289 matches
-
Cartea Românească, București, 1936, p.97-139, apud op.citată, p.27. 16 aferente: logica știință a subiectului gândirii (cuprinde teoria argumentării, logica pragmatică, logica zisa concretă, logica materială), psihologica, logica transcedentală, logica intuiționistă, etc.; logica știință a obiectelor gândirii (cuprinde apodictica, logica semantică, logica operatorie concretă, logica dialectică, logistica sau auto-logica); logica știință a formelor gândirii (cuprinde logica formală tradițională, logica sintactică, logica formală operatorie, logica formală modernă); logica știința a operațiilor gândirii (cuprinde logica operatorie naturală și formală, logica deducției
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
41 H.Wald, op.citată , p. 144-145 30 judecățile sunt de trei feluri: asertorice (formulează logic identificarea lucrului), problematice (structurează logic faptul că noțiunea nu se referă numai la lucrurile reale de același gen ci și la cele posibile) și apodictice (cristalizează în ea dezvăluirea explicită a esenței). Ajunsă la înălțimea judecății apodictice, gândirea sparge judecata și începe să se desfășoare în silogism. Așadar, judecățile clasificate după calitatea copulei (afirmative și negative), după cantitatea subiectului (particulare și universale), după natura raportului
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
feluri: asertorice (formulează logic identificarea lucrului), problematice (structurează logic faptul că noțiunea nu se referă numai la lucrurile reale de același gen ci și la cele posibile) și apodictice (cristalizează în ea dezvăluirea explicită a esenței). Ajunsă la înălțimea judecății apodictice, gândirea sparge judecata și începe să se desfășoare în silogism. Așadar, judecățile clasificate după calitatea copulei (afirmative și negative), după cantitatea subiectului (particulare și universale), după natura raportului dintre subiect și predicat (categorice, ipotetice și disjunctive) și după modalitatea raportului
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
desfășoare în silogism. Așadar, judecățile clasificate după calitatea copulei (afirmative și negative), după cantitatea subiectului (particulare și universale), după natura raportului dintre subiect și predicat (categorice, ipotetice și disjunctive) și după modalitatea raportului dintre subiect și predicat (asertorice, problematice și apodictice), constituie „cele patru trepte logice pe care pășește gândirea în procesul de cunoaștere a lucrurilor. Pe prima treaptă oglindește întâmplătorul, pe a doua comunul și generalul, pe a treia dezvăluie necesarul iar pe a patra însăși esența”42. Inferența este
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
determinate de poziția pe oare o ocupă termenul mediu în cele două premise. Un silogism este format din trei judecăți și din trei termeni. Judecățile pot fi afirmative sau negative, universale sau particulare, categorice, ipotetice sau disjunctive, asertorice, problematice sau apodictice, de esență sau de relație, iar termenii, care se repetă fiecare de doua ori pot ocupa diferite poziții: termenul major, care este totdeauna predicatul concluziei, poate fi atât predicatul majorei, cât ș i subiectul ei: termenul minor, oare este totdeauna
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
apartamentele unui ospiciu, operație de două ori mai ușoară, ci l-a aflat respirând același ozon cu noi, care desconsideră aceste rare, dar învecinate, exemplare de inegalitate între spiritul avid și cosmosul imperfect, nedezlegat, înveninat."9 (s. a.) Pe un ton apodictic și hiperbolic, anonimul (astăzi) V. Cristian considera că ultima apariție romanescă interbelică a lui Camil Petrescu reușește să aducă un suflu nou în epica interbelică, tocmai prin captarea unor sensuri nebănuite ale eului inconștient, componentă fundamentală a psihicului uman. Scriitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
În spiritul onestității, să recunoaștem că ambiția de a releva paralele posibile între operele celor doi scriitori nu este nouă în hermeneutica românească. Insolită s-ar putea dovedi doar perspectiva analitică. Prin anii '70 ai secolului trecut, Paul Georgescu declara apodictic, însă cu prea puține argumente, că autorul Ultimei nopți...este cel mai eminescian scriitor român: "Problematica și tipologia eminesciană nimeni, în literatura noastră, nu le-a dezvoltat cu atâta afinitate ca autorul dramei Jocul ielelor. Mioara e Scrisoarea V, Act
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
a fi de altfel starea poetică originară ce dă substanță unei lirici tensionate, de un dramatism adesea nereținut. În "arsenalul pietros de cuvinte" al poeziei actuale, Cassian Maria Spiridon pătrunde cu un gen de scriitură propriu, în care coexistă limbajul apodictic și cel discursiv, minieseul sprințar, jucăuș și formula sobră, simili-științifică, notele metafizice și extazele religioase, referințele livrești și exprimările apoftegmatice originale. Devoalându-și influențele și afinitățile elective (Dante, Wittgenstein, Aleixandre, Hölderlin, Eminescu, Rilke, T.S. Eliot), scriitorul își trasează, desigur, o coordonată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
adevărații clarvăzători erau anarhicii și nihiliștii 203. Principiul în jurul căruia gravitează motivele reflecției sale apăsătoare și disperate ar putea fi definit ca "defetism filozofic": indiferență absolută față de ceea ce este existent, ros de cariul decadenței, opoziția inflexibilă față de orice ideal, respingerea apodictică a oricărei transcendențe și ordini, obsesia catastrofei și a morții. Singura religie pe care o acceptă este cea gnostică: Dacă aș fi întrebat în ce cred, m-aș declara gnostic, și am fost astfel de când am început să gândesc și
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
descriind felul cum se săvârșea botezul în timpul său, mărturisea destul de tranșant: „Se botează mai întâi copiii ... apoi bărbații și femeile”<footnote La tradition apostolique, în Sources Chrétiennes, n. 11 bis, Les Éditions du Cerf, Paris, 1968, p. 80. footnote>. E apodictic deci că acesta e un argument solid al botezării pruncilor și o nezdruncinată mărturie de la Sfântul Ipolit al Romei. În timpul Fericitului Augustin, Și ulterior, întrebările baptismale referitoare la nou-născut erau încă adresate părintelui sau patronului său spiritual (nașului) la persoana
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
afară, de la vreun scop oarecare, oricăt de superior ar fi el, ci o are originar în sine și de aceea nu o poate pierde niciodată. Totodată, Morală lui Kant prezintă o deosebire fundamentală: în timp ce legile naturii sunt exprimate în judecați apodictice (așa se întămplă în mod necesar), cărora nimeni nu-i trece prin minte să li se opună, legile morale sunt exprimate sub formă de porunci sau imperative: tu trebuie (du solhst!). Astfel, incontestabile merite ale lui Kant în domeniul moralei
Imperativul kantian al Demnităţii Umane. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Nicolae Alexandru Negrea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2291]
-
varicele, ,,nu vreau la azil"] de-a lungul întregului roman), creând figuri țărănești tipice perioadei istorice traversate, mișcându-i în întâmplări pline de haz și ironie, hiperbolizate și aureolate de o fantezie de invidiat. Țăranii din aceasta Europă, din titlul apodictic al romanului, sunt trași de sfoara timpurilor colhoznice în acțiuni de căutare a ,,lânii de aur", de depășire a condiției precare ce le impunea această experiență mondială tragică de experimentare a socialismului. Și în această luptă spre altceva decât minimul
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93041]
-
parole polémique, atașându-i-se o pesimistă viziune schopenhauriană: "Vrem tot timpul să avem dreptate, nu pentru a ne impune propriile convingeri, ci, în primul rând, pentru a-l califica pe interlocutor ca fiind incapabil să aibă dreptate". Demonstrația (raționamentul apodictic) reprezintă doar un element de susținere în discursul polemic, și nu scopul demersului în sine. Ea este autotelică, fiind independentă de context. De aceea e admisă ca adevărată, iar prezența ei în discursul polemic poate influența pozitiv gradul de credibilitate
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
flexibil, compatibil cu abordări dintre cele mai diverse fiind așadar, asemeni comicului, imposibil de cuprins într-o formulă univocă. Devine evidentă, în acest caz constatarea că la întrebarea "Ce este caragialismul?" nu se pot da decât răspunsuri aproximative, o definiție apodictică fiind de-a dreptul arogantă. Reducerea la o relație sintetizatoare se impune însă cu stringență, dacă ne propunem să demonstrăm instaurarea unei tradiții de tip caragialian în proza și în dramaturgia românească. Îndrăznim, așadar, să conferim termenului două accepțiuni. În
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
îndeaprope înrudit cu cel sarcastic, este foarte bine reprezentat în literatura română, cel puțin din punct de vedere cantitativ. O anumită predispoziție națională 31, o reminiscență genetică de la străvechii latini care-și revendicau paternitatea asupra acestui genus comoediae prin formularea apodictică "satura tota nostra est" (Quintilian), dar și valurile istoriei care au modelat în fiecare etapă condiții prielnice pentru proliferarea formelor literare de defulare a revoltelor acumulate, de compensare în plan ideal a înfrângerilor din planul concret material, pot fi explicații
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dacic. Fără excepție, toate lucrările insistă la unison asupra romanității absolute a poporului român. Originea romană, cu întreaga suită de implicații simbolice pe care le include, este un fapt istoric plasat în afara domeniului afirmațiilor discutabile. De fapt, resortul la afirmații apodictice, care pretind autoritate factuală dincolo de orice dubiu, este o caracteristică generală a manualului ca vehicul al consensului societal aprobat statal. Florian Aaron, care a sintetizat cele trei volume ale sale de Idee repede a prințipatului Țării Rumânești (1835-1838) în mult
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
naționale românești, "legea [spirituală] care o duce spre idealul cuprins virtual în ea" (Stăniloae, 1939, p. 66). Pentru a dezamorsa contradicția în care se închid universalismul creștin și particularismul național, Stăniloae recurge la o neașteptată manevră argumentativă, îndumnezeind națiunea. Respingând apodictic doctrina catolică a naționalității ca o însușire suprapusă (deci superficială) umanității, Stăniloae consideră calitatea națională a fi esențială și intrinsecă omului: "calitatea națională a eului omenesc nu este ceva accidental, de suprafață, aposterioric, ci face parte din destinul esențial al
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
afirmării elementului autohton, până la orientalitatea slavă. Continuitatea. Invariabilă a memoriei naționale românești, teza continuității rămâne centrală în modul românesc de raportare la trecut. Devenită o adevărată axiomă a memoriei naționale, permanența românească pe teritoriul dacic este afirmată în formula sa apodictică: "la retragerea legiunilor și a păturii stăpânitoare din timpul domniei lui Aurelian, populația a rămas pe loc, atât la orașe cât și mai ales la sat" (Roller, 1952, p. 50). Centrul de greutate al demonstrației permanenței românești se mută de pe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
țările române, la care se adaugă și solidarizarea celor trei principate în lupta antiotomană, au creat premisele unificării politice, care a răspuns, așadar, unei "necesități istorice" (Daicoviciu et al., 1984, p. 176). Ideea necesității istorice este reiterată compulsiv în sentința apodictică potrivit căreia "unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, așa cum vor fi și împlinirile ulterioare" (p. 179). Unirea Moldovei cu Muntenia, eveniment prin care s-a constituit statul național modern român, nu scapă nici ea din logica inexorabilității istorice a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cel Mare și, împlinind vremelnic "visul străvechi al unității politice", Mihai Viteazul (Daicoviciu et al., 1992, pp. 112-116). Fapta lui Mihai Viteazul din 1600 continuă să fie celebrată ca o împlinire a destinului istoric al unității politice românești. În formule apodictice preluate din vechiul discurs național- comunist, manualele declamă necesitatea obiectivă a unificării politice a Țărilor Române: "Unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, așa cum vor fi și împlinirile de mai tîrziu" (Daicoviciu et al., 1992, p. 151). Discursul istoriografic difuzat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
expresive predilecte pentru a da sens trecutului românesc. Toată această retorică războinică slăbește puternic în intensitate, pe măsură ce discursul despre trecut se regrupează pe coordonatele definite de politica europeană a regretului, care exclude din capul locului elogiul războiului. De la factualism dogmatic apodictic la reflexivitate istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
intensitate, pe măsură ce discursul despre trecut se regrupează pe coordonatele definite de politica europeană a regretului, care exclude din capul locului elogiul războiului. De la factualism dogmatic apodictic la reflexivitate istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate, reflexivitate istoriografică și chiar relativism cognitiv. Aceasta este simptomatica epistemică a vremurilor postmoderne
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cu majusculă) preia formele unei povești. Mitu et al. (1999) îi invită pe cititori să descopere "cum sună povestea originilor românilor" (p. 8, subl. n.), sau "cum își imaginează românii originea poporului lor" (p. 10, subl. n.). Adevăruri anterior enunțate apodictic în cadrul paradigmei esențialiste a identității naționale românești sunt acum tratate din noua paradigmă deconstructivistă ca mituri istorice. După cum am avut ocazia să evidențiem adineauri, cadrele rigide ale educației dogmatice sunt sparte prin incitații reflexive. În locul injuncțiunilor tradiționale care îmboldeau elevii
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
care îmboldeau elevii la învățarea pe de rost, subiecții educației postmoderne sunt invitați la exerciții reflexive. "Să reflectăm" iar locul repudiatului "DE REȚINUT". De la revelații oraculare la scepticism profetic. În strânsă corelație cu tranziția de la un factualism dogmatic de tipul apodictic la un regim reflexiv de interpretare relativă a trecutului avem și abandonarea credinței în natura oraculară a istoriei, care a dăinuit în conștiința românească încă din primele scrieri istoriografice. F. Aaron (1835), spre exemplu, scria într-unul din primele manuale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
terminală" de apartenență, dincolo de care nu se poate extinde solidaritatea socială (R. Emerson citat de Geertz, 1994, p. 29). Către sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un context marcat de o acerbă competiție interstatală, pedagogii națiunii au denunțat în termeni apodictici ethosul umanitarianist ca un atentat la adresa ființării statului- națiune românesc. Chiar și pedagogia comunistă, în pofida retoricii "internaționalismului proletar" și a solidarității transnaționale a oamenilor muncii, dădea glas unui limbaj dublu orwellian, întrucât a continuat să mențină și chiar să întărească
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]