398 matches
-
să i se dea trecutului dreptul și puterea de a decide viitorul unei societăți sau destinul unui popor. Democrația este în pericol atunci când amintirea victimelor de ieri constituie un element activ al procesului democratic. Democrația și închiderea în trecut sunt antitetice. Desigur, o națiune nu își uită și nu trebuie să-și uite complet trecutul, dar ea ajunge să folosească alte mituri importante pentru a-și construi viitorul, ca acelea ale excelenței și creativității 11. Îndemnând la uitare, Yehuda Elkana ataca
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
de piață nu poate fi considerată un model de viață bun. Totuși, sunt ele suficiente pentru a invalida în mod radical principiul? Întrucât omul nu este Unul, filosofia fericirii trebuie să lase loc unor norme sau unor principii de viață antitetice. Trebuie să recunoaștem legitimitatea frivolității hedoniste și, în același timp, necesitatea construirii sinelui prin gândire și acțiune. Filosofia anticilor căuta să formeze un om înțelept care să rămână identic cu el însuși, dorind mereu același lucru în coerența cu sine
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
să-l distrugă... poate că aceasta era și marea dilemă a lui Hamlet. Se îndoiește el oare de adevărul din vorbele fantomei? Nu cumva se întreabă dacă acest adevăr nu disimulează cine știe ce capcană nebănuită? Macbeth și Hamlet sunt două figuri antitetice, amândouă stăpânite de aceeași neagră melancolie, amândouă confruntate cu o sumă de informații primite de altundeva, dintr-un univers aflat în afara granițelor umanului. „They have more than mortal knowledge” („Mi-au dovedit că știu unele lucruri necunoscute muritorilor de rând
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
președinte. Paradoxal, dacă În primul volum tonul alternează Între tristețe și speranță, În cel de-al doilea pendulează Între entuziasm isteric, definit ca „optimism funciar”, vindictă și patetism exacerbat. 8. Spre deosebire de primul, cel de-al doilea volum are o structură antitetică pe trei paliere: a) Înfruntarea dintre doi adversari ireconciliabili, stihia și forța solidarităților dirijate de un lider luminat, exponențial, Nicolae Ceaușescu; b) distrugerii Îi corespunde reconstrucția, necesitând Însă o măsură radicală, demolarea; c) relația dintre trecut și prezent/viitor: trecutul
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
vedere ce se dovedesc extrem de moderne și de actuale. 1. Eclectismul Un element structural fundamental al spiritului românesc este eclectismul, având o justificare geografică și istorică. Geografic și istoric, cultura română se află situată la întâlnirea dintre două mari culturi antitetice: cultura Orientului și cultura Occidentului. Este o „cultură-punte” (Stăniloae, 2001, p. 25). S-a format prin colonizarea romană (106-271) a Daciei locuite de o populație de origine geto-tracă, urmată, între secolele al IV-lea și al XVIII-lea, de evenimente
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
Stăniloae (2001, p. 59) admira diversitatea regională a cântecului popular românesc și a interpretărilor personale. 1.1.3. Coexistența contrariilor Ca manifestare extremă a eclectismului se remarcă prezența în același spațiu de gândire și acțiune a unor elemente contradictorii, opuse, antitetice. Ralea (1924/1997, p. 69) remarca dualismul dintre realitatea românească și faptele de cultură străină „pe care o înmagazinăm și care ne indică cu totul alte criterii de judecată și valorificare decât cele care se obișnuiesc aici”. Elemente din istoria
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
emoțională, care face ca expresia să fie directă, frustă. Antifraza este o strategie frecventă, prin care cuvintele spun exact opusul a ceea ce se intenționează să se transmită (ironizarea, folosirea apelativelor de intimitate în locul celor de distanțare, evocarea unei situații potențiale antitetice - Și eu nu te-am ajutat, nu?; Tu n-ai nicio vină, deci?; Așa sunt eu, mai prost; Sunt eu nebun, atunci). Dintre stilurile de conflict, cele mai frecvente, adoptate în funcție de context, sunt: evitarea conflictului (de obicei, în situații asimetrice
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
am pus pe-un om s-o sape, / De scârbă ca să mă scape / Și el a săpat de-un stat, / Dar de scârbă n-a mai dat."127 Uneori, trăirea paroxistică re definește relația dintre om și natură în plan antitetic: "Frunză verde-a mărului, / Jelui-m-aș și n-am cui, / Jelui-m-aș codrului; / Codrul are frunză verde / Și pe mine nu mă crede, / Codrul are frunza lui / Și nu-i trebu-nimănui. / Jelui-m-aș și n-am cui
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
te-oi lua: / Te-oi lega la cheotoare, / Nici la vânt și nici la soare, / La inima ce mă doare!"156 Planul descriptiv fuzionează cu planul narativ, interiorizarea discursului poetic transformându-se în modalitate directă de receptare a semnificațiilor. Deicticele antitetice ( aici / acolo) fisurează, parcă, planul expresiei pentru a re-semantiza planul conținutului, în timp ce singularizarea rezultată din opoziția masculin / feminin ilustrată în planul expresiei de opoziția singular / plural redefinește, cu ajutorul comparațiilor, plenitudinea înțelesurilor: "Vai, sărace fetele, / Îs toate ca florile / Aici cresc
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să se ducă, / Pe bădița să-l ajungă. Să te-ajungă dorul meu, / Und` ț-a fi drumu mai greu; Să te-ajungă jalea mea, / Und` ț-a fi calea mai grea."174 Inserțiile dialogice ilustrează paroxismul trăirilor, transformând planurile antitetice în completitudine semantică: " Eu am plâns sara pe lună / Până s-o făcut fântână, / Vin`, puică, la apă bună.../ Apă bună nu pot bea, / Tulbure-i inima mea. Că n-am pânze de albit / Și nici vorbe de grăit, / Că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
paralel cu viața cosmosului, trăind aceeași soartă: "Trage boii și ghicește / Codrul de ce-ngălbenește, / Omul de ce-mbătrânește? Codrul de zăpadă grea, / Omul de inimă rea; Codrul de zăpadă multă, / Omul de inimă ruptă."203 Tânjind la veșnicia naturii, omul percepe antitetic pulsațiile lăuntrice ale universului: "Fost-am tinerel ca mlada / Dar amu-s bătrân ca tata; Fost-am tânăr ca un brad / Dar amu îs om uitat. Pe drum merg, pe drum mă duc, / Bătrânețele m-ajung."204; "Pământ negru mă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
scurtarea versurilor, versul octosilabic transformându-se în vers de trei sau patru silabe. Primul fragment, în care este descrisă tinerețea, este dominat de prezența diminutivelor (stejărel, tinerel, mândruța, mânuța), în timp ce partea a doua, în care este ilustrată bătrânețea, este structurată antitetic, legătura dintre cele două stări existențiale realizându-se prin intermediul anadiplozei: ( "Luam satu de-a lungu, / De-a lungu și de-a latu"; "Porțile că-mi deschidea / Porțile că-mi închidea; / Focu-n vatră-l dezvelea, / Focu-n vatră învălea, / Făclii pe masă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu ciomegele de lemn, pentru a scoate căldura din Pântecele Pământului, purificarea spațiilor. Mărțișorul însuși era considerat funie a anului care adună cele 365 de zile în două anotimpuri de bază, vara și iarna, simbolizate de împletirea celor două fire antitetice, reprezentând opozițiile zi / noapte, lumină / întuneric, căldură / frig. Dochia, la echinocțiul de primăvară, și Crăciun, la solstițiul de iarnă, redevin ceea ce au fost cu 365 de zile în urmă: copii, tineri, maturi și, din nou, babă și moș. În luna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
În fundul paharului, / Scrisă-i floarea raiului. Arde nouă lumânări, / Pică și nouă picături. / Dint-aceste picături, / A purces părău de vin, / Să scăldăm pe Moș Crăciun, / Moș Crăciun / Cel mititel, / Mititel / Și-nfășățel."119 Liantul ontologic dintre cer și pământ este ilustrat antitetic, opozițiile semantice având rolul de a anula, de fapt, dihotomia existențială sacru / profan. Oximoronul, de la nivel sintagmelor descriptive (veșmânt de primăvară, negru, mohorât) este reluat la nivelul macro-textului care se organizează în jurul conflictului existențial dintre Dumnezeu și Moș Crăciun care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la gherghef și coasă. Nu știu: coasă ori descoasă, / Ori strică niște mătasă / Lăcrămioare știu că varsă. Lacrimi mici ca și bobu / Și ușoare ca plumbu; Unde cad, / Pământul ard, / Pentru tine, puiuț drag."296 Invocarea cântecului cucului anulează trăirile antitetice și vindecă destrămarea lăuntrică: "Cântă-mi, cuculeț, și mie, / Pân` la vară nu se știe, / Ori că mor, ori că trăiesc, / Ori cu badea mă-ntâlnesc; / De m-oi mai întâlni o dată, / Nu l-oi uita viața toată."297 Uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
undeva în seară/ și-ți pare că auzi mărșăluirea surdă venind de prin pământ de peste câmpuri/ trec babele atunci, încet, pleșuve/ și duhul pământului deretică-n adâncuri." Undeva sub pământ stau îngropate femeile, pruncii, cei plecați în război; poetul prezintă antitetic o stare de efervescență, de proliferare în raport cu ceea ce a reprezentat războiul. "Case încărcate cu copii până-n acoperișuri/ trase la odgoane de cocori./ Pe aici războaiele au strigat/ până-n pântecele femeilor/ zvârcolite pe câmpuri." Poetul trebuie să uite că sufletele celor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este figura de stil ce constă în alăturarea neașteptată a două cuvinte incompatibile ca sens, pentru a crea o imagine artistică inedită (coincidentia oppositorum). Pentru că, în general, conciliază un substantiv și un adjectiv, oximoronul a fost prezentat și ca epitet antitetic. Este evident, însă, că epitetul conferă relief stilistic numai adjectivului, în timp ce oximoronul presupune amplificarea expresivității ambilor termeni: ... suferință, tu, dureros de dulce; ... Neguri albe strălucite / Naște luna argintie...; Veneră, marmură caldă; dulce și fermecătoare jale etc. (M. Eminescu); Mă rog
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
patima îmbogățirii evidențiază convingerea scriitorului că literatura trebuie să aibă o finalitate educativă. Astfel, mi se pare evident faptul că deznodământul nuvelei are o accentuată dimensiune moralizatoare, fiindcă personajele care încalcă principiile morale sunt sancționate aspru în final. Deși sunt antitetice la început, relațiile dintre Ghiță și Lică devin treptat complementare, iar destinele lor se încrucișează, se împletesc, se unesc în moarte. Mai mult chiar, destinul lui Ghiță și al lui Lică demonstrează convingător tema principală a nuvelei și forța determinantă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
antinomiile intelectului, adică "raționalizează" chiar și ceea ce eleații considerau irațional, fiindcă acesta rămânea pentru ei în afara capacității noastre de concepție (vezi I, nota 185). Este o soluție pe care o putem numi heraclitică 110, spre a utiliza un necesar termen antitetic în raport cu eleații. În paranteză fie spus, faptul că putem vorbi despre caracterul clasic al modelului eleat și despre cel romantic al modelului heraclitian constituie un argument în plus că, dincolo de ancorarea lor programatică într-o epocă istorică sau alta, cele
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
o eventuală obiecție, potrivit căreia clasicismul încetase să se mai manifeste în secolul al XIX-lea (în Fețele unui veac, Blaga nici nu-l enumeră printre orientările caracteristice ale epocii și se referă la el doar ca la un termen antitetic pentru romantism), vom răspunde cu două argumente: primul este principial și vizează faptul că aici avem în vedere dimensiunea anistorică a acestor "curente", și nu neapărat "întruparea" lor într-o epocă dată; al doilea argument este faptic și se bazează
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
idee de a pune pe două coloane caracteristicile "monismului" și, respectiv, ale "dualismului metodologic". Privindu-l pe cel dintâi ca în oglinda unei ape, comentatorul obține imaginea răsturnată a celui de-al doilea, astfel încât reușește să evidențieze într-o manieră antitetică foarte pregnantă ceea ce desparte tradiția pozitivistă de cea hermeneutică (vezi I, nota 63). Iată cum este rezumat "monismul metodologic": Toate acțiunile oamenilor sunt evenimente în lume ce au o determinare cauzală strictă, ca și toate celelalte evenimente. Prin urmare, explicația
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sunt supuse "un absolut privat" pe care filozoful "nu-l poate trăi prin delegație" (vezi II, nota 171). De aceea, Spranger considera că fiecare principiu sau punct de vedere, orice valoare are "momentul său de autenticitate". În plus, oricât de antitetice și de unilaterale ar fi ele, principiile, valorile, punctele de vedere sunt convergente în intenții (Sinnintention) și au, în profunzime, același sens (Sinnidentität), ceea ce face până la urmă din antagonismul lor "un fenomen necesar", și "nu un neajuns pe care trebuie
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
înălțării Omului. Poetul se simte singur în univers, are menirea de a lupta contra mediocrității, a limitării, fiind purtătorul unui semn (semnul superiorității): "Port în mine semnul, ca o chezășie/ Că am leacul mare-al morții tuturor". Având o viziune antitetică "pentru credință sau pentru tăgadă", poetul vrea să se convingă asupra realității lui Dumnezeu, cere o dovadă concretă, palpabilă, ajunge la o confruntare cu divinitatea, se revoltă, răscolește universul inversându-i sensurile, dar rămâne veșnic terestru și revoltat. Există o
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
eminesciene: a. Imnul creației din poemele vedice; b. Poemul naturii de Lucrețiu, care explică nașterea lumii prin mișcarea atomilor; c. Stingerea Soarelui și a universului după Byron, ideea identității, de la Heraclit; d. ideea de timp și cea de veșnicie sunt antitetice, la Eminescu, eternitatea este o negație a timpului la Schopenhauer; e. Teoria cosmogonică, susținută de Kant și Laplace; f. Credințe populare românești cu privire la facerea lumii. Alcătuit din 156 de versuri, distribuite în cinci tablouri, acest poem cosmogonic dezvoltă o temă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
se întrupează din noapte și soare spre a deveni demon), chemările magice ale fetei de împărat, motivul Zburătorului. Izvoare filosofice sunt în primul rând Kant, Hegel, Schopenhauer. Din lucrarea Lumea ca voință și reprezentare de Schopenhauer, Eminescu a preluat viziunea antitetică dintre omul de rând și omul de geniu, potrivit căreia cunoașterea lumii este accesibilă omului de geniu, care depășește sfera subiectivității și se înalță în sfera obiectivului. El se caracterizează prin inteligență profundă și meditativă, aspirație spre absolut, atitudine obiectivă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]