KorAP: Find »[drukola/base=aspectual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...12 >

290 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

statutul sincronic fiind nonsintetic. Caracteristicile semantice și discursive ale antipasivului privesc, pe de o parte, întreaga structură antrenată în antipasivizare, iar, pe de altă parte, caracteristicile argumentelor nominale. Palmer (2007 [1994]: 183) sintetizează funcțiile semantico-discursive ale antipasivului: poate avea funcția aspectuală de a marca o acțiune iterativă, în chamorro; poate indica un pacient partitiv, în eschimosă; indică topicalitatea agentului sau e folosit dacă pacientul este generic, în warrungu; are funcție de încorporare, cu pacient generic în mam. Ca și în cazul pasivului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
formulată în lucrările mai recente, conform căreia obiectul din structura antipasivă diferă din punct de vedere semantic ([± Specificitate]) de obiectul din construcția ergativă. Spreng (2002) preia de la Bittner (1987)70 constatarea că morfemele antipasive din kallaalissut sunt, de fapt, mărci aspectuale, care apar și în construcțiile ergative, propunându-și să demonstreze că antipasivul impune telicitate evenimentului. Coyos (2003) neagă că antipasivul ar (mai) avea un rol discursiv în bască. Specificul "traseului" de tip antipasiv din bască este faptul că permite calificarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
whiskey > He is drinking Ion bea whisky > Ion bea'. Diferența dintre construcția tranzitivă și cea prepozițională, atribuită de Dixon mecanismului antipasivizării, este interpretată de Lazard (2001: 288) ca fiind variație actanțială. Diferența semantică dintre cele două construcții este de natură aspectuală: construcția prepozițională este atelică, pe când cea neprepozițională este telică. Acest tip de construcții este discutat și de Levin și Rappaport Hovav (2005: 187): Pat hit the door/Pat hit at the door, 'Pat lovește ușa/Pat lovește în (la) ușă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unor construcții romanice și umplerea lor cu material autohton). Altele nu influențează sistemul în ansamblu: construcții care imită pasivul romanic (fără ca pasivul sau antipasivul să exprime opoziții sistematice de diateză) sau propozițiile relative, modificări în semantica verbelor, gramaticalizarea unor mărci aspectuale. Toate aceste transformări determinate de contactul lingvistic au făcut ca basca să piardă ceva din specificul tipologic, dar să câștige în ușurința traducerii. Oscilațiile dintre sistemul ergativ și cel acuzativ au fost invocate pentru numeroase limbi sau grupuri de limbi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Construcțiile de tip Nom.−Ac. sunt atestate în toate limbile ergative. Acestea reprezintă sisteme "scindate", în care proprietățile de acord și de Caz pot oscila între sistemul acuzativ și sistemul ergativ, de unde și posibilitatea existenței partiției personale și a partiției aspectuale. Nash (1998a) reformulează definiția ergativității, pentru a elimina distincția morfologic/sintactic: o limbă este ergativă dacă tratează obiectul unui verb tranzitiv și subiectul unui verb intranzitiv în același fel, dar diferit de subiectul verbului tranzitiv; o limbă este acuzativă dacă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitivă cu A arbitrar (numită transimpersonală) poate fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de exemplu, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
voliționale, verbe care denotă modalități de a vorbi, sunete scoase de animale, anumite procese corporale involuntare; (b) inacuzative: predicate al căror termen "nuclear" este un Pacient, verbe de existență și de întâmplare, verbe care denotă emisia involuntară de stimuli, predicate aspectuale. Levin și Rappaport Hovav (1995: 4) subliniază că Perlmutter a formulat Ipoteza Inacuzativă în contextul mai larg al Ipotezei Alinierii Universale (vezi supra, nota 1). Ipoteza Inacuzativă, propusă în cadrul teoretic al gramaticii relaționale, a fost preluată de Chomsky (1981) și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul copulativ a fi (este plecat), spre deosebire de participiul verbelor neergative (*este râs) − vezi Capitolul 4, 3. Între cele două categorii de verbe există și deosebiri aspectuale: verbele ergative exprimă o stare ori un eveniment (în ultima situație, au caracter perfectiv, implicând o schimbare de stare), iar verbele neergative au caracter imperfectiv, referindu-se la un proces în desfășurare. 2.5. În GALR se fac observații despre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
său. O definiție potrivită și suficient de largă pentru verbele inacuzative din limba română ar fi următoarea: verbe nonagentive, care denotă schimbarea de stare, configurația spațială, mișcarea direcționată, existența, apariția/dispariția, emisia de sunete, miros, substanțe sau care conțin informație aspectuală, cu un singur argument (DP sau propoziție redusă), intern, care are rolul Temă sau Pacient, caracterizate prin imposibilitatea pasivizării și prin posibilitatea adjectivizării participiului. În această lucrare, folosesc în variație liberă cele două denumiri ale clasei de verbe supuse analizei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
predicate inacuzative: (a) predicate (exprimate prin adjective în engleză) care descriu mărimea, forma, greutatea, culoarea, mirosul; (b) predicate al căror termen nuclear inițial este semantic Pacient; (c) predicate care denotă existența sau întâmplarea; (d) emisie involuntară de stimuli; (e) predicate aspectuale, cât și de predicate inergative: (a) acte voluntare; (b) modul de a vorbi; (c) sunete emise de animale; (d) anumite procese corporale involuntare. Dintre clasele de verbe inacuzative identificate de acești autori, voi reține clasa predicatelor aspectuale, pe care o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
stimuli; (e) predicate aspectuale, cât și de predicate inergative: (a) acte voluntare; (b) modul de a vorbi; (c) sunete emise de animale; (d) anumite procese corporale involuntare. Dintre clasele de verbe inacuzative identificate de acești autori, voi reține clasa predicatelor aspectuale, pe care o voi integra în clasificarea verbelor inacuzative din limba română. 3.3. Stabilirea inventarului de verbe inacuzative din limba română Demersul de a inventaria verbele inacuzative dintr-o limbă este destul de dificil, ca urmare a faptului că proprietățile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pronunță asupra încadrării acestora în clasa inacuzativelor sau a inergativelor. Un argument suplimentar pentru eliminarea verbelor psihologice din clasa inacuzativelor este adus de Van Hout (2004: 82), autoare care susține, între alții, că distincția inacuzativ/inergativ se corelează cu distincția aspectuală telic/atelic (vezi infra, 4.4.): verbele din clasa piacere, considerate inacuzative cel puțin în italiană, sunt atelice în abordarea aspectuală (deci inergative). Reinhart (1996: 42−44) propune pentru alternanța Experimentatorului o analiză asemănătoare cu alternanța cauzativă (pentru modelul lui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
adus de Van Hout (2004: 82), autoare care susține, între alții, că distincția inacuzativ/inergativ se corelează cu distincția aspectuală telic/atelic (vezi infra, 4.4.): verbele din clasa piacere, considerate inacuzative cel puțin în italiană, sunt atelice în abordarea aspectuală (deci inergative). Reinhart (1996: 42−44) propune pentru alternanța Experimentatorului o analiză asemănătoare cu alternanța cauzativă (pentru modelul lui Reinhart, vezi infra, 5.3.3.2.): (a) Max hates/admires/likes/fears thunders 'Max urăște/admiră/iubește/se teme (de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Râul se revarsă până la șoseaua din apropiere. Deși în engleză verbele din această clasă nu acceptă alternanța cauzativă (vezi supra, 3.2.2.5.), pentru română există perechi tranzitive pentru destul de multe verbe (pentru cele derivate). 3.3.2.6. Aspectuale: ● reflexive: a se declanșa, a se încheia, a se repeta, a se termina (derivate); ● reflexive/nereflexive: a (se) continua, a (se) porni, a (se) sfârși (derivate); ● nereflexive: a conteni, a începe, a înceta (derivate). Verbele aspectuale se află într-o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3.3.2.6. Aspectuale: ● reflexive: a se declanșa, a se încheia, a se repeta, a se termina (derivate); ● reflexive/nereflexive: a (se) continua, a (se) porni, a (se) sfârși (derivate); ● nereflexive: a conteni, a începe, a înceta (derivate). Verbele aspectuale se află într-o relație semantică destul de strânsă cu unele verbe de configurație spațială. Perechile de exemple de mai jos ilustrează posibilitatea unor verbe de a exprima atât configurația spațială (primul exemplu din fiecare pereche), cât și o informație aspectuală

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aspectuale se află într-o relație semantică destul de strânsă cu unele verbe de configurație spațială. Perechile de exemple de mai jos ilustrează posibilitatea unor verbe de a exprima atât configurația spațială (primul exemplu din fiecare pereche), cât și o informație aspectuală (al doilea exemplu): (a) Drumul asfaltat se continuă cu o cărare Ședința (se) continuă până la miezul nopții (b) Drumul cu gropi se prelungește până la ieșirea din oraș Ședința se prelungește neașteptat (c) Autostrada A2 se termină brusc Filmul se termină

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
termină la ora 10. Clasificarea semantico-sintactică a verbelor inacuzative din limba română este compatibilă cu clasele semantice de verbe inacuzative identificate, pentru limba engleză, de Levin și Rappaport (1995) − vezi supra, 3.2.2. −, la care am adăugat clasa verbelor aspectuale, așa cum am menționat supra, 3.2.3. Lipsa unui inventar al verbelor inacuzative din limba engleză nu-mi permite comparația unitate cu unitate a acestei clase de verbe din cele două limbi, însă faptul că a fost nevoie de o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de dicționar al verbului fiind, în multe cazuri, insuficient pentru a caracteriza un verb ca fiind inacuzativ sau inergativ. Recapitulare statistică: reflexiv/ nereflexiv primar/ derivat schimbare de stare configurație spațială mișcare direcționată existență, apariție, dispariție emisie de sunete, miros, substanțe aspectuale reflexive p 8 3 0 2 1 0 14 349 d 239 53 18 13 8 4 335 nereflexive p 18 10 12 13 6 0 59 100 d 27 6 4 0 1 3 41 reflexive/ nereflexive p 5

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tematic. Atribuirea funcțiilor gramaticale urmează o ierarhie de deplasare a argumentelor în poziția Spec a unei categorii funcționale (vezi infra, 4.4.1.). Borer susține că acuzativul este atribuit în poziția de specificator al categoriei funcționale Aspect (Spec,AspP − nod aspectual rezervat măsurării evenimentului, echivalent structural cu AgrO), iar nominativul, în poziția de specificator al categoriei Timp. Atribuirea nominativului e obligatorie, pe când cea a acuzativului e facultativă. Categoria Aspect e proiectată numai pentru inacuzative, nu și pentru inergative, însă, odată proiectată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
obiectul unei localizări sau al unei schimbări de localizare. În relație cu subclasele semantice de verbe inacuzative, am considerat că subiectul Pacient apare în cazul verbelor de schimbare de stare, al verbelor de emisie involuntară de substanțe și al verbelor aspectuale, iar subiectul Temă − în cazul verbelor de configurație spațială, de mișcare direcționată, de existență, apariție și dispariție. 4.2.2. Ierarhii S-a constatat existența anumitor regularități în privința realizării rolurilor tematice, pe baza cărora au fost formulate anumite generalizări, sub

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Cel mai frecvent citate în bibliografie sunt cele două ierarhii propuse de Jane Grimshaw. În modelul lui Grimshaw (1990), structura argumentală este o reprezentare structurală a relației de proeminență dintre argumente; relația de proeminență este determinată de proprietățile tematice și aspectuale ale predicatului; nivelul rolurilor tematice nu este prezent în structura argumentală; conceptul de argument extern poate fi explicat în termenii de proeminență în structura argumentală: argumentul cel mai proeminent în cele două dimensiuni, tematică și aspectuală; un argument este intern

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de proprietățile tematice și aspectuale ale predicatului; nivelul rolurilor tematice nu este prezent în structura argumentală; conceptul de argument extern poate fi explicat în termenii de proeminență în structura argumentală: argumentul cel mai proeminent în cele două dimensiuni, tematică și aspectuală; un argument este intern sau extern în funcție de relațiile cu celelalte argumente; argumentele gramaticale sunt diferite de participanții semantici. În teoria proeminenței, argumentul extern (noțiune relevantă pentru a-structură) nu este echivalent cu subiectul (noțiune configurațională). Structura argumentală și proprietățile de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dimensiuni: tematică și de acțiune, considerând că un argument poate primi câte un rol aparținând ambelor dimensiuni (vezi și infra, 4.2.3.). Pentru Grimshaw, ierarhia este un principiu de organizare a structurii argumentale. Autoarea propune două ierarhii, tematică și aspectuală/cauzală. (Agent (Experimentator (Țintă/Sursă/Locativ (Temă)))) Ierarhia tematică Grimshaw (1990: 8) Conform ierarhiei tematice, argumentul cel mai proeminent tematic în structura argumentală este cel mai proeminent sintactic, adică este subiect. (Cauză (alte roluri (...))) Ierarhia aspectuală/cauzală Grimshaw (1990: 24

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
două ierarhii, tematică și aspectuală/cauzală. (Agent (Experimentator (Țintă/Sursă/Locativ (Temă)))) Ierarhia tematică Grimshaw (1990: 8) Conform ierarhiei tematice, argumentul cel mai proeminent tematic în structura argumentală este cel mai proeminent sintactic, adică este subiect. (Cauză (alte roluri (...))) Ierarhia aspectuală/cauzală Grimshaw (1990: 24) În legătură cu ierarhia aspectuală, Grimshaw (1990: 26) afirmă că fiecare verb are asociată o structură evenimențială, cu două subpărți aspectuale: activitate și stare. Argumentul Cauză este asociat întotdeauna cu primul subeveniment, care este legat cauzal de al

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Experimentator (Țintă/Sursă/Locativ (Temă)))) Ierarhia tematică Grimshaw (1990: 8) Conform ierarhiei tematice, argumentul cel mai proeminent tematic în structura argumentală este cel mai proeminent sintactic, adică este subiect. (Cauză (alte roluri (...))) Ierarhia aspectuală/cauzală Grimshaw (1990: 24) În legătură cu ierarhia aspectuală, Grimshaw (1990: 26) afirmă că fiecare verb are asociată o structură evenimențială, cu două subpărți aspectuale: activitate și stare. Argumentul Cauză este asociat întotdeauna cu primul subeveniment, care este legat cauzal de al doilea subeveniment. Un argument care participă la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]