KorAP: Find »[drukola/base=augustinian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...17 >

421 matches

Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405

planul operei îl determină să folosească mai ales Cetatea lui Dumnezeu și Predicile. Quodvultdeus l-a citit pe Orosius, de la care împrumută ideea succesiunii celor patru imperii: babilonian, macedonean, cartaginez și roman. Chiar și exegeza biblică este, în esență, cea augustiniană. Nici autorii profani nu sunt folosiți la prima mână, datele fiind luate din Lactanțiu și iarăși din Augustin. În schimb, o situație diferită este aceea a lui Virgiliu, citat destul de des (sunt pasaje din faimoasa bucolică a patra, care nu

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
în Galia și a doua la Roma. Ghenadie, de altfel (Oameni vestiți, 84), ne spune că Prosperus a scris câteva epistole papei Leon, al cărui pontificat a început în 440. d) Vocația tuturor oamenilor În atmosfera creată de discuțiile dintre „augustinieni” și semipelagieni, așa cum este reflectată ea de activitatea literară a lui Prosperus, se înscrie și o operă anonimă cu certe calități literare care își propune să examineze Vocația tuturor oamenilor (De vocatione gentium). Autorul acesteia, despre care acum suntem aproape

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
imediată a experienței egiptene din Egipt în Galia. Pentru Augustin, separarea de lume nu e niciodată un scop în sine, ci implică o întoarcere în lume pentru a lupta împotriva răului și pentru a apăra Biserica, însă pentru Cassian modelul augustinian nu prezintă nici un interes. Pentru el, raportul cu lumea nu are nici un sens și, din acest punct de vedere, concepția lui Cassian a avut câștig de cauză în raport cu cea a lui Augustin și chiar cu cea a lui Ambrozie. Călugărul

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
ca mortificare a pasiunilor. Dar viața contemplativă este și rezultatul modului în care Cassian corectează doctrina pelagiană, răspândită în vremea sa și combătută de Augustin cu alte mijloace și dintr-o perspectivă complet diferită. Cassian refuză în mod explicit doctrina augustiniană a harului, dar, în același timp, refuză și desăvârșirea propusă de Pelagius. De aceea, și doctrinele lui Cassian au fost definite drept „semipelagiene”, și am văzut deja, analizând polemica dusă împotriva lor de către Prosperus din Aquitania, că erau răspândite în

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
acestei voințe de bine, o îmbărbătează, o incită la mântuire, făcând să rodească ceea ce El însuși a sădit și a văzut răsărind grație eforturilor noastre”, și face și alte afirmații similare care, fără îndoială, nu se împacă deloc cu doctrina augustiniană. Aceasta și pentru că, hrănit cu teoriile lui Origen, Cassian concepe contemplarea lui Dumnezeu ca o operă exclusivă a omului și enunță fraza ce va deveni apoi aproape un slogan al antiaugustinienilor: e un sacrilegiu să crezi că Dumnezeu n-ar

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
în același timp aducerea în prim-plan a necesității contemplației și aprobarea activității ascetice: deși prin Decretul lui Ghelasie, la sfârșitul secolului al cincilea, operele lui Cassian fuseseră condamnate ca „apocrife”, adică neortodoxe, tocmai pentru că erau în contradicție cu doctrina augustiniană a harului, totuși, pentru că ofereau creștinilor un fel de „istorie a monahismului” și o nouă evaluare a vieții spirituale, au fost foarte răspândite în tot Evul Mediu. Au fost traduse chiar în greacă (o onoare destul de rară pentru operele latine

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
existența păcatului originar pentru ștergerea căruia a fost necesară venirea Mântuitorului; existența unui nexus care a făcut ca păcatul acela să ajungă până la noi și care constă într-o strânsă legătură între noi și Adam și Eva; tot de origine augustiniană este și condamnarea concupiscenței în cadrul nunții. Însă, o dată cu crearea sa, omul a primit de la Dumnezeu liberul arbitru care este capabil să acționeze și în vederea mântuirii; poate acționa în direcția binelui sau în direcția răului, chiar dacă, după păcatul original, capacitățile potențiale

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
vorbește Ghenadie. O referire la invazia alanilor din acea vreme ne face să ne gândim la primele decenii ale secolului al cincilea; sublinierea importanței liberului arbitru pentru oameni îl plasează în același cadru cronologic care e acela al dezbaterilor dintre augustinieni și Maeștrii Provensali. De altfel, potrivit lui Ghenadie, ar fi trăit sub împărații Theodosius al II-lea și Valentinianus al III-lea, adică în prima jumătate a secolului al cincilea. Este autorul unui poem în hexametri, compus din trei cărți, intitulat

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
de către vandali. Arnobiu e autorul unor Comentarii la Psalmi (Commentarii in Psalmos) care conțin o scurtă exegeză alegorizantă a tuturor Psalmilor. Opera e bogată în digresiuni cu caracter doctrinal și polemic prin care sunt combătute diversele erezii și chiar doctrina augustiniană a harului, deși Augustin nu este pomenit niciodată. De aceea Arnobiu aparține largului cerc al așa-zișilor semipelagieni: diversitatea de origine și de formație culturală a exponenților acestui curent dovedește cât de restrânsă este titulatura folosită de obicei pentru ei

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
respingă ideile patriarhului din Constantinopol, prin scrierea Despre încarnarea Domnului (cf. p. ???). În 431 scrie cele Zece capitole despre har enunțate de episcopii ce au ocupat înainte Scaunul Apostolic (Praeteritorum sedis Apostolicae episcoporum auctoritates de gratia Dei) în apărarea doctrinei augustiniene a harului. Această scriere a fost anexată de Celestin I la epistola trimisă de el episcopilor din Galia pentru a apăra prestigiul lui Augustin, a cărui autoritate era contestată de călugării din Provence. În 439, Leon l-a convins pe

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
personalitatea cea mai importantă și mai valoroasă; activitatea sa intelectuală a fost orientată în primul rând spre combaterea arienilor și în al doilea rând a așa-zișilor „semipelagieni”, adică a acelor cercuri de intelectuali din Galia care nu acceptaseră doctrina augustiniană a harului și a liberului arbitru; evident, Africa resimțea în mod direct puternica influență a celui mai mare episcop și teolog al său. Fulgențiu s-a născut dintr-o familie de nobili la Telepte, în provincia africană Bizacena probabil în

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
structurat în ordine alfabetică*, mai puțin prologul, care introduce tema fundamentală, și epilogul. Între o strofă și alta apare un refren, cântat în cor; textul e bazat pe monorimă pentru că fiecare vers se sfârșește cu sunetul -e ca în modelul augustinian. Bibliografie. Texte: M.G. Bianco, Abecedarium Fulgentii Episcopi Ecclesiae Ruspensis, „Orpheus” n.s. 1 (1980), 166-178; Corona Patrum, SEI, Torino, 1983 (A. Isola). b) Opere contra (semi)pelagienilor Fulgențiu trebuie considerat unul din cei mai importanți continuatori ai lui Augustin în privința polemicii

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
nu erau de acord în totalitate cu episcopul de Hippona, așa cum am văzut: din acest motiv, în Evul Mediu, a fost supranumit și „Augustinus breviatus”. La drept vorbind, episcopul de Ruspe nu dovedește că a aprofundat în mod special tematica augustiniană pe care o propune însă din nou cu multă insistență; pentru el, Augustin este maestrul prin excelență. Nu numai că i-a redus la tăcere pe pelagieni; mai mult, n-a mai lăsat ereziei nici o posibilitate de a mai renaște

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
lor mistică; tipologiile sunt adunate în Alegorii din Sfânta Scriptură (Allegoriae quaedam sacrae Scripturae) și în Întrebări privind Vechiul Testament (Quaestiones in Vetus Testamentum). c) Doctrina creștină În sfera dogmaticii și a moralei creștine, partea cea mai semnificativă este reluarea doctrinei augustiniene a harului și a liberului arbitru și a temelor ascetice axate pe convertire și pocăință, derivate din tezele lui Cassian. Doctrinele etice ale lui Isidor sunt adunate în cele trei cărți de Maxime (Sententiarum libri tres) care, potrivit unor studii

[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541

concrete, un soi de "inginerie socială graduală" în sens popperian, iar nu proiecte totale de schimbare a organizării sociale. Chiar și intelectualii au ajuns, în lumea occidentală, să accepte sfârșitul speranței chiliastice, a gândirii milenariste și apocaliptice, a acelei parousia augustiniene convertite politic de către diferitele proiecte revoluționar-ideologice ale modernității 449. Și aceasta pentru că, aici, modul convențional al vieții sociale este unul fundamentat pe premise care nu mai implică dezbateri ideologice, odată ce contradicțiile subsecvente ideologiilor secolului al XIX-lea au fost eliminate

by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323

cunoștința adevărului cel întocmai cu dreapta credință, întru nădejdea vieții veșnice, pe care a făgăduit-o mai înainte de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte, și Care, la timpul cuvenit, Și-a făcut cunoscut cuvântul Său” (Tit 1,1-3a). În termeni augustinieni, acceptul dat revelației este o regăsire. Credința este darul Duhului și unul dintre roadele care includ „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege” (Gal. 5,22-23). Să observăm

[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
a chipului său (despre care Levinas, rămas în contemplația feței și a exteriorității, n-a mai vorbit). Tonalitatea afectivă a acestei structuri este determinată fie de suferință (diferită de durere), fie de bucurie (sau desfătare, diferită de plăcere). Acest binom augustinian se ivește din unitatea paradoxală a resimțirii Vieții. O autentică inițiere în premisele paradoxului nu ar putea fi oferită altundeva decât în formula oximoronică a fiecărei „fericiri” evanghelice. Prin faptă, restaurarea pascală a Vieții dobândește în propriul meu trup o

[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
naturii create”2 - o definiție conferită de J. Milbank economiei de cazinou. Unei exaltări atât de crude și pustiitoare a negativității, teologul englez îi va opune „o contraistorie și o contraontologie”, inspirată de narațiunea biblică și articulată în limbajul teologiei augustiniene din Civitas Dei. Răspunzând proclamației vidului absolut de conținuturi germinative în raportul cu alteritatea, John Milbank își propune să restabilească centralitatea ontologică a „binelui” pe care mecanismele moderne ale „puterii” n-o pot imagina. Imprudenta iubire divinătc "Imprudenta iubire divină

[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
nimic din Dumnezeu, tot astfel dăruirea noastră de sine nu implică nici o pierdere, ci mai degrabă o nouă primire de ființă, care constă în mod fundamental în orientarea către Celălalt”2. Antropologia lui René Girard 3 pare să confirme critica augustiniană a „păgânismului”. Creștinismul o rupe în mod radical cu religiile sacrificiale care, în lumea veche, sunt rezultatul camuflajului colectiv al dorinței ca rivalitate mimetică. Pentru Girard, motorul violenței este ascuns în natura conflictuală a dorinței individuale. Dorința își găsește întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
sau culturală este întotdeauna secundară. Structura ierarhică a Bisericii are o dimensiune în primul rând simbolică și o funcție spirituală. Vocația episcopului, a preotului sau a diaconului este prin excelență mistagogică. Slujitorii altarului își împrumută atributele cinului laicilor 1. Conceptul augustinian al „cetății divine” nu este autarhic, așa cum era cazul polis-ului grec. Biserica trăiește prin emanația energiilor personale ale fiecărui suflet mântuit. Omul reconciliat cu Dumnezeu devine o „silabă poetică” sau o „notă muzicală”2. Fără restaurarea integrală a umanității

[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704

poate obține și o justificare istorică, luând în calcul influență tradiției ce poate fi regăsita în opera lui Toma din Aquino. Am aici în vedere, în primul rând, încercarea de adaptare a noului val de influență aristoteliciana la tradiționalul sol augustinian. În subcapitolul în care am prezentat interpretarea realistă a conceptului, am afirmat că există și pasaje tomiste care justifică o schemă interpretativa reprezen tationalista. A venit acum momentul să apăr acea afir matie, iar pentru a face acest lucru, este

De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă (2013) [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
cunoașterii, trecând prin identificarea cu actul intelectului (etapă întru totul aristoteliciana), până la distanțarea lui și de speciile inteligibile, si de actul intelectului, ajungând să fie înțeles ca produs al intelectului posibil, opțiune aflată în acord cu cerințele teologice de factură augustiniana. În I Scriptum super Sententiis, scriere care aparține primei etape a operelor lui Toma din Aquino, conceptul este înțeles ca fiind identic cu specia inteligibila și cu actul intelectului, în de plin acord cu tradiția aristotelica. În fapt, aceasta era

De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă (2013) [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
Lombardus, Toma din Aquino nu putea să justifice folosirea lui verbum pentru a desemna un nume personal al divinității. Datorită acestui punct slab, Toma a încercat să iși adapteze teoria conceptului pentru a o putea face pe masura fundalului teologic augustinian și pentru a putea răspunde la întrebarea dacă verbum poate fi predicat în mod personal despre Dumnezeu. Trebuie spus că Toma nu a fost primul care a încercat să adapteze teoria conceptului augustinian contextului aristo telician; Boethius, Alexandru din Hales

De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă (2013) [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
o putea face pe masura fundalului teologic augustinian și pentru a putea răspunde la întrebarea dacă verbum poate fi predicat în mod personal despre Dumnezeu. Trebuie spus că Toma nu a fost primul care a încercat să adapteze teoria conceptului augustinian contextului aristo telician; Boethius, Alexandru din Hales sau Bonaventura s-au confruntat și ei cu probleme similare, iar soluția lor a fost identificarea speciilor inteligibile cu conceptul. Așa cum am indicat, aceasta a fost opțiunea inițială a lui Toma, dar, în

De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă (2013) [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
schimbat modul de raportare la concept, care a devenit ceva diferit de speciile inteligibile și de actul intelectului. Pe timpul vieții sale, Toma din Aquino a încercat să armonizeze teoria aristoteliciana a cunoașterii cu teologia trinitara, în special cea de factură augustiniana, iar pentru că nu a reușit de la început, pe parcursul operelor sale pot fi distinse diferite etape care lasă impresia unui demers nu tocmai coerent, cel putin nu atât de coerent pe cat ne-am fi așteptat de la un autor precum Toma. Tocmai

De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă (2013) [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]