732 matches
-
baieră - legătură de care se prinde un obiect transportabil bală - dihanie barabulă - cartof barba-lui-Dumnezeu - spice de grîu împletite bată - scutec, cingătoare bărbănoc - plantă, merișor bătătură - fir trecut prin urzeală bătucel - plantă, muscă-cîinească beldie - vrej, cotor beleală - jupuitură benchi - zbenghi, semn bîigui (a) - a rătăci bîrdan - bută, burduhan bîrneț - cingătoare în jurul capului blajini - neam de oameni care trăiesc lîngă Apa Sîmbetei blană - scîndură groasă blînzie - nepricepere boandă - pieptar boașă - testicul bob - sămînță de păstăioasă bobotă - flacără mare bobotină - boboc de rață boghet
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
eseist Cs. Szabó László, aflase vestea în timpul vacanței de la lacul Balaton și a evocat-o într-una din cărțile sale minunate astfel: " După-amiaza devreme m-au trezit niște bătăi în ușă. - Oradea, Clujul, Târgu-Mureș sunt ale noastre! Cred că am bâiguit ceva fără importanță. N-am simțit nimic. - Îmbracă-te și uită-te pe hartă. Tu cunoști mai bine Transilvania. Pe fețele lor vedeam consternare. Se așteptau la altceva: la plâns, la râs. Mi-au comunicat punctele de frontieră, așa că, în
[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
Reacții întârziate... vă sună familiar? Atunci imaginați-vă situația următoare: vă aflați la serviciu, în bar și, din senin, un coleg vă apostrofează. Vă crede responsabil de o greșeală care l-a făcut să piardă mult timp. Rămâneți perplex și bâiguiți un „Nu am fost eu...”. Apoi, el vă întoarce spatele și pleacă. Faceți la fel și, ajuns la biroul dumneavoastră, rămâneți un timp pe gânduri. Vă vine acum în minte tot ce i-ați fi putut spune legat de modul
[Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
fapt care mai târziu îl va condiționa și în atitudinea sa față de sacramentul reconcilierii. Familia îl poate învăța și îi poate transmite copilului obiceiul de a se ruga frecvent lui Dumnezeu. „Scurtele rugăciuni pe care copilul va învăța să le bâiguie, vor fi începutul unui dialog iubitor cu Dumnezeu ascuns”. Acest lucru este esențial, copilului fiindu-i mai ușor să înțeleagă că sacramentul reconcilierii este un fel de rugăciune, că el se poate întâlni cu Dumnezeu, căruia îi poate vorbi și
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
Erin, colega mea de serviciu, ridică privirea tresărind, se uită la degetele mele, apoi își acoperă gura cu mâna. — Dumnezeule! Dumnezeule! — Știu! — Te-ai logodit? Cu Luke? — Da, cu Luke, firește! Ne căsătorim în iunie! — Și cu ce te îmbraci? bâiguie ea. Sunt atât de geloasă! Dă-mi să văd inelul! De unde ți l-a luat? Eu, când o să mă logodesc, o să mă duc direct la Harry Winstons. Și ce salariu pe o lună, vorbim de salariul pe trei ani... Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
devastator. N-ai o țigară? Omul avea două pachete, unul cu Carpați, altul pentru ocazii, cu Kent. Fata întindea mîna și lua pachetul: Te superi, dacă îl păstrez? Vai de mine, domnișoară, vă rog... Ești un dulce, mulțumesc mult. Omul bîiguia ceva și se trezea... singur. Julieta venea radiind de bucurie: Ține, să-ți ajungă pe două zile. Fugea spre sala de curs. Eu niciodată n-am văzut-o pe Julieta altfel decît ca prietenă. De altfel, mie nu mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
a fost descuiată. Cum scena se petrecea în bucătărie, n-am auzit nici cînd ușa acesteia s-a deschis. Costel, ce faci aici? aud vocea soției, cu un ton care spunea totul. Să fac infarct, nu alta. Îmi revin și bîigui încet: Doresc s-o prind puțin pe Mona, s-o mîngîi puțin... nimic rău... îți jur! Este incalificabilă fapta ta! Tu știi că de frică poate face un accident, să-și rupă un picioruț sau mai știu eu ce! Îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
muncește aici 12 ani, să nu i se recunoască vechimea, valoarea muncii sale? Îl știam un om de onoare pe acest senator. A dat cinstea pe rușine. Îmi este silă să-l privesc. Un alt senator, bătrîn ca și Adam, bîiguie motivații. Aici, patru ani, efort cît în 12 și trebuie să se recunoască munca... Dar amicul meu ne-a arătat și cum se muncește: cască, citesc ziare, spun bancuri și... nu știu ce-au votat. Nu știu imnul, nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
udat pe față și deschide ochii. Ar vrea să fi visat. Între timp, vine poliția. Camionul a oprit în poziția călare pe motoretă. Sînteți asigurat?, întreabă polițistul. Încă nu-i înscrisă, răspunde moale Carlos. Îmi pare rău. Am scăpat rabla... bîiguie camionagiul. Și atunci ai accelerat, ca să te urci pe motoretă, țipă amicul nefericitului. Tovarășe, fără insinuări, spune ferm polițistul. Din acea zi Carlos povestește cui vrea să-l asculte: A făcut-o intenționat, pe Dumnezeul meu. Odată cu motoreta a murit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mirat, blocat. Veronica scoate reportofonul și se duce la muncitor. Hai, zi-i! Omul chiar că nu înțelege nimic. Reportofonul este împins sub nasul său. Domnule, mai spune o dată ce ai vrut să spui! Omul se retrage jenat, complet aiurit și bîiguie speriat: Dar n-am vrut să spun nimic... Cum n-ai vrut? Ai început să zici "buenos días señora", nu? Am vrut să răspund la salut, atîta. Păi, mai spune o dată. Hai, spune! Cubanezul se uită disperat la Mioara și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de frumoasa soră a lui Labiș, colega noastră mai tânără, dar nu i-ar fi spus-o nici în ruptul capului. Când întâmplător o întâlnea în holul de marmură al facultății, intra în febre, pălea și roșea în același timp, bâiguia câteva vorbe și o ștergea imediat, pretextând că era așteptat de cineva, că întârziase nu știu unde. Câțiva îi știam secretul și-l persecutam sadic: „Îi spunem noi c-o iubești, îi ziceam, dacă nu ai curaj, îți facem acest serviciu.“ Ne
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
se întemeiază pe reciprocitate: „Ce drept am să-ți cer să-ți pui sufletul pe hârtie (ce fericire ar fi dacă ai face-o într-o scrisoare lungă și plină de amănunte!), atunci când eu nu sunt în stare decât să bâigui? Și totuși... dacă poți, dacă vrei, dacă nu ești convins că-ți pierzi timpul, încearcă s-o faci.“ Unde, în ale cui pagini, citite de curând, am mai întâlnit aceeași tonalitate sufletească, aceeași mărturisire inechivocă a prieteniei, aceeași înfrigurare în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
este un om foarte bun, îmi face plăcere să-l văd din când în când, însă mă plictisește. Îmi este peste putință să fiu deschis cu el, cu toate că o doresc uneori, iar el abia așteaptă lucrul acesta. Dar încep să bâigui ceva, din care de bună seamă nu înțelege nimic și în care nici eu nu mă recunosc... și mă opresc. Cât despre mărturisirile sale proprii, acestea mă plictisesc și mai rău. De ce? E un om pe care chiar dacă nu-l
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
noul venit, cu modestia cuvenită, smerit. - Dar cu fumul ăsta ce-i?!, se răstește, scandalizat, strâmbând din nas, reprezentantul autorității. Poluarea paradisului este interzisă prin lege! - E fumul focurilor de toamnă, de prin curți, care-mi plăceau așa de mult, bâiguie, intimidat, pasagerul ajuns la destinație. „Bagajele” reprezintă clipele fericite și spațiile faste - drumul cu căruța de la Bistrița la Sângeorz în 1945, excursia la Someșul Rece, sau pauza dintre două cursuri în amfiteatrul Facultății de Mecanică din Cluj - evocate în După-amiaza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
într-un colț de lângă ușă. Brusc își întrerupse șirul gândurilor, bucurând-o plăcerea de a-l revedea. Nicky se urină chiar atunci făcând o mică baltă în jurul lui, udându-și pantalonașii săi flaușați. Avea unsprezece ani. Carlina la rândul ei bâigui ceva dar din fericire nu fusese auzită de nimeni, iar Nicky nu avusese nici o reacție de vinovăție. Când îl luă în brațe, ochii lui căpătară o strălucire aparte. Îmbrăcat în paltonașul de urson alb și costumaș alb părea un omuleț
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
altă matcă! Că a ridicat Cetatea Crăciuna, să se uite peste Milcov în grădina mea... Și câte încă... Pentru un văr de sânge, mi-a dat destulă bătaie de cap "părintele" aista al Domniei tale. Pe tatăl meu, iartă-l, bâiguie ea, gata să izbucnească în plâns. Iaca, ți-i dor, grăiește Ștefan domolit, cu blândețe chiar. Te-nțeleg... Și pe mine, în pribegie, mă pălea un dor nebun. Acu, ce ți-i Țara Românească, ce ți-i Țara Moldovei? Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Astăzi chiar! Acu chiar! Trageri cu arcul! Călare! Pe jos! La sânge! Ai înțeles?! La sânge! Lasă-i pe mâna mea, Doamne! Mihail se apropie, întinde mâna să-i scoată bolovanul din spinare. Ce vrai?! se răstește Ștefan. Bo... bolovanu'... bâiguie el cu mâna întinsă. Lasă-l! se stropșește Ștefan. Mâna lui Mihail, întinsă, cade... Ștefan dă roată, cu pași domoli. Tușește ușor. Furtuna a trecut. Își scoate bolovanul. Și cu 'talienii ceia ce veste-poveste-i, pârcălabe de Cetatea Albă? întreabă Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ochiul drept îi este acoperit cu o cârpă neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji al Măriei sale. A... a căzut... Mangopul, bolborosește el. Mangopul? bâiguie Ștefan și se lasă moale într-un jilț. Și Alexandru?! întreabă Țamblac speriat. Bârsan, pe ocolite, povestește: Galioanele turcești au venit... Și Alexandru?! repetă Ștefan întrebarea. A... a căzut... și principele, gângăvește el cu glas stins. L-au tăiat... L-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îndemnul și voința sa și-l va continua de va fi ajutat!... Iar de nu, va găsi într-alt chip de interesele sale!" Strașnic, Ioane! îl bate pe umăr. Limba mea n-ar fi grăit mai limpede... "Eu... eu..., a bâiguit Papa, știam că "acel" Stephano Voywoda nu singur, ci împreună și sub conducerea regelui său Mathias, au luptat contra neamului cel spurcat, într-un război așa de mare". Ha! Ha! Ha! Mi-am găsit un rege! Să-mi trăiască! rânjește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dragule... Îți amintești tu de Baia?" Mă trec fiori pe șira spinării. Cumplită teroare. În orice clipă mă aștept: "Atârnați-l! Înțepați-l!" "Salcia", dârdâie și Negrilă. Dați-o dracului de salcie! se stropșește Isaia. Iaca, am scuipat de deochi, bâiguie Negrilă. Da' turcii ceia nu mai vin odată, bre? se jeluiește Cupcici. N-ai grijă, vin ei! Vin! Ah! Cum îi aștept! Atunci o să-i plătesc! Cu vârf și îndesat o să-i plătesc! Pupa-l-ar mă-sa rece! se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a încheiat și mai vârtos "prietenia" cu un superb pieptar de zibelină , bătut cu mărgăritare și nestemate, încheie Duma cu ironie. Ce?!?! răbufnește Ștefan. "Prietenie frățească"?!?! Între Cazimir și Mahomed?!?! exclamă Ștefan uluit, cu mânie. Cum... cum este posibil aiasta?... bâiguie el. Cum?... Alt pumnal înfipt în spatele Moldovei, șoptește el cu glas răgușit. Și tu m-ai vândut, Cazimire? Vreo înțelegere secretă? se întreabă Șendrea. Mai degrabă lingușeală, de frică, spune Țamblac. La Cracovia am auzit că în Dieta poloneză s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dumneavoastră, n-aveți destule belele?! Vă poruncesc să râdeți! Ha! Ha! După mine: "Vin turcii!!". Ha! Ha! Ha!... Stanciu stă încruntat: Cine crede că-i de râs să râdă; mie unu' mi-i mai degrabă a plânge... "Vin... vin turcii", bâiguie, se screm boierii. Așa-așa! Mai cu inimă! Mai! "Vin..." "...turcii!" Ha! Ha! Ha!... Boierii hâhâie, se screm să râdă, se uită unul la altul și sunt așa de caraghioși încât chiar le vine râsul: Vin turcii!! Ha! Ha!... Așa-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
multe bătălii, 'mnetale ești un viteaz și-un înțelept! Spune-le că nu se poate!! Moldova-i în primejdie de moarte! Venim noi de hac și tatarilor, dar... dar cu socoteală!... Toader, stingherit, se lasă de pe un picior pe altul, bâiguie: Oamenii... oamenii murmură... Murmură?! răbufnește Ștefan, gata-gata să se mânie iar, dar se stăpânește. Adică?!... Toader își frământă căciula, transpiră, mormăie: Oamenii... oamenii cârtesc... Cârtesc?!?! Nu... nu mai vor să... Zic că, dacă... dacă... își înghite cuvântul și pleacă ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mânios mușcându-și musteața, vânăt, cu tot sângele năvală în cap, amenințător. "Nu mai vor?!?!" Ce "nu mai vor?!?!" Cum "nu mai vor?!?!"... E vreme de război, nu-i pe vrute au nevrute!! E după poruncă!! Altfel!!... Avem prunci, muieri, bâiguie tânărul cu ochi albaștri. Îndură-te Doamne... Că noi... Să ne și tai... tot fugim, spune cu glasul înăbușit în căciulă. Toader, speriat, strigă la el: Nu așa, Năică!! Nu așa!! Aiasta-i răzvrătire!! strigă Mihail și trage sabia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mi-a fulgerat un gând, Sihastre!... De-o fi și-o fi să mă întorc în Scaunul Sucevei, în amintirea ăstei nopți și mulțumire înălțată lui Dumnezeu o să ridic o bisericuță, să-ți fie altar visului tău de jertfă... Daniil bâiguie sufocat de emoție: O... o bisericuță?!... A mea?!... A ta! Daniil, exaltat, văzând cu ochii minții bisericuța gata înălțată, se avântă: Știu... știu o poiană cu mesteceni pe Valea Voronețului... "Voronețul să fie! "Mănăstirea Voronețului"!" Și dacă Voronețul va fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]