Zosimus. Apoi, bizuindu-se pe propria autoritate și ajutat de Aureliu, Augustin a intervenit
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
se ducă personal la Constantinopol pentru a se informa în privința termenilor preciși ai problemei. La sfîrșitul lui 543 și începutul lui 544, împăratul Iustinian, pentru a domoli opoziția monofizită, prezentase o expunere a dreptei credințe, la sfîrșitul căreia era aruncată anatema asupra persoanei și scrierilor lui Teodor de Mopsuestia, asupra persoanei lui Teodoret al Cyrului și a scrierilor sale contra lui Chiril al Alexandriei și a Crezului de la Efes, și asupra epistolei trimise de episcopul Iba din Edesa persanului Mari în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
persanului Mari în care îl combătea tot pe Chiril și respingea Crezul de la Efes. Cum de obicei paragrafele dintr-un astfel de edict erau numite „capitole”, în acest caz prin sintagma „Trei Capitole” sînt desemnate persoanele și scrierile lovite de anatemă. Și o scrisoare imperială din 5 mai 553, trimisă celui de-al cincilea conciliu ecumenic de la Constantinopol care își începea lucrările în acele zile, atrăgea atenția Sfinților Părinți asupra figurilor lui Teodor, Teodoret și Iba. După cum vom vedea imediat, această
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cartea sa. întors în patrie, el a scris un Compendiu al procesului nestorienilor și al eutihienilor (Breviarum causae Nestorianorum et Eutychianorum). Opera, așa cum am spus, a fost scrisă în urma schismei provocate de cele Trei Capitole, autorul vrînd să demonstreze că anatema impusă de Iustinian era nejustificată: de aceea, Liberatus povestește în mod sintetic evenimentele, începînd cu învestirea lui Nestorie ca patriarh al Constantinopolului în 428 și pînă la cele din 543-544, în timpul cărora imperatorul se lăsase convins de monofiziți. Evenimentele următoare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și pentru că aducea înnoiri nelegiuitei doctrine a lui Apolinarie. în timp ce era arestat la Efes, a compus, în august sau septembrie 431, la cererea episcopilor care participau la sinod, o scurtă Explicație a celor douăsprezece capitole. Chiril justifică aici recurgerea la anatemă contra lui Nestorie, un adversar al adevărului, care, asemenea fariseilor, l-a considerat pe Cristos om, și nu Dumnezeu; apără apoi fiecare anatematism făcînd referiri la pasaje din Sfînta Scriptură. Ne-au rămas foarte multe fragmente în greacă și siriacă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ortodoxia de sorginte niceeană, îl soma pe interlocutorul său să se disocieze de cristologia (de tip antiohian) conform căreia Logosul divin sălășluise într-un om obișnuit, născut din Fecioara Maria. La această epistolă erau anexate și cele douăsprezece teze supuse anatemei pe care Nestorie ar fi trebuit să le accepte (cf. supra, p. 745). Tratativele purtate cu antiohienii după conciliul de la Efes și exilarea lui Nestorie au ca rezultat o formulă de uniune lăudată de Chiril în scrisoarea trimisă lui Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poziție în privința problemei celor două naturi, propunea o confesiune cristologică generică (Cristos e de aceeași natură cu Tatăl în divinitatea sa, de aceeași natură cu noi în umanitatea sa; erau respinși cei care „împart, confundă sau introduc o aparență”), arunca anatema asupra oricui, „acum sau în alte vremuri, la Calcedon sau la alt sinod”, ar fi gîndit în mod diferit și chema la unire în jurul crezului de la Niceea. Așa cum se întîmplă adesea cu compromisurile, Henotikon-ul i-a nemulțumit pe cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ca un răspuns la acest memoriu, Iustinian a scris o epistolă patriarhilor (ne-a parvenit exemplarul trimis lui Mena de Constantinopol) în care condamnă tezele origeniste (sau suspecte de origenism; despre epistolă cf. pp. 000-000). El a obținut adeziunea la anatema contra lui Origen din partea patriarhilor și episcopilor, inclusiv a unor origeniști ca Domițian sau Teodor Ascida, însă neînțelegerile dintre călugării palestinieni au continuat și s-au accentuat după moartea lui Nonnos, în 547, cînd origeniștii s-au împărțit în isocriști
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Diekamp, pare cea mai potrivită pentru explicarea problemelor ridicate de izvoare, dintre care unele vorbesc despre condamnarea erorilor origeniste la conciliul de la Constantinopol, în timp ce nici în documentele sinodale nu se găsește o mențiune în acest sens (doar canonul 11 arunca anatema în general asupra lui Origen și a operelor sale nelegiuite). în Palestina, actele conciliului care îl condamnase pe Origen au fost subscrise de toți episcopii, în afară de unul singur, în timp ce călugării origeniști din Noua Lavră au refuzat să se supună și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
blasfemiilor lui Sever, în zece tomuri; după aceea, pentru a se apăra de acuzația că a aderat la maniheism și la eutihianism, Iulian a compus Apologia (citată și ca Discurs împotriva maniheilor și a eutihienilor), rezumîndu-și propria poziție în zece anateme. Pentru a combate aceste tratate, Sever a scris succesiv Contra adăugirilor și Contra Apologiei lui Iulian. La tratatul Contra blasfemiilor lui Sever nu a răspuns imediat; a făcut-o poate mai tîrziu, într-o operă intitulată Contra lui Felicissimus, din
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fragment dintr-un tratat Despre Ioan Gramaticul și sinod. Un fragment dintr-o scriere împotriva filozofului și preotului Acaciu din Apameea conține definiții bazate pe etimologii ale unor termeni tehnici folosiți în controversa cristologică. Un codex de la Veneția conține douăsprezece anateme îndreptate contra lui Nestorie și a lui Eutihie, despre care e greu de spus dacă alcătuiesc un text autonom sau o parte dintr-o scriere mai amplă. în fine, fragmente din cîteva predici (despre Evr. 4,15, despre Cain, despre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acestei formulări, însă ulterior a acceptat-o (scrisoarea către papa Ioan al II-lea, din 15 martie 533). Nu s-a împăcat însă cu monofizismul și prin Ordonanța împotriva lui Antim, Sever, Petru și Zoara, din 6 august 536, confirma anatemele pronunțate de sinodul ținut la Constantinopol în același an, în mai și iunie, sub conducerea lui Mena, sinod menit să ratifice depunerea patriarhului Antim și condamnarea lui Sever de Antiohia, protejatul lui Antim, de către papa Agapet (cf. p. 000). Deși
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]