374 matches
-
a crea”. Repere bibliografice: Emilian I. Constantinescu, Anarhismul poetic, București, 1932; Radu Gyr, Curente de avangardă în literatura română, „Revista dobrogeană”, 1937, 7-9; Călinescu, Principii, 17-52; Sașa Pană, Antologia literaturii române de avangardă, pref. Matei Călinescu, București, 1969; Ion Pop, Avangardismul poetic românesc, București, 1969; Matei Călinescu, Eseuri despre literatura modernă, București, 1970, 93-111, 174-186; Mario de Micheli, Avangarda artistică a secolului XX, tr. Ilie Constantin, București, 1970; Crohmălniceanu, Lit. rom. expr., passim; Marino, Dicționar, I, 177-224; Sașa Pană, Născut în
AVANGARDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
despre literatura modernă, București, 1970, 93-111, 174-186; Mario de Micheli, Avangarda artistică a secolului XX, tr. Ilie Constantin, București, 1970; Crohmălniceanu, Lit. rom. expr., passim; Marino, Dicționar, I, 177-224; Sașa Pană, Născut în '02, București, 1973; Ioan Mihuț, Simbolism, modernism, avangardism, București, 1976, 42-67, 88-89; Marco Cugno, Marin Mincu, Poesia romena d'avanguardia. Testi e manifesti da Urmuz a Ion Caraion, Milano, 1980; Dan Grigorescu, Istoria unei generații pierdute: expresioniștii, București, 1980; Avangarda literară românească, îngr. și introd. Marin Mincu, București
AVANGARDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
autobiografice, rămâne o realizare în categoria personajelor-copii și adolescenți din literatura română. Influențată de spiritul de frondă al vremii ce se cultiva la „unu”, „Integral”, „Contimporanul”, o parte din proza lui C. stă sub semnul expresionismului sau sub cel al avangardismului. Ciclul de nuvele Paradisul statistic (1926) este grăitor în acest sens, însă un anume spirit expresionist îi străbate întreaga operă. Grotescul figurilor și al sentimentelor, atmosfera ambiguă se regăsesc și în nuvelele din Abecedar de povestiri populare (1930), după cum revin
CALUGARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286046_a_287375]
-
apare, deoarece C. moare în același an, răpus de o gripă rebelă. Poezia lui C. evoluează pe două coordonate: cea a modernismului și cea a formelor fixe. Pe linia modernismului, creația lui poetică afișează, de multe ori cu ostentație, un avangardism care, din păcate, era prea puțin cunoscut contemporanilor săi. Un împătimit al limbii române, C. se apropie de versul liber al cronicilor rimate, folosind paralelisme și aliterații proprii textelor istorice. Cultivă și formele fixe, precum rondelul. Din punct de vedere
CARAGIALE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286088_a_287417]
-
aici nu Godot e cel așteptat, ci el așteaptă. Se remarcă, și în felul acesta, că o prezență constantă în textele care compun volumul este livrescul, vizibil, de pildă, în referirile la personalități artistice, mai ales din domeniul literaturii, din avangardismul rus (dragii mei avangardiști, îi numește în Poeme optimiste) - din care a tradus, în special din Velimir Hlebnikov, pe care îl proclamă Președintele globului pământesc, în poemul al cărui titlu îl împrumută volumului -, dar nu doar atât, fiindcă numele lui
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
divergente“ (D. Gusti și Nae Ionescu), cum notează Paul Cernat. Îmi place să cred că articolul de acum („Tertium datur: zona moderată a unei generații «extremiste»“) va constitui sumarul viitoarei sinteze semnate de Paul Cernat, vrednică pereche a cărții despre avangardismul românesc. E cât se poate de clar că avem nevoie, în regim de urgență, de-o asemenea privire comprehensivă. Niscai urme ale „maniheismului ideologic“ de care vorbea Paul Cernat avem chiar alături de textul acestuia, în articolul semnat de Zoltán Rostás
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
mai pui o întrebare: ce este romanul? Răspunsul trebuie să țină seama de afirmațiile de mai sus. Epicul și întinderea speciei ar trebui să fie criteriile fundamentale, dar tocmai aceste componente sunt discutabile. Și nu postmodernismul (o recrudescență a vechiului avangardism), nici nevoia de a veni în fața cititorului cu o ,,bombă”, ci, revenim, literatura ca artă nu se mai supune regulilor de orice natură ar fi ele. De altfel, romanul, așa cum este gândit azi, s-a scris dintotdeauna, dar înclin să
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Noua revistă română a profesorului conservator-democrat Constantin Rădulescu-Motru. Ion Minulescu a fost susținut la debut de academistul Mihail Dragomirescu și, cum spuneam ceva mai sus, tot Dragomirescu va fi cel care va coordona prima teză de doctorat din România dedicată avangardismului poetic. Paradoxalul, donquijotescul Alexandru Macedonski a fost - împotriva naturii sale solare - un susținător al simbolismului decadent francofon, pozele sale „macabre” expunîndu-l adesea ridicolului. Simbolismul și decadentismul autohtone sînt defazate cu 15 pînă la 20 de ani față de apariția în Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
p. 163). Situația nu fusese fundamental alta „la Centru”: „În Franța, romantismul și simbolismul datorează imens exodului provincial. La noi, destinul lui Petică, boem prin definiție, urmează aceeași traiectorie-tip” (Mihai Zamfir, op. citi, p. 184). Ceea ce aduce „nou” (pre)avangardismul față de simbolism - refuzul provinciei - se manifestă cel mai violent la Tristan Tzara, acesta reușind cea mai spectaculoasă „evadare”. (Explozia dadaistă s-a desfășurat, de altfel, tot pe scena unui cabaret, transformîndu-se însă în happening insolent). Mirajul Centrului (Orașul Lumină, simbol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la „Balade des pendus“ a lui Jules Laforgue, la Die Galgenliederen, „cîntecele de spînzurătoare” ale lui Christian Morgenstern scrise pentru prietenii săi din „Clubul spînzuraților”, sau la sfîrșitul lui Gérard de Nerval, figura spînzuratului este o fantasmă dominantă a decadentismului. Avangardismul va fi și el bîntuit de figura sinucigașului. Însă în cazurile mai susmenționate, avem de-a face cu o atitudine comică, estetică, în răspăr cu gravitatea gestului. Arlechinul, Pierrot Lunaire, „paiața cu clopoței” sau „fără de scufie” sînt expresii ale scindării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1900 et 1914. Repertoire descriptif, Corti, 1956. Alături de mai vechea Mercure de France (1890), La Revue Blanche, La Plume, Vers et prose, L’Ermitage, La Nouvelle Revue, Les Cahiers de la Quinzaine oferă indicii elocvente cu privire la „tranziția” de la cultura Decadenței la Avangardism. În 1911 apare cea mai importantă și mai longevivă revistă simbolistă ieșeană. O publicație neexclusivistă, aflată în treptată - și discretă - evoluție spre modernism: Versuri, devenită de la al șaptelea număr Versuri și proză (1911-1916), după modelul publicației omonime franceze Vers et
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ocupă scena literară” (cf.. Robert Escarpit, „Sociologia literaturii“, în vol. De la Sociologia literaturii la Teoria comunicării. Studii și eseuri, traducere de Sanda Chiose-Crișan, studiu introductiv de Constantin Crișan, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980, p. 33). O echipă devenită - în cadrul avangardismului autohton - un prim „val”... Din nou, Memoriile lui Constantin Beldie par a oferi cel mai expresiv-sintetic tablou memorialistic (și profil cultural-psihologic) al „echipei” postadolescentine „fugite de la școală”, cu formațiunea ei „boemă”, animată de „acel liberalism intelectual al timpului, de acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie agresivă, iconoclastă. Admirația poetului român pentru Marinetti era desigur notorie - ajunsese să fie ironizată și în epigrame - însă entuziasmul rămîne unul superficial. Nu puțini exegeți postbelici ai modernismului și ai avangardismului poetic autohton au insistat pe această idee. În Modernismul românesc I, ed. cit, p. 82), D. Micu apreciază că: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu «poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de primul război este, în același timp, întru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
august 1928, tînărul furios Mircea Eliade își asumă un „futurism personal”, înțeles în sens larg ca revoltă împotriva sentimentalismului, slăbiciunii și conformismului. Capitolul V. Aventura românească a Dadaismului Revista Chemarea (1915) Prima revistă condusă de Ion Vinea, un preludiu al avangardismului autohton, a apărut în două numere, între 4 și 11 octombrie 1915. Efemera publicație s-a bucurat de mai puțină atenție din partea cercetătorilor decît micile reviste literare Art Nouveau apărute în perioada 1908-1912: minulescienele Revista celor l’alți și Insula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fost descoperit de către istoricul literar Emil Manu în 1976 și publicat pentru prima dată în Revista de teorie literară, tom. 26, nr. 2, 1977, pp. 271-288, și în Manuscriptum, IX, nr. 1(30), 1978, pp. 133-140, cit. în „Sensuri ale avangardismului românesc. Insurecția de la Paris din 1922. Polemica Breton-Tzara“, apud. vol. Istoria poeziei românești moderne și moderniste, 2, Editura Curtea Veche, București, 2004, pp. 73-116). Originea străină, neaderența la poezia franceză a lui Tzara, denunțat ca „impostor avid de reclamă”, fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
eclectismul lax al Contimporanului (centrat pe abstracționism și nonfigurativism) lasă loc unei „sinteze” avangardiste mai coerente și mai agresive. Potrivit lui Marin Mincu (1983), avem de-a face, în acest caz, cu cea mai importantă contribuție conceptuală în plan european a avangardismului românesc din epocă. În fapt, atît Contimporanul, cît și Gîndirea pornesc, la începutul anilor ’20, „umăr la umăr”. Membrii lor fondatori aparțin așa-numitei „generații a Marii Unirii” din 1918; sînt intelectuali independenți, dezamăgiți de compromiterea „politicianistă” a idealului național
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reprodus de Gabriela Omăt în E. Lovinescu. Sburătorul. Agende literare II 1926-1929, ediție îngrijită de Monica Lovinescu și Gabriela Omăt, note de Alexandru George, Margareta Feraru și Gabriela Omăt, Editura Minerva, București, 1996, pp. 302-303). În lucrările sale consacrate fenomenului - Avangardismul poetic românesc, respectiv Avangarda în literatura română -, Ion Pop a spus aproape tot ce era de spus cu privire la afinitățile, dar și la importantele diferențe dintre programul „constructivist” sau mai general avangardist de la Contimporanul și mythos-ul liric al lui Ion Barbu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o tradiție a inovației constructive. Poetic vorbind, ea cultivă un modernism tolerant, nedogmatic și ecumenic, în cadrul căruia neobucolicii și neobizantiniștii stau alături de (post)simboliști, elegiacii visători - de activiști, iar hermetizanții, orficii și abstracționiștii - de expresioniști, futuriști și surrealiști. Termenul de „avangardism moderat” - vehiculat de critica noastră postbelică - rămîne valabil. Colaborează, de asemenea, cu versuri, traduceri și articole de opinie, critici precum Vladimir Streinu, Perpessicius și chiar Pompiliu Constantinescu... Printre colaboratorii revistei îi întîlnim, nu o dată, pe Camil Petrescu și Ion Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doi, de la Sala Regina Maria (1926), și reproduse în nr. 66-67 al revistei. Critica românească a vorbit practic la unison (și pe drept cuvînt) despre echilibrul dintre „tradiție”/clasicitate și inovația radicală la Contimporanul: un estetism radicalizat în direcția unui avangardism ecumenic, sedus uneori de sublimarea vechimii autohtone (arhaicitate, artă populară, bizantinism), alteori, de fronda socială colorată modern. Printre exegeții cei mai avizați ai fenomenului s-au numărat Ion Pop, Matei Călinescu, Simion Mioc, Marin Mincu, fără a omite contribuțiile teoretice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu „bizantinismul” constructivist și cu ideea nonfigurativului de extracție folclorică). Încep să fie tipărite poeme tot mai „cuminți”, iar adevăratul purtător de cuvînt al Contimporanului devine, în această ultimă etapă, tînărul Romulus Dianu, autor avînd atingeri tot mai superficiale cu avangardismul. Estetici și ideologii divergente coabitează în paginile revistei. Pe linia vechilor preocupări ale „contimporanilor” pentru imaginea culturii române în străinătate, în numărul 100 este reprodus un text al prințesei franco-române Martha Bibescu (Les Transylvains, apărut în revista La grande Roumanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
denunța cu mijloace avangardiste (mai exact: futuriste) mecanica goală a „revoluției de cuvinte” și mentalitatea aferentă: C’est une mentalité de garçon coiffeur autodidacte. Á quand la révolution de la sensibilité, la vraie? - cea mai acută critică estetică din interior a avangardismului autohton. E de presupus că „mesajul” îi viza pe cei mai radicali, dar și pe cei mai mimetici insurgenți futuriști: Mihail Cosma, Gheorghe Dinu, Ilarie Voronca. În numărul 37-38, o notiță a lui Vinea anunța un număr special dedicat literaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și tot mai apropiate de mainstream-ul plastic, ele au avut meritul de a asimila arta de avangardă în cadrul unor forme de expresie mai „clasice”. Proza avangardistă „contimporană” Contimporanul a „produs” și un mic corpus de volume prozastice avangardiste sau tributare avangardismului: Descîntecul și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial, Paradisul statistic de Ion Călugăru (1926). Fie că e vorba de poeme în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imagini grotesc-expresioniste ale alienării și dezumanizării, de „urmuzianisme” ludice și/sau antiliterare, avem de-a face, în toate aceste cazuri, cu compoziții rafinate, ilustrînd - uneori - ceea ce Mihai Zamfir numea, în volumul său dedicat evoluției poemului românesc în proză (1981), un avangardism născut ca revoltă față de „suprasaturația culturală”. Majoritatea indică o mutație (sinucidere) avangardistă a estetismului. Cochetînd cu avangardismul Aparent, proza din anii 1915-1930 a lui Ion Vinea este, în cea mai mare parte a ei, puțin datoare avangardei: cîteva poeme în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
toate aceste cazuri, cu compoziții rafinate, ilustrînd - uneori - ceea ce Mihai Zamfir numea, în volumul său dedicat evoluției poemului românesc în proză (1981), un avangardism născut ca revoltă față de „suprasaturația culturală”. Majoritatea indică o mutație (sinucidere) avangardistă a estetismului. Cochetînd cu avangardismul Aparent, proza din anii 1915-1930 a lui Ion Vinea este, în cea mai mare parte a ei, puțin datoare avangardei: cîteva poeme în proză, cîteva secvențe mai radicale - „urmuziene” sau ba - incluse în volumul de debut din 1925, Descîntecul. Flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
latura apodictică, latentă în orice proză suprarealistă”. Minimalizînd, de dragul demonstrației și al încadrării „generice” textele mai puțin sau deloc „poematice“ în favoarea „fabulelor animaliere”, Zamfir vede în Exerciții pentru mîna dreaptă... o „capodoperă a acestei figuri aparte, în sens cultural, a avangardismului”, pe urmele lui Flaubert din Dictionnaire des lieux communs și a lui Leon Bloy din Éxégese des lieux communs. „Speculînd polisemia fiecărui cuvînt-cheie din definițiile sale”, Costin obține efecte estetice remarcabile prin intermediul unor „detonatori semantici” - cum ar fi, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]