322 matches
-
a dat drumu’ la avorturi, de crește lumea câini în loc de copii. Câini din ăștia cât vițelu’, dom’le. Milică se întorsese cu oarecare întârziere. Tot cu ochii pe câine. Să nu-l scape din lanț, că-i nenorocire. Fața roșcovană, asudată și schimonosită de nervi, începu în sfârșit să se răsucească. Rafael dispăruse însă. Fugise printre oameni cât îl ținuseră picioarele și se ascunsese după o tarabă, să se pună la adăpost de câine și, totodată, să-l observe pe Milică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Înapoi o clipă. Pe urmă, mi-am dorit să n-o fi făcut. Brian mă privea foarte lung, cu o expresie neidentificabilă pe chip. * * * Cât lipsisem eu, ringul de dans se transformase Într-o masă compactă și haotică de trupuri asudate. Tânărul În pantaloni argintii, cu care dansase Rachel, se rotea acum pe una dintre estrade. Își scosese cămașa și etala un frumos set de mușchi abdominali. În spatele lui se afla vânzătorul de droguri În costum ecosez, care Însă rămăsese fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
la fel de grele. — Ne vedem. Rachel arăta ca trăznită. I-am șoptit un „Ți-am spus eu“ și mi-am Încheiat haina până la gât, căci tremuram de frig. Să ieși În aerul rece al nopții, venind din atmosfera caldă, umedă și asudată a clubului, era rețeta perfectă pentru a te pricopsi cu o gripă. Dar eram Încă așa de fericită cu haina din piele de leopard, că nu-mi păsa de chestiuni atât de pământești. Ceasul din dubiță indica două și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
trei claponi atârnați de șa; se duce la o fată de moravuri ușoare și, Înavuțind-o cu acei claponi, găsește ocazia unei desfătări ilicite... Pe urmă, În timp ce el chefuiește, micul maur fuge cu calul, iar templierul nostru, mai murdar, mai asudat și mai zburlit ca oricând, se Întoarce acasă cu coada-ntre picioare și, căutând să nu fie văzut, strecoară niște bani (din banii Templului) la cunoscutul cămătar evreu care stă la pândă ca un vultur pe scaunul lui cu trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mă ignore, eu În picioare, strălucind, și mizerabilul de saxofonist stând jos. Trompeta-i războinică, angelică, apocaliptică, victorioasă, sună atacul; saxofonul Îi cheamă la dans pe papițoii de la periferie cu părul uns cu briantină, obraz În obraz cu niște fete asudate. Iar eu studiam trompeta ca un nebun, până când m-am prezentat În fața lui don Tico și i-am spus «vă rog să mă ascultați», și eram ca Oscar Levant când dă prima probă pe Brodway cu Gene Kelly. Iar don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Rebis-ul, copilul androgin, sarea filosofală, Încununarea operei la alb. Mi se părea că știu totul. Poate că-mi reapăreau În minte lecturi din ultimele luni, poate că Lorenza Îmi comunica știința ei prin atingerea mâinii, și-i simțeam palma ușor asudată. Mă surprindeam murmurând nume Îndepărtate, nume pe care, desigur, știam, Filosofii le dăduseră Albului, dar cu care eu, poate, o chemam nerăbdător pe Lorenza, nu știu, sau poate că te repetam doar, În sinea mea, ca pe o litanie propițiatorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
credul? Îi privesc cu răceala, cu Înțelegerea, cu interesul cu care un teolog poate să privească mulțimile napolitane care urlă așteptând miracolul sfântului Ghenarie. Mulțimile acelea mărturisesc o credință, o nevoie profundă, iar teologul se Învârte printre toți oamenii aceea asudați și băloși pentru că ar putea să-l Întâlnească printre ei pe sfântul ce se ignoră, pe purtătorul unui adevăr superior, capabil Într-o zi să arunce lumină asupra misterului preasfintei treimi. Dar sfânta treime nu e sfântul Ghenarie”. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și acum. Nimeni. Căldura zace peste blocurile mohorâte ca niște cazemate. Pechinezul, care îi făcuse pe mulți să se crucească la început, roade calm șotronul fetițelor și figura strâmbă a băiețașului pe care-l pocnise bețivul cu palma lui grea, asudată și duhnind a rachiu de mere putrede. Niciodată nu-l iau așa cum este - m-ar înnebuni faptul că ochii lui sinceri poartă totuși mesajul unui trup atât de sfrijit. Era întins cu burta pe nisip și probabil că fierbea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
că îl îngrozise vacarmul atmosferei. Ori poate imposibilitatea recepționării convoaielor cu provizii și muniție? În jur de cinci și patruzeci și trei, Leonard se afla se afla în vârful colinei. Securea, cu coada înfiptă-n pământ îi susținea basca - stindard asudat al victoriei. Dincolo de tranșeul oribil, mierlele și scatiii reveniseră la un tril mai firesc. Fiecare scaiete era îmbrobonat de rouă și fiecare spin. Nările îi erau invadate de mirosul reavăn al libertății. Deși beat de triumf, Leonard nu uita de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Că pe la noi oamenii trag nădejdea că, în curând, vodă are să înceapă să împartă moșiile, cum se și aude mereu de mulți ani... ― De auzit se aude mereu, ce-i drept, observă dintr-un colț unul mărunțel, cu fața roșie, asudată. ― Așa vorbesc oamenii și pe la noi, zise Lupu Chirițoiu, uitîndu-se la cel din colț, dar eu nu cred să-l lase boierii pe vodă, că nici boierii nu-s proști, ș-apoi în mâna lor e toată puterea! ― Că tocmai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dezlănțuit mai cu seamă din pricina nedelicateței lui involuntare și se credea obligat să asculte cu resemnare, deși în buzunar îl ardea o scrisorică găsită adineaori la portar, rămasă necitită, cu slovele Tanței. Spre norocul lui sosi Antimiu, un reporter gras, asudat, într-o blană soioasă, cu căciula de lutru fals pe ceafă și cu o gravitate pe față, ca și când ar fi fost deținătorul secretelor supreme de stat. Fără să învrednicească pe Herdelea măcar cu o privire, se prăvăli pe un scaun
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o patrulă de cavalerie de-abia a putut împrăștia o ceată de câteva mii de țărani, pornită asupra Bucureștilor... Pe la unsprezece intră grav, ca un ministru fără portofoliu, Antimiu, reporterul gras, cu blana soioasă și căciulița de lutru fals, mai asudat ca alte dați, căci afară bătea soarele și, dând mâna plictisit cu câțiva, șoptind "bonjur, monșer", se prăvăli pe un scaun liber de lângă Roșu. Intrarea lui, ca unul ce culegea informații politice din izvoare înalte, potoli zelul limbuților gălăgioși. Observând
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și se fudulise de când cu bătaia jandarmilor pe care el o socotea biruința lui proprie, numai mârâia și dădea din umeri. Mai spre amiazi însă se pomeniră cu Anton nebunul. Sosea din jos, mai zdrențăros de cum plecase acum câteva zile, asudat și murdar, însă cu fața mândră, ca și când ar fi cules în sufletul său toate fericirile. Și îndată se apucă să povestească cum n-a rămas nici picior de boier între Roșiori și Alexandria, pe unde a rătăcit el zilele astea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tren în gară. În mulțimea călătorilor care alergau spre ieșire, Grigore recunoscu pe Ilie Rogojinaru, arendașul de la Olena. Întoarse capul, parcă i-ar fi fost frică de el. Rogojinaru însă îl zări și veni glonț, cu un geamantan în mână, asudat și zâmbitor. ― Mă mai cunoști, cucoane? întrebă dânsul, lăsând jos geamantanul și ștergîndu-și fața și chelia cu o batistă mare. Am auzit și-am citit ce-ați pătimit! urmă apoi cu alt glas și clătinând întristat din cap. Regretă în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Aceasta producea o rază relativ slabă. Dar acolo unde metalele se topiseră și scurseră în șiroaie incandescente, formând chiar o masă închegată deja, căldura era generată prin efect conductor. Cei doi bărbați munceau din greu, cu cămășile desfăcute pe pieptul asudat. Nu departe, Ripley se aplecă în fața unui perete și deschise un panou protector cu ajutorul unei chei speciale. Un agregat deosebit de complex, cu fire de toate culorile și forme geometrice minuscule fu astfel scos ia lumină. În interiorul ei, câteva mici secțiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
răsăritul soarelui, modificând culoarea atmosferei de la portocaliu la roșu sângeriu, le mai împuțină curajul și-așa știrbit. Dar cine știe? Atunci când mica stea va urca la zenit, poate că nu vor mai fi atât de intimidați... Ripley își șterse fruntea asudată, oftă din greu, trânti ultimul panou mural, fiind acum sigură că noile elemente funcționau perect, apoi își puse sculele înapoi în cutie. ― Ocupați-vă de restul. Am terminat cu ce-a fost mai delicat. ― Nu-ți face probleme. Ne descurcăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
voce impersonală, de o infinită răbdare umiplu spațiul. ― Atenție! motoarele vor fi supraîncălzite în trei minute, douăzeci de secunde. O înconjura un zid de căldură, fumul domnea în habitaclu și mașinăria își manifesta morocănos suferința. Își trecu mâna peste fruntea asudată. Reuși să ajungă la tabloul de control și ridică manetele în ordinea în care le coborâse cu câteva minute mai devreme. Sirenele își continuau lamentația acută. ― Atenție! motoarele vor fi supraîncălzite în trei minute! Suprasarcină critică a motoarelor în trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de grade afară și oameni claie peste grămadă înăuntru, cărora le curgea sudoarea șiroaie. Dar n-ar fi deschis unul un geam ! Iar dacă, Doamne ferește, cuiva i-ar fi trecut prin cap o asemenea inițiativă revoluționară, din cincizeci de guri asudate izbucnea același strigăt de luptă : „Trageeee !...”. Pe de altă parte, am călă torit și în India cu autobuzele și trenurile lor, de zeci de ori mai aglomerate decît ale noastre, și pe călduri și mai mari. Doar că acolo autobuzele
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
unde nu stătea nimeni, din cauza zgomotului prea mare sau a înălțimii de la care nu puteai vedea mare lucru. Spre un astfel de loc mă tîrî în cele din urmă Lili. Stăteam acolo, unul lângă altul, ea jucîndu-se cu trandafirul, eu asudat și simțindu-mă pierdut. Nici nu-mi mai dădea de fapt atenție, știa că prezența ei, parfumul ei sânt prea suficiente ca să mă tulbure. Toți colegii se întorceau spre noi și rânjeau cu subînțeles. Când nu am mai putut suporta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lui părea să nu mai aibă margine. Nici unul dintre cei care au fost siliți să participe la manifestările dedicate Zilei Naționale nu va uita vreodată cum arătau stadioanele patriei pe data de 23 August a fiecărui an. Mii de oameni asudați din pricina arșiței de sfîrșit de vară, Încercînd să se sincronizeze În lehamite, ca să formeze cu trupurile lor prost hrănite sau cu cartoanele pe care le țineau ridicate deasupra capetelor litere ce compuneau cuvinte sau imagini pline de un patriotism grotesc
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Robert, îi zâmbea și-i spunea: „Bună dimineața, domnule profesor“. John Robert se propti de unul din capetele bazinului, se opinti și se așeză pe o banchetă, ținându-și de astă-dată capul și umerii deasupra apei. Își șterse fața roșie, asudată și tumefiată, cu un prosop aflat alături și începu să facă exercițiile recomandate de medicul lui japonez, împotriva artritei. Când John Robert fusese în Texas sau în Arizona, simptomele artritice îi dispăruseră. De la reîntoarcerea în primăvara englezească, simțise din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de spaimă și de amărăciune. În seara „dezmățului“, Alex încuiase toate ușile și se dusese, beată, la culcare, lăsând-o pe Ruby afară, în grădină. Ruby își petrecuse noaptea în Rolls. Lui Alex i se făcea greață la gândul hălcilor asudate ale lui Ruby, tolănite în automobil. „Am să-l vând, gândi ea, l-a spurcat.“ Ceva mai devreme văzuse din nou vulpea femelă, culcată, în timp ce patru pui flocoși, de culoarea șocolatei cu lapte, cu ochi albaștri și niște cioturi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Tom, scăpau șuvițe de abur, cu un zgomot șuierător. Șuieratul îmbinat cu duduielile sacadate, care răsunau mai puternic și mai vibrant, deveniră brusc amenințătoare. Prezența unui asemenea volum, de abur comprimat, a unei forțe brute atât de înspăimântătoare, anima țevile asudate, care trepidau parcă de viață. „Nu e posibil oare ca întreaga construcție să fie pe punctul de a exploda? Nu cumva din pricina acestui pericol iminent era întreaga clădire pustie? Toată lumea fugise, în afară de el.“ Țevile păreau să gâfâie, să dârdâie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și ce grad are? Am ajuns, domnule locotenent. Se aflau în fața unui bordei bine făcut, cu sentinelă la intrare. Ușa însă nu ședea închisă nici o clipă. Mereu intrau și ieșeau ofițeri de diferite grade sau curieri plini de colb și asudați. Au intrat într-o încăpere unde era o mișcare ca într-un stup de albine. Așteaptă aici până raportez domnului colonel că te-am adus. Locotenentul a rămas stingher în atâta forfotă, mai ales datorită ținutei sale pusă la „patru
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lumina zilei. Privind în direcția în care plecase Limbosu, Toiabă a remarcat: Dacă nu a dezertat sergentul nostru, ar cam trebui să se întoarcă. Se pare că el știe să comande doar, nu să și execute... În cele din urmă - asudat ca un cal ce a galopat ceasuri în șir - a apărut și Limbosu. Fără a spune o vorbă, a intrat în front. Da’ ce, sergent? Nu știi să raportezi îndeplinirea misiunii? Ai noroc că nu avem timp pentru a învăța
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]