315 matches
-
în cazurile în care nucleul segmentului de "discurs repetat" îl constituie un verb, care e supus unor operații de determinare ce ar putea fi descrise prin intermediul claselor de funcții sintactice (determinare obiectivă: a face cu ou și cu oțet; determinare atributivă: a se face leu-paraleu; determinare circumstanțială: a o lua pe arătură etc.). În această privință, precizăm că, deși prezentarea de față are în vedere determinarea elementelor din cadrul unităților discursului repetat, aceste unități pot alcătui, la rândul lor, obiectul unei determinări
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
în cazul textemelor), ci se limitează la statutul de substitute cu valoare adverbială; (c) spre deosebire de texteme, "sintagmele stereotipe" se pot converti cu ușurință în determinanți adjectivali sau adverbiali, asemănători comparațiilor gramaticalizate. (A se confrunta din acest punct de vedere transformarea atributivă Vecinul [meu] a înghețat bocnă → Am întâlnit un vecin înghețat bocnă cu transformarea Vecinul [meu] s-a făcut luntre și punte → *Am întâlnit un vecin făcut luntre și punte. Chiar dacă, din punct de vedere strict gramatical, transformări de factura celor
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
În ceea ce privește eufemismele cabaline, mai ales acelea vegetale, unde nu e de prisos o observație. Anume, dacă În nomencaltura populară a animalelor - atunci când rar o face - calul participă ca nominativ, precum În „calul popii“, participarea În nomenclatura vegetală e inversă, ca atributiv, precum În „coada calului“, parcă voind să reflecte complementaritatea plantă-animal. E firesc deci ca un cal să aibă coadă, una vegetală, mai precis o ferigă, Equisetum arvense; și, utilitatea calului se transmite și prin acest - nu singur - eufemism: planta e
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 asupra competenței judiciare și a executării deciziilor justiției. Și, în sfârșit, altele sunt externe tratatelor, așa cum este cazul Acordului de la Luxemburg din decembrie 1989 asupra brevetului comunitar. Aceste ultime două categorii conțin o clauză atributivă de competența Curții de Justiție. La aceste acorduri se adaugă „deciziile reprezentanților statelor reuniți în sânul Consiliului”. Acestea sunt acte cvasiconvenționale, ele sunt eventual supuse procedurii de ratificare în fiecare stat membru și scapă controlului Curții de Justiție (cu excepția cazului
Percepții asupra configurației relațiilor internaționale În anii '90 by Spÿridon G. HANTJISSALATAS, Carmen T. ȚUGUI () [Corola-publishinghouse/Administrative/91812_a_92859]
-
personalitatea se organizează În jurul unui nucleu axiologic relativ stabil, dar care polarizează, din mers, valori adiționale, aduse de mediu. Identitatea personală este oarecum contradictorie: ea presupune entități categoriale, intolerante la schimbare, bazate pe fidelitate față de propriile valori, dar și entități atributive, modificabile și deschise la incitările valorice ale mediului. În fond, dacă rămânem fixați irevocabil În nișe valorice hotărâte, nu avem nici o șansă de a adulmeca, a Întâmpina sau a genera noul! Raportarea la alteritate poate Împrumuta trăsături contradictorii, paradoxale. Confruntarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
de reluare "acesta/aceasta": Prizonierii s-au urcat într-o trăsură. [?] ACEASTA îi aștepta și [...]. Putem spune deci că relativa restrictivă nu constituie o unitate autonomă, fapt confirmat de imperfectul care într-un fel califică trăsura. În schimb, cealaltă relativă atributiv explicativă cu verb la perfect simplu care introduce o nouă acțiune este suficient de autonomă cît să suporte transformarea-test: Prizonierii urcară într-o trăsură care îi aștepta. Aceasta plecă cu toată viteza. Analiza este confirmată de faptul că, în rescrierea
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
mai largi, și anume cu „secvențele care explicau un eveniment” - mai precis, cu secvențele în care naratorii oferau explicații privind diverse evenimente din viața lor. Aceste secvențe au fost analizate în funcție de trei scale bazate pe modelul lui Seligman privind stilurile atributive, și anume „internalitatea”, „stabilitatea” și „globalitatea”. Această metodă a dus la detectarea unor stiluri individuale de atribuire bazate pe materiale narative bogate și variate, cum ar fI: citate din discursurile politice, transcrieri ale unor ședințe de terapie, jurnale și scrisori
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
un pai, un lan de grâu). Fraza centrală este ceva mai complicată decât cea din hipertext: coordonare pentru primele trei propoziții, pentru ca apoi arhitectura sintactică să se supraetajeze prin tripla raportare la regentul "atârna". În plus, mai este și o atributivă expli cativă care desenează o buclă a firului enunțului. Ca dimensiune, cele două fragmente nu diferă prea mult, iar utilizarea timpului prezent le întărește valoarea de adevăr, prin imprimarea unei durate etern valabile (cvasi-paremiologice): "nu avem criteriu...nu știm dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
exemplu în F. Goya - Bătrânele sau timpul unde sentimentul exprimat este ironia satirică. Apoi, parafraza desemnează o expresie descriptivă ce acționează prin înlocuirea unui obiect sau a unei persoane cu atributele sale. Obiectele de artă dobândesc prin parafrază o descriere atributivă indirectă. O analogie vizuală a acestui trop necesită acțiunea și atributele simbolurilor acțiunii să fie înțelese astfel în cadrul tabloului, cu toate că nu sunt descrise. În cadrul operei literare, parafraza își face simțită prezența prin intermediul ilustrațiilor. Un exemplu celebru al parafrazei este tabloul
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
particularizant al umanității doar de o identitate persistentă a esenței în condițiile unei diversități a întruchipărilor ei manifeste. Discuția metafizică a posibilității însăși a unei schimbări substanțiale este tranșată în contextul oricărei viziuni filosofice asupra interiorității de definirea unei eflorescențe atributive originate în mișcarea infinit variată pe care o esență unică o efectuează în spațiul său vital. Neputându-se vorbi, în manieră pur tehnică, de o cauză a schimbării sufletești, în traiectoria unui destin determinarea devine pluri-cauzală și cel mai potrivit
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
și studii care susțin că indivizii rețin mai bine informațiile și obiectele care intră în contradicție cu stereotipurile, spre deosebire de informațiile care le confirmă conținuturile, explicația fiind aceea că la baza acestui fenomen stă atenția automată, prin intermediul căreia are loc procesarea atributivă 590 sau încercarea de a soluționa problema incongruenței și de a-i da acesteia un sens591. În linii mari însă, percepția individului asupra realității, în general, și asupra obiectului reprezentării în special, influențează conținutul stereotipurilor și le poate chiar aduce
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
2006, p. 4. 586 Ibidem, p. 5. 587 Idem, Do's & Don'ts for Better Greek-Turkish Relations, Athenes, Papazisis, 2002. 588 T. W. Adorno, The Authoritan Personality, New York, Norton, 1982, p. 309. 589 Walter Lippmann, op. cit., pp. 109-110. 590 "Procesarea atributivă conduce la o mai bună reamintire a informației incongruente, și, de asemenea, face ca informația incongruentă să nu mai pară neconcordantă cu așteptările inițiale. Măsura în care un observator se angajează într-un efort cognitiv pentru a explica o astfel
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
P și SOUND/ P. Verbele utilizate astfel exprimă percepții indirecte, sursa percepției rămânând neexprimată 49: (57) Tommorrow's weather sounds fine. 'Vremea de mâine sună bine' (58) Tomorrow's weather looks fine. 'Vremea de mâine arată bine' (c) o lectură "atributivă" (factivă): (59) This music sounds lovely. ' Muzica sună minunat' (60) Peter's face looks lived in. 'Peter arată îmbătrânit' (61) This cloth feels sticky. 'Pânza asta se simte lipicioasă la atingere' (62) This food smells spicy. Mâncarea are un miros
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
opțională cu un obiect prepozițional cu rolul semantic Experimentator (to-phrase). Interpretarea ca verbe de stare este "confirmată" de imposibilitatea de a le folosi la aspectul progresiv, precum și de imposibilitatea coocurenței cu expresii adverbiale ca deliberately 'în mod deliberat'. În utilizarea "atributivă", susține Gisborne, verbele look 'a arăta' și sound 'a suna' cu un referent [+Uman] în poziția subiectului, pot desemna și evenimente dinamice, având, într-un anumit sens, o lectură cauzativă, deci implicând prezența unui subiect agentiv, care își "ajustează" imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
47 Vezi și remarca lui Gisborne (2010: 182): "[...] the nature of perception varies with the percept (s.n.)". 48 Vezi Gisborne (2010: 244-250) pentru distincțiile: (a) sensory evidential; (b) reported/hearsay evidential; (c) attributary. Diferența majoră dintre utilizările evidențiale și utilizarea atributivă este că utilizările evidențiale se pot parafraza prin "judecând după figură/voce/miros/gust/atingere, X pare cumva" (predicații non-factive), în timp ce utilizarea atributivă se poate parafraza prin "judecând după figură/voce/miros/gust/atingere, X este cumva" (predicație factivă). Propozițiile
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
distincțiile: (a) sensory evidential; (b) reported/hearsay evidential; (c) attributary. Diferența majoră dintre utilizările evidențiale și utilizarea atributivă este că utilizările evidențiale se pot parafraza prin "judecând după figură/voce/miros/gust/atingere, X pare cumva" (predicații non-factive), în timp ce utilizarea atributivă se poate parafraza prin "judecând după figură/voce/miros/gust/atingere, X este cumva" (predicație factivă). Propozițiile enunțate în text la (a) și (b) pot fi negate - He looks ill (to me), but it isn't really, față de enunțurile de la
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
TVR 2, 17.XI.2007), din punct de vedere al numărului de participanți (TVR Cultural, 16.III.2008). 11. FOLOSIREA CONJUNCȚIILOR Se păstrează o veche tendință de folosire a conjuncției compuse ca să, în loc de să, pentru a introduce subiective, completive sau atributive: doresc ca să poată... (TVR 1, 18.X.2007), vreți ca să-i duceți dv. acolo... (Radio 21, 20.XI.2007), aceeași prezumție de nevinovăție i-a împiedicat ca să-și facă... (Realitatea TV, 16.X.2007), riscul ca să apară complicații nu este
[Corola-publishinghouse/Science/85029_a_85815]
-
străină.” <footnote Vezi Paisie Velicikovski, „Autobiografia și Viețile unui stareț”, tr. de Elena Lința, Ed. Deisis, Sibiu, 2002,p.106. footnote> După cum putem observa, tot ce se leagă de limba română și de nouintratul în scenă pământ românesc are determinanți atributivi sacralizanți, limba este „binecuvântată”, poporul și țara care o vorbesc „ocrotite de Dumnezeu”, întorsătura soartei, „dumnezeiască”, totul capătă o legitimitate divină prin identificarea unei voințe din hipertextul relației om-Divinitate, care se imprimă prin percolare în textul delimitat al unei biografii
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
de categoriile de gen și de număr, categoria cazului reprezintă gramaticalizarea funcțiilor, raporturilor și circumstanțelor substantivului în procesul comunicării. Concret, gramaticalizarea înseamnă aici încărcarea segmentului sonor care sugerează imaginea lucrului cu valorile gramaticale de subiect, de obiect, de raport posesiv, atributiv și circumstanțial, valori exprimate morfologic sau sintactic. Impuse de realitatea materială în procesul aprofundării și detalierii cunoașterii, valorile gramaticale ale substantivului și-au găsit exprimarea formală în mod treptat și neuniform în spațiul lingvistic euro-afroasiatic. La intersectarea lor în spațiul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
elemente ale unei scale nominale, cum e cazul cu stările „masculin” și „feminin” ale variabilei „sex”. În al doilea rând, o clasă poate semnifica prezența unei însușiri, iar cealaltă, absența ei. În acest caz se vorbește de caracteristici de tip atributiv, cu ajutorul cărora putem distinge indivizii ce posedă un anume atribut de cei care nu-l posedă. Dar această din urmă interpretare introduce practic o distincție ierarhică, având în vedere că cei ce nu posedă atributul au un statut „inferior” celor
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
rezolvă cu ajutorul procedurii de față a fost conștientizată, probabil, de către unii cititori, în momentul în care s-a vorbit despre testarea semnificației diferenței dintre proporții. Într-adevăr, dat fiind faptul că majoritatea caracteristicilor cu care lucrează un sociolog nu sunt atributive, adică dihotomice, în sensul că populația se descompune doar în două clase - cei care posedă atributul respectiv și cei care nu-l posedă -, ci avem, de regulă, situații clasificatorii mai complexe, chestiunea care se ridică este de a compara două
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
intra în chestiuni filosofice prea adânci, în speță din domeniul teoriei definiției - se cuvine observat că, în sociologie (deci și în cazul anchetelor) apar cu cea mai mare frecvență două feluri de noțiuni: unele pe care le numim de tip atributiv și altele, de tip variabil. Primele sunt cele studiate pe larg în logica clasică bivalentă, prin punerea în evidență a sferei și conținutului noțiunii. Ele presupun, în fond, prezența unui univers de indivizi empirici care poate fi decupat în două
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
și formând sfera acesteia - și una formată din cele care nu posedă trăsătura respectivă. De exemplu, în anchete intervin noțiuni cum sunt cele de „persoană ocupată”, „salariat”, „căsătorit”, „simpatizant al unui partid politic” etc., toate acestea fiind, evident, de tip atributiv. Noțiunile de tip variabil presupun, de asemenea, un univers de „obiecte” empirice (care, ca și în cazul precedent, pot fi indivizi umani, grupuri sociale, instituții, comunități etc.) dotate cu o anumită trăsătură ce nu se mai evidențiază doar prin cele
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
Așa sunt conceptele „satisfacție în muncă”, „integrare socială”, „coeziune” a unui grup și multe, foarte multe altele. Chiar dacă unele noțiuni variabile pot fi transformate, prin condensarea stărilor sau prin descompunere în mai multe noțiuni mai simple, în concepte de tip atributiv, distincția menționată aici merită reținută, dat fiind că în procesul de operaționalizare se ivesc probleme specifice fiecărui tip. De regulă, noțiunile atributive sunt mult mai ușor de operaționalizat, ele presupunând, cum se înțelege, doar identificarea prezenței unei anumite însușiri, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
fi transformate, prin condensarea stărilor sau prin descompunere în mai multe noțiuni mai simple, în concepte de tip atributiv, distincția menționată aici merită reținută, dat fiind că în procesul de operaționalizare se ivesc probleme specifice fiecărui tip. De regulă, noțiunile atributive sunt mult mai ușor de operaționalizat, ele presupunând, cum se înțelege, doar identificarea prezenței unei anumite însușiri, nu și măsurarea intensității ei. O altă distincție importantă care se face în literatura de specialitate este cea dintre așa-numitele concepte ideale
[Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]