509 matches
-
și lumea literară, surprinsă de forța autenticismului unui foarte tânăr poet. Astfel că apariția romanului Iepurii nu mor (2001) aducea un plus de neobișnuit, bine primit de critică. Cărțile de proză ale lui Baștovoi sunt un amestec de autobiografism, demistificare, autoironie și parabolic. Cel mai recent roman, Fuga spre câmpul cu ciori: amintiri dintr-o copilărie ateistă nu face excepție de la paradigmă. Metafizicul țâșnește din narațiuni, făcând loc unei istorii decojite, în care universul sovietic este sancționat prin madlene strategice. Eroul
Literatura basarabeană. Tainele rațiunii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4489_a_5814]
-
ne obișnuise încă de la volumele de poezii. Baștovoi propune o paletă comună de atitudini aforistice, în care aluviunile ontologice strâng, deseori impercetbil, reziduuri biografice și le transformă în interogații casante. Textul lui Baștovoi este umanizat, ca la unii optzeciști, iar autoironia favorizează jocuri secunde. Nu ești copil dacă nu ai încercat să prinzi vreodată o pasăre cu mâna, spune naratorul. Este o himeră frumoasă, semn că realitatea nu e descompusă, ci întotdeauna ea creează senzația unei stranii concreteți. Pe tânărul Ștefan
Literatura basarabeană. Tainele rațiunii by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4489_a_5814]
-
autoarei nu se lasă intimidată de această vrajă și ea e, de fapt, pulsul care ține în viață cartea. Ironie la adresa ambasadorilor, ocupați cu niște cutiuțe colorate conținând documente frumos caligrafiate sau cu prânzuri și vizite desfășurate după același tipic; autoironie la adresa cititorului și scriitorului: „Un nobil... n-are nevoie de cărți. Cărțile sunt bune pentru neputincioși și muribunzi. Dar ce-i mai rău abia urma să vină. Pentru că din momentul în care boala cititului pune stăpânire pe un organism, îl
Anglia, Persia, Italia by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3304_a_4629]
-
o dispariție miraculoasă. Protagonistul, Cezar Fecioru, mânuit în clar-obscur, pare un Mesia nerecunoscut și ratat. În Ceață pe Tamisa, Nicolae Stan se arată - inclusiv prin finalul cu incitantă frază neîncheiată - drept un prozator consistent, de o inventivitate bine temperată de autoironie.
Rememorare blurată by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/3534_a_4859]
-
de literatură!) și a caror actualitate este pur jurnalistică. Pe scurt, o făcătură. Deși autorul se dă mare cunoscător al mediului, cunoașterea lui pare cam după ureche. Românul e scris neglijent și într-un limbaj trivial voit provocator. Umbră de autoironie care plutește uneori deasupra alegațiilor protagonistului, un bărbat spre 40 de ani, jurnalist on-line, nu le justifica natură discriminatorie și rasistă. Lipsa de ambiguitate se răzbună. În definitiv, disprețul arătat membrilor organizației antițigănești Crucea e de fapt cinic în cazul
Craii de Curtea-Nouă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3705_a_5030]
-
pilește dinții să semene cu John Lennon sau își occidentalizează frizura cu lapte pe post de gel. În cuvintele lui, „cu toate că nu știam cine eram, știam cine voiam să fiu”. De un haz nebun, căci narațiunea lui Doru Pop îmbină autoironia fină cu stilul cel mai mucalit, sunt pasajele despre concursul de reciclare sau despre schimbul de ilustrații pornografice. Acestea din urmă nu se vindeau aleatoriu, ci, explică cu mult tact prozatorul, conform unor reguli cunoscute de toată lumea și respectate cu
Socialismul (à la ) Pop by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3762_a_5087]
-
Cosmin Ciotloș Nadia Anghelescu, Mic jurnal cu amintiri, Iași, Edit. Polirom, 2013, 344 pag. Cu multă autoironie rememorează Nadia Anghelescu un episod din vremea gimnaziului, când, îndrăgostită de poezia lui Eminescu, dădea unei strofe din Luceafărul acestuia cea mai năstrușnică interpretare cu putință. Pentru copilul de atunci, a nu avea „nici timp, nici loc” reprezenta aproape o
Radiografia unui destin by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3393_a_4718]
-
e gata noapte de noapte sting lumina și numai bănuind-o acolo/ încep să urlu de spaimă”. Iată un manifest post-expresionist, în care frapează realismul oblic al reprezentării. Un singur termen („desăvîrșeam”) aparține ariei stilistice Mureșan, în care ironia și autoironia sînt prezente și active. Minus acest predicat, textul e al unui Ion Mureșan fără Ion Mureșan: cu un discurs prozaic și prozastic, „anecdotic”, exact pe dimensiunea ce va fi explorată, tot mai mult, în poezia românească ulterioară. Firește, e vorba
Tînărul Mureșan (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3397_a_4722]
-
trebuie de asphalt. semaforul se face verde trec stra/ da și mă opresc la un chioșc de unde îmi iau doi covrigi/ calzi cu sare”. În acest scenariu extrem de previzibil, cinismul și scabrosul fac casă bună cu comicul buf și cu autoironia. Majoritatea pieselor din volum au un aer gnomic, sunt parabole pe invers, demonstrații reluate la nesfârșit că lumea e urâtă, nedreaptă și rea. A te revolta înseamnă, pentru eul care se confesează în poezia lui Vlad Drăgoi, a inventa cu
Horror show by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3418_a_4743]
-
regretatul Paul Miron i-a dat viață, încât aproape l-am somat, într-o vizită pe care i-am făcut-o la Vama Veche, la faimoasa „casă cu olane”, să scrie continuarea. Cu umorul său fin, combinație de sarcasm și autoironie, binecunoscutul filolog m-a asigurat că e singura lui prioritate... N-a fost să fie, așa că ultimele cuvinte ale lui Enache vor rămâne cele adresate de la Hohenheim prietenului său din București, căpitanul Constantin Flotea, într-o joi a anului 186
Cărți de vacanță by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3343_a_4668]
-
minore este tocmai «oglinda strâmbă» a ficțiunii, «lanterna magică, fata morgana, fantasticul și fantasmagoria care se strecoară consolator între ceea ce este și ceea ce ar trebui să fie». Din contactul permanent cu cei ce ne privesc de sus se naște «acea autoironie care ne permite să ne jucăm cu propria soartă, luând-o peste picior, îngânând-o, preschimbând declinul în legendă eroicomică, iar scorneala transformând- o în ceva ce aduce a izbăvire»“. Poate fi și aceasta tot o iluzie consolatoare, dar, dacă
Fascinația (absenței) frontierelor by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3369_a_4694]
-
tânărul filolog are șansa să devină corector la „Gazeta literară“, grație lui Paul Georgescu. Acum încep propriuzis istoriile. Vom citi despre un Arghezi pentru care tânărul critic escaladează balustrade și aproape leșină de emoție când îl vizitează, un Vianu căruia autoironia îi umaniza erudiția, un Zaharia Stancu pe care tinerii redactori muștruluiți îl ascultă „fascinați, vrăjiți, cum își dezvoltă discursul incriminator, făcândune praf și pulbere, cu acele alternări de propoziții scurte și lungi, cu acele caracteristice repetări ritmate ale anumitor cuvinte
Vocația seninătății by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3223_a_4548]
-
și notațiile despre proza scurtă și stil. Adept al metodei lui Flaubert în ceea ce privește verificarea muzicală a cuvântului, Răzvan Petrescu scrie fraze cu final imprevizibil, nu doar proze („m-aș plictisi de moarte dacă nu aș întoarce mereu cheița locuțiunilor”), folosește autoironia și conexiunea cu muzica pentru a amplifica „observația fulgurantă”, de la care pornesc, fără excepție, textele lui. Deopotrivă simbolic și scandalos, autoportretul lui Răzvan Petrescu din interviuri aduce cu cel al unui nihilist care are toate șansele să se sinucidă. Doar
Explozii controlate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3053_a_4378]
-
dispoziție (nu pot evita nicicum hibridul acesta) amuzat admirativă. Inventarul examenelor (și „catalogul” epistolar al notelor pe care le obține) sună acablant: „30 cu laude” aproape pe linie. Ca un eșec e perceput un 30 (fără laude). Urmează o nouă autoironie scăpată pe sub mustață: „Ultimul examen e cel de la franceză - în ziua de 27. VI, de care mi-e foarte frică pentru că am următorul program: Istoria literaturii franceze de la origini până azi, un curs special de Romantism cu particularizare la Th.
Politici culturale, politici personale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3241_a_4566]
-
cămașă de săgețile întrebărilor, că își riscă viața pe „o amintire de semne”, că numai la o depărtare de trei metri se deschide „drumul real,/ unde poate ajunge/ sărind printrun cerc magic”. În clipele de indispoziție, îi vine în ajutor autoironia. Destinul îi apare ca un tren desuet tras de o locomotivă cu aburi, punîndu-l în situația de-a rămîne, în urma unei mișcări greșite, „aplecat peste golul cimentului,/ cu piciorul (dreptul?) prins (...) în ușa destinului”, indecis dacă evită „un dezastru” sau
Un neoromantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3273_a_4598]
-
casa pe care o au părinții săi în Maine. Prezența tânărului scriitor la București a fost o lecție „pe viu” de celebritate inteligentă, ce-și folosește atent atuurile. Jucat sau autentic, toposul modestiei a cucerit: Joël Dicker a mărturisit, cu autoironie, că a scris patru romane, înaintea debutului cu Les Derniers Jours de nos pères, că La Vérité sur l’affaire Harry Quebert ar fi al șaselea. Se fixa imaginea unui tânăr autor tenace, ambițios, încrezător în talentul lui. Arta combinațiilor
Adevărul despre „cazul Joël Dicker“ by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/3278_a_4603]
-
fiecare scriitor azi neluat în seamă speră că „i se va face dreptate” măcar postum. Să-l ajute Bunul Dumnezeu! P.S. Răspunsul meu poate fi citit ca un studiu de caz pentru Gheorghe Schwartz - Cei o sută. „ Apreciem detașarea inteligentă, autoironia scriitorului.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2978_a_4303]
-
ghimpată al civilizației secolului XXI și totul în mare viteză, iubitule fiecare ceas de vrajă nu mai vine vara ca, odinioară, luminozitatea magică a revederii noastre pe plaja de la 2 Mai ne îngropam solzii amiezelor în nisip și cultivam retorica autoironiei când aripile unui albatros se desfășurau cu reverberații sonore, tu strigai uiuuuuuu s-au deschis porțile paradisului la doișpe fix și trebuie să convocăm de urgență o sesiune internațională despre hermeneutica păcatului mă ridicai spre tine cuprins de genele lungi
Poezie by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/15243_a_16568]
-
considerații despre travaliul celui care încearcă să pună pe hîrtie povestirea. Naratorul nu mai este clasica ,voix de Dieu", ci un om slab, măcinat de îndoieli, care bîjbîie în căutarea formulei celei mai eficiente și se contemplă cu abia sesizată autoironie: ,Sigur, tu înțelegi, ar trebui acum să-ncerc să scriu altceva, o nuvelă morocănoasă, o povestire șoptită, dramatică sau în orice caz o schiță pitică și parșivă, în fond, cred că mă pricep în suficientă măsură să inventez. Chiar așa
Textualismul planturos by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10676_a_12001]
-
textului, nici în fața fascinantelor și adesea seducătoarelor căi ale epicului pur. În mod paradoxal, deși este un stilist de mare subtilitate, un povestitor situat binișor peste media congenerilor săi și un virtuoz al tehnicilor narative, Ioan Groșan mizează cu sublimă autoironie tocmai pe un soi de îndoială în privința calității sale de scriitor. Acest tip de realism, singurul din scrisul său referitor cu adevărat la trăire, conferă marea originalitate a prozei sale. La șaisprezece ani de la căderea regimului comunist așteptăm încă marele
Textualismul planturos by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10676_a_12001]
-
nimic. Care dă sens unor situații, unor replici, unor relații, care încarcă emoțional pe ici, pe colo. Și datorită actorilor Maria Ploae și Gheorghe Visu care joacă fără să apese pe pedale, cu farmec, cu umor, cu ironie și chiar autoironie, cu detașare, dînd măsura exactă întregii povești. Toate astea cumva și în prelungirea afectivă a lui 89.89..., spectacol în care sînt doi dintre protagoniști. Dacă acolo interpretările sînt sensibil egale, aici, distanța între Gheorghe Visu, Maria Ploae și restul
Vitamine fel de fel by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10910_a_12235]
-
un copil, poznaș, afurisit". Parcă prin contrast, Emil Botta îi apărea Luciei Demetrius ca ,un băietan, ca un înger, înalt, cu părul negru, cu ochi albaștri, alb ca o chiparoasă, sfios și încurcat în mișcări". Alterna tristețea cu gluma, cu autoironia. Vagabonda întru încredere și îndoială. Adânc a fost în el, până la sfârșitul vieții ,sentimentul unui tragic universal". Alte portrete care se țin minte ale scriitorilor și artiștilor sunt acela al Elenei Văcărescu, Gala Galaction, G. M. Zamfirescu, Ionel Gherea, Sergiu
între bunăcredință și conformism (I) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10908_a_12233]
-
titlu de tot interesul, în față la Leonida, pe o tarabă: Mă hrănesc, deci nu îmbătrînesc. Conținutul, nu știu, doar am îndoieli. Fapt este: nici eu nu fac greva foamei și tot nu întineresc". Chiar dacă se rostește în maniera unei autoironii colective, efectul este acuzat: Noi, bătrînii patriei, sîntem de două ori vinovați. Și prea mulți și prea puțini. Prea mulți, și de aceea bugetul, colectat de la un număr comparativ mic de contribuabili, ne suportă greu. Prea puțini, fiindcă murim mai
Între slăbiciune și forță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11003_a_12328]
-
un copil, poznaș, afurisit". Parcă prin contrast, Emil Botta îi apărea Luciei Demetrius ca "un băietan, ca un înger, înalt, cu părul negru, cu ochi albaștri, alb ca o chiparoasă, sfios și încurcat în mișcări". Alterna tristețea, cu gluma, cu autoironia. Vagabonda întru încredere și îndoială. Adânc a fost în el, până la sfârșitul vieții "sentimentul unui tragic universal". Alte portrete care se țin minte ale scriitorilor și artiștilor sunt acela al Elenei Văcărescu, Gala Galaction, G. M. Zamfirescu, Ionel Gherea, Sergiu
între bunăcredință și conformism (I) by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10888_a_12213]
-
personală din perspectiva lecturii, o ,ego-grafie" a cititorului postmodern la sfîrșitul lecturii. Dacă, însă, Montaigne și-a redactat eseurile cu gîndul la propria sa posteritate, cu gîndul de a rămîne în amintirea rudelor și a prietenilor, Valeriu Gherghel mărturisește, cu autoironia care îl caracterizează, că motivul său este unul mult mai mundan și ține de stricta contemporaneitate: , Poți fi uitat, slavă Domnului, chiar în viață fiind..." Ce rost are o carte despre ,ceremonia lecturii" din Antichitate și Evul Mediu într-o
Înapoi la clasici! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10898_a_12223]