KorAP: Find »[drukola/base=aramaic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...14 >

347 matches

Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421

scrierile lor câteva expresii aramaice: talita koum (Mc. 5,41), Maran atha (1 Cor. 16,22), Effata (Mc. 7,34) și Eli, Eli, lama sabahtani (Mc. 15,34), precum și câteva toponime: Golgotha, Ghetsimani, Bethesda. Mântuitorul și apostolii au vorbit dialectul aramaic galilean, diferit de cel întâlnit în Iudeea (Mt. 26,73). Scrisorile lui Bar-Kohba, alături de inscripțiile de pe osuare și morminte reprezintă o sursă importantă pentru cunoașterea dialectului aramaic iudaic. Perioada recentă din istoria limbii aramaice se apropie de sfârșitul primului mileniu

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
34), precum și câteva toponime: Golgotha, Ghetsimani, Bethesda. Mântuitorul și apostolii au vorbit dialectul aramaic galilean, diferit de cel întâlnit în Iudeea (Mt. 26,73). Scrisorile lui Bar-Kohba, alături de inscripțiile de pe osuare și morminte reprezintă o sursă importantă pentru cunoașterea dialectului aramaic iudaic. Perioada recentă din istoria limbii aramaice se apropie de sfârșitul primului mileniu creștin, cunoașterea acestei limbi având o contribuție fundamentală în înțelegerea transmiterii, traducerii și interpretării Sfintei Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Mântuitorul și apostolii au vorbit dialectul aramaic galilean, diferit de cel întâlnit în Iudeea (Mt. 26,73). Scrisorile lui Bar-Kohba, alături de inscripțiile de pe osuare și morminte reprezintă o sursă importantă pentru cunoașterea dialectului aramaic iudaic. Perioada recentă din istoria limbii aramaice se apropie de sfârșitul primului mileniu creștin, cunoașterea acestei limbi având o contribuție fundamentală în înțelegerea transmiterii, traducerii și interpretării Sfintei Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
acestei limbi având o contribuție fundamentală în înțelegerea transmiterii, traducerii și interpretării Sfintei Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Scripturi, atât în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină era vorbită de evreii convertiți la creștinism, ortografia sa fiind foarte apropiată de

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
în mediul palestinian, cât și în cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină era vorbită de evreii convertiți la creștinism, ortografia sa fiind foarte apropiată de scrierea siriacă

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
cel babilonian, în care s-a definitivat procesul introducerii tuturor semnelor masoretice în textul biblic ebraic. La rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină era vorbită de evreii convertiți la creștinism, ortografia sa fiind foarte apropiată de scrierea siriacă. În secolul al III-lea î.Hr.

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
rândul său, aramaica acestei perioade se împarte în câteva dialecte, din grupul apusean amintind doar aramaica iudaică, aramaica palestiniană creștină și samariteană; în aramaica iudaică s-au scris Talmudul ierusalimitean și targumurile palestiniene (traduceri în aramaică ale textului biblic ebraic); aramaica palestiniană creștină era vorbită de evreii convertiți la creștinism, ortografia sa fiind foarte apropiată de scrierea siriacă. În secolul al III-lea î.Hr., apare scrierea iudeo-aramaică1, în dezvoltarea căreia se cunosc trei faze: 1. faza paleoiudaică (250-150 î.Hr.); 2. faza

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Deși am discutat în principal probleme legate de transmiterea textuală și reconstituirea istoriei transmiterii textuale sub titlul „textele ebraice ale Vechiului Testament”, ceea ce am spus se referă în egală măsură la transmiterea tuturor textelor Vechiului Testament, de exemplu textele grecești, aramaice sau siriene ale acestuia. Acestea, la rândul lor, au fost transmise în comunități particulare, au suferit modificări - omiteri sau adăugiri - în procesul de transmitere, au fost transcrise de către scribi etc. Motivul pentru care ne-am referit la problema istoriei manuscriselor

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
După fixarea acelui textus receptus iudaic, care nu conținea vocale, cercurile rabinice au început să lucreze în vederea păstrării acestui text și a modului în care se citea. Cei implicați în această lucrare istovitoare se numesc masoreți sau „transmițători” (derivat de la aramaicul rsm, care înseamnă „a transmite”). De-a lungul secolelor au făcut mai multe copii ale textelor, cu tot felul de indicații și verificări pentru a fi siguri că textul va fi copiat corect. În pasajele următoare sunt câteva exemple legate

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
majoritatea manuscriselor babiloniene descoperite în genizah din Cairo datează din secolele VI-IX d.Hr., așadar din perioada de glorie a masoreților babilonieni; în același timp, vocalizarea babiloniană nu se reflectă cel mai bine în manuscrisele biblice, ci în targumurile aramaice. Sistemul babilonian prezintă asemănări cu sistemul dezvoltat de creștinii sirieni, începând cu secolul al IV-lea d.Hr., prin care aceștia încercau să stabilească reguli de deosebire a cuvintelor scrise în același fel; acest sistem a fost perfectat de către sirienii

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
important în evenimentele furtunoase de la curtea regală, înainte de distrugerea Ierusalimului în 586 î.Hr. Cea mai importantă descoperire de acest fel a avut loc în colonia militară de la Elefantine, în Egiptul de Jos, unde au fost scoase la lumină numeroase papirusuri aramaice din perioada persană (secolele V-IV î.Hr.). Acestea reprezentau documente juridice și administrative, ce cuprindeau scrisori, acte de vânzare, acte de căsătorie, documente financiare și altele. Papirusurile erau împăturite de mai multe ori și legate cu sfoară, pe care se

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
și Meremot, menționate în Sfânta Scriptură (Ier. 20,1 și 1Ezd. 8,33). O altă ostraca raporta o urgență și solicita căpeteniei cetății Arad să trimită întăriri la Ramat Neghev contra unui atac edomit. Cele 85 de ostraca în limba aramaică din stratul perioadei persane atestă faptul că Aradul îndeplinea în acea perioadă o importantă funcție militară, majoritatea inscripțiilor vorbind despre transportul bunurilor cu ajutorul cailor și al măgarilor, despre distribuirea hranei și despre numărul călăreților ce participau la diferite bătălii. După

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
regiunea Mării Moarte. Pentru o mai bună păstrare, sulurile din papirus erau ținute în vase mari din lut (Ier. 32,14). În perioada preexilică, în conformitate cu tradiția egipteană, sulurile erau confecționate din papirus. În perioada persană, când evreii au adoptat limba aramaică, scrisul pe pergament începe să fie folosit pe scară largă, devenind chiar obligatoriu pentru copierea cărților biblice. Platon (Phaidros 278), descriind modalitatea în care un autor își scria opera, lasă să se înțeleagă că totul consta în „tăierea și lipirea

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
dintr-o perioadă importantă a evoluției și a dezvoltării ideilor religioase. Aceasta este perioada care precedă fixarea definitivă a textului Bibliei ebraice, formarea iudaismului rabinic și nașterea creștinismului 3. Deoarece aceste manuscrise au fost păstrate în limba lor originară - ebraică, aramaică și câteva în greacă -, studierea lor va putea completa cunoștințele noastre despre cum erau scrise și vorbite aramaica și ebraica în Palestina în timpul perioadelor elenistică și romană. Întrucât majoritatea sunt texte religioase care provin direct de la un grup de evrei

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
a textului Bibliei ebraice, formarea iudaismului rabinic și nașterea creștinismului 3. Deoarece aceste manuscrise au fost păstrate în limba lor originară - ebraică, aramaică și câteva în greacă -, studierea lor va putea completa cunoștințele noastre despre cum erau scrise și vorbite aramaica și ebraica în Palestina în timpul perioadelor elenistică și romană. Întrucât majoritatea sunt texte religioase care provin direct de la un grup de evrei, analizarea lor ne va permite să înțelegem cum era în realitate lumea ebraică înainte de căderea Ierusalimului din anul

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Iacob ben Chayyim (1524-1525). 6.1.1. Biblia complutensianătc "6.1.1. Biblia complutensiană" A fost alcătuită de către cardinalul Francis Ximénez, arhiepiscop de Toledo. Primele patru volume ale acestei lucrări cuprind textul Vechiului Testament, iar primul volum conține textul ebraic, aramaic (Targumul Onqelos), latin și grecesc al Pentateuhului. Întrucât era opera unor învățați creștini, Vulgata ocupă o poziție centrală, alături de textul în greacă și latină, iar ordinea cărților biblice este aceeași cu cea întâlnită în Vulgata. De asemenea, împărțirea masoretică a

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
din moment ce a fost tipărită cu banii donați de către regele Filip al II-lea, a fost îngrijită de către Benito Arias Montano și tipărită de către Christophe Plantin în 1569-1572, în opt volume, primele patru fiind dedicate Vechiului Testament. Textul ebraic și cel aramaic folosesc vocalizarea tiberiană, cu toate că nu sunt menționate notele masoretice. Textul ebraic este identic cu cel al Bibliei complutensiene, ținând cont de primele două Biblii rabinice ale lui Felix de Prato (1516-1517) și Iacob ben Chayyim (1524-1525)1. 6.1.4

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
fiind în același timp foarte buni cunoscători ai Septuagintei, de care s-au și folosit la alcătuirea traducerii. Din păcate, s-au mai păstrat doar câteva fragmente ale acestei traduceri și doar câteva referințe în Hexapla. 7.4.2. Targumul aramaic samariteantc "7.4.2. Targumul aramaic samaritean" Este o traducere a Pentateuhului samaritean în dialectul aramaic al samaritenilor. Toate manuscrisele cunoscute ale acestui targum diferă foarte mult între ele, în privința originii lor existând două teorii principale. Prima teorie susține că

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
cunoscători ai Septuagintei, de care s-au și folosit la alcătuirea traducerii. Din păcate, s-au mai păstrat doar câteva fragmente ale acestei traduceri și doar câteva referințe în Hexapla. 7.4.2. Targumul aramaic samariteantc "7.4.2. Targumul aramaic samaritean" Este o traducere a Pentateuhului samaritean în dialectul aramaic al samaritenilor. Toate manuscrisele cunoscute ale acestui targum diferă foarte mult între ele, în privința originii lor existând două teorii principale. Prima teorie susține că avem de-a face cu manuscrise

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
alcătuirea traducerii. Din păcate, s-au mai păstrat doar câteva fragmente ale acestei traduceri și doar câteva referințe în Hexapla. 7.4.2. Targumul aramaic samariteantc "7.4.2. Targumul aramaic samaritean" Este o traducere a Pentateuhului samaritean în dialectul aramaic al samaritenilor. Toate manuscrisele cunoscute ale acestui targum diferă foarte mult între ele, în privința originii lor existând două teorii principale. Prima teorie susține că avem de-a face cu manuscrise corectate - din perioada în care aramaica nu mai era o

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Pentateuhului samaritean în dialectul aramaic al samaritenilor. Toate manuscrisele cunoscute ale acestui targum diferă foarte mult între ele, în privința originii lor existând două teorii principale. Prima teorie susține că avem de-a face cu manuscrise corectate - din perioada în care aramaica nu mai era o limbă vie - ale unui Targum neuniform, la alcătuirea căruia au trudit mai mulți traducători. A doua teorie susține că aceste manuscrise reprezintă traduceri paralele datând din perioada în care aramaica era încă o limbă vie; întrucât

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
manuscrise corectate - din perioada în care aramaica nu mai era o limbă vie - ale unui Targum neuniform, la alcătuirea căruia au trudit mai mulți traducători. A doua teorie susține că aceste manuscrise reprezintă traduceri paralele datând din perioada în care aramaica era încă o limbă vie; întrucât nici una dintre aceste versiuni nu a obținut un statut oficial în rândul comunității samaritene, nu s-a ajuns la vreo redactare finală a vreunei traduceri. Targumul samaritean s-a folosit în scopuri liturgice în

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
obținut un statut oficial în rândul comunității samaritene, nu s-a ajuns la vreo redactare finală a vreunei traduceri. Targumul samaritean s-a folosit în scopuri liturgice în sinagogile samaritene până în secolul al XVII-lea, mult timp după ce încetase întrebuințarea aramaicii în scopuri seculare. A fost adus în Europa pentru prima dată în 1616, în urma achiziționării unui manuscris la Damasc de către Pietro della Valle. Morinus l-a publicat pentru prima dată în 1645, în volumul VI al Bibliei Poliglote de la Paris

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
Texts”, Manuscripts of the Middle East 6 (1992). Coggins, R.J., Samaritans and Jews. The origin of Samaritanism reconsidered, 1975. Cooney, J.D., „The papyri and their sealings, with a brief description of their unrolling”, în E.G. Kraeling (ed.), The Brooklyn Museum Aramaic Papyri, New Heaven, 1953. Cornițescu, Pr. Prof. Dr. Emilian, Descoperiri arheologice în Țara Sfântă în ultimii cincizeci de ani (1920-1970) și raportul lor cu Vechiul Testament, teză de doctorat în teologie. ST 9-10, 1982. Cross, F.M.; Talmon, S., Qumran and the

[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]