52,791 matches
-
noi, a existat o disidență artistică al cărei rol în dizolvarea comunismului nu merită a fi subapreciat. Asta nu mai ține de subiectivitatea noastră, ține de istorie. E curios că tocmai criticii tineri, care pun preț pe pragmatism, pe "eficiența" atitudinilor intelectuale, nu interpretează corect rolul jucat de literatură în spulberarea mitologiei comuniste. E adevărat, desigur, că intelectualii au vorbit deseori în pustiu. Și Voltaire, și Diderot, și Jean-Jacques Rousseau au vorbit în pustiu la vremea lor, dar din asta a
Scriitorii vechi și criticii noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14943_a_16268]
-
informații într-un ghid. Oricum, e vorba despre un tip de trăire subiectivă pe care fiecare o poate avea, la rîndul său. Pui un om într-o cafenea, în zumzetul și în multiplicitatea mirosurilor de acolo și fiecare are o atitudine diferită la acel mediu. În orice caz, ceea ce m-a interesat, în fiecare dintre cărțile mele, a fost să văd în ce fel pot comunica două culturi. Ultima întrebare e, inevitabil, un clișeu: ce proiecte ai de acum încolo? Am
Sanda Nițescu - Cum pot comunica două culturi by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14938_a_16263]
-
publicațiile academice, iar precedentul grav cu introducerea la volumele de cuvântări ale Regelui Carol I demonstra că Dimitrie Sturdza înțelegea să facă din istorie câmp de acțiune politică. Maiorescu, postulând autonomia absolută a domeniului cultural, nu putea accepta o asemenea atitudine. Răspunsul ministrului Cultelor la interpelarea lui Maiorescu pomenește doar dreptul lui Dimitrie Sturdza de a avea propriile sale păreri în domeniul istoriei contemporane. În replică Maiorescu îi atrage atenția ministrului că nu la aceasta se referea interpelarea sa: "Obiectul discuției
Un tratat de istorie eșuat by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14966_a_16291]
-
dialogului cu spațiul. De toposurile clasicității îl leagă, mai întîi, fascinația pentru corpul uman, în jurul căruia se naște o adevărată civilizație antropocentristă. Și chiar dacă arhitectura corporală nu este permanent o prezență explicită, ea este suplinită sistematic prin detalii anatomice, prin atitudini, prin forme asimilabile. Deși materialul său predilect este lemnul, pe care-l cioplește în planuri mari, fără interes pentru amănunt și pentru culoarea locală, lucrări cu o remarcabilă forță expresivă au fost realizate prin combinarea acestuia cu metalul; fie prin
Marin Gherasim și invitații săi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15279_a_16604]
-
ușor epică, dacă nu cumva una de-a dreptul discursivă, expoziția are, în mod paradoxal, mai curînd o dominantă melancolică și reflexivă. Compatibilitatea profundă a celor trei expozanți, fie în planul imediat al expresiei, fie în acela, mai îndepărtat, al atitudinii, este atît de puternică încît zonele de articulație dispar cu desăvîrșire, iar granițele dintre expresii intră și ele într-un proces natural de sublimare. Dacă între Marin Gherasim și Florin Mitroi există, chiar în privința tonusului lor creator, o solidaritate profundă
Marin Gherasim și invitații săi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15279_a_16604]
-
expresii intră și ele într-un proces natural de sublimare. Dacă între Marin Gherasim și Florin Mitroi există, chiar în privința tonusului lor creator, o solidaritate profundă și vizibilă, între Florin Mitroi și Darie Dup există aceeași subtilă continuitate la nivelul atitudinii morale și al reacției existențiale. Dar ceea ce Mitroi și Dup sancționează necruțător și demn și ceea ce interiorizează, de multe ori, dureros și chinuitor, ceea ce, cu alte cuvinte, umanitatea poartă în sine ca stigmat ontic și ca eșec istoric, Marin Gherasim
Marin Gherasim și invitații săi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15279_a_16604]
-
oripilat în fața jurnalului lui Mircea Cărtărescu, pe nedrept și făcînd dovada unui fel cu totul provincial de a citi confesiunile unui scriitor, vor găsi aici exact opusul. Tia Șerbănescu nu crede în propria literatură. Cei care o cunosc știu că atitudinea e sinceră și fără fasoane: "M-am simțit inclusă, datorită lui Radu Petrescu, în literatură, sentiment pe care l-am avut cu intermitențe. Inutil să adaug că mai tîrziu am renunțat la el, așa cum am renunțat la multe alte sentimente
Un jurnal ca un spectacol literar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15265_a_16590]
-
inclusă, datorită lui Radu Petrescu, în literatură, sentiment pe care l-am avut cu intermitențe. Inutil să adaug că mai tîrziu am renunțat la el, așa cum am renunțat la multe alte sentimente primejdioase." Dar e mai mult decît o simplă atitudine în aceste cuvinte, mai mult decît un dat temperamental. Iată ce spune Tia Șerbănescu despre literatura română în anul 1987: "îmi vine să spun că literatura română de azi a avut parte de ceea ce merita, ca noi toți de altfel
Un jurnal ca un spectacol literar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15265_a_16590]
-
a avut nici mediul literar favorabil în jur, n-a frecventat cenacluri, n-au pasionat-o, se pare, disputele teoretice din ultimii douăzeci de ani. între Femeia din fotografie și Exuvii, de pildă, e în primul rînd o diferență de atitudine teoretică față de propria literatură. Spunînd azi că jurnalul Tiei Șerbănescu nu e jurnal, ci roman non-ficțional, nu facem nici o speculație gratuită, nici un compliment de stimă, nici ierarhizări stupide între genuri. Ci facem un pas pe care scriitoarea nu l-a
Un jurnal ca un spectacol literar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15265_a_16590]
-
este dorința de cîștig în sine, ci replicarea, clonarea obsesivă a uneia și aceleiași rețete pînă la abolirea oricărei urme de bun-simț. Într-un asemenea acultural context, Moulin Rouge este, indiferent de "calificativul" pe care i-l acordăm, indiferent de atitudinea noastră de acceptare ori de respingere, un film ieșit din tiparul comercial acreditat oficial: lipsesc exploziile, sîngele apare în prea puține cadre și nu se revarsă în efluvii ce împînzesc ecranul, genurile policier și sf nu sînt amintite nici măcar în
SENTIMENTE VS. COMERȚ by Miruna Barbu () [Corola-journal/Journalistic/15278_a_16603]
-
ne-o dăruim. Cu alte cuvinte, reușita ei depinde în mod absolut de fiecare dintre noi. Valul de căldură și de energie pozitivă care a venit dinspre sală anul acesta a fost resimțit în mod benefic, ore și ore, în atitudinea și comportamentul relaxat, ca la începuturi (sau ca la prima ediție de la Sala Palatului) ale lui Ion Caramitru. Un adevărat tur de forță călăuzit de bucurie, șarm, de ochii buni ai celor prezenți. Au trecut zece ani de cînd încercăm
Nevoia de celălalt by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15303_a_16628]
-
globalizante, epurate de orice elemente de culoare locală, la modă în ultima vreme. Dar m-am înșelat, căci ceea ce am văzut pe scenă a fost o montare tradițională, cât se poate de "japonizantă", minuțioasă în detaliile specifice. De altfel, scenografia, atitudinile, mișcarea, mersul, jocul cu evantaiul, totul a fost supervizat de asistenta de regie, japoneza Michiko Inoue, care a dat fiecărui detaliu veridicitatea de carte cu poze din Țara Soarelui Răsare. Se poate obiecta că asemenea reconstituiri, de un realism cvasi-cinematografic
Din Țara Soarelui Răsare by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15304_a_16629]
-
cu proza lui Proust". Are și nu are dreptate Eugenia Tudor-Anton. Prozatoarea noastră vine într-adevăr cu o lume de personaje și de probleme omenești care sunt numai ale ei, o lume-unicat, inconfundabilă. Și totuși există afinități, există consonanțe de atitudine între opera bengesciană și aceea a lui Marcel Proust, există o întâlnire între acestea, măcar în punctul de unde amândouă dezvoltă o critică a snobismului, văzut ca dimensiune sufletească. Pe drept cuvânt subliniază Eugenia Tudor-Anton contribuția fondatoare a Hortensiei Papadat-Bengescu în
Noi cărți despre "marea europeană" by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15269_a_16594]
-
ridicol, reductibil la o mecanică gestuală, la o poză (anti)melodramatică ce s-a remarcat și la Bacovia (un enciclopedist, Quatre-mère de Quincy, afirma: Ideea de baroc atrage după sine pe aceea a ridicolului împins la exces"). Alurei trufașe, podoabelor, atitudinilor de singularizare dominatoare, euforiei luxului le răspund modestia, sobrietatea, decepția, abulia. Exuberanța personală se dizolvă în îndoială, slăbiciune, risipă, deplețiune, nu fără o notă de autoironie ce rigidizează postura deliberată și totodată marchează neostentativ distanța morală față de aceasta. Eul se
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
prezinte demisia de onoare pentru ceea ce le-a copt bucureștenilor, fără să-i întrebe. Încă nu e timpul pierdut ca acest proiect idiot să fie redus la dimensiuni acceptabile, păstrînd soluția șinelor îngropate unde e cazul. Asta depinde însă de atitudinea bucureștenilor înșiși. Dacă mai bine de o jumătate de milion de oameni vor accepta să fie tratați ca niște bucureșteni de mîna a doua, atunci vom vedea că se poate să ne treacă trenul prin cartiere, ca pe cîmp, și
Bucureștiul tăiat de tren by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15309_a_16634]
-
declarațiile sale pronaziste din anii '30. Această confruntare între cei doi foști prieteni n-a avut, din păcate, loc. La un an și mai bine de la moartea lui Sebastian, Eliade visa că acesta nu murise și că-i putea explica atitudinea sa. La 1 august 1946, într-un alt pasaj inedit din "Jurnal", Eliade notează un vis în care apare Mihail Sebastian: "Mihail Sebastian, neschimbat, într-un costum gri. M-am repezit la el și l-am îmbrățișat: "Mihai, auzisem că
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
un costum gri. M-am repezit la el și l-am îmbrățișat: "Mihai, auzisem că ai murit". Eram foarte emoționat. El, rezervat, zîmbea: Se credea că murisem pentru că eram mai mult mort decît viu!" Eram fericit că-i puteam explica atitudinea mea din ultimii ani. Nu știu ce-i spuneam, cînd el m-a întrerupt: "Și cu Nina e același lucru", mi-a spus. "S-a crezut și despre ea că a murit, dar e exact în cazul meu". Îmi aduc aminte că
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
200 de pagini fragmente din cărți românești tipărite în perioada 1840-1940 care au ca temă rigorile normei comportamentale. Nu trebuie să ne lăsăm înșelati de sugestia de nostalgie din titlu; e o nostalgie pe jumătate trucată, dublată fiind de o atitudine amuzat-critică din partea autoarei, care selectează pasaje izbitoare fie prin enorma diferență față de algoritmii de comportare dezvoltați de societatea de azi, fie printr-o neașteptată "permanență", coincidență de atitudine cu lumea noastră. Fiecare secțiune e precedată de un comentariu încercînd să
Șezi frumos... by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15313_a_16638]
-
din titlu; e o nostalgie pe jumătate trucată, dublată fiind de o atitudine amuzat-critică din partea autoarei, care selectează pasaje izbitoare fie prin enorma diferență față de algoritmii de comportare dezvoltați de societatea de azi, fie printr-o neașteptată "permanență", coincidență de atitudine cu lumea noastră. Fiecare secțiune e precedată de un comentariu încercînd să fixeze fragmentele selectate în spațiul cultural care le-a dat naștere, dar și să traseze cadrul receptării, azi, a unor astfel de texte. Demersul este unul de tip
Șezi frumos... by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15313_a_16638]
-
acesta într-un mod dezarmant, fapt pe care îl savurăm cu plăcere atâta timp cât nu devine supărător prin stereotipii: percepția fizionomică a expresivității reprezintă sursa plăcerii la ascultare. Recitarea reprezintă, prin capacitatea de a face precizări cu privire la dinamică, pauze, accente și atitudini discursive, fixarea acelor lucruri pentru care nu există semne în limbajul scris. Performanța vocală este în felul ei tot o interpretare. Cel mai potrivit exemplu îl reprezintă Ernst Jandl și prelegerile sale prin care reușea să atragă un public larg
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
de către autor a textului este doar una dintre interpretările posibile și are de multe ori avantajul de a evidenția specificități pe care o lectură în tăcere nu le-ar revela: intenția prozodică, ritmul, intensificările de tempo, gradul de emotivitate și atitudinea rostirii. Performanțele interpretative vocale - datorate fie autorului, fie altor recitatori - ar trebui să devină o întrebare firească în lumea artei literare și teatrale, mai ales ca urmare a faptului că cerințele exagerate ale unei filologii auditive ŕ la Sievers au
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
pe Nichita Stănescu, ci era "primul nostru poet politic", un poet preocupat cu seriozitate de actualitate, contestatar și niciodată gratuit. De asemenea, sensibilitatea poetică a lui Geo Dumitrescu era văzută de Nicolae Manolescu ca fiind bacoviană, ironia lui "vagă", iar atitudinea dominantă, aceea de "frondă". Mai mult, în stilul tranșant binecunoscut, criticul făcea o delimitare necesară între literatura de tinerețe și aceea de după 1960 a poetului, exprimîndu-și cumva nostalgia după "junele nemulțumit din poezia anilor '40" și încheind călinescian: "rolul istoric
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
aceea de după 1960 a poetului, exprimîndu-și cumva nostalgia după "junele nemulțumit din poezia anilor '40" și încheind călinescian: "rolul istoric al poetului acesta a fost și de el îi vom lega și pe mai departe numele". Un tablou real al atitudinilor critice ar fi trebuit să cuprindă această cronică, dacă am fi vrut să avem cît de cît o imagine adevărată a contradicțiilor iscate în jurul acestui poet important. De asemenea, o aducere la zi ar fi fost și ea binevenită. În
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
foarte promițătoare. Modelul e totuși vizibil: avangardistul Bogza. Deși tinerii redactori ai Fracturilor s-au supărat pe Cronicar că i-a făcut avangardiști, declarîndu-și ironic modele precum Coșbuc sau Vlahuță, Cronicarul își menține impresia și după literatura (și nu doar: atitudinea față de literatură) din acest număr în care, nu chiar surprinzător, cei din 2000 declară război celor din 1980. Prima victimă colaterală: Cărtărescu. Primește, vorba anonimului de la miscellanea, o lăbuță. * În fine, ŕ propos de "bătrînul leu" Nicolae Manolescu, bănuit a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15310_a_16635]
-
cronicii, nimeni de la revista noastră, n-a mai primit invitație la vreo premieră, nici revista nu se mai află în standul de presă.) Vechi deprinderi de activiști îi împing pe unii conducători de teatre sau administratori culturali la astfel de atitudini prostești. Ce sens are să blamezi pe cine nu e de părerea ta? Cum să pariezi pe un unic gust oficial și obligatoriu? Trebuie să admit că, dacă nu-mi pot ascunde stupefacția, este mai ales din cauza lejerității cu care președintele
Politizarea teatrului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15311_a_16636]