510 matches
-
dintre textele cele mai caracteristice (A doua lumină). Și nu avem de-a face, cum s-ar putea crede la prima vedere, cu o „trădare” a idealului avangardist pentru care ordinea „priorităților” pare a fi inversată. Căci, în fond, toți avangardiștii proclamă revitalizarea demersului creator în funcție de reperele propriului domeniu, ale cărui limite le forțează în sensul unei cât mai mari apropieri de ceea ce un Breton numește „viața imediată” sau, în lectura lui Maurice Blanchot consacrată suprarealismului, „o punere în raport fără
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ca înscriere într-un depozit convențional), el a acceptat și afirmat ca poezie (poem): spațiu emblematic - cum vom vedea urmărindu-i reflecția - al libertății ființei, al autenticității trăirii. Afirmând, așadar, că preferă trăirii „aventurii” scrierea ei, Voronca rămâne fidel spiritului avangardist, de îndată ce menține semnificativa opoziție între literatură și poezie, acordând acesteia din urmă avantajul intensității trăirii, în raport cu viața din afara poemului: „Diferența înspre înalt vine din intensitatea coardelor sub pleoapă sau inimă destinse”. În acest sens, al intensificării prin scris a „vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nici o bucurie să împreun cuvinte bizare / Nici chiar imaginile cele mai surprinzătoare / Îmi amintesc unele, dar la ce bun?”), optând definitiv pentru simplitatea comunicării, în numele unei cât mai mari accesibilități a mesajului generos-umanist al poeziei. La fel ca la majoritatea avangardiștilor (la noi, un Stephan Roll, un Geo Bogza), are loc în scrisul poetului o schimbare sau, mai exact, o nuanțare a atitudinilor față de limbaj, determinată de o aceeași, în fond, sensibilitate față de „ritmul epocii”: militantismul social câștigă teren în defavoarea celui
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
labilitate a sintaxei poetice se conturează astfel de la debut. Cu accente mai subliniat programatice, în experiențele anilor următori, această tehnică pletoric-asociativă va deveni dominantă, cu consecințe de apreciat în mod diferențial de la o manifestare la alta. Oricum, ceea ce manifestele militantului avangardist vor afirma ca exigență a dinamizării discursului liric voit „seismograf” și „diafragmă” a ritmului epocii, crește pe niște date constitutive sensibilității poetului, chiar dacă - cum se va vedea - „sentimentalitatea răvășită și descompusă de «tristeți» și de «restriști»”, despre care vorbea mentorul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
și chiar insolitul și surpriza programate duc, în cele din urmă, la o paradoxală monotonie. Experiența „constructivistă” din Invitație la bal nu e însă dintre cele peste care se poate trece cu ușurință. Ea contează deopotrivă în demersul mai general avangardist al momentului de reformare a limbajului liric românesc prin elemente cert înnoitoare, ca și în evoluția propriei personalității a poetului, ca încercare (și reușită) de autodepășire, în sensul abandonării epigonismului simbolist, al concentrării și rafinării expresiei. În ciuda distanțelor pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în structuri insolite în virtutea voinței de eliberare din orice tipar, de deschidere spre o totalitate a cosmosului, - nu contemplată de la distanță, ci implicând subiectul producător, devenit agent dinamic. „Revelația” vizată (despre care vorbesc de atâtea ori textele programatice ale militantului avangardist) ar fi atunci aproximată nu ca sens preexistent sau ca țintă definitiv precizată, ci ca traseu, ca itinerariu dinamic mereu reluat, spre o mereu incompletă identificare a propriului contur spiritual, proiectat pe fundalul în spectaculoasă metamorfoză al macrocosmosului. „Înțelesul” e
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
libertate a călătoriei” (Obrazul de cretă). Din acest vast repertoriu de posibilități, „plecările imaginate” sunt cele ce prevalează; nu spre ținuturi exotice, ca la simboliști, ci - cum spuneam mai sus - în spațiul promițător de mereu alte orizonturi al cuvintelor. Visătorul avangardist nu are neapărat nevoie de Rio de la Plata, de Basra sau New York (precum Ion Minulescu sau Ion Pillat) pentru a compensa o frustrare sau a exprima o nostalgie de „altceva”: „scânteia revelatoare” se poate produce în realitate imediată, între obiecte
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
început - că nu se încadrează fără rest speciei „poemului”, cel puțin în structurile moștenite ca atare de la simbolism. Căci există în Act de prezență o specifică mixtură de poem și program de creație, amintind, acesta din urmă, de publicistica militantului avangardist. Cum s-a putut vedea însă, chiar în textele-manifest, adeseori expresia nu e a unui teoretician propriu-zis, ci se înfățișează ca aproximare metaforică a „ideii”, fiind asumată de o voce individualizată, ce se vrea exponențială. Poemele în proză conservă astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
preumblări”, „plimbări bolnave”, „rătăciri”), cu „panorame”, „cheiuri stinse”, „parcuri vechi” ș.a., orientate, în ultimă instanță, spre un orizont al evaziunii eliberatoare. Or, în ciuda însemnatelor deosebiri de „stil”, ceva din aceste inițiale tipare va rămâne productiv în coagularea imaginarului poetic al avangardistului. Poetul „integralist” sau cel tentat de „miraculosul” produs de „lumina imaginii” de factură suprarealistă, continuă să-și conceapă universul ca suită de itinerarii, ca desfășurare a unor parcursuri revelatoare, ce-și iau drept termen de opoziție, manifest sau ascuns, obstacolul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
libere și, chiar în Ulise, cu al său discurs majoritar "reportericesc", se lăsa antrenat de tiparele catrenului relativ bine ritmat și rimat, în "imnurile" cunoscute, închinate ceaiului și cartofului. Pe de altă parte, e de remarcat că inevitabila, la majoritatea avangardiștilor, "cumințire" și "clasicizare" formală, apărută la vârsta maturității, se produce și în cazul său, încurajată de dorința de a-și găsi un loc cât de cât stabil și recunoscut în literele române, într-un moment de descumpăniri intime și de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
o face mereu problematică. Frecvența conjuncției disjunctive "sau" sugerează nesiguranța și labilitatea opțiunilor, cu alternative mereu posibile. Așadar, și în sonetele sale, Ilarie Voronca rămâne, în esență, el însuși: o sensibilitate rănită, elegiacă, neliniștită, care a fost mereu cea a avangardistului, și căreia "armura" sonetului nu-i poate asigura decât o foarte relativă protecție. UN POEM AL „SINTEZEI MODERNE” Încercând o situare istorico-literară a poeziei lui Ilarie Voronca, G. Călinescu nota, în recenzia consacrată volumului Brățara nopților, aceste rânduri pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
și anunțând accentele de retorică umanitaristă din lirica de expresie franceză a poetului. Pentru a nu mai vorbi de Incantații, carte care ar putea fi revendicată aproape în egală măsură de un poet „modernist” iubitor de rafinamente muzicale, și de avangardistul militând pentru totala eliberare a imaginației și identificarea lui a scrie cu a fi. Sunt doar câteva date care atrag atenția asupra faptului că avangardismul lui Voronca, real și autentic, ca un aport de substanță la transformarea perspectivei asupra limbajului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a implicării, teoreticianul desprinderii de „convenție” și „formulă”. În ce măsură se realizează la Voronca amintita „sinteză modernă”, o probează în chipul cel mai convingător imagismul teoretizat și practicat de el. Cum am putut constata, pe schema ideatică oferită de Pierre Reverdy, avangardistul român propune o definiție a imaginii suficient de laxă pentru a fi umplută, în momente diferite, cu conținuturi variind între „plăsmuirea abstractă” constructivistă și „scânteierea în argint a neprevăzutului”, de ecou suprarealist. E loc aici și pentru ceva din hazardul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
expresivă ca document al unei epoci dintre cele mai deschise metamorfozelor înnoitoare, din istoria poeziei românești, și al unei sensibilități ce le-a înregistrat cu o rară acuitate, participând fără rezerve la spectaculoasa lor desfășurare. Versurile, proza poetică, publicistica militantului avangardist certifică, la o lectură oricât de exigentă, rezistența multora dintre paginile ce le compun, - mereu inventive și pline de o neliniștită vitalitate în spațiul sărbătoresc al „imagi-NAȚIUNII”, fervent pasionate în afirmarea, de către unul dintre cei mai nesiguri și mai agitați
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
colaboraționist și a megalomaniei unor celebri exilați români, tip Constantin Virgil Gheorghiu, George Uscătescu, Ionesco etc. Inutil să mai vorbim de demisiile morale din țară din perioada realismului socialist: Sadoveanu, "multiplicator de slogane", George Macovescu, "o nulitate oficială", Geo Bogza, avangardistul ce va "face elogiul Canalului", George Ivașcu, "mare afacerist de atitudini", George Oprescu, "un laș bătrân", Toma George Maiorescu, "un homuncul al partidului", Marin Preda, scriitor de "romane propagandistice" ș.a.m.d. În siajul idiosincraziilor regretatului Virgil Ierunca, Gabriel Stănescu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Regale, 1941, p. 800 (ed. 1982, p. 884). 4 Un estet ortodox: Paul Sterian, în vol. Subiect și predicat, București, Ed. Humanitas, 1993, p. 83-88. 5 Chiar în condițiile în care poetul fusese "revalorificat" întrucîtva și în ipostaza sa de avangardist, un text fiindu-i inclus în Avangarda literară românească (antologie de Marin Mincu, București, Ed. Minerva, 1983, p. 601-602). 6 Dicționarul scriitorilor români, vol. șIVȚ, R-Z, București, Ed. Albatros, 2002, 383-384. 7 Marin Diaconu, Fișă pentru un profil spiritual: Paul
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
lui N. Iorga sau ale lui I. Agârbiceanu, reinterpretările poeziei lui Goga în cheia unui vizionarism „plutonic” sau considerațiile savuroase despre o posibilă dimensiune „pornografică” (secretă) a lui Topîrceanu, fără a mai vorbi de paginile despre Victor Valeriu Martinescu, un „avangardist de unul singur” pentru a cărui impunere în atenția cititorilor Ion Simuț a făcut foarte mult. O carte caleidoscopică, densă și captivantă, care apără și ilustrează istoria literară cu temeinicia senină, dătătoare de încredere a unui critic în serviciul literaturii
Istoricul literar, canonul și politicul by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3786_a_5111]
-
nu pentru că n-ar fi avut, cum se spune în scolastică, potență, ci pentru că existența lui - și literatura lui - par să fie produsele unor decizii asupra cărora subiectul ține să aibe un control cvasiabsolut. La intersecția dintre un dandy, un avangardist și un tip cool, alș trăiește și scrie într-o epocă în care ceea ce vrea el să fie nu se mai poate întocmai: elitist și popular, cool și unic, subtil și lizibil, mediatizat și retras. Alș apare la televizor în
Ce ești și ce vrei să fii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/9397_a_10722]
-
tezaure impresionante/ cîteva dar și pustiul interior pustiul căptușit/ pe dinăuntru de asemenea cu praf maroniu/ cu rugină de timp cu rugină de aer cu rugină de piatră/ rugina timpului oare greșesc dacă o numesc regina timpului" (nouăsprezece). Precum la avangardiști în genere, imaginarul liric pare a fi un vis al materiei înseși interceptate în imanența sa ludică, în efortul său vizionar conținut: ,clepsidra insipidă e doldora de șerpi și de lipitori de catîri/ cîrtitori și de soprane ciori de sinucigași
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
nu foarte numeroase, apărute pînă acum. Elementele de iudaitate nu sînt în nici un caz căutate cu orice preț, cititorul poate avea impresia că originea etnică a scriitorilor discutați e doar un pretext pentru a-i aduce împreună pe faimoșii noștri avangardiști. Andrei Oișteanu, Imaginea evreului în cultura română, Ed. Humanitas 2001, 420 pag., f.p. Ovid S. Crohmălniceanu, Evreii în mișcare de avangardă românească, Ed. Hasefer 2001, 202 pag., f.p.
Evreul real și evreul imaginar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16030_a_17355]
-
aceste texte le-au reunit în paginile unei cărți, căreia i-au pus drept titlu indicativul descoperit pe caroseria unui compresor ruginit: Tescani. Cartea care a rezultat este o operă colectivă fantezistă, dar nu mai fantezistă decât "experimentele" făcute de avangardiști înainte de război. Ea te duce cu gândul mai curând la un joc de societate decât la o aventură artistică. Procedeele de epatare a eventualului burghez sunt ieftine, miza spirituală rămâne aproape mereu minoră, iar obsesiile sexuale care răzbat din texte
Poezie cu unică folosință by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17328_a_18653]
-
Simona Vasilache Avangardiștii zeflemiseau Universitatea pentru aerul ei de bunică vioaie, dar foarte suspicioasă cînd e vorba de schimbări. De fapt, pentru fardurile în nuanțe pastel care-i "îndulceau" pedanteria severă. Totuși, universitățile, scoase de sub "patrafirul" constructului cultural de la început de secol, de
Pudriera bătrînei doamne by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12028_a_13353]
-
unui vocabular la fel de frust. De unde se vede că, uneori, în literatura generației 2000, dacă sex nu e, nimic nu e. Originalitate relativă: și nouăzeciștilor li se aplică formula. Poeziile Domnicăi Drumea sînt, în schimb, foarte promițătoare. Modelul e totuși vizibil: avangardistul Bogza. Deși tinerii redactori ai Fracturilor s-au supărat pe Cronicar că i-a făcut avangardiști, declarîndu-și ironic modele precum Coșbuc sau Vlahuță, Cronicarul își menține impresia și după literatura (și nu doar: atitudinea față de literatură) din acest număr în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15310_a_16635]
-
e, nimic nu e. Originalitate relativă: și nouăzeciștilor li se aplică formula. Poeziile Domnicăi Drumea sînt, în schimb, foarte promițătoare. Modelul e totuși vizibil: avangardistul Bogza. Deși tinerii redactori ai Fracturilor s-au supărat pe Cronicar că i-a făcut avangardiști, declarîndu-și ironic modele precum Coșbuc sau Vlahuță, Cronicarul își menține impresia și după literatura (și nu doar: atitudinea față de literatură) din acest număr în care, nu chiar surprinzător, cei din 2000 declară război celor din 1980. Prima victimă colaterală: Cărtărescu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15310_a_16635]
-
diagrama colaborărilor lui G. Călinescu în anii 1920-1935. La mijlocul deceniului patru, scriitorul (critic și istoric literar, prozator și poet) este o personalitate notorie a vieții literare, la numai 30-35 de ani. Delimitările sale succesive de E. Lovinescu, de "Gândirea", de avangardiști și de "noua generație" vor constitui un ferment activ al clarificărilor estetice atât pentru sine însuși, cât și pentru literatura interbelică în ansamblul ei. G. Călinescu face distincție între faptul de a fi cronicar literar, a fi critic și a
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]