192 matches
-
nenumărate ori, în cele mai diverse medii de opoziție, regretul de a nu avea "un Vadim al nostru". În 1996, George Pruteanu a câștigat susținerea PNȚCD pentru Senat promițând exact acest lucru (și trecând apoi în tabăra lui Vadim). Vulgaritatea artificioasă a exprimării lui Adrian Năstase, flagrantă între 2000 și 2004, a fost probabil stimulată de succesul aceluiași "model". Cazul cel mai interesant e reprezentat de succesul mediatic și electoral al lui Traian Băsescu în calitate de candidat al dreptei: acesta nu se
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
un sentiment ori o semnificație obscură. De cele mai multe ori tensiunea, emoția pe care poetul încearcă să le imprime versurilor, prin intermediul sugestiei sau al confesiunii directe, sunt artificiale. Tendința de a urma modelul stănescian, al poeziei abstracte, conceptuale, conduce la construcții artificioase, lipsite de originalitate. Nu întâmplător, laitmotivele sunt cuvinte-metaforă, precum numele, semnele, urmele, sângele, timpul, piatra, sufletul, focul ș.a., relativ uzitate de mai toți poeții șaptezeciști. Cealaltă tonalitate exersată este una vitalistă, senină, în poeme „concrete”, simple, care cântă, în modul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287245_a_288574]
-
Sorcovă), o piesă „pentru teatrul de la țară”, În sat la Tânguiești, apărându-i în 1912. Înzestrat ca povestitor umorist, O. părăsește proza romantică, de tentă psihologică, spre care se îndreptase datorită lecturilor din scriitori ruși, dar care la el e artificioasă, nereușită. Sub influența lui I. Slavici, scrie povestiri de observație realistă inspirate din viața satului ardelean: una dintre ele, Sărmanul Fekete Jóska, pare chiar a anticipa drama eroului din Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu. Jovialului O. îi convin însă schițele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288538_a_289867]
-
neobișnuit e asemănătoare cu a țăranilor lui Ion Creangă, a lui Dănilă Prepeleac și a lui Stan Pățitul. Irizările mitice participă la întocmirea unui spectacol realist, Fata ursului fiind o snoavă dramatizată, o sottie, până când intervine un deznodământ tragic, nepregătit, discordant, artificios. Piesa aduce în scenă o psihologie profană, restituind atmosfera vieții de prin părțile Buzăului: o atmosferă ce aduce cu a epicii lui Mihail Sadoveanu, dar se și diferențiază de ea, oamenii lui V. fiind mai pozitivi, mai iuți, mai puțin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
un caz judiciar - crima comisă de o tânără, victima fiind tatăl vitreg care, cu complicitatea mamei, îi speculase afecțiunea pentru a profita de averea ei. Piesa are un crescendo dramatic, bine transpus într-un dialog alert, doar finalul fiind forțat, artificios. SCRIERI: Spre întregirea neamului, Galați, 1914; Bimbașa Sava, București, 1918; Mila Iacșici, București, [1919]; Premergătorii, București, 1921; Teatru, București, 1922; Fata lui Loth, București, 1929; Carol II, regele românilor, tr. Erastia Peretz, București, 1932. Traduceri: Gabriele D’Annunzio, Francesca da
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288757_a_290086]
-
niște brilanți. "Les ruses de l'amour" ocupă un loc mare în chip de mici epigrame: Nu pot a tăgădui Că moriu... de nu te-oi iubi... simulări de leșinuri și nebunii orientale și tot atât de occidentale (langueurs, défaillances, fureurs, transports), artificioase și simetrice: Simtu-te că vii? tremur peste fire; De te văz, mă pierd... și-mi ies din simțire. Gurița deschizi, ceriul se deschide; De mână mă iai, foc simt că m-aprinde!... În brațe mă ții, fulgeră văzduhul... La sînu-ți
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
genii. Concepția istorică a autorului e sănătoasă (istoria: pregătire documentară și construcție artistică totdeodată), dar realizarea e dificitară. Informației extraordinare și cam excentrice îi corespunde un stil romantic țipător pe o judecată umflată, prăpăstioasă. Fraza are un puls simetric trinitar artificios și vibrează de înfocare lirică, din care, nu-i vorbă, ies câteodată imagini uimitoare. Moscova e "o imensă pădure, prin care sălta o fiară sălbatecă, numită Ivan cel Groaznic"; patria noastră ar trebui să devină un rai "păzit la hotarele
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de acasă nu se potrivesc cu cele de la Universitate. Sărbătorirea se suspendă, întrucît, de ce, de nece, ungerea ca rector a lui Mihai nu s-a produs. Este vestea care declanșează criza. (Crizele, în piesele lui Constantin Popa, nu au nimic artificios, ele fiind pregătite prin gradate tensionări ale subtextului.) Armonia ce părea să domnească se fisurează văzînd cu ochii, lăsînd locul unor stări conflictuale care mocneau de mult. Și, dintr-un reproș în altul, dintr-o simplă maliție într-un nestăpînit
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
de la mistificare spre autenticitate, de la umilință spre demnitate, de la a fi oricum spre a fi tu însuți. Constantin Popa Mașina de vînt Referințe critice Măștile absurdului După o "uvertură" în tonuri prețios-poematice (per parcurs mai pîlpîie inflexiuni de lirism oarecum artificios), sugerînd un eteric ceremonial al iubirii, în piesa " Mașina de vînt" sîntem conduși, printr-o suită de replici zvîcnite, surescitate în intimitatea unei căsnicii intrate, ireversibil, în derivă. Umbre grele atîrnă prin toate ungherele, platitudinea se întinde ca o mîzgă
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
faptul că este "naturală" acest tip de națiune deține o legitimitate superioară asupra oricărei alteia. Ea se identifică cu o limbă care-i reflectă geniul și îi reglează obiceiurile. Ea se situează deasupra Statului ca și deasupra modelelor de guvernare artificioasă pe care vreo gîn-dire abstractă ar vrea să i le impună. Pe scurt, Herder apără primordialitatea ordinii sociale asupra ordinii politice, aver-tizînd chiar în mod solemn: "Se poate remarca, nota el ironic, cum pericolul de a face rău oamenilor crește
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
în urma unui grav accident, cuprins de remușcări, el își va înțelege greșeala, renunțând la falsele certitudini. Sensurile grave alunecă totuși pe făgașul unei satire convenționale, condimentată cu efecte de piesă polițistă, ceea ce face ca procesul sufletesc al eroului să fie artificios, neconvingător. Un miez de tragedie se află în scurta piesă, stridentă și declamatorie, Cineva trebuie să moară, a cărei acțiune se desfășoară în curtea Atelierelor Grivița în februarie 1933. Piesă ocazională, Cerul nu există se inspiră din evenimentul lansării sateliților
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
paparudele cheamă cu dansul lor ritual ploaia. Într-un vacarm infernal, ca și la Coșbuc, trece prin sat laia țiganilor. Șiruri de atelaje țărănești zoresc spre iarmaroc și iată, la orizont, orașul cu „larma vieții zbuciumate”. Partituri de un decorativ artificios, unele secvențe agreste (Secerișul, La cules) denotă un pitoresc în exces. Secerătoarele poartă „roșu mac” în păr și „vinete cicoare”, fete vesele „înoată” prin grâu, iar tineri țărani hăulesc pe lângă carele pline, „pocnind din bice”. Undeva, în podgoria răsunând de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
îndemn la luptă. Când, însă, în 1953, împrumutăm dimensiunea a treia a viziunii noastre asupra trecutului, folosind numai vechile simboluri generale (umbra lui Horia, cununa de flăcări a lui Doja, flăcările roșii călătoare, gorunul lui Iancu etc.), poezia capătă tonuri artificioase ori palid evocative (...) Când poezia lui Al. Andrițoiu înlătură din universul ei locul comun, ea capătă prospețime tinerească, realizată prin chiote sincere, printr-o curgere narativă plastică, bogată în culoare (...) Al. Andrițoiu este un poet veritabil și atunci când versul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
colectiv Versuri din Transilvania Nordică, apărut la Cluj, în 1941, sub îngrijirea lui Gh. Dăncuș. Prima carte a lui M., Vâslind pe apele destinului (1942), asemenea celei imediat următoare, Rugăciunile dorului (1943), cultivă un lirism neosămănătorist, înveșmântat într-un stil „artificios și dulceag” (Dumitru Micu). Coleg de generație cu Francisc Păcurariu și Teohar Mihadaș, poetul se definește printr-o sensibilitate dominată de tristețe. Cel mai adesea trăirile sunt exprimate direct, în absența unei expresii poetice suficient cristalizate: „Zidarul de poeme, prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288257_a_289586]
-
planurilor se menține și în romanul Ciocoii vechi și noi, dar preeminentă va deveni senzația viguroasă de viață pe care o dau aici personajele, lumea creată de scriitor. Apărut după o serie destul de numeroasă de încercări romanești inegale, hibride și artificioase în cea mai mare parte, îndatorate unor convenții literare minore, tehnicilor facile, utilizate cu înduioșătoare ingenuitate, Ciocoii vechi și noi este cel dintâi roman românesc în care originalitatea inspirației, forța ei de întrupare estompează precaritatea experienței și în cele din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
Maxim, Gaston, care l-a reținut pe acesta la bufet etc. Un joc interesant teoretic între determinism și întâmplare. Din alt unghi, autorul se arată ca un virtuoz al analizei psihologice, ce pare aproape abuzivă, atunci când ajunge la procedee oarecum artificioase, ineficiente în raport cu intenția: de pildă, un experiment este ruperea cuvintelor pentru a sugera discontinuitatea și scurtcircuitele gândirii. Mai elocvente sunt paginile în care comentariul autorului se îmbină cu monologul interior și cu intruziunile venite dinspre mediul exterior. Nu lipsesc nici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288301_a_289630]
-
fundal, ci se insinuează ca prim plan. O construcție artificială, himerică, sincretică, un spirit al emblemelor întrețesute într-o tapiserie complicată, decorativismul lui Moreau contribuie la proiectarea într-un plan atemporal a unor întâlniri exemplare, enigmatice. Această atracție pentru arabesc, artificios, abstrus, excesiv configurată stilistic, pe care o semnalează și M. Bengesco relevă o caracteristică decadentă mai ales când realizăm conexiunea cu temele predilecte ale tablourilor sale și cu efeminarea personajelor masculine, androginia fiind numitorul comun al majorității reprezentărilor masculine: Orfeu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]