378 matches
-
a prestigiului său în oíkonomía spiritual-religioasă a imperiului, au dus la eșecul politic și instituțional al basileilor-generali, eforturile sociale de reprezentare și de memorare a puterii s-au concentrat, din secolul IX înainte, nu asupra persoanei autocratului (un caesar dovedit imperfect), ci a modalităților de gestionare prin soluții alternative a lumii terestre. S-a dezvoltat începând cu secolul X, drept răspuns politic (și prin cumularea tradiției imperiului romano-germanic), triada anunțată de Platon, care și-a găsit în
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Georges Duby după modelul lui Georges Dumézil): clerul, nobilimea războinică și starea a treia (oratores, bellatores, laboratores). Aristocrația bizantină ajunge o instituție în sine, exercită putere și are o influență concurentă sau, pe alocuri, chiar mai mare decât cea a autocratului; ea se impune în Constantinopol și în marile centre urbane ale imperiului, dar nu va provoca nicio schimbare de fond, așadar instituția imperială își va menține milenarul status quo. Deși se formează o clasă socială puternică, într-un sistem politic
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
nobilimii locale în plan politic va începe abia în secolul XVII, odată cu declinul regimului voievodal centralizat (de altfel, emanciparea ei va duce la implozia sistemului medieval de guvernare și la trecerea către formele moderne de organizare a puterii). Cu toate că între autocrat și înalții demnitari din birocrația statului bizantin au avut loc în perioada pre- și imediat post-iconoclastă confruntări severe cu privire la punerea în practică și la gestionarea planului oikonomic, totuși, ca și în vechea cetate a lui Platon, știința de a guverna
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ca și în vechea cetate a lui Platon, știința de a guverna a rămas prin excelență arta regalității; exercițiul practic de putere a avut întotdeauna ca finalitate arhitectura desăvârșită a lumii (și a imaginarului său), o sarcină divină delegată exclusiv autocratului. Pentru a realiza acest program de edificare a lumii, autocratul constructor avea menirea să se instruiască și să-și cultive virtuțile cetățenești, descrise în "oglinzile principilor", în florilegii, în cărți de învățătură etc. Moștenirea paidetică nu este însă doar vetero-
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a guverna a rămas prin excelență arta regalității; exercițiul practic de putere a avut întotdeauna ca finalitate arhitectura desăvârșită a lumii (și a imaginarului său), o sarcină divină delegată exclusiv autocratului. Pentru a realiza acest program de edificare a lumii, autocratul constructor avea menirea să se instruiască și să-și cultive virtuțile cetățenești, descrise în "oglinzile principilor", în florilegii, în cărți de învățătură etc. Moștenirea paidetică nu este însă doar vetero- și neo-testamentară sau patristică. Trăsăturile și valorile necesare guvernării sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
realității și la gândirea colectivă. Aceste câmpuri discursive converg către un factor coagulant: arhetipul divin, Unul suprem (imaginat filosofic de la Parmenide la teologii medievali români), garant al autorității puterii terestre și al imaginii identitare despre sine a comunității creștine. Modelul autocratului împrumută, printr-o contaminare substanțială, din dreptul divin de a judeca istoria lumii, în virtutea dreptului de a guverna oíkonomía creștină. Acest drept se situează totuși sub valoarea de adevăr absolut a cuvântului divin (asemănător Ló
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
situează totuși sub valoarea de adevăr absolut a cuvântului divin (asemănător Lógos-ului platonician) și a promisiunii de mântuire datorate sacrificiului christic. Imaginarul medieval românesc reflectă fidel modul în care discursul oficial despre putere a impus portretul-tip al autocratului (modelul principal fiind însuși Constantin I), cu dubla sa natură, divină și umană, din care derivă și dubla sa putere, de judecător absolut (peste laicat și ecclesie), dar și de guvernator al oikonomiei creștine. Pe "ordonata" structurii sale interne, imaginarul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care ghidează pedagogia civilă și societatea creștină), pentru elaborarea unui program unic de exercitare a puterii; 3. Pe toată perioada imperiului bizantin, a avut loc un proces de consolidare a credinței în imaginea sacră, dar și în cea sacralizată a autocratului: puterea a oferit comunității, chiar de la început, o teologie și o teocrație corelate, pe baza cărora a guvernat. Ea a provocat implicit schema după care a fost memorată și proiectată în imaginarul colectiv experiența creștină. Prin mnemotehnicile culturii orale, comunitățile
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de abordare a regiunii a constat în stimularea unei stabilități care să prevină extinderea influenței sovietice, să asigure furnizarea de petrol către economia mondială și să garanteze securitatea Israelului, una dintre puținele democrații. Strategia americană a însemnat administrarea prin intermediul liderilor autocrați și grija de a nu periclita starea de echilibru ("Nu zgâlțâi barca!"). În timpul administrației Reagan, Statele Unite chiar l-au sprijinit pe Saddam Hussein pentru a contrabalansa regimul islamic care îl îndepărtase de la conducere pe șahul Iranului, aliatul Americii. Potrivit lui Edward
by Joseph S. Nye, jr. [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
externă prudentă și conservatoare, care să nu zgâlțâie barca, wilsonienii caută să schimbe situația internațională. După cum am arătat în capitolul 4, în cazul Orientului Mijlociu Statele Unite au urmat ani la rând o politică hamiltoniană, căutând să instaureze stabilitatea prin sprijinirea autocraților și a comerțului, ceea ce până la urmă tot nu a împiedicat extinderea ideologiei islamismului radical și a terorismului. Wilsonienii îndeamnă mai degrabă la o politică externă transformațională decât la una conservatoare sau de status quo. În opinia lor, fără democratizare, Orientul Mijlociu
by Joseph S. Nye, jr. [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
noii elite privilegiate și atotputernice, dar care datorează supunere absolută față de partid. Pe de altă parte, sub presiunea circumstanțelor care favorizează predispoziția totalitară a leninismului*, partidul devine monolitic încă din martie 1921, când Lenin interzice fracțiunile și îl conduce ca autocrat, prin intermediul unui Politburo care ia deciziile în locul și pentru Comitetul Central. în sfârșit, devenit instanță supremă monolitică, „PARTIDUL” dobândește un caracter sacru, proclamat încă din 1924 de Troțki, în timpul celui de-al XIII-lea Congres: „Nici unul dintre noi nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cruciale) REVOLUȚIA MAGHIARĂ → 1956 (momente cruciale) REVOLUȚIA DE CATIFEA → 1988-1991 (momente cruciale) REVOLUȚIONARII RUȘI Rusia țaristă de la mijlocul secolului al XIX-lea este una dintre ultimele țări feudale ale spațiului european. Regimul său absolutist și patrimonial este dominat de un autocrat care deține monopolurile puterii politice, a unei părți a resurselor economice și a informării publice - garantate de o strictă cenzură -, care este șeful unei aristocrații servile numite după bunul său plac, și de Biserica ortodoxă. Societatea este alcătuită în principal
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
se implice masiv în coordonarea economiei. Sistemul este definit drept oligarhic atunci cînd politicile guvernamentale sunt proiectate să promoveze în mod predominant sau exclusiv interesele unui segment foarte restrîns și foarte bogat de populație sau chiar pe cele ale unui autocrat aflat la conducere (cleptocrație). Această formă de capitalism e foarte răspîndită în multe părți ale lumii, incluzînd aproximativ un miliard de locuitori (Africa, America Latină, fosta U.R.S.S., țările arabe ș.a.). În aceste țări, scopul principal al statului este să mențină
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
oară în istoria sa, Pakistanul a cunoscut o lovitură de stat militară, cînd generalul Perez Musharraf a preluat frîiele unei țări aflate pe buza prăpastiei, dar care deține nota bene butonul nuclear. Primul-ministru demis Nawaz Sharif nu era decît un autocrat afacerist ce "guverna" o criză generalizată. Nefiind nici pe departe o democrație parlamentară cît de cît eficace, Pakistanul este o țară supraîndatorată, cu o economie paralelă (a se citi "criminală") ce depășește, în valori absolute, pe cea legală, marcată de
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
Anatoli Ciubais, magnatul electricității, avertizînd chiar asupra posibilității unei lovituri de stat anti-Kremlin. Vladimir Putin a început ca un liberal de tip chilian, pinochist, alături de fostul prim-ministru Mihail Kasianov și de consilierul Andrei Ilarianov, dar a continuat ca un autocrat, mînat de dorința ardentă de a reda Rusiei statutul de mare putere. El se arată foarte preocupat de "acțiunile unilaterale" ale S.U.A. și încearcă, în replică, să extindă cooperarea strategică cu China, India și țările musulmane, în timp ce Dick Cheney denunță
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
a devenit prim-ministru. El este exponentul unor puternice structuri de interese, în primul rînd economice, al complexului militar-industrial încă dominant și este bine plasat și susținut pe orbita politică; respectat pentru un anumit echilibru, el este în realitate un autocrat. Un alt personaj deosebit de interesant este primarul Moscovei, Lujkov. Conduce Moscova cu o mînă de fier și cu metode nu tocmai ortodoxe. Lui îi este atribuită paternitatea unui foarte ciudat concept, acela de "federalism corporativ" sau, într-o altă formulare
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
căzu pe gânduri. El a înțeles în sfârșit că nu țărâna arsă și goală este țara pentru un împărat ca el, ci adevărata împărăție este omul înfrățit cu pământul, cu natura întreagă, cu cerul universului. Atunci se auzi din gura autocratului un răspuns neașteptat către un serv prins în război, către un chitai la fel ca miile pe care le ucisese. -Bine! Fii stăpânul acestor supuși și slujește-mi copiii cu credință! Toți se uitară la Ogotai, la Tu-Lui, la Giagatai
Astrologia odinioara si azi by Constantin Arginteanu [Corola-publishinghouse/Science/295559_a_296888]
-
În regimurile democratice moderne, nici Guvernul, nici Parlamentul nu sunt însă ceea ce teoria dictatoriala "infantilă" pretindea că ar fi: "organe pure ale comunității cu niciun alt gând decât acela de a promova bunăstarea comună"25. În principiu, admitea Wicksell, un autocrat binevoitor care s-ar bucura de o domnie îndelungată, fără nicio teamă de penalizarea alegerilor periodice, si înconjurat de consilieri competenți, ar putea încerca să facă din bunăstarea generală, definită de el și de consilierii săi, desigur, "Steaua Polara a politicii
[Corola-publishinghouse/Science/84981_a_85766]
-
a sfiit să proclame ceva mai târziu Moscova ca fiind cea de a treia Romă. Otomanii au clamat, la rândul lor, argumentul cuceririi Constantinopolului. Mahomed al II lea, învingându-l pe Constantin al XI lea, a pretins și titlul de autocrat al Imperiului Roman de Răsărit. Revendicând moștenirea bizantină, rușii și turcii nu au vrut decât să-și sporească prestigiul, prin asocierea cu o civilizație mult mai avansată... Și, desigur, au dorit să-și legitimeze acțiunile în Balcani, prin invocarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
repulsia față de factorul străin, perceput ca amenințare la adresa lui. În afirmarea voinței sale, imperiul stepelor se manifestă intransigent și arogant. Argumentul forței sale se bazează pe vastitatea teritoriului și masa demografică sub greutatea cărora tinde să zdrobească pe oricine. Însă impertinența autocratului îi camuflează adesea propria angoasă și nepricepere. Conduce un stat imprevizibil pentru toată lumea, dar predictibil pentru sine însuși întrucât decizia se ia funcție de toana pasageră în care se află. Actualul proiect eurasiatic își trage seva nu doar tradițiile politice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
alipirea Basarabiei la România” <ref id="47">47 ANRM, fond 297, inventar 1, dosar 15, f. 25. </ref>. Toate persoanele suspectate erau Îndeaproape supravegheate, spre a se cunoaște activitățile lor politice și pericolul pe care-l prezentau pentru interesele statului autocrat <ref id="48">48 Ibidem, f. 25-26. </ref>. Jandarmii erau deosebit de violenți când erau descoperite legături socotite subversive Între naționaliștii de pe ambele maluri ale Prutului. Cu ostilitate erau privite și contactele obișnuite Între românii din Basarabia și din Regat. În
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by ION VARTA () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1255]
-
op. cit., Chronologie, pag. CLXXII). Este adevărat că Alexandru al II-lea, care abolise iobăgia, instituise adunările provinciale alese și îl împiedicase pe Bismarck să declare război încă o dată Franței în 1875, era cu siguranță mai sortit loviturilor nihiliștilor decît un autocrat odios poporului și intelighenției. Vor urma alte atentate anarhiste împotriva altor suverani: împărăteasa Austriei, regele Humbert al Italiei, președintele Statelor Unite, Mac Kinley, atentate la fel de inutile ca și cele eșuate împotriva regelui Eduard al VII-lea la Bruxelles și ca și
by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
democratic“. Cu alte cuvinte, orice președinte mexican care vrea să facă schimbări trebuie să strângă laolaltă mult mai multe grupuri de interese - lucru la fel de ușor cu a păstori o turmă de pisici - pentru a implementa o reformă decât predecesorii săi autocrați, care ar fi putut-o face printr-un simplu decret. O mulțime din aceste grupuri de interese, fie uniuni sindicale, fie oligarhi, au puternice interese Încetățenite În statu-quoul politic, ca și puterea de a Înăbuși reformele. Iar sistemul de stat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
și să-și mobilizeze poporul În vederea reformei en détail - mă gândesc la Margaret Thatcher, fost prim-ministru britanic -, după cum există democrații care plutesc multă vreme În derivă, fără a fi silite să strângă din dinți - Germania modernă, de exemplu. Există autocrații cu adevărat concentrate asupra scopurilor lor - China modernă - și autocrații care plutesc În derivă, fără nici un scop, nedorind să-și mobilizeze poporul, deoarece liderii lor sunt atât de nelegitimi, Încât se tem să nu deschidă răni vechi - Zimbabwe, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
1476 de Ștefan Vodă cel Mare contra sultanului Mahomet”; cursivul „Constantin de Stamati - Ciurea”, urmare a faptului că „în vremea din urmă, prin revistele noastre săptămânale, numele acestui scriitor basarabean a venit să ne aducă aminte că și în imperiul Autocratului „tuturor Rușilor mai sunt Români care vorbesc limba românească și știu să o scrie”; Mărioara - dramă în două acte de Carmen Sylva tradusă în versuri de H.G. Lecca; Cu succes a fost folosit procedeul publicării unor articole și studii din
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]