632 matches
-
să aflu, rămîne să vedem. Fiindcă toată agitația mondenă din jur începuse să mă obosească, am plecat cînd soareaua era în toi. Ultima imagine a fost cea a domnului Bălăceanu-Stolnici, plimbîndu-se cu mîinile la spate printre culturali și obiecte de anticariat, cu aerul amuzat al unui om care a văzut multe... Impuls Cer acoperit. Vînt cu semințe de arțar și praf. Pustietate de siestă duminicală printre blocuri. Așezat pe o bordură, un copil de vreo 3-4 ani urla. M-am apropiat
Actualitatea by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/15276_a_16601]
-
lui narativități asupra mizeriilor și a nerușinărilor lumii sublunare. În ziua următoare primise un telefon de la Agliè: „Trebuie să mă ierți, dragă prietene. Mă aflu În fața unei mici probleme. Dumneata știi că eu practic un comerț modest cu cărți de anticariat. Îmi sosește diseară de la Paris o duzină de volume legate, din secolul al XVIII-lea, de o anume valoare, pe care trebuie să le trimit de urgență unui corespondent de-al meu din Florența până mâine. Ar trebui să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mea? Bineînțeles că nu, s-au oprit și ei. Ar fi de-ajuns niște vitrine de expoziție și porticele astea ar deveni săli aidoma celor de la Conservatoire. Tavane joase de secol XVI, arce semicirculare, galerii cu gravuri și obiecte de anticariat, mobile. Place des Vosges, așa cum e ea, joasă, cu portoanele ei vechi pline de dâre și scâlciate și leproase, adăpostește oameni ce nu s-au mutat de-aici de sute de ani. Niște oameni cu mantii lungi, galbene. O piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
zi, îndeplinind sarcini desemnate de directorul școlii și, în felul acesta cum se spune "nici nu ardeam gazul de pomană". Bănuții astfel câștigați îmi asigurau o anumită independență economică și îi cheltuiam, de preferință, pe cărți de filosofie descoperite la anticariat. Oradea, oraș mare, s-a dezvoltat pe malul unuia dintre cele trei Crișuri ale căror ape fertilizează câmpiile Transilvaniei apusene înainte de a se revărsa ca afluent unic în Tisa, fluviul ce străbate pusta maghiară de la Nord la Sud în drum
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
imediat tot ce debitam la curs și nu știam cum să ajung mai repede acasă, să mă bucur de colecția mea de Pif-uri. Îmi lipseau doar câteva numere, pe care le căutam cu pasiunea și nebunia colecționarului. Umblasem prin toate anticariatele, vânzătorii deja mă cunoșteau, îmi deschideau ușa prin spate, să intru direct la teancuri. Iubeam benzile desenate, mă regăseam în lumea cauciucată a Castravetelui Mascat și simțeam bucurii inimaginabile în călătoriile transatlantice ale lui Corto Maltese. Îmi plăceau slipul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu „Rivanol“ după ce se pupa cu trimișii diverselor bantustane, de care zicea că sunt coborâți din curmal direct în ambasade. Cât despre timpul meu liber, bunul neprețuit în numele căruia acceptasem să-mi prostituez mintea și sufletul, el mă purta când prin anticariate, când pe străzile vechi ale Bucureștilor. Umblam singur, conspirativ, cu șapca trasă discret într-o parte. Parcă eram Belmondo, în căutarea borfașilor care-i răpiseră fiica. Eu căutam altceva: Pif-uri și ediția princeps a poeziilor lui Eminescu. Îmi plăcea cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să ștergem din istorie urmele prețioase ale începuturilor, să nu se mai bucure nimeni de ele. Să tragem un desen gros peste impostor, cum propunea Cezar. Planul era simplu, de-a dreptul rudimentar: să scotocim, Mihnea și cu mine, fiecare anticariat, fiecare tarabă, fiecare depozit de maculatură, raft cu raft, vânzător după vânzător, până dădeam de exemplarele princeps. Ce-i drept, nu le găseai la fel de ușor ca pe-o franzelă la colț și nici nu le luai la fel de ieftin, dar noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
făcut-o? „Ți-ai spălat papucii?“ „Nu. Nu facem baie împreună eu și papucii mei!“ Încercam să rămân serios, dar arătam ca o barză în șlapi. Și eu aș fi râs de mine. „Îl sun pe Scurtu. E încă la anticariat, la ora asta.“ „De ce? Ce-ai mai găsit? Zi-mi și mie!“ „Îți spun după aia.“ Multă vreme crezusem că nimic n-are sens: alergam după fluturi. Dimineața, dacă m-ar fi întrebat cineva de ce mă agit atâta, n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Iar persoana cea mai în măsură să umble cu ea era Scurtu. Am pus mâna pe telefon și-am format numărul. Despre Nicolae Scurtu, circulau fel de fel de povești. Nimeni nu-i știa vârsta; părea la fel de bătrân ca și anticariatul său. Unii ziceau că făcuse avere cărând biblioteci întregi în ’40 și-n ’44, la cutremur și după bombardamentele nemților: intra cu cinci-șase elevi în clădirile lovite și pleca de-acolo cu camionul de cărți. După 1977, ar fi participat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am trimis elegant la plimbare. Apoi am luat o gură din berea mea fără alcool: ștearsă, fără gust, neacidulată. Și, bineînțeles, prea rece. „Să mergem la ediția originală a romanului.“, am zis. „Cea din 1933, scoasă de «Naționala Ciornei». Prin anticariate, volumul e de negăsit. Tânărul nostru domn avocat poate confirma.“ „Confirm!“, a spus Lupu. „Îl au în schimb la Biblioteca Academiei, la sală. M-am dus direct la pagina 120, rândul 50.“ „Și ce zice rândul 50?“, s-a interesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
păcălească, aducându-i un volum trucat, cu vreo cinci pagini noi lipite în locul celor vechi, undeva pe la mijlocul cărții. Nu mai auzise nimeni de el de-atunci. Altul întârziase o plată pentru un manuscris; i se găsiseră două degete într-un anticariat, presate în Enciclopaedia Brittanica. Poveștile circulau repede, le aflau toți cei interesați, nici măcar nu trebuia să fie perfect adevărate. „Garantez eu pentru el.“, am zis. „O să ne-ajute să ieșim din încurcătura asta.“ Tânărul Lupu nu bănuia despre ce încurcătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-l puteam suferi. Ușa se deschidea larg, și doamna Ioana intra veselă, însoțită de cohorta ei de mături și bidonașe. O încuiam în casă, ca pe-un hoț. Când Maria lipsea, fugeam la Mihnea sau bântuiam jumătate de zi prin anticariate și librării, până trecea prăpădul. Altfel, ideea îți aprindea un beculeț, din exterior suna interesant, exploatator, plăcut. Păstrasem de la bunici obiceiul boieresc, chemam periodic bona, slujitoarea, valetul - oricum i-ai fi zis - care să se-ocupe de treburile casnice. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai sunt Pif-uri de-un an jumate. Și nu e unul amărât; dimpotrivă, e-un număr special.“ „Adică vrei să-mi spui mie că au dispărut toate Pif-urile, nu mai găsești nici unul? Păi cu relațiile tale cum rămâne? Dar cu anticariatele? Sau te pomenești că nici acolo nu dai de ele?“ „Exact, le-au adunat tarabagiii pe toate. Piața e moartă în momentul ăsta.“ „O laie...“, m-a ironizat Mihnea, „Cine te crede? Am văzut eu cu 10 000 de lei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
alea interzise zăceau acum peste tot, iar ălelalte, care circulaseră ani de zile, dispăruseră ca prin farmec. Posesorii vânduseră tot (firesc: între timp crescuseră și nu mai citeau benzi desenate), iar tarabagii blocaseră piața, cumpărând exemplarele ajunse în depozite sau anticariate. Dacă întrebai la Romană sau la Universitate, ți se zicea să mai încerci: asta era varianta politicoasă pentru nu. Puteai să încerci și-un an-doi; degeaba. Raționamentul părea simplu și eficient: numărul de exemplare prezente pe piață era finit, revistele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu mă duc la nimereală.“ „I-a vândut cineva un pont!“, s-a aprins dintr-odată Mihnea. „De-aia mergem la Viena. Nu e prost, dom’ profesor, trage la punct fix. Aș pune pariu c-are și-un nume de-anticariat sau o întâlnire c-un nene.“ „Bingo! Matematicianul nostru a refăcut traseul logic! Bine-ați venit în lumea oamenilor deștepți!“ „Așa mai merge.“, s-a liniștit Maria. „Cât îți iei tu Pif-ul, noi avem liber. O să pot și eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
același punct și iese în două locuri diferite. Și le-oferisem și câteva detalii despre Pif-ul din Viena. Nu le trebuia mai mult. Doar eu știam prin ce trecusem cu-adevărat, câte luni durase căutarea. Începusem cercetările prin depozite și anticariate, mă mutasem apoi la tarabagii și vânzători ambulanți și, de-acolo, la clienții particulari. Dădusem și anunț la mica publicitate, îmi cumpărasem un număr nou de mobil, special pentru chestia asta. O lună, două, trei, șapte; nimic. Anticariatele erau goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
depozite și anticariate, mă mutasem apoi la tarabagii și vânzători ambulanți și, de-acolo, la clienții particulari. Dădusem și anunț la mica publicitate, îmi cumpărasem un număr nou de mobil, special pentru chestia asta. O lună, două, trei, șapte; nimic. Anticariatele erau goale, tarabele încuiate. Telefonul nu suna. Nici măcar nu spusesem ce caut, scria doar „Cumpăr Pif-uri. Anii ’70. Rog seriozitate.“ Chestia cu „seriozitatea“ suna important, o foloseau și proxeneții, când vroiau să racoleze; mai nou, o întrebuința și poliția, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
caut ceva despre o bandă desenată perpetuă. Mai exact, prima bandă desenată perpetuă din lume: în orice fel ai suci pagina, povestea se-ntoarce și-o ia de la capăt. Am umblat după ea prin toate colecțiile posibile, am răvășit toate anticariatele, n-am găsit nimic. Am informații clare că există. Și mai cred că e-n numărul Dvs.“ „Dacă e,“, a coborât inginerul Grosescu tonul, „ar trebui s-o știu. Eu îmi cunosc toate benzile desenate, le studiez de 35 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aceeași perioadă istorică de la "Cartea Rusă". Plus tentativele sale chinuite de a găsi în franceză "fraze cu miez" ale unui om care scrie într-o franceză bogată, e drept, dar lipsită de naturalețe. Și încă ceva: cartoanele de cărți din anticariate abundă de romane de Virgil Gheorghiu, la un franc bucata. (Pasaj adăugat ulterior, noiembrie 2008: cărțile lui Gheorghiu făceau casă bună de cartoane împreună cu Le Clézio, Premiul Nobel pentru literatură 2008. Anticariatele nu mint: Le Clézio nu merita acest premiu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
naturalețe. Și încă ceva: cartoanele de cărți din anticariate abundă de romane de Virgil Gheorghiu, la un franc bucata. (Pasaj adăugat ulterior, noiembrie 2008: cărțile lui Gheorghiu făceau casă bună de cartoane împreună cu Le Clézio, Premiul Nobel pentru literatură 2008. Anticariatele nu mint: Le Clézio nu merita acest premiu, care i s-a dat mai mult pe criterii de corectitudine politică. Se va reîntoarce în curând la cartoane, în stiva de cărți ieșite din modă, supra-editate, supralicitate.) Franceza de Dâmbovița: de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
o ridici direct de la secretariatele diverselor "universități" private, cu nume atrăgătoare și marketing. Trist, foarte trist. 3 februarie 2000 "Țigan de mătase" expresie auzită în zona Lipscani, într-un magazin matein care vinde obiecte vechi și mai puțin vechi, un anticariat, cum spun bucureștenii. Expresia face referință la cineva care are rădăcini țigănești, dar pierdute, aproape estompată. Am făcut un pas înainte în înțelegerea "spiritului" orașului București, orașul meu adoptiv. Orașul de mătase. Concert de muzică sacră la Radio, susținut de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de toleranță impuse cu forța au efecte contrare. Rețin mirat faptul că Gogol face în Suflete moarte îndelungate și minuțioase notații cu privire la animale. Se poate vorbi oare de pasiunea sufletului slav pentru animale, pentru tot ce este mic și neînsemnat? "Anticariatele" din România sunt pline de culegeri de probleme de matematică și fizică din anii '80. Eșuate în rafturile obosite și pline de praf, nu își mai găsesc cumpărător. Cărămizile pline de formule, pe care le căutam cu disperare în liceu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
și trec pe lângă raftul cu cărți scrise în limba română. Mulți clasici, dar și autori la modă în anii ´70, cum ar fi de pildă C. Virgil Gheorgiu, un autor din care găseam de altfel tone de cărți și în anticariatele din Elveția oare în ce tiraje o fi fost editat Dumnezeule? Deschid nostalgic Moromeții și găsesc între file un "bon de împrumut" al volumului, cel pe care-l dă mașina automată care ține locul bibliotecarilor în afara orelor de program. Iulie
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
reprize de ploaie măruntă, cum Michael Romanoff s-a învoit, fiindcă a trebuit să verifice ceva la mașina sa, am pornit-o cu Gertrud prin oraș, înarmați fiecare cu câte-o umbrelă. Aș dori să vizităm și câteva librării și anticariate, măcar din pură curiozitate. Urmărești cumva o anume temă? Da! Aș încerca să aflu ceva tocmai despre forumul de la Geneva, din epoca interbelică și mai ales despre activitatea lui Titulescu. Îndată după pornire, când ne-am oprit la cel mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
din pură curiozitate. Urmărești cumva o anume temă? Da! Aș încerca să aflu ceva tocmai despre forumul de la Geneva, din epoca interbelică și mai ales despre activitatea lui Titulescu. Îndată după pornire, când ne-am oprit la cel mai mare anticariat, într-o clădire cu vreo șapte-opt etaje, am trăit și o dezamăgire. Cărți foarte multe. Foarte scumpe. Erau așezate în ordine alfabetică, pe state, pe țări. Dar la România, doar câteva, și, din nefericire numai poezii de Carmen Sylva și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]