430 matches
-
la ceea ce se numește popular la noi rodul pămîntului. Tache Papahagi înregistrează un toponim Călcază, care ar desemna o baltă, în județul Mehedinți. Toponimul albanez foarte apropiat formal de apelativul și toponimul dacoromîn și de apelativul albanez recomandă căutarea provenienței apelativului în substrat. V. Frățilă crede că numele plantei poate fi format în limba romînă de la calce (foarte apropiată de majoritatea variantelor prezentate mai sus), care ar fi urmașul lat. calx, calcem, „călcîi, picior de om și de ani male“ (un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lui D. Loșonți că de la calce +/-ză ar fi rezultat *călceză sau mai degrabă calcează (ca în căcărează, spetează), Frățilă recunoaște că, între timp, a renunțat el însuși la ipoteza avansată. Frățilă formulează, în schimb, o altă variantă etimologică pentru apelativul călcadză, pe care o vom prezenta sumar, întrucît în raport cu toponimul Călcadză este etimologic indirectă și depășește teritoriul toponimiei. Limba romînă ar fi putut moșteni din latina populară (așa cum s-a întîmplat și cu multe alte cuvinte din latina orientală) apelativul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
latina orientală) apelativul *chalcada, preluat (printr-o filieră fonetică justificată în mod amă nunțit) din gr. xalcada (acuzativul lui xalkas), atestat ca nume de plantă (cu sensul „floare de aur“, „floare aurie“). Aceeași temă, cu sufix diferit, se regăsește în apelativele dialectale italiene kaltsaider, kaltseder, kaltsedar, kalčida, calcirel, calcidrel etc. Apelativul existent și în albaneză ar putea fi împrumutat de la aromînii conlocuitori cu albanezii. Călcadză, ca și Ascura, așadar, pot fi două dintre apelativele moștenite de romînă și de alte idiomuri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
temă, cu sufix diferit, se regăsește în apelativele dialectale italiene kaltsaider, kaltseder, kaltsedar, kalčida, calcirel, calcidrel etc. Apelativul existent și în albaneză ar putea fi împrumutat de la aromînii conlocuitori cu albanezii. Călcadză, ca și Ascura, așadar, pot fi două dintre apelativele moștenite de romînă și de alte idiomuri est-europene din latina populară, care, la rîndul ei, le-a preluat din greacă (prin numeroșii medici greci imigrați în Imperiul Roman) și pe care în Dacia le-au putut aduce coloniștii romani din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
însă respinsă de alții din cauza localizării hazardate a topicului denominat și a combinării unui radical regional nord-estic slav cu un sufix specific idiomurilor slave sud-vestice. Au fost propuse și alte variante etimologice, printre care unele cu totul neverosimile: un posibil apelativ cuman (reconstruit prin comparația cu araba) *bilad, „țară“, celticul burlatum (< burr/bor + latum/late, „mlaștină“), numele tribului celtic al britologilor, vechiul nume germanic *Berlad (< goticul *bourlad, „teritoriu nou căpătat“). Defectuoase lingvistic și istoric sunt și alte soluții sugerate: sufixul maghiar
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lingviștilor (toponimizarea numelui de persoană Bîrsa atestat în documente încă de la 1222, sub forma terra Burza, apoi de numeroase ori în forme foarte apropiate sau identice cu cea actuală) este sprijinită de numărul mare de derivate, la nivel antroponimic sau apelativ, enumerate mai sus. Multe dintre acestea (Bîrsan, Bîrsănești, Bîrsești, Bîrsăneasa, Bîrsanca etc.) sunt compatibile cu derivarea de la antroponime primare sau secundare. Specialiștii au găsit și originea antroponimului: un derivat cu sufixul consonantic -sal hipocoristicului Bîr (prezent și în Bîrcă, Bîrlea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
derivat celelalte nume. S-a invocat drept contraargument existența unei localități Betleem în Franța (și a cinci cătune din Evul Mediu, dispărute ulterior) și a uneia, Jerusalem, în SUA. Sprijină etimologia bazată direct pe orașul biblic multitudinea toponimelor provenite din apelativul cruce (magh. Kereszt < sl. crest): Crucea, Crucea de Jos, Dealul Crucii, Vîrful Crucii (și alte cîteva zeci de aceeași structură cu ultimele trei), Crucișoara, Crucișor, Crucița, Cristiș (probabil fostă proprietate a cavalerilor cruciați), Cruceni (magh. Keresztes), Cristolț (Nagy Kerestolcz), Cristolțel
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
numele satelor Blahnița de Jos și Blahnița de Sus din județul Gorj, precum și toponimul Cîmpia Blahniței. Nicolae Drăganu și Iorgu Iordan consideră că Blahnița și Blașnița trebuie puse alături de Vlăhița, Vlașca, Vlăsceni, Voloșcani, Vlăsia etc., care sunt formate pe baza apelativului slav vlahŭ, „romîn, valah, păstor“ (cu variantele, în limbile slave moderne, vlah, voloh, volochy etc.). Variația v-b, înregistrată frecvent în istoria limbii romîne (veteranus > bătrîn, habere > avere etc.) este atestată și în cazul numelui etnic al romînilor, în varianta
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
s-a ajuns la forma Blahnița și de la aceasta la celelalte variante. Varianta Blașnița nu poate fi dedusă totuși nici din Blatnița, nici din Blahnița (h poate deveni ș, dar numai înainte de i). Onomasiologic, ar fi fost posibilă toponimizarea unui apelativ slav blato, „baltă“, însoțit de sufixul -inica (mai ales că toponime similare se găsesc în Serbia și Bulgaria), dar „contami narea“ formei toponimelor din cele trei județe (Dolj, Gorj și Mehedinți) ca urmare a „comunicării“ geografice dintre bălțile respective este
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
numele unei culmi în Munții Retezatului, al unui vîrf în Munții Lotrului, al unei movile în Bărăgan și a două sate din județele Brașov (într-unul dintre acestea se află celebrul castel) și Iași. Toponimele acestea au la bază un apelativ slav omonim care înseamnă „poartă, trecătoare“ și care, printr-o relație metonimică, s-a atribuit unora dintre locurile apropiate de această cale de acces (în cazul Branului din apropierea Brașovului, acesta a constituit timp de secole sediul vămii dintre Muntenia și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
slava a preluat sensul de „vale“, iar germana pe cel de „pîrîu“. Termenul romînesc Valea Seacă poate fi presupus, dar nu s-a păstrat, pentru că funcționa mai puțin eficient ca individualizator, ca etichetă așadar, deoarece era înțeles și la nivel apelativ (iar în prezent valea nu e chiar așa de seacă precum s-ar fi putut să fie, cel puțin în anii mai puțin ploioși, în trecut). Brașov Este numele unuia dintre municipiile importante ale țării, reședință a județului cu același
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
microtoponime cu forme și structuri similare. În țările înconjurătoare există toponime asociabile formal numelor de mai sus: slav. Brêza, Brêzoije, Brêzovo, sîrb. Brezov, ucr. Berezyna, Berezoń, Berezna, Bereznyca, rus. Berezinski. Majoritatea toponimelor prezentate mai sus derivă, direct sau indirect, din apelativul slav brĕza, „mesteacăn“. Pentru unele toponime, lucrurile sunt mai complicate: Breazul ar putea fi nume de persoană sau ar putea avea la bază apelativul romînesc breaz, „țintat alb în frunte“. Tot la antroponim (format de la ape lativul slav sau de la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
În multe dintre toponimele de mai sus și în altele de același tip pot fi implicate sau interferate, într-un fel, antroponime cu formă identică sau asemănătoare, care ar fi posibil să aibă și ele, în ultimă instanță, aceeași bază apelativă cu toponimele. Bucovina Este numele provinciei istorice din nord-estul Romîniei și al unui deal din Obcina Feredeului. Dealurile din apropierea Cîmpulungului Moldovenesc sunt, de altfel, numite împreună Obcinile Bucovinei. Toponimul are la bază apelativul slav buk, „fag“, la care se adaugă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și ele, în ultimă instanță, aceeași bază apelativă cu toponimele. Bucovina Este numele provinciei istorice din nord-estul Romîniei și al unui deal din Obcina Feredeului. Dealurile din apropierea Cîmpulungului Moldovenesc sunt, de altfel, numite împreună Obcinile Bucovinei. Toponimul are la bază apelativul slav buk, „fag“, la care se adaugă sufixul compus -ovina < ov + ina, rezultînd bucovina, „pădure de fag“ (așa cum confirmă ucr. bukovyna, „pădure de fag, făget“). Cunoscînd originea numelui provinciei, un grup de tineri bucovineni, între care Ciprian Porumbescu, au înființat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
poartă nume formate de la cuvinte referitoare la acoperirea vegetală: Moldova (o variantă etimologică), Țara Lăpușului (e. lopuș, „brustur“), Depresiunea Tîrnavelor (sl. trŭnŭ „arbore spinos“), Țara Almăjului (< magh. almás, „livadă cu meri“), Țara Făgăra șului (< fag). Formațiile slave care provin de la apelativul slav buc, formate de populația slavă, sau de autoritățile romînești, care au folosit mai multe secole limba slavă ca limbă de cancelarie, sunt numeroase în teritoriul romînesc: Bîcul, Bucul, Bucova, Bucovăț, Bucovel, Buceava, Bucecea, Buciștea, Bucerdea, Bucoșnița etc. În țările
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Bukovets, srb. Bučije, Bucov, ucr. Bukóv, Bukova, Bučyna, Bukovynka, Podbukovina, ceh Bučina, Bukovyna, gr. Bukovina. În Romînia multe toponime sunt formate de la apelativul romînesc fag: Fagi, Fagul, Trei Fagi, Valea cu Fagi, Făget, Făgă raș (diminutiv, cu sufixul -aș, al apelativului *făgar, „făget“), Făgat, Făgețelul, Făgulețul. Altele provin de la apelative maghiare din aceeași rădăcină semantică: Bichiș (< bükkös, „făget“), Bicsandru (< magh. bükszád, „gura unei văi cu fagi“), Habic (< magh. hétbükk, „șapte fagi“). Există și toponime săsești care trimit la același fel de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
la alte toponime din zonă de aceeași origine (Comana, Comănița, Vadul Cumanilor, Teleorman etc.). Atestările mult prea tîrzii față de epoca prezenței cumanilor în Cîmpia Dunării justifică însă mai degrabă un etimon turcesc, din aceeași familie lingvistică, dar mai nou, adică apelativul kara-kale „cetatea, fortăreața neagră“, comparabil cu toponimele Ada-Kale, Carabair, Carabu nar, Carasu etc. Ruinele unei cetăți în împrejurimile actualului municipiu susțin istoric o astfel de posibilitate. Unii „amatori“ de toponimie au încercat să derive toponimul din numele împăratului roman Caracalla
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
afluent al Crasnei și sat în județul Sălaj), Carasuluc (culme în Podișul Mangaliei), neclarificate, etimologic, din cîte știm. Un microtoponim omonim din Oltenia, care desemnează o baltă, este considerat de DTRO urmaș al unui antroponim (neatestat din cîte știm), deși apelativul caras, care denumește o specie de pește, era la îndemînă cu un probabil plural carași interpretat ca singular (gen Iași < Ias+ i). Alt microtoponim, Crașcă, desemnînd o vale și o cîmpie din județul Mehedinți, este dedus din numele de persoană
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Glogova (< sl. glog, „păducel“), Tîrnava (v. sl. trunu, „spin, arbore spinos“), Băgaciu (< magh. bogacs, „spin“), Cochinișu (< magh. kökényes < kökény, „porumbă“), Bodac (< ucr. bodak, „scai“) Sibiu (< sl. siba < svila, „corn, sînger“). O localitate vecină Cîmpinei se numește Cornu (baza acestuia este apelativul rom. corn, care denumește un arbust de esență lemnoasă tare), iar în zonă există microtoponimele Măceșu și Muru, din același cîmp onomasiologic. Dealurile Cîmpinei sunt pline de arbuști mărăcinoși de tip cătină, păducel etc. Cîrlibaba Deși localitatea (sat în județul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cernit (culme în Munții Postăvarului), Cernu (pîrîu, afluent de dreapta al Tazlăului, sat în județul Bacău), Cernuc (un sat și o „vîlcea“ în județul Sălaj), Cernitul, Cernaia. Toate numele din grupul Cerna trebuie asociate, într-un fel sau altul, cu apelativul slav črŭnŭ, „negru“, chiar dacă la multe dintre ele poate interveni intermedierea unor formații (apelative, antroponimice sau toponimice) romînești. Vasile Ioniță presupune însă că în limba romînă a putut exista un apelativ cern, -ă, „pămînt negru“ (sau alt sens apropiat), cerut
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
județul Bacău), Cernuc (un sat și o „vîlcea“ în județul Sălaj), Cernitul, Cernaia. Toate numele din grupul Cerna trebuie asociate, într-un fel sau altul, cu apelativul slav črŭnŭ, „negru“, chiar dacă la multe dintre ele poate interveni intermedierea unor formații (apelative, antroponimice sau toponimice) romînești. Vasile Ioniță presupune însă că în limba romînă a putut exista un apelativ cern, -ă, „pămînt negru“ (sau alt sens apropiat), cerut de toponimele, foarte probabil romînești, Cernișoara și Cernița. Sunt atestate, de asemenea, în limba
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
toponimice) romînești. Vasile Ioniță presupune însă că în limba romînă a putut exista un apelativ cern, -ă, „pămînt negru“ (sau alt sens apropiat), cerut de toponimele, foarte probabil romînești, Cernișoara și Cernița. Sunt atestate, de asemenea, în limba romînă un apelativ cerneală („humă neagră pentru spoitul caselor“, „un fel de catran“) și verbul a cerni, „a înnegri“. Numele prezentate mai sus sunt prea numeroase și prea răspîndite pentru a fi, toate, formate de slavi. Grupul lor trebuie disociat etimologic (mai ales
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
putut cunoaște un intermediar antroponimic). Astfel, Cerna, Cernaia, Cerneovca, Cerneț conduc spre un etimon slav (vechi sau nou, pentru toponimele din Deltă), iar celelalte spre derivați ai bazei Cerna, în primul rînd slavă la origine (specimenele formate în romînă de la apelativele menționate trebuie dovedite, dat fiind sensul lor restrîns onomasiologic). Cernat poate avea la bază sl. Cernatŭ, dar ar putea să fie și o formație romînească (dat fiind sufixul -at), poate intermediată de antroponimie (a se vedea numele de persoane Cernat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
DTRO sunt douăsprezece toponime), desemnînd pîrîiașe, bălți sau locuri legate într-un fel de apă. Majoritatea specialiștilor, cunoscînd mai ales Ciulnița de pe ruta de cale ferată București- Constanța, care se află în zona Bărăganului, au acordat credit deducerii numelui din apelativul ciuliniță, diminutiv al lui ciulin(ă), „plantă erbacee bianuală cu frunze spinoase“ (vezi romanul Ciulinii Bărăganului de V. Em. Galan), cu sincoparea lui i în silabă neaccentuată, prin confuzia cu formațiile slave de același tip (întîlnită, se spunea, și în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
se spunea, și în Ciulnețul din județul Tulcea, variantă a lui Ciulinețul din județul Galați). Erau date, ca mărturie pentru cîmpul onomasiologic prezent în toponimie, Ciulina, Ciulinești, Ciulinețul, Ciulinii Mari, Ciulinii Mici, Ciulinoasa, Ciulinosul (care au la bază, într-adevăr, apelativul ciulin). Alternanța formelor sincopate cu cele nesincopate se întîlnește în unele documente, dar nu a fost înregistrată pe teren (mai ales în anchetele pentru DTR). Surse credibile documentar și științific au consemnat apelativul ciulniță cu sensul de „bulbuci“ „cînd apa
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]