288 matches
-
fi conceput de către eleați (vezi I, 3D). Drept urmare, "omul, cu înzestrările lui naturale, considerate până atunci anistorice și interculturale, [...] este interpretat din perspectivă istorică, fiind atras astfel în procesul istoric"16. Avem aici semnele desprinderii de o cauzalitate transcendentă, pur anistorică, de factură clasică, sau dacă vrem, părăsirea iluminismului dogmatic, raționalist, în favoarea premiselor create de "iluminismul istorist" (vezi II, 1Ba). Acum, individul, nu omul în general, apare integrat într-un "proces istoric". Am zice mai mult: nu numai că este integrat
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
că până și conținutul eului nostru este rezultatul istoric al unei deveniri, al unei intermedieri"35, ceea ce îl face pe Schnädelbach să comenteze că la baza conceptelor de natură și istorie (Geschichte) nu se mai află "<<o conștiință în genere>>, anistorică, ci conștiința istorică o conștiință care s-a autointerpretat deja în lumina preconceptelor materiale ale faptelor istorice"36 (vezi mai sus conștiința ce se înțelege pe sine "ca fapt istoric"). Această idee a lui Droysen ocupă un loc central în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
generalizare, ci doar, cel mult, de interes "local", menite a îndreptăți o serie de fundamentări teoretice particulare. În aceste condiții, progresul științific a fost dublat de o de-dogmatizare a gândirii și abordării epistemologice. Istoria n-a mai fost prezentată anistoric, potrivit unor scheme prestabilite, aplicabile oriunde și oricând, ci contextual, conform principiului evoluțiilor individuale, cu o procesualitate proprie 47. Așa cum am văzut, istoriei i s-a atribuit o funcție normativă în locul rațiunii pure și simple: condițiile de posibilitate cu funcție
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
temporale sau valorice vezi I, nota 45) susține discontinuitatea. Logica noastră, cu operațiile ei antinomice, ne-ar determina atunci să-i atribuim numai supraistorismului ideea continuității. De altfel, am precizat și în capitolul anterior că această idee trimite la repere anistorice. Dar putem vorbi despre discontinuitate în legătură cu o orientare care vede lucrurile în devenirea lor? Și când punem această întrebare retorică, nu ne referim neapărat la schimbări în cadre date (când, într-o anumită perioadă, cadrele nu sunt puse în discuție
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
remarcă Erwin Hufnagel, vizând aceeași abordare transcendentală la care ne-am referit și noi. Fiind însă "concepută genetic", această "poziție" a lui Dilthey se istoricizează și capătă mobilitate, ceea ce ne-a îndemnat să vedem în ea o relativizare a transcendentalismului anistoric și static de tip kantian (vezi II, 2Ba). Pentru a determina din punct de vedere istoric "esența filozofiei", Dilthey pornește de la o serie de "sisteme filozofice care s-au întipărit înaintea tuturor celorlalte în conștiința umanității și au dat o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
tehnică, abstractă, de sorginte fizico-matematică, la ingerințele imediatului, ele sunt într-o falsitate a gândirii și nu au nici un fundament logic și epistemic. A gândi cu istoria este prima condiție pentru altfel de gândiri. Cum se poate întemeia o analiză anistorică pe o problematică istorică? Cum poți înțelege anistoric fenomene și activități complexe din istoria omenirii, ideologii precum liberalismul și socialismul? Reprezentarea limbajului modern asupra lui însuși nu a fost aceeași. Dacă în secolul al XVI-lea limbajul este "ceva opac
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ele sunt într-o falsitate a gândirii și nu au nici un fundament logic și epistemic. A gândi cu istoria este prima condiție pentru altfel de gândiri. Cum se poate întemeia o analiză anistorică pe o problematică istorică? Cum poți înțelege anistoric fenomene și activități complexe din istoria omenirii, ideologii precum liberalismul și socialismul? Reprezentarea limbajului modern asupra lui însuși nu a fost aceeași. Dacă în secolul al XVI-lea limbajul este "ceva opac, misterios, închis asupra lui însuși"174, în secolul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
putea fi fixată într-o sumă concertată de cunoștințe, însă era, înainte de toate, spațiul în care oricare ființă se oferea cunoașterii; [...] în intervalul dintre percepția (sau imaginația) oamenilor și judecata și voința lui Dumnezeu"230. Cele două discursuri (anti-istoric și anistoric) la adresa istoriei sunt și efecte ale celor spuse mai sus de Foucault. Această descriere a funcțiilor istoriei în societatea modernă europeană arată utopia instituirii unui control total al istoriei din partea Politikului. De aici și iluzia că istoria poate fi concurată
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
evoluează, se deplasează, ajustările intervin în condiții care hrănesc analiza structurală și analiza sistemică. Pe de altă parte, deciziile individuale, chiar raționale, pot conduce la dezechilibre globale, raționalitatea fiind ea însăși relativă. Este evident faptul că nu există canon fix, anistoric, care să definească realitatea în sine (Kuhn, Feyerabend, Foucault), dar nu putem accepta pentru aceasta ideea relativității absolute în care totul vine să se dizolve; la limită, concepția însăși de relativitate este relativă. Auguste Comte voia să substituie peste tot
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
ea ajunge la a defini economia ca un demers, o formă de comportament ce constă în a economisi mijloace. Principiul acesta al economicității nu conduce spre o concepție prea restrînsă asupra economiei; dimpotrivă, el se erijează în principiu general și anistoric de comportament individual sau social al omului, chiar al tuturor viețuitoarelor. Această abordare rămîne la nivel de principiu, pentru că ea nu-și poate îndeplini obiectivul decît in abstracto. Într-adevăr, principiul non-risipei nu este fondat pe nici o recunoaștere a societății
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
pâș pâș/ peste străzile orașului/ ba da ba da!" sau "vrăbiile/ (ce) pocnesc/ de pe case/ moarte de râs -/ ba da ba da!". Nu lipsesc nici notațiile amare despre metamorfozele tragic-triste ale cuplului prezidențial din regimul comunist, ajunse la un stadiu anistoric ("au rămas/ Odiosul și Sinistra sa.// Ody și Siny/ sunt două personaje/ care n-au nici în clin,/ nici în mânecă/ de-a face cu istoria") sau cele aproape aforistice, care amestecă în doze bine calculate cinismul și (auto-)ironia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau ironice, în orice caz impetuoase atunci când este vorba despre ură sau iubire.440 Și-a îndreptat apoi atenția către Ovidiu și a tradus din Metamorfoze miturile ce au ca scenariu Sicilia natală, proiectată, de fiecare dată, într-o dimensiune anistorica. A preferat episoadele siciliene ca să poată reprezenta, pe fundalul insulei, o natură misterioasă în continuă transformare, ce parcă se anima dinăuntru. Prin mit și prin metamorfoza insula își pierde conotația geografică și împietrește imaginea omului singur, fără de timp și spațiu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
personaje semnificative: un păgîn, un creștin, și un buddhist. Hesse ne invită să vedem aici trei avataruri ale lui Knecht, toate aflate în căutarea disperată a desăvîrșirii spirituale. Mai mult, putem bănui că efortul căutării rămîne etern -datorită catacterului lui anistoric (el trece de la o religie la alta, mergînd dincolo de barierele cronologice ori dogmatice) și universal din unghiul naturii sale trans culturale (se regăsește practic în istoria oricărei comunități umane). Magister ludi întocmai ca într-un mit sacrificial primordial moare pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
evoluează, se deplasează, ajustările intervin în condiții care hrănesc analiza structurală și analiza sistemică. Pe de altă parte, deciziile individuale, chiar raționale, pot conduce la dezechilibre globale, raționalitatea fiind ea însăși relativă. Este evident faptul că nu există canon fix, anistoric, care să definească realitatea în sine (Kuhn, Feyerabend, Foucault), dar nu putem accepta pentru aceasta ideea relativității absolute în care totul vine să se dizolve; la limită, concepția însăși de relativitate este relativă. Auguste Comte voia să substituie peste tot
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
ea ajunge la a defini economia ca un demers, o formă de comportament ce constă în a economisi mijloace. Principiul acesta al economicității nu conduce spre o concepție prea restrînsă asupra economiei; dimpotrivă, el se erijează în principiu general și anistoric de comportament individual sau social al omului, chiar al tuturor viețuitoarelor. Această abordare rămîne la nivel de principiu, pentru că ea nu-și poate îndeplini obiectivul decît in abstracto. Într-adevăr, principiul non-risipei nu este bazat pe nici o recunoaștere a societății
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
scrieri autobiografice“. Se poate vorbi de o complicitate metafizică stabilită între copil și adult. Pe de o parte, după cum am amintit deja în introducere, copilăria urbană are ca diferență specifică faptul că ea nu are ca univers de referință natura anistorică, „plăsmuibilă“ în formule mitice, ci lumea istorică a metropolei, cu tensiunile ei sociale și culturale și, mai ales, însoțită în mod decisiv de spectrul răscumpărării mesianice. După cum se exprimă Benjamin, imaginile care tra versează copilăria urbană „prefigurează“ (präformieren) experiențe istorice
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ale clădirilor, cu figurile anonime ale trecătorilor sau cu ocoalele imperturbabile ale străzilor. O pedagogie critică a privirii deschide însă acest peisaj instrumentalizat către natura lui istorică, face vizibilă criza memoriei care îi este constitutivă și îi deconstruiește caracterul reic, anistoric. În cazul copilului, aceasta se întâmplă de la sine, prin jocul alegoric care îl leagă de lumea lucrurilor. La adultul care își rememorează copilăria, pedagogia privirii presupune o căutare „metodologică“ a paradisului pierdut. Câteva exemple pot fi invocate. Gilloch le discută
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
statuile însele: „was darauf vorging, wenn auch undeutlich im Zusammenhange, näher im Raum war.““ Orașul se dezvăluie, așadar, în primul rând ca materialitate, istorică prin modul ei efemer, trecător de a fi, și nu prin suprapunerea unor semnificații sau mesaje anistorice. Printre aceste avataruri ale materiei, un loc important îl ocupă obiectele, mobila din casa bunicii: durabilitatea acestora stătea exclusiv, notează Benjamin în Blumenshof nr. 12, în materialul din care erau făcute, și nu în calculul rațional (Vernunftberechnung), în modul lor
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
pentru care viciul constituie o a doua natură, ci nimfeta, statut ambiguu în care feminitatea relevă condiția originară a răului încarnat în malefica fecioară. Feminitatea în stare pură, originară, relevă cruzimea și, paradoxal, un viciu funciar, instinctual, de dinainte de păcat, anistoric, ca în povestirea lui Barbey D'Aurevilly, Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan. Paradoxul decadent al acestui "monstru delicios", nimfeta, lipsită de conținut afectiv, constă într-o inocență a viciului, care face să transpară calitatea sa sacră, rituală
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pentru a fi evidențiat că instituțiile sociale și politice pot fi considerate ca experimente de cooperare mai degrabă decît ca încercări de a întruchipa o ordine universală atemporală. Rorty respinge "ideea iluministă de "rațiune"", după care adevărul moral corespunde esenței anistorice a umanității, asigurînd prin aceasta că dialogul liber și deschis produce "un singur răspuns corect" la întrebările morale, ca și la cele științifice. Rorty citează preambulul lui Jefferson la legea statului Virginia asupra libertății religioase, ca un exemplu pentru acest
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
dintre conștiință și emoțiile iubirii, urii și fricii, și deci distincția dintre moralitate și bunul-simț". Rorty ajunge la următoarea concluzie: "Rezultatul a fost că a dispărut imaginea sinelui, comună metafizicii grecești, teologiei creștine și raționalismului iluminist: imaginea unui centru natural anistoric, locul demnității umane, înconjurat de o periferie accidentală și neesențială"30. Rorty ajunge de la această observație la al doilea motiv pentru care favorizează compromisul jeffersonian. Numai prin acest tip de compromis, susține el, pot fi eliminați diavolii dogmatismului din organismul
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
deosebit de clar că trebuie făcută o distincție între cele două tipuri diferite de microniveluri sau explicații ale "naturii umane", de la Sf. Augustin la Freud, prin care se încearcă găsirea cauzelor violenței în natura umană. În primul rînd, sînt acele ontologii anistorice care presupun că omul este în esență rău (ca în afirmația lui Machiavelli că toți oamenii sînt totdeauna "nerecunoscători, schimbători; prefăcuți și mincinoși, lași cînd se află în pericol și dornici de cîștig")22 și deci au dificultăți în a
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
acestora nu poate fi contestată: ,,Slavici scrie Anton Cosma este sigurul dintre marii clasici căruia nu i se poate acorda fără rezerve atributul genialității" în măsura în care există deosebiri fundamentale între el și ceilalți trei: arta lui Slavici e istorică, a celorlalți anistorică (cel puțin în intenția creatorilor ei); Slavici nu năzuiește să scrie capodopere creându-și în același timp și cititorul, ci opere folositoare pe care le oferă spre lectura cititorilor vremii sale. "Slavici este preocupat de adevărurile omului contemporan lui mai
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
de stimulatoare încă pe atît de puțin folosită, a lui Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului 6. (De altfel, trebuie oare să remarcăm faptul că, deși e orientat spre o perspectivă cu totul diferită de a noastră, avînd un caracter anistoric, studiul lui Gilbert Durand se situează, practic, sub aceleași auspicii, la intersecția acelorași influențe?...) Demersul propus se prezintă ca o metodă comparativă și este esențialmente pragmatic, în ceea ce privește subiectul nostru, acest demers ne va conduce în primul rînd la conturarea a
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
a omului și omenescului. Dar, odat asumat riscul, numai așa se explic unele formulri în care, în mod confuz, politica este considerat o perpetuare a biologicului, apariția claselor sociale este abia în ultim instanț pus pe seama factorilor economici, iar alarma anistoric a posibilei ierarhizri a religiilor devine mai curând o provocare, sau, cel mult, un pretext pentru meditație la o realitate care îl fcuse și pe Malraux s susțin c Secolul urmtor va fi mistic sau nu va fi deloc. În
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]