290 matches
-
raționalitate transversală" este o propunere prin care filosoful american crede că se poate trece dincolo de antinomiile ce marchează această confruntare: identitate și diferență, universalitate și particularitate, comensurabilitate și incomensurabilitate. "Situată între modernitate și postmodernitate, trecând printre Scylla universalismului hegemonic și anistoric și Carybda lipsei de legitate, a particularismului radical și istoricismului nervos, rațiunea transversală se înscrie în cursa înțelegerii practicilor configurative și a formelor de viață în care se află cuprinsă moștenirea noastră socio-istorică"825. Această idee reușește să pună la
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
personaje semnificative: un păgîn, un creștin, și un buddhist. Hesse ne invită să vedem aici trei avataruri ale lui Knecht, toate aflate în căutarea disperată a desăvîrșirii spirituale. Mai mult, putem bănui că efortul căutării rămîne etern -datorită catacterului lui anistoric (el trece de la o religie la alta, mergînd dincolo de barierele cronologice ori dogmatice) și universal din unghiul naturii sale trans culturale (se regăsește practic în istoria oricărei comunități umane). Magister ludi întocmai ca într-un mit sacrificial primordial moare pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
teoriilor și practicii internaționale. O altă contribuție a feminismului perspectival este chestionarea profundă a metaforei stării de natură din teoria politică clasică și contestarea implicațiilor profunde și numeroase pe care aceasta le-a avut asupra teoriilor internaționale. În acea etapă anistorică, originară, imaginată de teoreticieni politici clasici precum Hobbes, Locke, Rousseau, oamenii își erau reciproc dușmani în lupta pentru resurse și supraviețuire, fiindu-și simultan propriii stăpâni, gata de luptă și autonomi în deciziile pentru supraviețuire. Este parabola de întemeiere a
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
conștiință de sine însăși. Dorința spinozistă definește ceea ce îndeamnă fiecare realitate să persevereze în ființa ei. Astfel definită, dorința este esența omului (M. Onfray). Spinoza nu crede într-o idee a binelui, care, generală și universală, ar funcționa în chip anistoric. Spinoza crede că există ceva Bun și ceva Dăunător. Spre Bun ne îndreptăm pentru că ne sporește puterea de a acționa, adică apropierea de Bucurie. Dăunătorul duce la tristețe, la gândul morții, la culpabilitate. Nu ajută la nimic să regretăm ceea ce
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
lucrurile încep să se clarifice de la sine; Dumnezeu ne-a programat goi pentru eternitate, iar istoria ne-a îmbrăcat. Material suficient pentru ca un mare iubitor al clasicismului, l-am numit pe G. Călinescu, să exclame că nudul este etern și anistoric, în vreme ce costumul datează sau că nuditatea este măreață și ingenuă, pe cînd alterarea ei cu o singură piesă vestimentară aduce totul în vulgaritate. Și pentru că tot veni vorba de clasicism, este notoriu că orice variantă a acestuia, fie ea greacă
Nudul, între mistică și păcat by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6410_a_7735]
-
artiștii intuiau un sens al originarului. Nu întâmplător Tonitza își intitula una din imaginile sale dobrogene - o fâșie de apă între stânci cretoase - Calm etern. La Balcic timpul era suspendat. Turcii și tătarii în pitoreștile lor costume își continuau existența anistorică. Plutea în aer, cu vorba lui Busuioceanu, "frisonul grav al fatalităților umane". Gustul romantic pentru Orient trăiește în pictura Balcicului un ultim și tardiv avatar. Dar mai există o explicație pentru voga Balcicului. Noutatea temelor lui - minarete, moschei, cimitire cu
Tonitza și întâmplările artei românești by Ioana Vlasiu () [Corola-journal/Journalistic/8563_a_9888]
-
de elaboratelor studii, necum eventuale traiecte. Dificil în grad maxim, limbajul vrea să acopere fiecare firidă care ar permite limpezirea trivială - în accepție etimologică - a subiectului tratat. Iar, din perspectiva unei asemenea gândiri nu doar psihanalitice, dar structurale, arhetipale și anistorice, înseși operațiile logice au un parfum de cotă joasă. Totuși, să încercăm, în linia sănătoasă a bunului-simț, o decongestionare a formulărilor care-l aureolează, în Palimpseste, pe Aubrey de Vere. E vorba despre subcapitolul intitulat Nume și chipuri. Cu un
Ce rămâne din iubirile noastre by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8747_a_10072]
-
asemenea evenimente extraliterare, care prilejuiesc nu doar articole festiviste, publicistice sau reportaje, ci și o întreagă literatură care, formal și ca tematică, mesaj etc. iese cu totul din vreo logică literară, artistică a momentului și se plasează într-un spațiu anistoric din punct de vedere literar, dincolo de binele și de răul discuțiilor despre literatură. E ca și cum se proclamă o pauză, iar textele pe care le conține revista sînt dintr-o dată altele, insulare, autosuficiente, într-o zonă a literaturii legate strîns de
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5279_a_6604]
-
sale cele mai proprii", sentimentul pesimist nu trebuie să fie caracteristic, de aceea "cele mai proprii" e înlocuit cu neutrul "mai noi". în alt loc dispare pur și simplu adverbul "pururi" (referitor la îndreptarea inspirației poetului spre trecutul istoric și anistoric). Din afirmația că Eminescu avea o viziune a vieții "în care progresul nu mai poate ocupa nici un loc", secvența citată dispare în ambele reeditări. O frază ca "Atitudinea spirituală a lui Eminescu orientată într-un sens opus civilizației va reflecta
Fragor... Fragosus by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14546_a_15871]
-
memorie, internauții dependenți, care scotocesc în vastele domenii virtuale pentru aflarea senzaționalului mărunt și a spectaculosului individual. Evoluție adevărată nu există nici în literatură, nici - din câte se vede - în presă. Paradoxal, și una, și cealaltă se dovedesc mai degrabă anistorice. Sau, atenuând, paralele cu istoria, iar nu încapsulate în aceasta. Altminteri noutățile anilor 68-69, de care e plină această Supraviețuirile 6 ne-ar fi apărut, acum, ca niște biete relicve istorice și nu ca niște știri în sensul tare al
Pururi tânăr by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9048_a_10373]
-
un spectacol dichotomic prilejuit de prezența conceptelor de diatonism și cromatism. Sistemul tonal a fost cotat în mod constant drept principiu suveran, hegemonic de organizare spațială a muzicii. Au existat chiar teorii conform cărora dintr-un punct de vedere abstract, anistoric, modalismul însuși ar fi o subcategorie a sistemului tonal (idee împărtășită, printre alții, de Dimitrie Cuclin). Din perspectivă conceptuală însă, tonalitatea a mărturisit mereu virtuțile (dar și păcatele) fenomenului gravitației și convergenței sunetelor unei structuri heptatonice denumită gamă către un
Devălmășie by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11958_a_13283]
-
Nicolae Manolescu Am avut dintotdeauna bănuiala, devenită aproape certitudine cu vremea, că o anumită periodică înclinație a scriitorului român spre "cultura minoră", în sensul de la Blaga, anistorică, specifică, rurală, închisă, conservatoare, n-are o explicație sociologică și nici vreo legătură cu orizontul de formare și de existență a limbii și a poporului român. E. Lovinescu a intuit, cel dintîi, că, de exemplu, tema țărănească în roman e
Minorat cultural by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16921_a_18246]
-
așezări uneori sătești, mai adesea însă în cătune de munte sau în stînile ciobănești a determinat "o ăretragereă din istorie, și din toate posibilitățile ei ritmice și dialectice, într-o viață nu lipsită de cultură, nu despoiata de forme, dar anistorica". Iar "viața anistorica e stăpînita de categoriile și de imperativele organicului". Și "Poporul românesc ăboicotînd istoriaă se retrage, mocnind interior, într-o viață de tip organic... Boicotul istoriei, atitudinea de totdeauna, ia din cînd în cînd proporții istorice. Noncooperarea încetează
PE MARGINEA UNOR MITURI FONDATOARE by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17679_a_19004]
-
mai adesea însă în cătune de munte sau în stînile ciobănești a determinat "o ăretragereă din istorie, și din toate posibilitățile ei ritmice și dialectice, într-o viață nu lipsită de cultură, nu despoiata de forme, dar anistorica". Iar "viața anistorica e stăpînita de categoriile și de imperativele organicului". Și "Poporul românesc ăboicotînd istoriaă se retrage, mocnind interior, într-o viață de tip organic... Boicotul istoriei, atitudinea de totdeauna, ia din cînd în cînd proporții istorice. Noncooperarea încetează pentru scurte intervale
PE MARGINEA UNOR MITURI FONDATOARE by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17679_a_19004]
-
scos din pușcărie pe câți prieteni am putut în anii lui Dej - Dej era un om de înțeles, nu ca ăsta." La Neamț, Radu Novac îl încredințează pe Gabriel Nicolau doctorului Moscu, un om cu o înțelepciune rabinică, contemplativ și anistoric, de care ministrul de externe, aflat la sfârșitul abrupt al unei spectaculoase cariere diplomatice, se atașează sufletește ca de o ipostază netrăită a propriei lui vieți. Discuțiile dintre el și doctor sunt la fel de pasionante ca discuțiile dintre Naphta și Settembrini
Un roman care modifică ierarhiile literare by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16224_a_17549]
-
strigăte de ajutor, de senzația de sufocare și înec. Cuplul mitic s-a desfăcut, iubita apărea ca un vapor îndepărtat sau ca o catedrală din alt oraș (ce se tot spune în ultima vreme, că ar fi o poezie atemporală anistorică?). De asemeni, o întreagă flotă în poezia română postbelică. La atâtea bărci, plute, corăbii, vapoare etc., s-ar zice că suntem neam de marinari. Șirul de reprezentări se constituie destul de repede, la începutul anilor șaptezeci, chiar mai devreme. Simbolul Arcei
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
revină în propria viață furată. Își găsește familia, n-o mai poate îmbrățișa. Există, apoi, în contrapunct cu zbuciumul protagonistului, bântuit de chipurile spaimei, dar și de interogațiile conștiinței, o poezie a sălbăticiei alpestre, a unui loc de o frumusețe anistorică. De altfel, tocmai din aceste treceri și alunecări bruște de la o lume la alta (prezent-trecut, realitate-fantasmă, oraș-localitate patriarhală, social-natural, lumea viilorlumea morților) ies efecte literare nebănuite. Doar un fir epic îi scapă scriitorului pe drum, acela al femeii necunoscute luate
Din temniță. Bântuiți și bântuitori by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2898_a_4223]
-
tocmai, că românul interbelic e cu totul altfel decît cel de la 1848 și acesta cu totul diferit de cel din vremea lui Ștefan cel Mare. Însă Motru, neclintit în convingerile sale eronate, continua să investească încredere, repet, în raseologie, rasism anistorice. În 1936, în amintita carte Românismul... Rădulescu-Motru afirma că, de fapt, ceea ce italienii numesc fascism iar nemții nazism, românii numesc românism. Și deși prin conceptul propus de românism credea că el va reabilita spiritualitatea creștină, cu deosebire a ortodoxismului, tradițiile
Despre liberalism si românism by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15903_a_17228]
-
Sernet ș.a.m.d. - avangarda pare a avea o interfață critică exclusiv narativă. Din ea se conservă nu atât obiectul, cât povestea obiectului. De aici apare permanent și istoricitatea implicită și inevitabilă a oricărei descinderi critice. Iată de ce un discurs anistoric, de tip structuralist, ar fi, în câmpul cultural al acestei mișcări, definitiv falimentar. Critic minuțios până la virgulă - și totuși prin nimic tributar școlilor pozitiviste de modă veche - Paul Cernat evită, înțelept, formula epică a criticii literare. Pe care o înlocuiește
Avangarda și complexele criticii literare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8806_a_10131]
-
orice echivoc. Atunci cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și ale limbajului, dispare cu totul orice referent narativ, iar forma care se naște din această realație a artistului cu propriile sale instrumente este realitatea însăși, anistorică, fără trecut și fără viitor, un fel de icoană fără transcendență, adică una în transparența căreia nu intră nu se întrezărește nici o altă realitate descriptibilă. Aici, Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/pămînt, întuneric/lumină, opacitate
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12651_a_13976]
-
contextul în care în a doua jumătate a deceniului șapte dăduse liber la bibliografii). Frații Schlegel, Schelling, Hegel, Thomas Mann, Marcel Proust, Stefan George, Heimito von Doderer ș.a.m.d. reprezintă, fiecare, câte o ipostază a structuralismului în accepțiunea sa anistorică, de raport parte-întreg sau de armonizare organică a centrului cu mișcările periferice. Din această înțelegere ecumenică și totalizatoare a structuralismului (pe care critica mai nouă ar taxa-o repede drept „misreading”) derivă, în fond, întreaga gândire critică a lui Virgil
Etica distanței by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3464_a_4789]
-
în termeni absoluți, lipsiți de orice echivoc. Cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale substanței și limbajului, dispare cu totul orice referent narativ, iar forma care se naște din relația artistului cu propriile instrumente este realitatea însăși, anistorică, fără trecut și fără viitor, un fel de icoană fără transcendență, adică una în transparența căreia nu intră și nu se întrezărește nici o altă realitate descriptibilă. Aici Florin Mitroi manipulează doar esențe și sugerează existențe fondatoare: cer/pămînt, întuneric/lumină
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
Mic (recent apărut la Editura Polirom) poate părea, la foiletare, un scenariu extins de cartoon. Un desen animat derulându-se pe mai bine de 400 de pagini, conținându-și propriile momente alternative de îmblânzire și de incitare. Istoricizat, însă flagrant anistoric, împânzit de personaje infantile, dar și de urzeli mai mult decât adulte, ludic și în același timp ceremonios, e destul de dificil să-i recompunem genealogia. De aici și tentația constantă de a-l încadra în tipare venite cumva din afara literaturii
Moartea domnului Pisicâine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10009_a_11334]
-
pictură a lumii, nu se oprește la Rafael Sanzio, la Da Vinci, alegerea îi este Vameșul, pictor ambiguu situat între kitsch și geniu. Și în poemele primelor decenii lumea de toate zilele, provincială de preferință, cu tihnitul ei trai, cumva anistoric, trecută pe mâna stângă, este mediul de preferință al discursului poetic stoician... Modelul ar fi bunica, cea care se așează în fotoliu: "ea s-a acomodat cu poemele fără rimă și cu noul/ stil de viață al pietonilor grăbiți bunica
Ultimul spectacol by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/9237_a_10562]
-
cădem, ne avertizează dl. Lefter, într-un gen de ,admirație muzeală" față de marii critici de ieri, într-o genuflexiune continuă ce ar postula conceptul aberant al unei ,actualități" ne varietur. Autoritatea lor, atunci cînd se manifestă la acest mod înghețat, anistoric, riscă a fi exclusiv formală: Ce au spus ei cîndva continuă să fie luat drept literă de lege, judecată definitivă, atotvalabilă, deși, între timp, s-au mai schimbat și reperele culturale, și gusturile, și tehnicile de analiză". Din care motiv
Trei decenii de critică (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12257_a_13582]