1,723 matches
-
care încă nu se vindecase și care, de mult timp încoace, îl tot încovoiau sub greutatea lor copleșitoare. El se hotărâse în sinea sa, aproape solemn, că își va găsi sau construi calea către ceea ce-și dorea el cu ardoare, adică fericirea, iar asta singur singurel - fără martori, fără ajutoare. Nu dorea alte păreri, alte sfaturi, sau să fie îndrumat de cineva sau de ceva independent de voința sa. Iar faptul de a-și păstra adânc în inimă tot preaplinul
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de a-mi curăța casa se născuse imediat în sufletul meu. Nu o mai simțisem nicicând altădată. Hotărâsem să nu mai amân, ci să mă apuc imediat. Dar, când să încep, nu găseam nimic din cele de trebuință. Dorința și ardoarea mea s-au potolit. Întristată, m-am așezat din nou pe pat. Cineva parcă-mi șoptea: - Nu te neliniști și nu-ți fă griji, vei începe de mâine, sau din altă zi! A trecut o zi, a mai trecut și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
meschinăriile lui Alex să o obosească și să se hotărască să renunțe la el. Până la urmă nu există altă cale. Deocamdată se purta în afara oricărei demnități. Ea, femeia inaccesibilă, femeia râvnită de atâția bărbați, femeia iubită cândva de soț cu ardoare. Își aducea aminte de mezinul orchestrei, care îi spusese într-o zi: "Vreau să apuc ziua în care te văd și pe tine îngenuncheată de un bărbat". Venise ziua aceea, dar ea nu voia să afle lumea. Era prea umilitor
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de paix perpetuelle entre les potentas de l’Europe, anul 1713, pe Jean Jacques Rousseau - Discurs asupra ingelității dintre oameni și Contractul social, pe Herder cu Scrisori pentru propășirea umanității etc. Totuși nimeni n-a conceput această speranță cu atâta ardoare și profunzime ca Immanuel Kant. După cum scria K. Fischer - unul dintre cei mai importanți comentatori ai filosofului - Kant Înfățișează speranța, această speranță În legalitatea unui sistem adânc cugetat, fără nici o exaltare, fără filantropie, ambele deopotrivă străine filosofiei și caracterului lui
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
prin urmare, binele supraordonat. Paulsen urmărește cronologic concepțiile relative la aceste chestiuni. Ideilor aristotelice le succed cele ale filosofiei elenistice, cu o arie destul de lărgită dincolo de spațiul atenian reprezentat de Stagirit. Cu creștinismul, apoi, se infiltrează conceptul unității omenirii cu ardoarea sentimentului religios. Imaginea Împărăției cerești ca reprezentare a binelui suprem a reușit să se impună definitiv lumii creștine. Formula aceasta trimite la o realitate aflată dincolo de orice posibilă reprezentare concretă: Dumnezeu - ca veșnicul și infinitul bine, În care toate valorile
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Trebuie să existe o normă pentru fiecare caz; dacă n-a fost În mod expres formulată de legiuitor, cade În sarcina judecătorului s-o găsească, folosindu-se de mijloacele indicate. S-a discutat și se mai discută Încă cu multă ardoare Înțelesul formulei: principii generale de drept. După unii, ele ar consista În principii care derivă din normele existente, printr-un proces de generalizare, care În fond nu s-ar deosebi de analogie. Contra acestei păreri Înainte de toate, putem obiecta, referindu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Asta s-a petrecut acum două luni, nu, acum două luni și patru zile. Era în a treisprezecea zi după Nouruz. Mulțimi de oameni invadaseră împrejurimile orașului. Închisesem fereastra camerei pentru a lucra în pace. Crepusculul era aproape. Desenam cu ardoare. Dintr-odată ușa s-a deschis și a intrat unchiul meu. Eu nu-l văzusem niciodată, pentru că, încă foarte tânăr fiind, plecase într-o îndepărtată călătorie. Era, se pare, armator. Mi-am imaginat că a venit să trateze cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
putea avea mișcările Ei armonioase. Atitudinea melancolică și bucuria Sa sfâșietoare arătau că nu era o creatură obișnuită, de altfel, frumusețea Ei nu era naturală: Se înfățișa ca o priveliște din visul unui opioman... Ea făcea să urce în mine ardoarea dragostei pe care o împrăștie mandragora. Cu silueta Ei zveltă, cu liniile suave alunecând de-a lungul umerilor, brațelor, sânilor, pieptului, coapselor, pulpelor, părea abia smulsă din îmbrățișarea perechii Sale: ca mandragora-femelă separată de mascul. Purta haine negre chinezești, uzate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nefericitul decorator de truse de scris, eu ce puteam face? Obișnuit să produc în serie imagini seci, lucioase, fără suflet, ce puteam să desenez ca să devină o capodoperă? Cu toate acestea, mă simțeam invadat de entuziasm și pătruns de o ardoare intensă: era ca o vervă, ca o inspirație singulară... Voiam să fixez pe hârtie acești ochi care se închiseseră pentru totdeauna, pentru a le perpetua amintirea. M-am lăsat antrenat de acest impuls. De fapt, n-aveam nici un control asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Mă grăbeam să-i sărut mâna și să mă retrag, când, întorcând capul, o văzui intrând, spre marea mea surpriză, pe târfa asta, acum soția mea. În fața rămășițelor pământești ale mamei sale, ea se lipi de mine, și cu ce ardoare! Mă atrase spre ea și mă copleși cu săruturi pasionale. Îmi venea să intru în pământ de rușine. Nu știam ce să fac. Cadavrul, dinții încleștați aveau aerul că-și bat joc de noi; surâsul moartei își schimbase expresia. Pierzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
vrut să mor. Mă străduiam să-mi rețin lacrimile. Fără să știu când, picioarele i se înlățuiseră de ale mele și brațele i se lipiseră de ceafa mea, atât de bine, că eram unul, ca masculul și femela de mandragoră. Ardoarea tandră a acestei cărni proaspete și tinere pătrundea în mine, aspirată de toți atomii corpului meu în flăcări. Târfa mă absorbea ca pe o pradă, iar eu trăiam între teamă și voluptate. Gura ei avea gustul acru al miezului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
aceștia delicați, prea grăitori și tentanți. Îi văzusem totuși la cineva? Da, îi văzusem aievea. Mi se părea că îi și mângâiasem. Încă puțină concentrare și deja puteam pronunța numele fericitei pământence. Îmi aminteam cum îi îmbrățișasem și cu câtă ardoare îi sărutasem. Dar cui? Sau îi admirasem, cu tot obstacolul (noroc uneori cu obstacolul!) pe care-l impun dresurile feminine, pur și simplu în tramvai sau în troleu, în tren sau la ștrand, în Cișmigiu sau în plină stradă? Răspunsul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
reluări din Please, Sir. 0000000000000000000000000000ți-o aduci aminte pe domnișoara Hunter, Bruce. De la școala primară din Penicuik. Sigur Îți amintești de cît de crud se purta cu tine. Era femeia uscată ca un băț și pipernicită care te victimiza cu o ardoare mult mai intensă decît sadismul nonșalant pe care Îl manifesta față de ceilalți elevi. Părea atît de personal. Uneori te lua deoparte, te zgîlțîia și Îți șuiera În ureche, — Știu cine ești Robertson. Știu totul despre tine, băiat malefic și rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
ce citea și de aceea o frecventam. Când a văzut mica ,,armată,, s-a Întunecat la față, dar a redevenit amabilă, știind că nu vom sta mult timp pe capul ei. În momentul descinderii noastre se ocupa cu ,,plimbarea ,, cuvântului ,,ardoare,, dintr-o limbă Într-alta, ca să-i descopere, spunea ea cu un aer doct, rădăcina asiatică. În fine, În zece ani ajunsese la câteva stranii concluzii În privința rădăcinilor unor cuvinte, și n-o contrazicea nimeni, pentru că se ,,juca,, În felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
bistro. Îți atrage atenția părul negru-albăstrui dat cu gel, al unui tânăr care bea bere și-și ceartă iubita. Te ridici de la masă părăsind micullocalgălăgios, cu o durere de cap insuportabilă. Imaginea fotografiei pe care ți-o doreai cu atâta ardoare trebuie probabil plătită scump. Este fotografia unui secret bine păzit. Te dezmeticiști Într-un târziu, Întrebându-te În drumul spre casă, cine-i femeia, de unde a aflat de pasiunea ta pentru fenomene paranormale, de unde are fotografia și, nu În ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
în persoana mamei ei - o femeie firavă acum, însă hotărâtă și rafinată - cu care am păstrat o relație distantă, dar elegantă. Perceperea nedogmatică a unei întrepătrunderi spirituale iminente, unde nimic nu este tăinuit sau incert compensează lipsa de claritate prin ardoare, în cazul Antoniei. Însuși faptul că o femeie, mai ales o femeie frumoasă, are asemenea convingeri este de natură să stârnească în jurul ei un val de forțe emoționale centripete care oferă astfel o verificare imediată și pragmatică a teoriei înseși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Eram copleșit de o stare de confuzie și de sentimentul vinovăției. Nu le puteam explica condițiile drastice în care păstrasem secretul relației cu Georgie. De înțelegere nici nu putea fi vorba, și de fapt, în clipa aceea, îmi doream cu ardoare să nu fiu înțeles. — Ba are importanță, Martin, chiar foarte mare importanță, spuse Palmer. Noi nu ne grăbim. Putem să vorbim despre asta cât e ziua de lungă, dacă e nevoie. Da, dar eu nu pot, am replicat. Ce vreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mi-a promis că o să ia o aspirină și o să se bage în pat imediat. Nu m-am oferit, iar ea nu mi-a cerut, să rămân cu ea. Perspectiva de a ne petrece noaptea împreună, altădată dorită cu atâta ardoare, era acum o problemă, nu un dar. Eram amândoi într-o asemenea stare de epuizare emoțională încât singurul lucru de care aveam nevoie deocamdată era un timp petrecut departe unul de celălalt. În plus, simțeam nevoia - îmbinată cu neliniște și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să se ocupe de mine. Eram perfect conștient de această siguranță, de această stabilitate a omului care stă cu picioarele depărtate bine înfipte în pământ; totodată eram însă conștient de o uimire ce atingea limita suferinței. Îmi dorisem cu atâta ardoare și sperasem atât de prostește să o găsesc pe Honor singură. Simplul fapt de a nu fi fost singură era o durere separată, diferită de semnificația halucinantă a persoanei în a cărei companie o găsisem. Asta îmi provoca un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
după câte spune el. — Vasăzică te-ai despărțit de Palmer? L-ai părăsit? am întrebat. Totul s-a terminat? Voiam să știu clar cum stau lucrurile. Voiam să mi se spună în mod explicit că ceea ce îmi doream cu nespusă ardoare este adevărat. Ea se îndreptă și se sprijini de spătarul scaunului. Fața ei era acum complet imobilă. Da. — Înțeleg. Și Georgie? am întrebat. — Se pare că Palmer și Georgie au ajuns să țină foarte mult unul la altul, răspunse Honor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
calendarul de pe perete. (Viespea a decedat abia luni, 23 august - trei zile mai târziu decât În realitate. ) Pulsul Începu să-mi bată din nou. Când În sfârșit m-am trezit În fața ușii la care visasem cu acel amestec amețitor de ardoare și iritare, mi-a numărat bătăile inimii, așteptând să nu mai sune ca niște bile de biliard ciocnite una de alta, apoi am bătut. Acum nu mai aveam cale de Întoarcere. Eu și sexul meu devenisem una. — Anton? Femeia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cel care trebuie s-o salveze de tentațiile cărora de-atâția ani mă zbat să le cedez eu însumi. Iar pentru ea n-are absolut nici o importanță faptul că-n pat și ea bătea câmpii în legătură cu aranjamentul ăsta cu aceeași ardoare ca și mine. Te-ntreb, doctore, cine a avut primul ideea asta? Încă din noaptea când ne-am cunoscut, cine pe cine a tot tentat cu perspectiva unei a doua femei în patul nostru? Crede-mă, nu-ncerc să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pasul meu? Ce altă făptură comparabilă cu Maimuța mai cunoscusem eu până atunci - sau o să mai cunosc vreodată? Nu că nu m-aș fi rugat, desigur. Nu, te rogi și te rogi și te rogi, îți înalți rugile pline de ardoare către Dumnezeu pe altarul de pe colacul toaletei, toată adolescența îi aduci ofrandă jertfa vie a spermatozoizilor tăi, litri întregi - și-apoi, într-o seară, spre miezul nopții, pe Lexington Avenue, colț cu Fifty-second Street, când ești de-acum pe cale să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pup de noapte bună fetița cea frumușică și somnoroasă și băiețelul cel deștept și somnoros și, în brațele doamnei Alexander Portnoy, această femeie mărinimoasă și cumsecade (care în visările mele edulcorate, dar modeste, nu are un chip), o să-mi depun ardoarea voluptății îmbelșugate. Dimineața o să pornesc spre centrul Newark-ului, la Tribunalul Districtual Essex, unde îmi desfășor activitatea luptând pentru dreptatea celor nevoiași și oprimați. În clasa a opta vizităm clădirea tribunalului ca să-i studiem arhitectura. În aceeași seară, acasă, în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
atomică: urma să-mi construiesc un viitor, fără ca, totuși, să-mi treacă măcar prin minte că, la fel de bine, se putea ca viitorul să mă construiască pe mine. Dar, fiind fiul de o agresivă independență al unor părinți energici, credeam cu ardoare că poți acționa pentru a-ți susține propriile interese - din nou, fără să înțeleg prea bine că, în ciuda tuturor lucrurilor extraordinare pe care, poate, izbutești să le faci la perfecție, punându-ți la bătaie toată puterea, nu prea ai nicicum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]