229 matches
-
în iarna anului 1848 a plecat în Țara Moților, acolo unde se aflau trupele lui Avram Iancu. Astfel, el a luat legătură cu fruntașii revoluției și i-a portretizat, remarcabile rămânând istoriei imaginea-izvod a lui "Avram Iancu de la Vidra, Prefect aurar gen" (1849) și cele ale lui "Ioan Buteanu din Funtana Cornului, un duce al românilor" (1848), a lui "Simion Balintu, Aide de l'Armée et Percepteur, Hatzeg" (1848) și a lui "Petru Dobra, prefectu de la Zlatna" (1848). Pe drumul său
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
erau angajați aproximativ 400 de muncitori. La Cnossos, tabletele sugerează cantitatea săbilor și armelor fabricate . O altă industrie interesantă era industria parfumurilor. Uleiuri de trandafir, salvie, etc. au fost folosite pentru a face parfumuri și arome. Alți meșteșugari calificați erau aurarii, cioplitorii de fildeș , cioplitorii în piatră și olarii. O varietate de materiale (lemn ,piele și metal) au fost folosite la fabricarea de armuri, scuturi, căști, sulițe, săbii, pumnale și săgeți. Se știe puțin despre practicile religioase la micenieni . Minoicii au
Civilizația miceniană () [Corola-website/Science/310999_a_312328]
-
cetatea de pe Tâmpa. 1424: Blănarii brașoveni își alcătuiesc primul statut dintre bresle. În 1798 la Brașov ființau 43 de bresle, deservite de 1.227 meșteri. Îi putem aminti aici pe fierari, blănari, postăvari, funari, curelari, cizmari, cuțitari, cojocari (tăbăcari), măcelari, aurari, cositorari, arămari, franzelari, olari, lăcătuși, țesători, armurieri, arcari, pălărieri, lânari, argintari. 1448 - 1453: Iancu de Hunedoara răscumpără și dă ordin de distruge a cetății Brașovia de pe șaua Tâmpei, piatra și materialele de construcție ale acesteia fiind folosite la întărirea cetății
Istoria Brașovului () [Corola-website/Science/311066_a_312395]
-
lucruri”, post bine remunerat; în timpul domniei lui Edward al III-lea (1312-1377) deținătorul acestui post primea 12 șilingi pe zi. Postul a fost extins, cuprinzând și alte îndatoriri, cum ar fi achiziția de bijuterii regale, aur și argint, și angajarea aurarilor și bijutierilor regali. În 1649, în timpul Războiului Civil Englez, conținutul Casei Nestematelor a fost golit împreună cu alte proprietăți regale. Elementele metalice au fost trimise la monetărie pentru a fi topite și refolosite, iar coroanele au fost „cu totul rupte și
Turnul Londrei () [Corola-website/Science/310681_a_312010]
-
viață și a credințelor unei populații străvechi. Colecția de arme medievale (paloșul orașului, spade, săbii, cămăși de zale) „vorbește” despre cavaleri legendari, eroi și armate strălucitoare care și-au câștigat gloria luptând pentru idealuri și interese. Sigiliile breslelor (a argintarilor, aurarilor, croitorilor, măcelarilor) reconstituie viața economică. În incinta Muzeului, există o bibliotecă de carte veche, cu valoare de patrimoniu, care relevă o activitate culturală efervescentă în perioada anterioară. Evident, nu lipsesc nici fotografiile, corespondențele și documentele ce au aparținut unor personalități
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș () [Corola-website/Science/314133_a_315462]
-
cu o ruină artificială și cu o colină amenajată din bucăți de stâncă. Cu prilejul festivităților militare, pe platforma bastionului erau aduse tunuri cu care se trăgeau salve de artilerie. Bastionul Soldisch a început să se degradeze după demolarea Turnului Aurarilor (1881) și inaugurarea în apropiere a Orfelinatului Evanghelic și a Bisericii St. Johannes (1883). În rondela de artilerie s-a construit în 1903 un orfelinat. Bastionul Soldisch a fost construit din cărămidă și umplut cu pământ pentru a oferi o
Bastionul Soldisch () [Corola-website/Science/323943_a_325272]
-
Meșteșugarii devin tot mai înstăriți și ajung să aibă reprezentanți în sfatul cetății, lucru care până atunci era rezervat patricienilor feudali. Primul meșteșugar care a ajuns să intre în sfatul cetății, cu funcție de jurat, a fost un reprezentant al breslei aurarilor, Nikolaus, în 1393. Breslele au fost desființate în 1884 deoarece își pierduseră semnificația. Școala din deal este menționată pentru prima dată în 1522. Așa-numitele "Richttage" ale vecinătăților sunt pentru prima dată atestate documentar în anul 1526. Primul ziar sighișorean
Sighișoara () [Corola-website/Science/296635_a_297964]
-
Kerk") și rezidențe, printre care se numără "Palatul Huis ten Bosch" (reședința regală) și "Mauritshuis". Tot în aceea vreme, satul a devenit un centru important al portretisticii și al peisagisticii, precum și al tipografiei, al gravurii, al sculpturii și al meșteșugului aurarilor. Aceste tradiții artistice au fost continuate în secolul al XIX-lea de așa numita "Școală de la Haga" (în care au fost activi pictori de seamă, precum Isaac Israẽls și Anton Mauve), precum și de Haagsche Kunstkring, un mediu artistic al neoimpresioniștilor
Haga () [Corola-website/Science/296835_a_298164]
-
Ludovic de Anjou, cu scutul regatului și al casei de Anjou [2]. În anul 1465 regele Matia Corvin a acordat bistrițenilor dreptul de a dărâma vechea cetate și să fortifice întreaga localitate. Cele 22 de bresle ale orașului formate din aurari, măcelari, fierari, dogari, rotari, funari, etc reușesc să fortifice burgul cu ziduri de piatră de circa 10 m înălțime și 1,5 lățime. Exteriorul zidurilor este dublat de un șanț cu apă care alimenta și morile din întreg orașul. Cum
Bistrița () [Corola-website/Science/296934_a_298263]
-
unele privilegii, așa încât a reprezentat al doilea centru important al Țării Moților, alături de Câmpeni. În 1491 i s-a acordat statutul de oraș liber. Localitatea era renumită în timpul romanilor pentru bogatele zăcăminte aurifere. În Abrud se afla un Colegiu al Aurarilor („Collegium aurariarum"). Tot aici s-au găsit multe vestigii romane, printre care și table cerate. Orașul a participat la mișcarea lui Sofronie de la Cioara (1759-1761) și a fost unul dintre centrele răscoalei populare din Transilvania conduse de Horea, Cloșca și
Abrud () [Corola-website/Science/297203_a_298532]
-
către mănăstirea Vodița, pe care o întemeiase cândva între 1370-1371, se aflau și 40 de sălașe de „ațigani”. În Evul Mediu majoritatea romilor din Țările Române erau robi boierești, domnești sau mănăstirești, ocupațiile lor principale fiind acelea de căldărari, fierari, aurari, spoitori, cântăreți etc. Pentru a obține permise de trecere prin țările din apus, unii țigani au pretins că sunt creștini din Egipt veniți în pelerinaj (iar mai apoi, când nu au putut să le obțină, au falsificat astfel de permise
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
Metalurgia fierului și bronzului, prelucrarea fierului și a lemnului, olăritul, țesutul se dezvoltă. Meșteșugarii se grupau în asociații profesionale numite collegia, cel mai cunoscut fiind colegiul făurarilor-collegium fabrum, din care făceau parte dulgherii, olarii și zidarii. Mai erau colegii de aurari, postăvari, lemnari, pietrari, corăbieri, plutași și purtători de lectica. Membrii unor colegii aveau rol de pompieri în orașe, fiind împărțiți în decurii și organizați în colegii de tip paramilitar. Centre importante erau și așezările rurale, ca Micia unde era prelucrata
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
decursul timpului, a suferit mai multe refaceri, care i-au alterat forma inițială. Turnul Sfatului se află în Piața Mică nr. 1. Incinta a II-a a ansamblului fortificațiilor orașului medieval Sibiu, din care fac parte Turnul Sfatului, Turnul Scării Aurarilor și fragmente de curtine edificate în perioada 1224-1241, a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Sibiu din anul 2004, având codul de clasificare SB-II-m-A-12010.02. Turnul a fost construit în secolul al XIII-lea, fiind folosit inițial ca
Turnul Sfatului din Sibiu () [Corola-website/Science/317112_a_318441]
-
(sau Peter Sigerus) (n. 3 iulie 1759, Brașov, d. 7 septembrie 1831, Sibiu) a fost un farmacist și botanist sas din Transilvania, considerat a fi întemeietorul botanicii farmaceutice din Transilvania. A fost fiul lui Sr., aurar, și al Rosinei Draudt. A fost bunicul lui Emil Sigerus. Născut într-o familie cu vechi tradiții de aurari și angajați ai administrației municipale din Brașov, Petrus Sigerus urma să-i urmeze pe bunicul și pe tatăl său în ocupația
Petrus Sigerus () [Corola-website/Science/316716_a_318045]
-
fost un farmacist și botanist sas din Transilvania, considerat a fi întemeietorul botanicii farmaceutice din Transilvania. A fost fiul lui Sr., aurar, și al Rosinei Draudt. A fost bunicul lui Emil Sigerus. Născut într-o familie cu vechi tradiții de aurari și angajați ai administrației municipale din Brașov, Petrus Sigerus urma să-i urmeze pe bunicul și pe tatăl său în ocupația de aurar. După ce ambii părinți au murit în același an (1773), pe când Petrus încă era tânăr, unchiul acestuia, Georg
Petrus Sigerus () [Corola-website/Science/316716_a_318045]
-
al Rosinei Draudt. A fost bunicul lui Emil Sigerus. Născut într-o familie cu vechi tradiții de aurari și angajați ai administrației municipale din Brașov, Petrus Sigerus urma să-i urmeze pe bunicul și pe tatăl său în ocupația de aurar. După ce ambii părinți au murit în același an (1773), pe când Petrus încă era tânăr, unchiul acestuia, Georg Draudt, l-a trimis în ucenicie la aurarul Samuel Kalb. Neplăcându-i profesia, și dorind să-și continue studiile, s-a dus la
Petrus Sigerus () [Corola-website/Science/316716_a_318045]
-
Petrus Sigerus urma să-i urmeze pe bunicul și pe tatăl său în ocupația de aurar. După ce ambii părinți au murit în același an (1773), pe când Petrus încă era tânăr, unchiul acestuia, Georg Draudt, l-a trimis în ucenicie la aurarul Samuel Kalb. Neplăcându-i profesia, și dorind să-și continue studiile, s-a dus la Sibiu, unde a încercat să-și câștige existența de unul singur. Acolo s-a angajat ca servitor la consilierul guvernatorial von Huttern, care i-a
Petrus Sigerus () [Corola-website/Science/316716_a_318045]
-
în zonele Zlatna și Câlnic a primilor mineri germani în scopul exploatării acestor metale prețioase. În secolele următoare, alte exploatări de metale neferoase apar și la Abrud (1277), Cavnic (1336), Baia Sprie (1329), Bratilovu (către 1400). În secolele XV-XVI, meșteșugul aurarilor transilvăneni atinge cote înalte de dezvoltare. În secolul al XIV-lea, sunt menționate în Transilvania primele șteampuri, acționate hidraulic, de măcinat minereuri. Asemenea dispozitive se răspândesc și în celelalte provincii române. Tot în secolul al XIV-lea este atestată construcția
Istoria tehnologiei în România () [Corola-website/Science/318774_a_320103]
-
devenind scena ""multor tămăduiri ale celor bolnavi care alergau acolo"". Biserica Sfântul Ciprian sau Biserica Zlătari, situată în București, pe Calea Victoriei, între străzile Stavropoleos și Lipscani, construită la jumătatea secolului al XVII-lea, în timpul domniei lui Matei Basarab, de către "zlătari" (aurari sau argintari), adăpostește o raclă cu mâna dreaptă a Sfântului Sfințitului Mucenic Ciprian. Este un loc de pelerinaj pentru credincioșii care caută aici ajutor împotriva vrăjitoriei.
Ciprian și Iustina () [Corola-website/Science/316231_a_317560]
-
Drăgoi Viteazul pentru satele Drăgoiești, Lucăcești, Botești și Căcăceani, Ștefan cel Mare (1457-1504) întărește aceste moșii lui Lațco, ginerele lui Romașco și nepotul lui Drăgoi Viteazul. De la Lațco, moșia a trecut apoi la sora lui Lațco, Vasutca, jupâneasa lui Stanciul aurarul, fiind întărită printr-un uric la 24 septembrie 1498. Lucăcești, Drăgoiești, Botești și Căcăceani au fost dăruite la 5 aprilie 1558 Mănăstirii Voroneț de către monahul Teodosie și sora lui, Odochița, copiii lui Drăgoi, feciorul Vasutcăi și al lui Stanciu aurarul
Biserica de lemn din Lucăcești () [Corola-website/Science/320318_a_321647]
-
aurarul, fiind întărită printr-un uric la 24 septembrie 1498. Lucăcești, Drăgoiești, Botești și Căcăceani au fost dăruite la 5 aprilie 1558 Mănăstirii Voroneț de către monahul Teodosie și sora lui, Odochița, copiii lui Drăgoi, feciorul Vasutcăi și al lui Stanciu aurarul. Destinul Lucăceștilor este apoi același cu cel al satului Măzănăești, din care face parte și după organizarea comunelor în Bucovina, ce a avut loc în anul 1785. a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea în centrul satului. Lucrările
Biserica de lemn din Lucăcești () [Corola-website/Science/320318_a_321647]
-
uric prin care întărea aceste moșii lui Lațco, ginerele lui Romașco și nepotul lui Drăgoi Viteazul. Acel act este considerat a fi prima atestare documentară a satului Drăgoiești. Moșia a trecut apoi la sora lui Lațco, Vasutca, jupâneasa lui Stanciul aurarul, fiind întărită printr-un uric la 24 septembrie 1498. Cele patru sate menționate mai sus (Drăgoiești, Lucăcești, Botești și Căcăceani) au fost dăruite la 5 aprilie 1558 Mănăstirii Voroneț de către monahul Teodosie și sora lui, Odochița, copiii lui Drăgoi, feciorul
Biserica de lemn din Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/320320_a_321649]
-
la 24 septembrie 1498. Cele patru sate menționate mai sus (Drăgoiești, Lucăcești, Botești și Căcăceani) au fost dăruite la 5 aprilie 1558 Mănăstirii Voroneț de către monahul Teodosie și sora lui, Odochița, copiii lui Drăgoi, feciorul Vasutcăi și al lui Stanciu aurarul. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea s-au stabilit la Drăgoiești mai multe familii de emigranți ardeleni (10 familii s-au stabilit în perioada 1756-1773, apoi alte 10 familii în 1778). În anul 1774, satul Drăgoiești avea
Biserica de lemn din Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/320320_a_321649]
-
comuniștii care nu erau sârbi, iar romii nu erau însemnați Majoritatea victimelor au fost ucise în locurile de execuție de lângă lagăr: Granik, Gradina și altele. Cei lăsați în viață erau mai ales calificați în meserii necesare (medici, farmaciști, electricieni, cizmari, aurari și altele) și erau folosiți în atelierele de la Jasenovac. Sârbii constituiau majoritatea deținuților de la Jasenovac. În mai multe cazuri, deținuții erau uciși pe loc după ce recunoșteau că sunt sârbi și majoritatea considerau că acesta este motivul încarcerării lor. Sârbii erau
Lagărul de concentrare Jasenovac () [Corola-website/Science/321427_a_322756]
-
a fost construită în anul 1733 în Piața Mică din Sibiu, pe culoarul de acces dinspre Orașul de Jos. Ea a fost cunoscută de sibieni ca ""Biserica Arcadelor"" (în ), după porticul boltit pe care îl avea. În anul 1747, breasla aurarilor a oferit acestei biserici o cruce de argint. Ca urmare a faptului că zona unde se afla tunelul ce făcea legătura între Orașul de jos și Orașul de sus devenise insalubră, fiind sufocată de gunoaie care produceau un miros pestilențial
Biserica Sfântul Ioan din Sibiu () [Corola-website/Science/324059_a_325388]