977 matches
-
ar fi fost de‑ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toți de‑ai noștri, de aceea au ieșit. [...] 22Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Cristosul? Acesta este anticristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Acest fragment este important din mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sunt toți de‑ai noștri, de aceea au ieșit. [...] 22Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Cristosul? Acesta este anticristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Acest fragment este important din mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Cristosul? Acesta este anticristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Acest fragment este important din mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va veni într‑un moment bine determinat, și o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe Tatăl și pe Fiul. Acest fragment este important din mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va veni într‑un moment bine determinat, și o mulțime de anticriști „ieșiți dintre noi”, care s‑au arătat deja. Aceștia au fost odinioară parte a comunității creștinilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai multe motive. Anticristul se află deja (<¬<) în lume, subzistând în forma numeroșilor anticriști. Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va veni într‑un moment bine determinat, și o mulțime de anticriști „ieșiți dintre noi”, care s‑au arătat deja. Aceștia au fost odinioară parte a comunității creștinilor, dar la judecată ei s‑au vădit pe ei înșiși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ioan se adresează unei comunități creștine afectate de curând de o schismă. Schismaticii sunt identificați cu anticriștii, semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. Există deci un Anticrist eshatologic, ce va veni într‑un moment bine determinat, și o mulțime de anticriști „ieșiți dintre noi”, care s‑au arătat deja. Aceștia au fost odinioară parte a comunității creștinilor, dar la judecată ei s‑au vădit pe ei înșiși, și‑au arătat adevăratul chip. Ioan este un „dualist” în sensul creștin al cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe ei înșiși, și‑au arătat adevăratul chip. Ioan este un „dualist” în sensul creștin al cuvântului. Cei drept‑credincioși sunt de partea luminii, a adevărului, a iubirii; schismaticii rămân în întuneric, minciună și ură. Cei din urmă se numesc „anticriști”, pentru că „tăgăduiesc că Isus este Cristosul” (2,22). Negând existența Fiului, ei neagă în egală măsură existența Tatălui. Negarea este efectul unui duh înșelător. Autorul va reveni - în capitolul 4 - asupra obligației și a posibilității de a opune rezistență acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o opoziție fundamentală între Cristos‑Dumnezeu și lume, opoziție pe care o vom regăsi în Comentariul la Daniel al lui Hipolit. Credincioșii trebuie să‑și mențină atenția trează, să discearnă gândurile care vin de la Dumnezeu, de cele care vin de la Anticrist. Ei au la dispoziție un indiciu dogmatic infailibil, un indiciu cristologic (4,1‑3). 1Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci puneți la încercare dacă sunt de la Dumnezeu (ƒ6 ϑ≅¬ 2γ≅¬); pentru că mulți proroci mincinoși (ΡγΛ∗≅ΒΔ≅ν↑ϑ∀4
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lume. 2Întru aceasta să cunoașteți voi duhul lui Dumnezeu: fiece duh care‑L mărturisește pe Isus Cristos ca venit în trup este de la Dumnezeu; 3și fiece duh care nu‑l mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu; este duhul lui Anticrist, despre care ați auzit că vine, și acum chiar este în lume (6∀ℜ <¬< ƒ< ϑ⎝ 6Φ:∑ Schismaticii neagă, așadar, realitatea Întrupării. Am întâlnit deja, în 2Tes., expresia ƒ<ΞΔ(γ4∀ Β8ς<0Η, care se referă la „un duh
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Issahar (4, 1‑6) propune un remediu împotriva acestui duh, și anume simplitatea, virtute asociată în general patriarhului Avraam. Să revenim însă la epistola noastră. Fragmentele pe care le‑am citat anterior sugerează faptul că Ioan vorbește de tradiția Anticristului ca despre o tradiție bine cunoscută destinatarilor săi. Cu toate acestea, el nu vorbește despre un personaj singular, bine definit, ci despre „mai mulți anticriști”, proveniți din sânul comunității. Aceștia se caracterizează, în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
noastră. Fragmentele pe care le‑am citat anterior sugerează faptul că Ioan vorbește de tradiția Anticristului ca despre o tradiție bine cunoscută destinatarilor săi. Cu toate acestea, el nu vorbește despre un personaj singular, bine definit, ci despre „mai mulți anticriști”, proveniți din sânul comunității. Aceștia se caracterizează, în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu‑se astfel pe linia falșilor profeți. Termenul „Anticrist” apare pentru prima dată, și acest lucru trebuie accentuat, pe fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acest lucru trebuie accentuat, pe fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca atare de Ioan, nu recunoșteau: 1) caracterul mesianic al lui Isus; 2) întruparea; 3) calitatea lui Cristos de Fiu al Tatălui; 4) pe Tatăl. Locul de manifestare al anticriștilor (2,18) sau al Anticristului (4,3) este lumea, înțeleasă ca entitate metafizică radical opusă lui Dumnezeu Un scurt fragment din Epistola a doua a lui Ioan (v. 7) reia acuzația de antimesianism și adaugă personajului colectiv sau individual din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca atare de Ioan, nu recunoșteau: 1) caracterul mesianic al lui Isus; 2) întruparea; 3) calitatea lui Cristos de Fiu al Tatălui; 4) pe Tatăl. Locul de manifestare al anticriștilor (2,18) sau al Anticristului (4,3) este lumea, înțeleasă ca entitate metafizică radical opusă lui Dumnezeu Un scurt fragment din Epistola a doua a lui Ioan (v. 7) reia acuzația de antimesianism și adaugă personajului colectiv sau individual din prima epistolă o singură trăsătură
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
comunității. Așadar, „Anticristul” apare cu aceste însușiri: mincinos, fals profet, amăgitor. Spre deosebire de textele mesianice analizate până aici, epistolele ioanice nu sunt caracterizate de o atmosferă de angoasă eshatologică, ci vădesc o vie preocupare de ordin dogmatic. Autorul admite că proliferarea anticriștilor constituie un semn neîndoielnic al „ceasului de pe urmă”. El insistă asupra așteptării parusiei - chiar dacă nu se exprimă lămurit în acest sens - tocmai pentru a sădi în spiritul comunității respective sentimentul responsabilității imediate. Raționamentul său pare a fi următorul: potrivit unei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
spiritul comunității respective sentimentul responsabilității imediate. Raționamentul său pare a fi următorul: potrivit unei tradiții pe care destinatarii epistolei o „cunosc foarte bine”, la sfârșitul veacurilor va veni un vrăjmaș al lui Cristos. Având în vedere existența a numeroși schismatici (= anticriști care lucrează deja) ce resping dogma cristologică, se poate afirma că sfârșitul veacurilor, de care vorbește tradiția, a sosit; prin urmare, creștinii trebuie să‑și întărească credința, spre a nu‑și pierde mântuirea chiar în ultima clipă. Apocalipsa lui Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vedere capitole diferite din text atunci când vorbesc despre a doua venire a lui Cristos, la sfârșitul veacurilor. Cartea lui Daniel, Epistola a doua către Tesaloniceni, Apocalipsa lui Ioan constituie principalele surse de inspirație pentru scriitorii din primele veacuri, în privința temei Anticristului. Am îndrăzni chiar să vorbim despre un „canon eshatologic”, alcătuit în principal de aceste trei texte. Cu timpul, în funcție de interesul pastoral sau dogmatic, dar și de cultura teologică a autorilor respectivi, s‑au „adăugat” acestui canon minimal și alte fragmente
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
principal de aceste trei texte. Cu timpul, în funcție de interesul pastoral sau dogmatic, dar și de cultura teologică a autorilor respectivi, s‑au „adăugat” acestui canon minimal și alte fragmente cu caracter eshatologic. Capitolul 11 Unul dintre motivele mitului creștin al Anticristului, motivul „celor doi martori”, își are, fără îndoială, originea în capitolul 11 (vv. 3‑13) al Apocalipsei. Un înger coborât din cer îi aduce lui Ioan o trestie, dându‑i poruncă să măsoare „templul lui Dumnezeu și altarul și pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
putea stabili, grosso modo, trei tipuri de soluții: simbolice, algebrice și gematrice. Tipul de interpretare simbolică este cel mai bine reprezentat de Irineu. În viziunea episcopului Lyonului, numărul 666 sugerează simultan două idei: cea de recapitulare a răului în persoana Anticristului și cea a imperfecțiunii, prin analogie cu 888, numărul perfecțiunii cerești, și 777, numărul perfecțiunii pământești. De altminteri, cifra 7 joacă un rol esențial în economia simbolică a Apocalipsei: 7 trâmbițe, 7 plăgi, 7 x 3 bătrâni așezați împrejurul tronului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în ochii autorului Apocalipsei, colegiul preoților care se ocupa de cultul suveranilor. Semnificației politico‑religioase a celor două fiare i se adaugă o semnificație cristologică. Ambele fiare apar ca replici monstruoase sau caricaturi ale lui Cristos. G.R. Beasley‑Murray notează: „Anticristul este înfățișat ca și cristul (unsul) lui Satan. Așa cum Cristos poartă mai multe cununi, Anticristul poartă, la rândul său, zece (19,2). Are un nume de hulă, contrar numelui slăvit al lui Cristos (19,11‑12.16). Îi îmbie pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a celor două fiare i se adaugă o semnificație cristologică. Ambele fiare apar ca replici monstruoase sau caricaturi ale lui Cristos. G.R. Beasley‑Murray notează: „Anticristul este înfățișat ca și cristul (unsul) lui Satan. Așa cum Cristos poartă mai multe cununi, Anticristul poartă, la rândul său, zece (19,2). Are un nume de hulă, contrar numelui slăvit al lui Cristos (19,11‑12.16). Îi îmbie pe oameni să i se închine lui Satan, în vreme ce Cristos îi cheamă să slăvească și să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fel de imitație monstruoasă a lui Cristos care moare și înviază din moarte. Deține întreaga putere și autoritate a diavolului, precum Cristos însuși se împărtășește din puterea, autoritatea și tronul lui Dumnezeu (12,5 și 10)” . Beasley‑Murray folosește termenul „Anticrist” relativ la „cele două fiare” din Apocalipsă. Acesta este însă atribuit în mod eronat. În ciuda faptului că trăsăturile principale ale fiarelor vor fi reluate în variantele patristice ale mitului anticristic, nu este vorba de un singur personaj. Tandemul „fiară marină - fiară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o trimitere la regele Manase, stăpânit de același Beliar. Autorul denunță astfel orice formă de autoritarism instituțional ca având origine satanică (Beliar confundându‑se cu Satan). Lucrul cel mai interesant, din punct de vedere teologic, este însă întruparea lui Beliar. Anticristul creștin - așa cum îl prefigurează Apocalipsa și cum va apărea pentru prima dată la Irineu - se prezintă sub forma unei ființe umane, înzestrată cu o harismă negativă, manipulată de diavol, fără însă a se confunda cu acesta. Pentru autorul Urcării la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
capitolului; ea va fi reluată în secțiunea consacrată Judecății de Apoi, cu detalii asupra cărora nu este nevoie să ne oprim. Reținem doar faptul că apocrifa se referă evident și direct la o situație de persecuție suferită de creștini. În privința Anticristului, autorul pare să aibă în vizor un personaj istoric. De asemenea, el se adresează unei comunități nu doar amenințate, dar care a suferit deja încercarea martiriului. În ce măsură numele persecutorului poate fi identificat pe baza datelor furnizate de text? Cercetătorul scoțian
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a rămas imprimată în memoria celor din urmă de‑a lungul secolelor. Drept dovadă, textele unor istorici ca Eusebiu (Cron. pentru anul 2149), Ieronim (Com. Dn. 9), Orosiu (Hist. 7, 13). Considerând adevărată teza lui Bauckham, am putea afirma că Anticristul creștin, sub forma unui personaj singular, cu toate trăsăturile specifice, s‑a format pornind de la o figură istorică, anume Simeon bar Kosiva. Teza lui Bauckham nu se sprijină pe elemente și date istorice de necontestat, ci pe anumite informații și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
plătit cu prețul vieții refuzul de a‑l recunoaște pe mesia în acest personaj violent. Astfel, s‑a produs ruptura definitivă între cele două comunități surori. Simeon bar Kokhba reprezintă deci o figură‑cheie în constituirea viitorului mit creștin al Anticristului. „Demonii” din scrierile lui Iustin, modele și precursori ai Anticristului 1. După cum am văzut, Bar Kokhba a fost susținut, în aventura sa sinucigașă, doar de un număr restrâns de rabini, rabbi Aqiba reprezentând mai degrabă o excepție. În general, preoții
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]