288 matches
-
grele de sudoare se prelingeau pe părul lung și negru al Armindei, udînd, În cădere, mătasea albă a cămășii. Ea le vedea, era ostenită; Își ștergea atunci palmele de rochia neagră și apăsa din nou fierul. Începuse să obosească, soarele asfințea, și ea Își ațintea privirile la el din ce În ce mai des, dar nu vedea nimic; umezi mîneca unei cămăși, se lăsă orbită de soare, o văzu apărînd și dispărînd, venea, dar o acoperi vasul cu apă care, Într-o fărîmă din trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
făcu și mai fărmăcătoare, Astfel cum nu îți trece nici prin vis - Se rumeni în fața ei ca mărul, A-ntinerit-o aerul și cerul. 55 {EminescuOpVI 56} Un smău o vede, când s-a pus să stee N-a ei fereastă n'asfințit de sări; Sburînd la cer, din ochi-i o scîntee Cuprinse - a ei mândrețe, fermăcări; 205Și-n trecătoarea tânără femee Se-namoră copilul sfintei mări - Născut din soare, din văzduh, din neauă De - amorul ei se prefăcu în steauă. Căzu din
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
și cruzi. Noi am fost și rămânem aici din neam în neam cum ne-a fost scris, pentru că tu ești vatra nepieritoare a neamului meu”. În consonanță cu autorul nu pot uita că în august 1936, fascinat de un splendid asfințit de soare pe vârful munților Făgăraș, am făcut un cutremurător jurământ: „Doamne, de-o fi să mor cândva pe câmpul de luptă (erau vădite semne ale declanșării unui nou război) îngăduie-mi să mor pentru Ardeal și pe pământul Ardealului
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
psihopată. — Nu ești În stare nici măcar să omori un gândac. Kitty izbucni În râs și o Îmbrățișă scurt pe Sarah. Evident că vin... abia așteptam să mă inviți. Încă Își mai dorea să vadă zonele pitorești ale orașului. Soarele aproape asfințise, dar ziua Încă nu se sfârșise. 9 Deschidereatc "9 Deschiderea" Kitty ajunse Înapoi la Santa Monica Auditorium, fericită că nu Întârziase la marea deschidere. Intră pe ușa de serviciu din spate, după ce arată ecusonul pe care scria ART L.A., și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
mulțumi lui Dumnezeu. Își aminti de clipele petrecute cu Matthew, Își aminti brațele lui În jurul ei, Își aminti cât de fericită și de protejată se simțea lângă el, și avu senzația că fusese binecuvântată. Când se Întoarse În apartament soarele asfințise. Antonio, fostul ei coleg de cameră, ar fi trebuit să fie deja plecat, dar Îl găsi așezat la măsuța de sticlă din cameră, În fața laptopului, desenând niște planuri pentru o parcare. Antonio era din Chile, tocmai absolvise Universitatea Cornell și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
învăța să fiu ca un chiparos. Stăteam nemișcat, aproape fără să respir. La un moment dat, nu se mai auzea nimic în afară de ceea ce era firesc într-o pădure. Dar a fost de ajuns să văd creasta muntelui, la ceasul când asfințea soarele. Culmea ardea. Și, în loc să mă gândesc că se făcea noapte, m-am gândit la ruguri... XXV ― Mă îngrijorează tot mai mult nopțile tale. ― Crezi că pe mine nu? Și încă nu cunoști totul... Am încercat să rămân cât mai
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nu găseam nici un răspuns la această întrebare. Cineva mi-a șuierat atunci la ureche: Acum știi că ești vinovat, nu-i așa, Galilei?"... Și, din nou, am întîlnit-o pe Ana. Era în același loc unde o lăsasem, numai că soarele asfințise. I-am zis, aproape brutal: "N-ai înțeles că eu mă refer la rug cum te referi tu la Alexandru?" Mâinile i-au tremurat ușor, scânteind albe. Și, fără să mai spună o vorbă, a dispărut când tocmai voiam să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
După câte mi-aduc aminte, acestea au fost cele din urmă cuvinte, căci Gundo deja sforăia. La ceasul stabilit al întâlnirii eram pe poziții, osteniți de povara celor două burdufuri de vin pe care le duceam în spinare. Pe când soarele asfințea cu repeziciune, s-a ivit un bărbat din pădurea din spatele nostru fără ca noi să fi auzit nici măcar un foșnet. Era îmbrăcat ca un fierar, și chiar asta trebuia să fie, fiind el bine croit în umeri și având mâini mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
unde ne întâlniserăm și am luat-o pe o străduță îngustă. Pășea încet, greoi, iar eu mă nelinișteam văzând cum cerul se întuneca. El a simțit nevoia să mă asigure: - Nu-ți face griji că se înnoptează, Stiliano. Soarele nu asfințește niciodată pe strada Mesè. Dar să nu te abați de la ea, căci haite de păcătoși abia așteaptă să te prindă-n gheare. Am crezut că mă ironiza. La mănăstirea în care trăia am fost primit cu prietenie. Am putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe pajiște fu piramida. Douăzeci de metri la bază, douăzeci de metri Înălțime: edificiul era perfect echilateral. Toți pereții erau din sticlă; un caroiaj din lemn de culoare Închisă Îi diviza În panouri. Unele panouri reflectau puternic razele soarelui ce asfințea; prin altele se zărea structura internă: mai multe niveluri și pereți despărțitori, tot din lemn de culoare Închisă. Ansamblul voia să evoce un arbore și reușea destul de bine - trunchiul era reprezentat de un cilindru mare ce traversa piramida și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
evoce un arbore și reușea destul de bine - trunchiul era reprezentat de un cilindru mare ce traversa piramida și În care se afla probabil scara centrală. Din clădire ieșeau oameni, singuri sau În grupuri; unii Îmbrăcați, alții goi. Sub soarele ce asfințea făcând iarba să strălucească, totul evoca un film de anticipație. Bruno privi scena timp de două-trei minute; apoi Își luă cortul sub braț și Începu să urce pe prima colină. Domeniul era format din mai multe coline Împădurite, cu luminișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
era de patru persoane - cel mai adesea o familie cu doi copii. Se simțiră bine chiar de la Început. Pe terasa orientată spre vest, cu vedere spre portul turistic, puteau să bea un aperitiv, profitând de ultimele raze ale soarelui ce asfințea. Stațiunea naturistă de la Cap d’Agde dispune de trei centre comerciale, de minigolf și centru de Închiriat biciclete, dar pentru a-și atrage clienții mizează, În primul rând, pe plăcerile mai elementare ale plajei și sexului. În fond, ea constituie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
familiei. Fratele cel mic venise din Statele Unite pentru Înmormântare; era slab, nervos, vizibil stresat, Îmbrăcat cu o eleganță puțin cam excesivă. Annabelle ceruse ca cenușa să-i fie Împrăștiată În grădina casei părintești; dorința Îi fu Îndeplinită. Soarele Începea să asfințească. Era o pulbere - o pulbere aproape albă. Se depuse ușor, ca un văl, peste pământul dintre tufele de trandafiri. În clipa aceea, În depărtare, se auzi semnalul de la barieră. Michel Își aminti după-amiezile În care - avea cincisprezece ani - Annabelle venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o asemenea ontologie sunt funcțiile de undă și, prin intermediul lor, vectorii de stare - de unde posibilitatea analogică de a reda un sens fraternității, simpatiei și iubirii. Mergeau pe drumul spre Ballyconneely; oceanul scânteia la picioarele lor. În depărtare, la orizont, soarele asfințea peste Atlantic. Din ce În ce mai des, Walcott avea impresia că gândirea lui Djerzinski rătăcește pe căi obscure, chiar mistice. Walcott rămânea adeptul unui instrumentalism radical; produs al unei tradiții pragmatice anglo-saxone, marcat de asemeni de lucrările cercului de la Viena, el avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
dar chiar și așa, ne-am spus că era un semn bun. 32. Kikil avea cei mai buni ochi dintre noi toți, așa că pe el l-am trimis pe cel mai Înalt pisc care se ridica În fața noastră. Soarele a asfințit de două ori Înainte ca mărunțelul să se Întoarcă. - Pământul ăsta se Întinde către Miazănoapte cât vezi cu ochii. Departe-departe de tot, se lăbărțează către Răsărit, dar către Apus nu se vede decât Marea cea mare. De cealaltă parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
plisc ascuțit și glasuri adânci, chemându-se peste ape și din păduri, apoi trec și pădurile jilave cu poporul lor pestriț, rămân doar câteva ochiuri de apă printre câmpurile de grâu și ovăz sălbatic, în crângul de salcâmi iată că asfințește soarele și pe cer se răsfiră una, cinci, zece mii de stele, apoi soarele răsare, pământul se clatină, se cutremură, un popor de furnici fără număr s-a pornit de undeva din adânc să urce către lumina zilei, soarele apune, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
care stătea pe vine sau se mișca fără zgomot, spălând vase, făcând curățenie în colibă, despuind bananierul, căutând în pădure semințe și fructe. Își țesuse un hamac din fibre de palmier moriche pe care îl atârnă în spatele colibei și de cum asfințea soarele, cu o punctualitate de găină, se așeza în el, închidea ochii și nu-i mai deschidea până când prima rază de lumină nu învăluia laguna. Atunci, începea vânzoleala ei tăcută și s-ar putea spune că sârguința ei se mărginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Emmanuel Mounier numea „optimism tragic”: un optimism radical pe ultima sută de metri a peregrinării noastre, însoțit de amintirea norilor și a obstacolelor întâlnite pe cale. Credința creștină ia în serios suferința și moartea!». Apare, astfel, o întrebare imperioasă: «Cum putem asfinți în mod sănătos și sfânt?». Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să fim conștienți că nu există un mod «sfânt» de a trăi și de a muri care să nu trebuiască să fie și «sănătos», adică pe deplin uman
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
pe buzele celeilalte se stingea și el? murinda, ce se ridicase pe cotul mînei drepte, recădea, încet, încet, cu capul în perini, cântecul se stinse, buzele amuțiră și deveniră vinete, ochii se turburară și apoi se închiseră pentru totdeuna. Lumina asfinți! - Sofia! strigă Ioan, căzând pe spate de la fereastră în zăpadă. Sării jos. Îl învălii în mantă și, cum era înțepenit de leșin și ger, îl luai de-a umere. Era ușor ca o fată. Sării cu el gardul și traversai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ajungea acasă. Avea În mână un ziar făcut sul și, de fiecare dată când pronunțam greșit vreun cuvânt, mă atingea ușor pe cap cu el. Ceea ce Însemna că trebuia să o iau de la capăt. De mai multe ori, când soarele asfințea și eram plin de frunze de curmal pe pantofi, Îl rugam pe tata să o lăsăm baltă. Răspunsul lui era, invariabil, același: „Poți avea tot ce vrei”, spunea el, „atât timp cât ești dispus să muncești cât trebuie”. După care o luam
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
publicul și să nu i-o redăm. Ea sună: Să piară, în Leptura-i rumânul papă-lapte, Iar tu, o Bucovină, citind a ta dreptate, În munți, în văi, în codri, acolo vei simți C-al României soare el nu-ți va asfinți. Iacă o strofă în care un om de merite (mort, nota-bene, pentru că dac' ar fi fost viu cine știe dacă autorul ar fi cutezat-o) merită de la mai mult decât sumețul poet lingușitoarea apostrofă de papă-lapte; o strofă în care
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
foc bucățile de baligă uscată în prealabil, tot la foc: „Ieși năjit/ Din creierii capului,/ Din fața obrazului,/ Din auzul urechilor./ Vine lupul de la munte/ Cu gura căscată, cu gura te rupea./ Cu gura am descântat,/ Cu mâna am luat./ Soarele asfințea/ Și năjit în balega de vacă era ./ Iar Costel să rămână curat, luminat/ Ca Maica Domnului ce l-a lăsat’’. În anii când se înmulțeau excesiv șobolanii, localnicii foloseau mijloace specifice pentru combaterea acestora. La miezul nopții sau dimineața, cu
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
de aur, cu ochii mari, albaștri, cu haina argintie și cu flori albastre prin păr. În frunte, are o stea de foc. De observat marea asemănare a acestui înger cu Casandra de la Ipotești. Cîntecul arpei dezmiardă simțirea îngerului. Cînd luna asfințește după codri, îngerul iese pe fereastră și se suie la cer, pe-o rază. Călugărul o crede făptură aievea, cu gînd din gîndul său și cu suflet din sufletul său. "O, zice călugărul de-aș muri odată... cu corpul meu
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
veche se răsădeau plantele care rodesc în pământ, se intră în casă nouă, se văruiește sau se spală rufe. Dacă luna e "cu coarnele în jos" e "a ploaie", iar dacă este "cu coarnele în sus", prevestește secetă. Dacă soarele asfințește în nouri roșii sau dacă răsare în ceață înseamnă că va fi vreme rea. Unele plante de leac se strâng "pe rouă", până la răsăritul soarelui, iar altele "pe soare", când roiesc albinele.76 Astfel, semnele vremii dau naștere unui "timp
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
capul, să te omoare, că femeie, că barbat." Și chiar să vedeți d-voastră, că șerpele să-l faci bucăți încolo, el, dacă nu i-ai ucis capul, tot e viu. Șerpele, dacă îl ucizi, nu moare păn` ce nu asfințește soarele; să-l faci pământ, și el pân la asfințit tot se mișcă. Sf. Soare zice că tare se supără când vede că șerpele a mușcat pe vreun om, se întorcea cu fața, ca să nu vadă..."353 Șarpele înlesnește împlinirea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]