KorAP: Find »[drukola/base=aprioric & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...22 >

527 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

numai asupra formei și e apriori constructibilă. De această întrebuințare transcendentală am vorbit mai sus în partea întîi în privirea simțurilor, iar celelalte două vom cerca a le pătrunde acuma după natura lor. Sistemul lui Kant in nuce DESPRE FUNDAMENTELE APRIORICE A POSIBILITĂȚII ESPERIENȚEI E cu totul contrazicător și cu neputință ca o noțiune să se nască pe deplin apriori și să se refere la un obiect, deși el n-ar fi implicite conținut în noțiunea unei experiențe posibile, nici ar

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ar consta din elementele unei asemenea. Căci în așa caz n-ar {EminescuOpXIV 404} {EminescuOpXIV 405} avea nici un conținut, pentru că nu i-ar corespunde nici o noțiune, de vreme ce intuițiunile constituiesc terenul sau mai binezis obiectul deplin a experienței posibile. O noțiune apriorică care nu s-ar referi la ea ar fi numai forma logică pentru o noțiune eventuală, iar nu o noțiune însăși, prin care să se cugete ceva cert. Deci, daca există noțiuni apriorice pure, ele drept că nu pot conținea

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
obiectul deplin a experienței posibile. O noțiune apriorică care nu s-ar referi la ea ar fi numai forma logică pentru o noțiune eventuală, iar nu o noțiune însăși, prin care să se cugete ceva cert. Deci, daca există noțiuni apriorice pure, ele drept că nu pot conținea nimic empiric; totuși însă trebuie să fie tot numai (lauter) condiții apriorice a unei experiențe posibile, pe care singură se poate baza realitatea lor obiectivă. De voim a ști cum sânt cu putință

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
logică pentru o noțiune eventuală, iar nu o noțiune însăși, prin care să se cugete ceva cert. Deci, daca există noțiuni apriorice pure, ele drept că nu pot conținea nimic empiric; totuși însă trebuie să fie tot numai (lauter) condiții apriorice a unei experiențe posibile, pe care singură se poate baza realitatea lor obiectivă. De voim a ști cum sânt cu putință noțiuni intelectuale pure atunci trebuie să cercetăm cari sânt condițiile apriorice ce constituiesc putința experienței și formează temeiul ei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
însă trebuie să fie tot numai (lauter) condiții apriorice a unei experiențe posibile, pe care singură se poate baza realitatea lor obiectivă. De voim a ști cum sânt cu putință noțiuni intelectuale pure atunci trebuie să cercetăm cari sânt condițiile apriorice ce constituiesc putința experienței și formează temeiul ei, în caz daca abstragem de la toate elementele empirice a fenomenelor. O noțiune care exprimă în mod general și suficient această condiție formală și obiectivă a experienței am numi-o noțiune intelectuală pură

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
experiență, fiindcă s-a omis în combinarea lor ceva ce constituie condiția unei experiențe posibile (noțiunea unui spirit) sau pot să și întind noțiuni intelectuale pure mai departe de cum ajunge orice experiență (noțiunea lui Dumnezeu). Însă elementele la toate cunoștințele apriorice, chiar la închipuiri arbitrarii și nepotrivite, nu pot fi împrumutate de la experiență (căci n-ar fi cunoștințe apriorice); trebuie însă să conție întotdeauna condițiile apriorice pure a unei experiențe posibile și a unui obiect al ei; căci dealtmintrelea nu numai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sau pot să și întind noțiuni intelectuale pure mai departe de cum ajunge orice experiență (noțiunea lui Dumnezeu). Însă elementele la toate cunoștințele apriorice, chiar la închipuiri arbitrarii și nepotrivite, nu pot fi împrumutate de la experiență (căci n-ar fi cunoștințe apriorice); trebuie însă să conție întotdeauna condițiile apriorice pure a unei experiențe posibile și a unui obiect al ei; căci dealtmintrelea nu numai că prin ele nu s-ar cugeta nimica, ci ele înșile nici s-ar putea naște în cugetare

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
pure mai departe de cum ajunge orice experiență (noțiunea lui Dumnezeu). Însă elementele la toate cunoștințele apriorice, chiar la închipuiri arbitrarii și nepotrivite, nu pot fi împrumutate de la experiență (căci n-ar fi cunoștințe apriorice); trebuie însă să conție întotdeauna condițiile apriorice pure a unei experiențe posibile și a unui obiect al ei; căci dealtmintrelea nu numai că prin ele nu s-ar cugeta nimica, ci ele înșile nici s-ar putea naște în cugetare fără data. Noțiunile acelea cari la orice

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ace[a]sta, ca o facultate de cunoștință căreia-i obstă a se referi la obiecte, are tot pe atâta nevoie de o lămurire a putinței unei asemenea referiri; de aceea vom trebui să cumpănim izvoarele subiective cari formează baza apriorică pentru posibilitatea experienței nu după constituția lor empirică, ci după cea transcendentală. Dacă fiecare reprezentație singulară ar fi străină de oricare alta, izolată oarecum și desparțită de ea, atunci nu s-ar naște niciodată ceea ce numim cunoștință, care este un

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mai pure și primitive noțiuni fundamentale ale spațiului și timpului. Sinteza aprehensiunei este așadar nedespărțit împreunată cu sinteza reproducerei. Și formând cea dentîi baza transcendentală a putinței tuturor cunoștințelor în genere (nu numai a celor empirice, ci și a celor apriorice pure) sinteza reproductivă {EminescuOpXIV 407} {EminescuOpXIV 408} a imaginației este și ea prin urmare una din operațiile transcendentale ale sufletului, și cu privire la aceasta vom numi această facultate facultatea transcendentală a imaginației. 3. Despre sinteza recognițiunei în noțiune Fără conștiința cum

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
referindu-se toate reprezentațiile despre obiecte devin abia cu putință. Această conștiință curată, primordială și neschimbăcioasă o voi numi apercepțiunea transcendentală. Că merită acest nume se vede în aceea că chiar unitatea cea mai pură obiectivă, adică acea a noțiunilor apriorice (spațiu și timp) nu-i cu putință decât referindu-și intuițiunile la ea. Unitatea numerică a acestei apercepțiuni e așadar apriori în fondul tuturor noțiunilor, precum varietatea spațiului și timpului e-n fondul intuițiunilor sensibilității. Tocmai această unitate transcendentală a

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
nu și-ar putea cugeta și-ncă apriori identitatea sie însuși dacă n-ar avea înaintea ochilor identitatea acțiunei sale, care supune unei unități transcendentale toată sinteza aprehensiunei (care-i empirică) și face cu putință conexu 1 lor după reguli apriorice. Acuma deci vom putea fixa mai corect noțiunile noastre despre un obiect. Toate reprezentațiile ca atari au obiectul lor, ci ele înșile pot fi obiectul altor reprezentații. Fenomenele sânt singurele obiecte cari ni pot fi date nemijlocit și ceea ce-n

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
referarea la un obiect transcendental, id est realitatea obiectivă a cunoștinței noastre empirice, se va-ntemeia pe o lege transcendentală care va suna: Toate fenomenele, întru cât prin ele sânt a ni se da obiecte, trebuie să stea sub reguli apriorice a unității sintetice, după cari reguli singure raportul lor în intuițiune să fie cu putință, id est că trebuie să steie în experiență sub condițiile neapăratei unități a apercepției, în intuițiune, însă sub condițiile formale ale spațiului și timpului, cari

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
putință, id est că trebuie să steie în experiență sub condițiile neapăratei unități a apercepției, în intuițiune, însă sub condițiile formale ale spațiului și timpului, cari condiții constituiesc abia posibilitatea oricărei cunoștințe. 4. Esplicare precursorie a posibilității categoriilor ca cunoștință apriorică Este numai o experiență în care toate percepțiunile se-nchipuiesc a fi în nex general și după legi, tot așa precum este numai un spațiu și un timp în care au loc toate formele fenomenale și tot raportul ființei sau neființei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ar omite și orice referare a cunoștinței la obiecte, căci i-ar lipsi conjectura după legi generale și necesarii, ar fi deci o intuițiune fără gândire, dar niciodată cunoștință, și pentru noi ar fi tot atâta cât și nimica. Condițiile apriorice a experienței în genere și cu putință sânt tot într-o vreme și condiții ale posibilității obiectelor experienței. Deci eu afirm că citatele categorii nu sânt nimic alta decât condițiile cugetărei într-o experiență posibilă, precum în aceeași experiență spațiu

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
nu sânt nimic alta decât condițiile cugetărei într-o experiență posibilă, precum în aceeași experiență spațiu și timp sânt condiții ale intuițiunei. Categoriile sânt deci noțiuni fundamentale cu scop ca la fenomene să cugetăm obiecte, au dar o valoare obiectivă apriorică; ceea ce voiam să știm. Putința, ba chiar necesitatea acestor categorii consistă în referarea pe care toată sensibilitatea, și prin ea toate fenomenele posibile, o au cu apercepția primordială, în care apercepție toate celea trebuiesc să se supuie neapărat condițiilor unității

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
nu poate veni în cunoștință decât numai prin mijlocul acestei apercepții originarie. Fiindcă aceasta identitate trebuie să intre în sinteza celor diverse ale fenomenelor, întru cât această diversitate este să devie cunoștință empirică, de aceea fenomenele sunt supuse unor condiții apriorice, cărora trebuie să se conformeze peste tot sinteza lor (a aprehensiunei). Acuma reprezentația unei condiții generale după care o varietate certă se poate fixa (în unul ș-același mod) se numește regulă, iar dacă trebuie să se fixeze în acel

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
numai în facultatea radicală a toată cunoștința noastră, adică în apercepția transcendentală: în acea unitate în privirea căreia ea poate fi numai obiect a toată esperiența posibilă, adică natură; căci tocmai numai de aceea putem recunoaște acea unitate în mod aprioric, erg o necesar, ceea ce nu ne-ar succede defel daca natura ar fi dată în sine însăși, neatârnat de izvoarele primitive ale cugetărei noastre. Căci în asemenea caz 125 v nu știu zău de unde am lua noi axiomele sintetice ale

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
unei experiențe în genere și cunoștința obiectelor ei; iar aceste sînt: simț, imaginație și apercepție. Fiecare din ele poate fi privită și ca empirică, adică în aplicația ei asupra unor fenomene date; toate însă sânt totodată și elementele sau bazele apriorice care fac cu putință această întrebuințare empirică. Simțul reprezintă fenomenele empiric în percepție; imaginația în asociație (și reproducere); apercepția în fine în conștiința empirică a identității acestor reprezentații reproductive cu fenomenele prin cari ele ne-au fost date, prin urmare

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
apercepția pură ni dă amână un principiu al unității sintetice a celor diverse din toată intuițiunea posibilă. Această unitate sintetică însă implică presupoziția unei sinteze care, dacă cea dentăi e apriori necesară, cea din urmă trebuie să fie o sinteză apriorică. Deci unitatea transcendentală a apercepției se referă la sinteza pură a puterei de imaginație, ca o condiție apriorică a posibilității compunerii celor diverse într-o cunoștință. Dar numai sinteza productivă a imaginației are loc apriori; căci cea reproductivă presupune condițiile

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
unitate sintetică însă implică presupoziția unei sinteze care, dacă cea dentăi e apriori necesară, cea din urmă trebuie să fie o sinteză apriorică. Deci unitatea transcendentală a apercepției se referă la sinteza pură a puterei de imaginație, ca o condiție apriorică a posibilității compunerii celor diverse într-o cunoștință. Dar numai sinteza productivă a imaginației are loc apriori; căci cea reproductivă presupune condițiile experienței. Deci principiul unității necesare a sintezei pure (productive) a imaginației este, înaintea apercepției, baza posibilității cunoștinței toate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
formă trebuie deci să se reprezinte apriori toate obiectele unei experiențe putincioase. Unitatea apercepției în referință la sinteza imaginației este inteligența; și aceeași unitate, referindu-se la sinteza transcendentală a imaginației, este inteligența pură. Deci în inteligență sânt conținute cunoștințe apriorice pure, cari conțin unitatea necesară a sintezei pure a imaginației în privirea tuturor fenomenelor posibile. Prin urmare puterea de cunoștință empirică a omului conține neapărat o inteligență care se referă la toate obiectele simțurilor, deși numai prin mijlocul intuițiunei și

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
apercepția primordială) este așadar condiția necesară a toată aprehensiunea posibilă, și afinitatea tuturor fenomenelor (depărtată ori apropiată) este consecvența necesară a unei sinteze în imaginație care e apriori fondată pe reguli. Deci și imaginația este o facultate a unei sinteze apriorice, din care cauză-i dăm numele de imaginație productivă și, întru cât nu intenționează altceva în privirea {EminescuOpXIV 414} diversității fenomenelor decât unitatea necesară a sintezei lor, se poate numi și funcțiunea transcendentală a imaginației. Sună deci straniu, totuși din

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
se vor putea naște noțiuni cari aparțin inteligenței, dar nu se pot naște decât prin mijlocul imaginației în referarea lor la intuițiunea sensibilă. Avem deci o putere de imaginație pură care, ca o facultate fundamentală a sufletului omenesc, constituie baza apriorică a toată cunoștința. Prin mijlocul ei punem în legătură pe de o parte cele diverse ale intuițiunei, pe de alta pe acestea cu condiția unității necesare a apercepției pure. Amândouă capetele extreme, sensibilitatea și inteligența, trebuie să stea cu necesitate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
necesară, adică o unitate de împreunare apriori sigură. Dar oare cum am putea noi să realizăm apriori o unitate sintetică dacă în izvoarele originare de cunoștință ale sufletului nostru n-ar fi conținute deja fundamentele subiective ale unei asemeni unități apriorice și dacă aceste condiții subiective n-ar avea totodată valabilitate obiectivă, constituind ele baza posibilității în genere de a cunoaște un obiect în experiență? Inteligența am definit-o mai sus în deosebite moduri: am spus că-i spontaneitatea cunoștinței (în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]