881 matches
-
pe cât crezuse la început. Cel care închisese galeria făcuse o treabă bună. Reuși totuși, după eforturi destul de mari, să îndepărteze bolovanii și să elibereze linia de vagoneți. În sfârșit în fața sa se deschidea o gaură întunecată prin care abia încăpea aplecat. Știa că are încă de muncit dar nu se mai putea abține. Își aprinse lămpașul de pe cap și se strecură înăuntru. Intrase într-un culoar larg și întunecat, cu pereții brăzdați de muchii ascuțite ce încă mai păstrau urmele uneltelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se strecura printre tufișuri. Ascultă cu atenție, dar fără nici un rezultat, i se păruse, nu era decât vântul. Porni mai departe, grăbind pașii. Strânse lanterna în mână și redeveni atent la drum. Ținea capul strâns între umeri și mergea ușor aplecat, încercând să se ferească cât de cât de ploaie. Dincolo de întunericul copacilor trosni o creangă uscată. Aproape încremeni de spaimă. Brusc, își aminti de poveștile care circulau printre șoferii de la garaj. Se spunea că prin părțile lor apăruseră urși. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lacul se pierdea undeva în dreapta. Primele case din marginea Băii de Sus se înălțau imediat în fața lor. Continuară să alerge până ce intrară bine în oraș. Se opriră apoi să-și tragă sufletul. Sprijinit cu brațele de coapse, Cristi stătea ușor aplecat și privea înapoi, gâfâind. Nici urmă de negura deasă prin care trecuseră mai devreme, aerul era curat, cerul senin iar luna arunca raze blânde de lumină deasupra lor. Ce-a fost asta? întrebă Cristian cu o voce pe care nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ziar de pe vremea domniei lui Franz Joseph vom da de unele declarații chiar ale domnului primar, depuse sub jurămînt, declarații cu atît mai prețioase cu cît veneau de la un om care, după propria-i apreciere, era lipsit de orice prejudecată, aplecat fiind spre „pozitivism“. „Scena era cumplită“ (spunea domnul Benedek În Aradi Napló). Doar din considerație pentru cititor, ne vom abține să expunem starea deplorabilă În care se găseau victimele. Domnul Brener era literalmente decapitat, cu un pumnal sau satîr, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
el cu o voce fermă și cu mâna ridicată, asemenea unei statui antice a justiției. Puțin câte puțin, vederea devenea mai limpede. Desluși profilul filosofului, așezat pe micul scaun din dreptul mesei de scris, și Întrezări albeața hârtiei. Omul părea aplecat să scrie ceva, În ciuda luminii insuficiente. - Arrigo, trebuie să te justifici, adăugă el cu mai puțină răceală În glas, apropiindu-se. Tonul său hotărât se fisura. Acea certitudine absolută În privința vinovăției sale, care Îl dominase În ultima oră și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu-și mai vorbiră. Alții ajunseră să se urască. Bassepin începu negustoria cu monumente. Unul din primele pe care le furniză fu, de altfel, pentru noi: un soldat cu steagul în mâna stângă și cu pușca în dreapta, cu tot trupul aplecat înainte, cu un genunchi îndoit și, lângă el, un cocoș galic, imens și tare mândru, surprins în clipa în care cântă, ținându-se drept pe picioarele terminate cu gheare. Primarul inaugură statuia pe 11 noiembrie 1920. Ținu un discurs cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care cică ar fi aparținut tatălui asasinat. Nu începe iar cu poveștile tale despre lagăre de concentrare, că mi‑ai împuiat capul. Vizavi, patroana magazinului cu articole de mercerie a tras deja pe jumătate obloanele, în spatele cărora o clientă, deja aplecată, mai stă încă de vorbă despre un nou model de broderie. Epoca de glorie a goblenurilor atârnate pe pereți era chiar la început și avea să se extindă apoi la scară largă. Nici n‑au obținut bine strictul necesar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cerneală. O mângâiam spunându-i: — Așa ceva nu mai are nimeni, asta e doar comoara ta. — Nu mai spune asemenea ciudățenii. Acolo e concentrată toată rușinea mea de copil care n-a fost cuminte, Îmi spuse ea cu o grimasă. Stătea aplecată deasupra mea și firul de salivă care i se aduna În colțul buzelor cădea pe fața mea de câte ori vorbea. Eu adunam saliva cu mâna care nu-mi era ocupată cu mângâierea cicatricei și-mi lingeam degetele. — Mai degrabă e simbolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cu cereale, turnuri de apă, autostrăzi etc. Semnalizară de oprire și-o trapă se deschise în peretele transparent al sferei, lăsându-i să intre. Aterizară pe platforma din fața casei directorului spre care, de altfel, călăuzeau toate indicatoarele aeriene și imediat, aplecat, ținându-și cu mâna pălăria să nu i-o sufle puternicul curent de aer stârnit de motoarele „Bourului”, lângă navă se prezentă un tip foarte elegant, îmbrăcat într-un tweed gris-perle, cu cravată și pantofi de lac. Tipul aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
scad, E rana Taurului astru. Vădita țară, Galaad. AURA Mire, văzut ca femeea, Cu părul săpat în volute, De Mercur cumpănit, nu de Geea, Căi lungi înapoi revolute; La conul acesta de seară, Când sufletul meu a căzut Și cald, aplecatul tău scut Îl supse, ca pata de ceară, Crescut, între mâini ca de apă, Ce lucru al tainei cercai? Sub verdele lumilor plai Arai o lumină mioapă. MOD Te smulgi cu zugrăviții, scris în zid La gama turlelor acelor locuri
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
foarte deșteaptă și este și acum, la aproape nouă zeci de ani. Acum trăiește în casa care a fost cumpărată de fratele cel mare cu 4000 lei, împreună cu fratele meu cel mic, Stelian. Casă e veche, uitată de vreme și aplecata într-o parte. Eu mereu am vrut să găsesc o comoară sau să câștig la loto să mă duc în sat să-i fac o casă frumoasă și călduroasă precum merită. Dar banii nu au ajuns niciodată, nici nu am
POVESTEA UNEI FETE CARE TREBUIA SĂ SE NASCĂ BĂIAT, POVESTIRE DE TITINA NICA ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364478_a_365807]
-
a despărțit de poezia pe care o scrie. Poetul este doar un damnat precum macii care înfloresc doar pe calea ferată și sunt loviți necontenit de goana trenurilor, iar omul seamană cu un navetist cuminte care merge pe jos, puțin aplecat, să poată trece pe sub Lună...“(Laurian Stănchescu). Textele din “grupajul “De ce urâm femeile? “ în ansamblul lor nu sunt concluzii, ci teme de gândire“ (Mariana Cristescu). Pavel Șușară, scriitorul și criticul de artă spune despre această carte: “el scrie o carte
PANEGIRIC EMOŢIONAL- ÎMPLINIRE, ARTICOL DE PROF. PETRECURTICĂPEAN de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 914 din 02 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363968_a_365297]
-
conține Amrita ultimului meu pahar; Să nu apuci prea treaz de mine nopți, Să-i fiu beției...dulcele mister Că un împătimit de struguri copți, Culegător să-mi fii, să nu-ți mai pier Și nu mai tristă, nici mai aplecata Și... nu mai lacrima și nici mai stea, Ci că fecioara pură, luminată, O stea din Cer să fiu, pe palmă ta... Shanti Nilaya Referință Bibliografica: Septembrie, scrisoarea ce ți-o scriu / Shanti Nilaya : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
SEPTEMBRIE, SCRISOAREA CE ȚI-O SCRIU de SHANTI NILAYA în ediţia nr. 1699 din 26 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/362955_a_364284]
-
în fața lor, trestia trosni, sfărâmată sub o smucitură puternică. -- Nelule, ai auzit asta? -- Ce poate fi? -- Ia, ține și undița mea, să-mi scot cuțitul de Rambo! Cu lama zimțată și ruginită a unui cuțit vechi ridicată la nivelul ochilor, aplecat mult în față, concentrat, pescarul pătrunse prin vegetație spre locul din care se auzise zgomotul. Călca atent, încercând să nu tulbure prea mult liniștea din apropierea apei. -- Nea Fane, vezi ceva? -- Tacă-ți gura, își avertiză însoțitorul, nu vreau să-mi
ARĂTAREA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362999_a_364328]
-
ROUĂ DE VIS, CRONICĂ DE MARIANA CRISTESCU Autor: Al Florin Țene Publicat în: Ediția nr. 1079 din 14 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului Cronică de Mariana Cristescu CÂND UMBRA SE FACE ROUĂ DE VIS „Unde-mi e umbra, Ursei, Salcâmul aplecat? Umbra ședea sfioasă lângă mine, Vedeam și dudul în care m-am urcat.” („Umbra”, Puiu Răducan) Recunosc, nu-l cunosc personal pe Puiu Răducan. Dar încep să-l cunosc și să-l îndrăgesc pe scriitor din postările pe internet, mulțumită
CÂND UMBRA SE FACE ROUĂ DE VIS, CRONICĂ DE MARIANA CRISTESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1079 din 14 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363495_a_364824]
-
știu, din mesajele pe care mi le trimite, din când în când, pe internet, că își poartă originile țărănești cu distincție nobiliară, primenindu-și inima de fiecare dată când privește spre „trepiedul de aur” al copilăriei: Dudul, Ursei și Salcâmul aplecat. Miraculos Dudul, frate bun cu „Copacul Gică” al lui Nichita, ori cu (păstrând proporțiile!) „caisul meu, Dănuț, de-acasă”: „M-am născut cu un dud în curte. Cred că pe el am deschis eu ochii prima dată, când, pe tabula
CÂND UMBRA SE FACE ROUĂ DE VIS, CRONICĂ DE MARIANA CRISTESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1079 din 14 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363495_a_364824]
-
surate care veneau adeseori să-mi privească, să-mi asculte și să-mi cânte copilăria. Sângele dudului alerga printre clopote să-mi dea de știre că mi-a părăsit ce aveam eu mai scump atunci.” Dudul, câinele Ursei și Salcâmul aplecat sunt, așadar, reperele lui Puiu Răducan în alcătuirea unor proze scurte, fermecătoare prin simplitatea și sinceritatea narațiunii. Nimic ostentativ în redarea limpede, tandră, profund emoționantă, a relației cu superbul său prieten lipsit de grai, Ursei, „un cățel rotofei, din naștere
CÂND UMBRA SE FACE ROUĂ DE VIS, CRONICĂ DE MARIANA CRISTESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1079 din 14 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363495_a_364824]
-
Se așează la rând.” Ar trebui să merg să mă închin mai întâi în biserică. “Dacă vine un autocar între timp? Îmi pierd rândul! Mai bine rămân.” Pe băncile asezate de o parte și de alta a cerdacului cu capul aplecat vorbind în șoaptă ori rugându-se stau femei, bărbați, copii, bunici, fiecare cu problemele și suferințele aduse de departe ca să le lase în chilia bietului părinte. Acesta îi ascultă pe toți răbdător, le dă binecuvântare să se împărtășească, altora le
DOAR EL I-A SPUS TEADORA de DORINA STOICA în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362389_a_363718]
-
soțul meu? - Domnia sa nu mai este printre noi. - Cum? - rosti principesa și se prăbuși pe un jilț. Două servitoare aduseră apă și leacuri. După câteva minute doamna își mai reveni. - Și fiul meu cel mare? Căpitanul rămase tăcut cu capul aplecat. - Vorbiți odată! - se răsti ridicându-se disperată în picioare. Ochii celor doi căpitani se umplură de lacrimi. Principesa înțelese nenorocirea abătută asupra familiei sale și, cu un țipăt disperat de durere, leșină în brațele slujnicelor. Tragica vestea se răspândi în
III. PRINCIPELE MOŞTENITOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362392_a_363721]
-
știa că are probleme cu inima. Strânse dosarele de pe birou, le așeză într-un dulap, își luă geanta și, înainte de a pleca ciocăni la ușa primarului să-i spună că pleacă. Deschise ușa și îl surprinse cu capul între mâini, aplecat, pe birou. - Domnule primar, nu vă simțiți bine? îl întrebă Frusina. - Nu, Frusina, mă simt cam obosit și prins cu multe griji, probleme. - Am venit să vă mulțumesc și să vă spun că am plecat. O zi bună! - O zi
FRAGMENT DIN NUVELA RASCRUCEA DESTINULUI de VASILICA ILIE în ediţia nr. 222 din 10 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360805_a_362134]
-
îl investighează cu toate mijlocele dăruite de Domnul ființei omenești, și după ce am discutat la telefon cu Domnia sa, am avut și mai clară în minte imaginea unei personalități care te copleșește prin dimensiunea sa omenească, prin truda ei de furnică, aplecată decenii de-a rândul asupra culturii pe care o sporește cu fiecare zi. Domnia sa face parte din oamenii mari pe care i-am întâlnit în lumea aceasta, prea plină de oameni mici. A doua personalitate este doamna Emilia Țuțuianu, bibliotecară
O CARTE DE POEZIE CA UN AMURG ÎNFLORIT PE DINĂUNTRU de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368468_a_369797]
-
se explicitează și se exemplifică. Primul gând care mi-a venit în minte în timpul lecturii a fost acesta: mult trebuie să o iubească doamna Cezarină Adamescu pe scriitoarea și prietena dumneaei, prozatoarea Elenă Buică, dacă de ani de zile stă aplecata asupra cărților doamnei Buni, înregistrând fiecare detaliu, fiecare eveniment, fiecare întâmplare, fiecare personaj care sunt exprimate în opera acesteia. Mărturia doamnei Cezarină Adamescu despre motivația scrierii acestei Monografii-Cronici-Fresce a întregii opere așa cum ne-o dezvăluia poeta Cezarină Adamescu este cât
CRONICĂ DE ÎNTÂMPINARE LA CARTEA DOAMNEI ELENA BUICĂ de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368471_a_369800]
-
țărmul meu de vis, Iar pescărușii pierd drumul spre soare, Te chem să vii pe-aleea florii de cais, Să-mi lași sărutul tău, ca pe o alinare. Pe valuri de lumină rătăcim din nou, Legați de dragostea cu ramuri aplecate, Aș vrea să fur, din glasul tău, acel ecou Ce mi-a lăsat în gând acorduri minunate. Tu ești crăiasa mea prin florile de câmp, Iubirea inimii din serile de vară... Ești amintirea care aduce-un anotimp Legat la ochi
TE CHEM IUBITA MEA... de DANIEL LUCA în ediţia nr. 1884 din 27 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367659_a_368988]
-
peste fes, fular legat la spate, doar ochii erau liberi între fular și căciulă, de parcă eram cavaler plecat la vre-un turnir! Toporul pe umărul stâng, traista cu băierile pe coada toporului! Pași rari, talpa întreagă pusă pe gheață, trupul aplecat înainte, în echilibru! Nicio lumină dincolo de sat, de parcă mă lansasem în cosmos! Doar gheața de pe drum albea murdar. Era așa de ger încât eram convins că nici lupii nu umblă ca nebunii, mă rog, ca pescarii! În sfârșit, după un
PRĂJEALA, AUTOR VASILE DUMITRU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1349 din 10 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367647_a_368976]
-
lumea bucuroasă, Așa, cum a mai fost odată. În cea de-a șasea, vreau lumina, Să stau, să înțeleg cum crește. `Nainte de-a veni hodina, Ce-ai rânduit, dumnezeiește. În ultima, gândesc că-i bine, Să stau în rugă aplecat! Și-apoi, să mă primești la Tine, Preaplin de toate ce mi-ai dat. *** [pictura: Prayer by Rebecca Newell] Referință Bibliografică: Dă-mi împrumut doar șapte zile ... / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1605, Anul V, 24
DĂ-MI ÎMPRUMUT DOAR ŞAPTE ZILE ... de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1605 din 24 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367763_a_369092]