344 matches
-
superior, recomandând celula cea mai rece, în speranța că aceasta poate va readuce creierul înfierbântat al prizonierului la rigoarea și disciplina militară pe care o uitase. Imediat după reținerea neamțului, comandamentul se transformase într-un "cazan sub presiune". Furierii alergau asudați, firele telefonice aproape se înroșiseră de activitatea febrilă. Ca vânzoleala să fie și mai mare, în mare viteză apăruse un Mercedes negru, oficial, cu steagul hitlerist pe aripa dreaptă, din care au descins trei ofițeri superiori germani, imediat urmat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de praf. Strigă și face semne largi către căruțaș. Slobozind un sonor "Prrr, măi Bălane!", acesta trage hamurile, sare de pe capră, prinde dârlogii calului și aduce căruța chiar lângă ei. Își scoate pălăria de pai ștergând cu dosul palmei fruntea asudată, apoi salută dând tăcut din cap. E un bătrânel scund, cu părul alb tuns foarte scurt și obraji supți. Poartă o cămașă albă de in, încinsă la mijloc cu un brâu lat, din piele. Privește cu ochi cercetători răniții, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cei care-l ascultă acordurile unui blues. Din întuneric, pătrunde în conul de lumină o mulatră înaltă, drapată, în rochie roșie ca focul. Cu vocea ușor răgușită și ochii pierduți în zări numai de ea știute, oferă mulțimii ghiftuite și asudate, povestea tristă a unei iubiri neîmplinite. Cuvintele intră în inimile tuturor, chelneri și clienți deopotrivă încremenesc sub vraja lor, ca fermecați: "Dar eu nu te-am uitat, Și în inima mea te-am păstrat, Ca un vis minunat..." Cu fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
bărbatului, perfect camuflată de altfel sub o atitudine deferentă. Mai ușor cu băutura Iorgule! Deja e mai multă decât poți tu suporta, ești turtă! Eu, beat? Trece cu mâna prin ruina frezei lui de malagambist,95 căzută dezordonat peste fruntea asudată. Doar dintr-o sticlă de șampanie și câteva coniacuri? Nici pe departe! A, de aceea ai trecut pe votcă.... De ce nu? O băutură pe care cât de repede vecinii ne-o vor livra personal. Se întoarce către Marius cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
foarte greu să țină pasul cu cei din fața lui. Aruncă îndărăt o privire scurtă și vede cum acesta sare greoi peste o groapă după care, fără să se oprească din mers, scoate o batistă murdară cu ajutorul căreia își șterge fruntea asudată. Revine cu ochi încețoșați de oboseală la spinarea ușor gheboșată a sergentului care-i conduce. Pas după pas, acesta se mișcă precaut, atent unde pune piciorul, în timp ce de sub căciula trasă până peste sprâncenele groase scormonește neobosit cu privirea împrejurimile. Brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
răcorească, spionează din spatele ferestrei baricadate înaintarea vertiginoasă a nemților ce seamănă cu valul unei mări furtunoase în fața căruia apărătorii par a nu avea nici o șansă. Sunt foarte aproape, la numai câțiva zeci de metri. Le poate vedea bine trăsăturile chipurilor asudate. Un ofițer cu pistolul în mână se oprește din alergare ca să-și îndemne oamenii cu glas energic: "Worwarts! Worwarts!".159 Foarte tânăr, merge drept, fără să se ferească, preocupat parcă mai mult să nu-și murdărească uniforma extrem de curată. Seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ar fi mers treaba, putea să înceteze ori să ajungă sughițat. Cu fața murdară de lacrimi, copilul privea. în grabă sosise și băiatul cu gălețile și, ca la foc, începu a căra apă cu ele de la gârlă. țăranii munceau greu, asudați. Fricționată și udată cu apă rece, vita tremura. Un țol îmbibat din care curgeau șuroaie îi acoperea spinarea. între timp, de pe câmp se aduna lume : Adam al lui Marafet, Jana Paraschivei lui Peatră, Ion Tremurici. îi schimbară pe ceilalți la
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
vinete, bătute și cu măciulii cât merele. Sânt convins că, la o adică, ai fi putut stoarce la hașiș din ei în veselie. Camera mea avea un simplu pat și atât. Alături era cea a gazdei mele, un june negricios, asudat, care bea toată seara și apoi venea la mine-n cameră cu un vraf de diplome: de la premiul luat în clasa I până la diploma de absolvire a facultății. Mi le-a arătat de zeci de ori, insistând asupra mediilor din
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Dumnezeu săi te închini, El e bun și iertător!”... Stiu faptele tale, și osteneala ta și răbdarea ta și toate câte suferi pentru mine. Pacea și liniștea să fie în sufletul tău! ”, și, a dispărut în ceață. S-a trezit asudat tot, gâfâind lângă pat. Prin minte îi trecu ca un ecou, ultimele ei cuvinte: ”Știu faptele tale și dragostea ta, credința ta și răbdarea ta.!” Și, plângând, începu să se roage... citind din Carte... ”... Indură -Te de mine, Doamne, pentru că
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
-o cu o răsuflare fierbinte. Am zâmbit, pentru că m-am gândit atunci că tu nu puteai fi atins de maladia asta a minții mele, care se numește Lulu, că doar fetița aia nefericită și cu mine am văzut hidoșenia spoită, asudată, care mi-a atras atunci mâna în tenebrele ei. De fapt doar eu am văzut, ea a simțit-o pe pielea ei, de parcă ar fi fost îmbrăcată într-o retină pură, pufoasă și senzitivă și, pe ea, de la insuportabila imagine
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
unde nu stătea nimeni, din cauza zgomotului prea mare sau a înălțimii de la care nu puteai vedea mare lucru. Spre un astfel de loc mă tîrî în cele din urmă Lili. Stăteam acolo, unul lângă altul, ea jucîndu-se cu trandafirul, eu asudat și simțindu-mă pierdut. Nici nu-mi mai dădea de fapt atenție, știa că prezența ei, parfumul ei sânt prea suficiente ca să mă tulbure. Toți colegii se întorceau spre noi și rânjeau cu subînțeles. Când nu am mai putut suporta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Cinci sau șase ne-ar ajunge. Cu mai mulți cred că am avea probleme. Pe la jumătatea după-amiezii, când termometrul se apropiase de cincizeci de grade și aerul devenise aproape de nerespirat, șapte ostatici asudați, dintre care unul venise cu motocicleta, se înghesuiau în fundul cortului mare din păr de cămilă. Cele două femei se îngrijiră să ia apa care mai rămăsese în mașini, precum și toate proviziile disponibile, iar când începu să se însereze, toate animalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fel... Se vedea clar că beduinul nu era foarte interesat de subiect, ba chiar ar fi preferat să-l uite cât mai repede, așa încât se apucară să descarce materialul transportat și să-l stivuiască la umbra unei stânci. Când terminară, asudați și gâfâind, se așezară lângă cutii și, după ce băură niște răcoritoare și mâncară o cutie de biscuiți, tuaregul făcu un semn spre elicopter: — Ar fi bine să te întorci. Timpul trece și, în ceea ce mă privește, nu s-a schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și nu-și putu opri un zâmbet de satisfacție. Așa cum bănuia, soarele și vântul îi loviseră nemilos. Foarte nemilos. Dacă imohagul ar fi văzut vreodată o coridă de tauri, poate că ar fi putut compara starea sufletească a acelor drumeți asudați cu cea a unei bestii puternice, cu coarne agresive, care, după ce iese cu avânt în arenă, gata să mănânce pământul, suferă pe neașteptate și cu excesivă cruzime o cumplită înțepătură, în repriza a treia, dată de sulița unui implacabil picador
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ce se îndrepta spre răsărit, încercând să-și întâlnească fratele într-un punct îndepărtat pe câmpie, dinainte stabilit. Văzându-l, cei patru bărbați își dădură seama că toate eforturile lor erau condamnate eșecului, așa încât se lăsară să cadă la pământ, asudați, frustrați, însetați și obosiți, uitându-se cum voinicul călăreț îl ajunse din urmă pe bărbatul ce fugea și, apucându-l de un braț, îl saltă ca pe un fulg, făcându-i loc în spatele lui, pentru ca apoi să se întoarcă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
spus. — Și dacă te-am mințit? — Oare Îți place să minți mereu?... Eu nu mint pe nimeni. Atunci e adevărat? — Dar dumneata de unde știi? — Dar poate că dumneata ai de ascuns vreo taină... Sărmanul Victor era nerăbdător, Își simțea palmele asudate. — Crezi? Un zîmbet, urmat de trei suspine ușoare și privirea caldă a ochilor ei negri și strălucitori: frumoasă de pică metisa. Poate te-a fermecat scamatorul, spune. — Doamne IIisuse Hristoase! Ce tot spui? Nu vezi că e Însurat? — Cum or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Fernández! Trăiască Manguera Villanueva! Trăiască Perú! Le-arătăm noi lor! și Președintele Îi salută cu mîna, zîmbește spre fețele nespălaților care aburesc rînd pe rînd geamul automobilului cu răsuflarea lor și mînjesc caroseria neagră a Cadillacului interminabil cu mîinile lor asudate și murdare; oamenii ăștia nu vor intra să vadă corrida, doar cîțiva vor reuși să se strecoare neobservați, sînt oameni care uneori Își vînd biletul cu suprapreț și stau la intrare așteptînd să vadă dacă nu-i cade cuiva ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În negru poate fiindcă e culoarea cea mai potrivită cu viața ei sau poate fiindcă fata ei nu s-a mai Întors niciodată, cu un chip de bocitoare și părul negru ca pana corbului, ud din pricina transpirației, căci e veșnic asudată și picăturile de sudoare Îi șiroiesc pe față și poate fi recunoscută de la mare distanță și Carlos o zărește cel dintîi și-și spune În sinea lui: uite că vine Coana-mare, așa-i zice el. Arminda Îmbătrînește În slujba stăpînilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cum a descoperit el Vaticanul În 1936: „Un asemenea staul nu e Îndeajuns de mare pentru pășunatul tuturor oilor. La Vatican, aflăm prin trup ce poate să Însemne oceanul sufletelor“. Delphine și cu mine plonjaserăm Într-un ocean de trupuri asudate și jilave. Gărzile ne Împiedicau să facem cale-ntoarsă. Parcursul era obligatoriu! Nu se glumea cu serviciul de ordine de la Cetatea Vaticanului. Lui Michelangelo Îi trebuiseră opt ani ca să picteze Judecata de Apoi. Puteam și noi să avem răbdare un ceas-două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
rufe vechi părăsită Într-o baltă. În timp ce Fumero Își descărca șuvoiul generos și aburind peste Fermín, am continuat să nu fiu În stare să deschid gura. CÎnd termină, inspectorul se Încheie la prohab și veni Înspre mine cu o față asudată, gîfÎind. Unul dintre agenți Îi Întinse o batistă cu care se șterse pe față și pe gît. Fumero se apropie de mine oprindu-și fața la cîțiva centimetri de a mea și țintuindu-mă cu privirea. — Tu nu meritai bătaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și un chipeș reporter american mereu pieptănat ireproșabil, un individ s-a așezat lîngă mine. Nu era pentru prima dată. Cinematografele din acea perioadă erau bîntuite de fantoșe duhnind a singurătate, a urină și a colonie, care Își agitau mîinile asudate și tremurătoare ca pe niște limbi de carne moartă. Mă pregăteam să mă ridic și să anunț plasatorul, cînd am recunoscut profilul retezat al lui Julián. M-a apucat de braț cu putere și am rămas așa, uitîndu-ne la ecran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a urbei cu pricina?!) „Să vă iasă din cap fumurile și prostiile”..., „Tu, ce-ai fost afară?”... Cel care se agită cel mai mult și care avea gură cea mai mare era Ghinea, ajutat de Stan. Dobrescu (taciturnul), plictisit și asudat, stătea la umbră unei bărăci, gol până la brâu, să se răcorească. Din acea zi, comandă lagărului a fost luată de Ghinea, comandă pe care a ținut-o vreun an de zile... ...După ultima numărătoare, cum era obiceiul, Ghinea ne-a
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
sus. Se impacientează. — Lasă-le naibii de picioare, că mai mult te încurci în ele. Reușește cu chiu, cu vai să-l urce în pat. Se așază și ea istovită pe margine alături de el, ștergându-și cu podul palmei tâmplele asudate. Cu ochii închiși și trăsturile crispate, cezarul este de o rigi ditate înfricoșătoare. — Ți-ai rupt cumva ceva? îl întreabă cu îngrijorare în glas. Unde te doare? Augustus dă din cap că nu. Tace. Se gândește. Reflectează la spusele Liviei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
plece, dar, auzindu-l, se în toarce iute îndărăt. — Unde sunt sicriele? — Le-am aliniat, răspunde plin de sine Ganymedes. — Bine, dă din cap instructorul. Încearcă să-și ascundă nemulțumirea. Intrigantul ăsta cunoaște deja toate secretele meseriei. Își tamponează fruntea asudată. Peste puțin timp, va fi în stare să se descurce fără mine, îi trece prin minte. Lasă, lasă, încearcă să se liniștească, o să găsesc eu o modalitate să-l aranjez. Îl împinge pe tânăr de la spate. — Hai, cărați vă de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trei claponi atârnați de șa; se duce la o fată de moravuri ușoare și, Înavuțind-o cu acei claponi, găsește ocazia unei desfătări ilicite... Pe urmă, În timp ce el chefuiește, micul maur fuge cu calul, iar templierul nostru, mai murdar, mai asudat și mai zburlit ca oricând, se Întoarce acasă cu coada-ntre picioare și, căutând să nu fie văzut, strecoară niște bani (din banii Templului) la cunoscutul cămătar evreu care stă la pândă ca un vultur pe scaunul lui cu trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]