191 matches
-
(gr.: Ζωγράφου) este o mănăstire de pe Muntele Athos. Situată în partea de NV a Muntelui Athos, la o oră de mers pe jos de la țărmul mării, ocupă locul al nouălea între mănăstirile athonite. Potrivit tradiției, mănăstirea a fost înființată în sec. al X-lea de frații Moise, Aaron și Ioan, monahi originari din Ohrida. Faptul că mănăstirea a fost închinată Sfântului Gheorghe, se datorește unei minuni: după terminarea construcției, monahii nu se puteau
Mănăstirea Zografu () [Corola-website/Science/303571_a_304900]
-
după anul 1924, nefiind de acord cu introducerea calendarului gregorian în uzul bisericesc, se retrăsese la acest schit, împreună cu câțiva călugări. În zonă mai exista o biserică pe stil vechi, în localitatea Tămădău. La acest schit, PC Gherontie aplica tipicul athonit, cu cea mai mare severitate. Fratele Meftodie a trecut la Biserica Ortodoxă Română de Stil Vechi din România, fiind tuns în monahism. Schitul a fost desființat în anul 1936. După cel de-al doilea război mondial, în anul 1945, cei
Meftodie Marinache () [Corola-website/Science/308805_a_310134]
-
prin vânzare de la strănepoții Cozmei la Dumitrașco Ștefan și apoi la Gorgan. Proprietatea este des tulburată prin dese procese la divan de călugării de la mănăstirea Pantocrator ( în limba greacă: Παντοκράτορος), aflate pe Sfântul Munte Athos (a șaptea în ordinea ierarhică athonită). Apoi trece prin zester de la Gorgan la ginerele său, Gheorghe Catargiu paharnicul. De la 1650 la 1914 Cobîlea a stat neîntrerupt în stăpânirea neamului Catargi, având următorii stăpâni: Gh.Catargi vornic - 1680; Apostol Catargi postelnic - 1710; Pătrașco Catargi pitar - 1750; Ion
Cobîlea, Șoldănești () [Corola-website/Science/305118_a_306447]
-
cu domnitorii Basarabi și după tată, înrudindu-se cu cneazul Lazăr al Serbiei. Din dorința de a-și dedica viața lui Dumnezeu, la 16 ani părăsește în ascuns casa părintească din Prilep (acum în Republica Macedonia) și cu ajutorul unor călugări athoniți ajunge la Mănăstirea Hilandaru, din Sfântul Munte Athos. Aici își desăvârșește învățătura, deprinzând limba slavonă și limba greacă, inițiindu-se în arta athonită: caligrafie, pictură, argintărie, arhitectură, zidărie, dogărit,etc. În Țara Românească, Sfântul Nicodim a venit prin chemare divină
Mănăstirea Tismana () [Corola-website/Science/305283_a_306612]
-
16 ani părăsește în ascuns casa părintească din Prilep (acum în Republica Macedonia) și cu ajutorul unor călugări athoniți ajunge la Mănăstirea Hilandaru, din Sfântul Munte Athos. Aici își desăvârșește învățătura, deprinzând limba slavonă și limba greacă, inițiindu-se în arta athonită: caligrafie, pictură, argintărie, arhitectură, zidărie, dogărit,etc. În Țara Românească, Sfântul Nicodim a venit prin chemare divină, cu misiunea de a ridica o mănăstire într-un loc ales de Dumnezeu. Documentele istorice menționează mai multe mănăstiri - ctitorii ale sfântului: Vratna
Mănăstirea Tismana () [Corola-website/Science/305283_a_306612]
-
de doi ani (1836-1837). A plecat în anul 1837 la Muntele Athos și s-a stabilit la schitul românesc Lacu, unde se aflau pe atunci peste 80 de călugări români. Acolo a trăit timp de 15 ani după aspra rânduială athonită, fiind vestit pentru nevoințele sale ascetice și postul aspru pe care îl ținea. S-a mutat apoi la Mănăstirea Esfigmenu, care tocmai primise printre metoacele sale și schitul Florești din Moldova, din partea mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei; acolo a trăit
Antipa de la Calapodești () [Corola-website/Science/323476_a_324805]
-
Antipa Atonitul. El este prăznuit de atunci la data de 10 ianuarie. Cultul său a fost extins și în celelalte biserici ortodoxe, dar este venerat mai ales în mănăstirile de la muntele Athos. Ieromonahul Makarios Simonopetritul l-a introdus în "Sinaxarul athonit", publicat în 1988, la Salonic. Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în calendarul sfinților în cadrul ședințelor speciale ale Sf. Sinod dedicate canonizării sfinților români din 20-21 iunie 1992, iar Biserica Ortodoxă Rusă în ședința Sf. Sinod din 19 iulie 2000
Antipa de la Calapodești () [Corola-website/Science/323476_a_324805]
-
avut legături cu Sfântul Munte Athos sau care va fi fost înzestrat de un boier sau domnitor cu sfinte moaște. Mărturie ne stă racla sub forma unei coperți de Evanghelie cu inscripții grecești și lucrătură de argint în spiritul tradiției athonite ce adăpostește părticele din șase sfinți și o bucată din lemnul Sfintei Cruci. Urme, despre existența bisericii în veacul al XIX-lea: - În 1828, scrisoarea fiicei preotului Trandafir, către Președintele Plenipotențiarilor de pe lângă Divanul Valahiei și Moldaviei, care revendică cele două
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
venit din Calabria; acest spirit neliniștit venise la Constantinopol pentru a se măsura cu luminații științei bizantine, logica sa raționalistă impregnată de Aristotel nu găsise nici un ecou în rândul populației bizantine. Ardoarea polemică a calabrezului era îndreptată contra misticismului călugărilor athoniți, care-i apărea ca rezultatul celei mai grosolane superstiții. Dar el va avea de-a face cu un mare teolog, Grigore Palamas, apărătorul misticii isihaste. Începra o controversă aprinsă: problema metodelor ascetice practicate de isihaști. Varlaam combătea vizibilitatea luminii de pe
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
creștinătății. Prima scena apare la Muntele Athos, în Mănăstirea Dochiariu, unde ocupă un perete întreg, într-o formă iconografică complexă, alături de Apocalipsă, dar este frecventă mai ales în pictura cretană. Originile Lapidării Sfântului Ștefan trebuie căutate tot într-o mănăstire athonită, la Xenofont, unde apare la 1554 în naosul catholiconului. Corabia creștinătății, scenă alegorică, apare pentru prima data în pictura românească, fiind o invenție monastică în spiritul athonit și fiind apropiată în semnificații de scenele care ilustrează Apocalipsul din trapeza Mănăstirii
Biserica Bolniței Mănăstirii Hurezi () [Corola-website/Science/320538_a_321867]
-
în pictura cretană. Originile Lapidării Sfântului Ștefan trebuie căutate tot într-o mănăstire athonită, la Xenofont, unde apare la 1554 în naosul catholiconului. Corabia creștinătății, scenă alegorică, apare pentru prima data în pictura românească, fiind o invenție monastică în spiritul athonit și fiind apropiată în semnificații de scenele care ilustrează Apocalipsul din trapeza Mănăstirii Dochiariu, unde se află pictată alături de Adormirea Sfântului Efrem și, probabil, în același spirit cu alegoriile ilustrate în trapeza Mănăstirii Hurezi. Tabloul votiv se desfășoară de o
Biserica Bolniței Mănăstirii Hurezi () [Corola-website/Science/320538_a_321867]
-
pe care le aplică iconografiei tradiționale, pictori aparținând cel mai probabil mediilor artistice rusești"”. Acest fapt rezultă și din scrisoarea pe care Matei Basarab o trimite țarului Mihail I al Rusiei la 20 februarie 1644, prin intermediul arhimandritului Grigore de la mănăstirea athonită Sfântul Pantelimon, prin care cerea țarului „"să poruncească pictorilor săi aleși să ajute pe cuviosul arhimandrit să îndeplinească cele cerute de noi, adică sfânta artă a zugravilor de icoane"”. Sfințirea picturii în anul 1649 este consemnată pe un filacteriu (casetă
Mănăstirea Plătărești () [Corola-website/Science/330085_a_331414]
-
regionali, cum sunt și Neagoe și ieromonahul Partenie de la Mănăstirea Tismana, care dovedesc o pricepere deosebită în modul de folosire a suprafețelor și de organizare a decorului pictat. Arta portretistică este pusă în evidență de chipurile sfinților sârbi: Sfinții Cuvioși athoniți Simeon și Sava (1200; 1235), tată și fiu, foști domnitori ai Serbiei, Ștefan Dușan (1308-1355), Sfinții Mucenici Chiric (în vârstă de 3 ani) și mama sa Iulita, pictați la cererea arhimandritului Vasile și a lui Milco. Subiecte ca Sfântul Sava
Mănăstirea Baia de Aramă () [Corola-website/Science/330146_a_331475]
-
ce fusese ctitorit de domnul Constantin Mavrocordat într-o pădure de foioase și conifere de la poalele muntelui Ulmușoru (943 m). Acolo a construit o biserică și chilii. A condus schitul în calitate de stareț și a introdus rânduieli monahale isihaste de proveniență athonită - după învățăturile Sf. Vasile cel Mare, Nil de la Sorska, Dimitrie al Rostovului -, punând accent pe ascultare, smerenie și rugăciune. În perioada stăreției sale, Schitul Poiana Mărului a avut influență directă asupra următoarelor așezări monahale din munții Buzăului: Dălhăuți, Bonțești, Trăisteni
Vasile de la Poiana Mărului () [Corola-website/Science/335015_a_336344]
-
16 colibe. Printre călugării români care au trăit la Schitul Lacu s-a aflat și monahul Alipie, viitorul ieroschimonah Antipa de la Calapodești (1816-1882), ce a sosit aici în anul 1837 și a trăit timp de 15 ani după aspra rânduială athonită, mutându-se apoi la Mănăstirea Esfigmenu. El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română și de Biserica Ortodoxă Rusă. Călugării valahi și moldoveni au primit constant sprijin financiar din partea guvernului lor, trăind acolo în liniște fără a crea probleme politice
Schitul Lacu () [Corola-website/Science/335128_a_336457]
-
octombrie 1775 cu cea mai mare parte a obștei (circa 200 de călugări) la Mănăstirea Secu, iar în vara anului 1779 (în ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului) se strămută pentru ultima dată la Mănăstirea Neamț. Acolo organizează obștea după rânduiala athonită, punând accent pe ascultare, smerenie și rugăciune. În perioada stăreției sale, obștea de la Mănăstirea Neamț a crescut la 700 de frați și a devenit curând un centru de pelerinaj, dar și de adăpostire a refugiaților. Starețul Paisie a tradus din
Paisie Velicicovschi () [Corola-website/Science/334869_a_336198]