1,017 matches
-
corp propriu, și acesta nu era al altcuiva; astfel trebuie înțeles faptul că a fost născut potrivit cu carnea. Orice alt mod de interpretare a raportului dintre Cuvînt și carne (diferit de raportul dintre suflet și trup așa cum apare în tradiția aristotelică) ne-ar împiedica să-l înțelegem pe Cristos ca pe un nou Adam și ar zădărnici actul mîntuirii. însă, din moment ce așa stau lucrurile, e necesar să recunoaștem că Maria este mama lui Dumnezeu și nu trebuie să acceptăm teza (lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
singur autor scrierile din corpusul lui Leonțiu (în afară de Despre cele șapte), care ar fi mai legat de neoplatonismul lui Proclus și mai puțin influențat de origenism (S. Otto). Cristologia lui Leonțiu e în strînsă legătură cu antropologia sa. Respingînd definiția aristotelică a sufletului ca primă entelehie a unui corp fizic, Leonțiu consideră că sufletul este o substanță imaterială dotată cu mișcare proprie, așadar o definește în mod cu totul independent de trup, și face din suflet și trup două substanțe complete
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
stăpân. Viața ne apare ca o luptă continuă a omului cu el Însuși. 2. Originile filosofico-morale ale umanului Originile filosofico-morale ale umanului le regăsim la Platon și Aristotel. Ele ni se Înfățișează sub două aspecte: sublimul platonic și ordinea rațională aristotelică. Viziunea platonică descoperă omul interior, depozitar și sursă a ideilor și valorilor morale. Viziunea aristotelică pune problema omului exterior, care instituie ordinea lumii prin forța, claritatea și rigoarea rațiunii. Ambele idei despre om sunt complementare. Ele subliniază valoarea umanului, pe
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
filosofico-morale ale umanului Originile filosofico-morale ale umanului le regăsim la Platon și Aristotel. Ele ni se Înfățișează sub două aspecte: sublimul platonic și ordinea rațională aristotelică. Viziunea platonică descoperă omul interior, depozitar și sursă a ideilor și valorilor morale. Viziunea aristotelică pune problema omului exterior, care instituie ordinea lumii prin forța, claritatea și rigoarea rațiunii. Ambele idei despre om sunt complementare. Ele subliniază valoarea umanului, pe care-l plasează În centrul lumii ca pe un „punct de referință” În care se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este o unitate tematică care vizează anumite obiective și presupune continuitate în alegerea tipurilor de activități de învățare și o finalizare prin evaluare. În cazul disciplinei Logică și argumentare, unitățile de învățare sînt conținuturi tematice precum: noțiunea; propoziția neanalizată; propoziția aristotelică; inferențe deductive imediate; inferențe deductive mediate; inferențe deductive mediate cu propoziții neanalizate; demonstrația; argumentarea. Proiectul unității de învățare poate cuprinde, pe verticală, șase elemente. 6. PROIECTE DE LECȚIE Proiect de lecție Data: Clasa: Obiectul: Logică și argumentare Tipul lecției: predare-învățare
Caiet de practică pedagogică pentru discipline socio-umane by Melentina Toma () [Corola-publishinghouse/Science/465_a_1314]
-
mai comentat este Aristotel. Constantin Noica semnează articolele Aristotelismul în Principatele Române în sec. XVII-XVIII (1967) și În marginea unei noi ediții a „Topicelor” lui Aristotel (1970). În studiul Aristotel și Aristofan (1959) D. M. Pippidi subliniază incompatibilitatea dintre teoria aristotelică a comediei și comedia atică, reprezentată în special de Aristofan. Alte cercetări despre Aristotel aparțin lui Ignat Bociort (Dinamica fenomenului literar-artistic în „Poetica” lui Aristotel, 1972), Feliciei Ștef (Câteva aspecte ale teoriei lingvistice a adevărului la Aristotel și stoici, 1980
STUDII CLASICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289992_a_291321]
-
erau în mod egal considerați nu numai niște persoane dezechilibrate, ci și niște „inspirați” (profeți, vizionari etc.). În cazul alienației mintale, teoria degenerescenței care încerca să le dea o explicație era compensată de teoria geniului, adesea reamintindu-se celebrul adagiu aristotelic: Nulum magnum ingenium sine mixtura dementia fuit. Medicalizarea nebuniei și constituirea psihiatriei ca disciplină medicală introduce un termen nou, cel de „boală psihică”. Pentru K. Schneider, în psihiatrie, conceptul de boală mintală are o semnificație strict medicală. medicina consideră că
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
e(taireia = aprox. „frăția”). Metodele de organizare și desfășurare sunt lésche (levsch = „conversația”) și symposion-ul (sumposion = „banchet”). Acestea au pregătit nașterea numeroaselor școli de filosofie din polisurile democratice grecești în frunte cu Atena și înființarea primelor „universități” - Akademia platonică, Lykeon-ul aristotelic, Grădina epicureică, Museion-ul din Alexandria ș.a.17. Odată cu acestea s-a modificat și idealul educațional. Două valori s-au impus ca esențiale pentru formarea areté: frumosul (kalo/j, kalós) și binele (agaqoz, agathos). Din combinarea lor s-a constituit idealul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
enkyklios paideia, care urma să formeze „omul desăvârșit”, „omul uman”, „omul complet” (visat, în vremurile noastre, de raportul Aprendre à être redactat de Edgar Fauré). S-a crezut că acest ideal al formării spiritului este exclusiv o creație a generațiilor aristotelică și postaristotelică 5. Dar esența acestui măreț curriculum exista deja în Akademia platonică și Lykeonul isocratic. Ba mai mult: Diogene Laerțiu, relatând despre Aristip, menționa comparația pe care acesta o făcea între cei care studiaseră e)gkuklia maqhvmata (enkyklia mathémata
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de certitudini. Este mai folositor să amintim, poate, compromisurile benigne, smulse cu dificultate de martirii cunoașterii omenești. Cel mai important pare să fi fost realizat de scolastică și de marii ei maeștri. Lor li se datorează reinserția gândirii platonice și aristotelice în circuitul culturii europene. Este drept că datorăm redescoperirea celor mai mari gânditori ai elinilor contribuției migăloase și oneste a arabilor. Au existat cel puțin două puncte de contact între creștini și musulmani: Bizanțul, cu Academia din Constantinopol; și Peninsula
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ancilla theologie, ca „sclavă a științei divine” a creștinilor. O umilire a „marii arte”, slăvită în enkyklios paideia și curricula polymatheice? Poate. Dar curând, în Renaștere, filosofia va înflori din nou, reînviind și oropsita episteme. Universitățile sunt, în Renaștere, fie „aristotelice”, fie „platonice” - chiar dacă fiecare încearcă să se concilieze cu teologia pe calea dublului adevăr. Când însă Francis Bacon și René Descartes au descris „metode noi” de cercetare și descoperire a adevărurilor „omenești”, știința a devenit o obsesie care a afectat
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
a afectat nu doar „buna-credință” a diverselor categorii de savanți: alchimiști, matematicieni, cabaliști, magicieni, ocultiști etc., ci și „pervertirea credinței” multor teologi dedicați cu sinceritate lui Iisus. Descoperirile științifice ale Renașterii, atâtea câte putuseră fi făcute, înlăuntrul câte unei universități „aristotelice” - precum cea din Padova sau din Praga -, au fost suficiente pentru a arunca umbre grele asupra „adevărurilor” cuprinse în Sfânta Scriptură. În fine, raționamentul cartezian și raționamentul inductiv baconian au ridicat pe soclu un fel de zeiță „păgână” care era
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Bobbitt The Curriculum (1918) - considerată de mai toate dicționarele și enciclopediile pedagogice americane first book devoted to curriculum science - propunea totuși doar un model pragmatic de abordare a instruirii și nimic mai mult2. Despre o „știință a instruirii”, în sensul aristotelic al expresiei, nu putea fi vorba. Aceeași aserțiune este, de altfel, valabilă și în legătură cu „știința conducerii”, care nu poate fi nici ea universală și bazată pe legi similare celor formulate de științele naturii.) Teoria lui Bobbitt a fost revizuită și
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
că explorările curriculare avansau spectaculos și că s-a intrat deja în faza finală a pregătirilor pentru „lansarea la apă” a unei noi științe - teoria generală a curriculumului. Noua știință, asemenea ciberneticii și geneticii, ar fi trebuit să atingă idealul aristotelic al științei, adică să enunțe legi universale și infailibile, care să permită apoi aplicații pe baza unor tehnologii riguroase și de mare fiabilitate. Erau vremuri de avânt și optimism. Se declanșase o revoluție științifică mondială care nu putea ocoli domeniul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
subtilă”, „cunoaștere estetică”). Primul concept a fost folosit pentru critica radicală a scientismului modernist practicat în teoria curriculumului. Connaisseurship-ul a fost contrapus „logicismului” pentru a demonstra că există și alte tipuri de cunoaștere, mai profunde decât cunoașterea bazată pe raționamente aristotelice și carteziene. Dezvăluirea posibilităților „cunoașterii estetice” i-a permis lui Eisner „reîntregirea curriculumului”. El a cerut vehement „punerea în drepturi” a artelor și a „cunoașterii estetice” în structura curriculumului. A făcut-o „în numele personalității umane” și a „umanizării curriculumului” prin
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și o nouă conștiință a acestei realități. Este vorba despre ceea ce unii au numit hiperrealitate și despre „gândirea nouă” care o reflectă, botezată, la rândul ei, postmodernism 5. Ambele concepte sunt echivoce și rebarbative: nici unul nu se supune definițiilor clasice, aristotelice. Nu poate fi indicat „genul proxim” al nici unuia; și, ca urmare, nici „diferența specifică” a fiecăruia nu poate fi lămurită în mod satisfăcător 6. Dar nu ne aflăm în fața unor fantome sau abstracțiuni; dimpotrivă, ceea ce desemnează ele ne inundă viața
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
îmbătrâniri”, „crize” și „evoluții post-festum”: „amurgul zeilor” (Nietzsche); „postistoria” (Gehlen); „societatea postindustrială” (Bell); „apusul Rațiunii” (Gadamer); „îmbătrânirea filosofiei” (Rorty); „moartea Obiectivității” (Leich); poststructuralismul (Lacan, Foucault); deconstrucția (Derrida) ș.a. 6. Există totuși încercări „disperate” de a defini postmodernismul în termenii teoriei aristotelice a definiției. Găsim, de exemplu, în Wikipedia o caracterizare rezonabilă, dar incompletă: „Postmodernism se referă, în general, la criticismul adevărurilor absolute, identităților și al «marilor povestiri»” (http://en.wikipedia.org/wiki/Postmodernism). Aceeași sursă trimite la accepțiunea conferită de Jean-François
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cu renunțarea la a apela la autoritatea marilor gânditori. Dar eu mă puteam despărți cu atât mai puțin de Aristotel și de ceilalți gânditori greci cu cât mai rodnică mi se arăta familiaritatea crescândă cu vederea fenomenologică pentru interpretarea scrierilor aristotelice. Firește, nu mi s-a relevat dintr-odată ce urmări hotărâtoare avea să aibă reînnoita concentrare asupra lui Aristotel. Exersând eu însumi, predând și învățând în preajma lui Husserl vederea fenomenologică și încercând, în cadrul seminarului, o înțelegere nouă a lui Aristotel, în
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
deci distinge științe structural atemporale de științe structural temporale? Există însă și o a doua dimensiune secundară, implicată mereu de dimensiunea temporalității, referitoare la obiectul propriu-zis al științei: general/individual. Modelul clasic de științificitate, așa cum era fixat în celebra formulare aristotelică, este legat de general: știința, considera Aristotel, nu poate fi decât o cunoaștere a generalului. Ea se ocupă doar cu ceea ce este comun unei clase de obiecte, și nu de ceea ce este specific fiecărui obiect în parte. Putem însă accepta
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
și de metodă a suprarealismului, și una formală, de scriitură, dar nu mai puțin categorică, a fantasticului romantic. Onirismul estetic, văzut categorial (deci în mod ideal), se opune liricului metaforizant, dar și epicului bazat pe simplă cauzalitate, pe logica formală, aristotelică.” Textele teoretice și publicistice ale lui Dimov și Țepeneag abundă în asemenea explicații, declarații-program de estetică onirică redactate cu precizie și, deopotrivă, cu plasticitate: „Onirismul structural e estetic. El mizează pe a face și a construi, acte caracteristice artistului. Nu
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
și timpul, natura și nemărginirile cosmice, ambianța protectoare/ amenințătoare a locurilor ș.a. Volumul Frumosul pur. Poetici clasice și moderne (2000) reunește eseuri și studii publicate în presa anilor ’80: discursuri de critică și teorie literară bazate pe elementele poeticilor clasice, aristotelice sau poststructuraliste, având toate ca punct de convergență ceea ce autorul numește „cap de serie axiologică”, indeterminatul „frumos”, categorie supremă a idealului și a valorii. Textele în care se analizează metodele școlii formale ruse și ale comparatismului lui D. Caracostea sunt
KOVÁCS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287723_a_289052]
-
o insuficientă analiză a surselor scolastice ale teologiei seculare din secolul al XVII-lea derivă, cred, și expunerea parțială a motivațiilor teologice și psihologice prezente în geneza protestantismului. Este de notorietate reacția violentă a lui Martin Luther (1483-1546) împotriva „modei aristotelice” care a dominat teologia catolică din scolastica timpurie până în epoca lui Francisco Suárez (1548-1617). Prin reîntoarcerea la tema paulină a „nebuniei crucii” (I Corinteni 1) și a „justificării prin credință” (Romani 5), luteranismul căuta sursa de viață și de autenticitate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prezenței lui Dumnezeu în lume „după plac, în afara oricărui cadru instituțional imaginabil”. Mai întâi, insatisfacția exprimată de autor față de un anumit limbaj propriu dogmaticii teologice trebuie salutată. Foarte frecvent, teologii moderni n-au știut să marcheze diferența radicală între conceptualizarea aristotelică a cauzalității și perspectiva creștină asupra logicii trinitare a întemeierii. Sf. Vasile cel Mare (329-379) vorbește despre monarhia divină a Tatălui, definit ca principiu sau „început - archy (Ioan 1, 1) - al Dumnezeirii”. Dacă metafizica greacă ar prescrie criteriile de inteligibilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
care atât Evangheliile sinoptice, cât mai ales relatarea ioaneică le preferă. Departe de a trăda prezența unui cripto-platonism rezidual, aceste imagini redau trăsăturile unui eveniment inalterabil care presupune o radicală transformare a sinelui. Condensând atâtea provocări aduse identității de tip aristotelic, evenimentul revelației lasă totuși loc comentariului sau exegezei, fiindcă este saturată cu un conținut. Ireductibilă la un simplu mesaj, revelația consemnată de apostoli vorbește de la sine și accede, prin discurs (lógos), la universalitate. Exegeza recuperează urmele lăsate de explozia de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Gotthold Ephraim Lessing, Christian Wolff). Mai ales Christian Wolff va refuza orice pretenție de cunoaștere din partea teologiei revelate, reducând mesajul Scripturilor la categoriile morale ale simțului comun. Odată cu forjarea unui concept autonom al raționalității se produce și revenirea la înțelesul aristotelic, non-participativ și atomic al naturii. Viziunea antică despre cauzalitate este pusă, în schimb, sub semnul întrebării. Definiția naturii include o referință implicită la rațiune și la premisele strict matematice ale adevărului și universalității. Reciproc, definiția rațiunii presupune o înțelegere prealabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]