190 matches
-
erau cele din Grecia: misterele eleusine (din Eleusis, în Atica), în cinstea zeiței agrare Demeter, misterele orfice, în cinstea poetului și cântărețului mitic Orfeu, misterele dionysiace, pitagoreice, apolinice. Procesiunile mistice organizate în cinstea zeilor Bachus și Dionysos erau animate de bacante și de menade ce se antrenau în orgii sexuale sub influența afrodisiacelor. În serbările liberalia, festivaluri romane ale fertilității, organizate în cinstea zeului Liber și a zeiței Liberia se petreceau acte ritualice orgiastice. Sabatienii, cei ce făceau parte dintr-o
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
la un banchet. Melitta (albinuța) este părăsită de iubitul ei Charinos, sedus de o altă curtezană și vrea să apeleze la o vrăjitoare thesaliană pentru a-l face să se întoarcă la ea. I-a făcut confidențe prietenei sale Bacchis (bacanta). Leaina (leoaica) este o cântăreață la citeră invitată la banchet și surprinsă de a fi ademenită de o lesbiană. I-a relatat prietenei sale detalii legate de această experiență. Demonassa (populara a tuturor, demos = popor) este curtezana ce, cu prețuri
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
complement atât referențialul, cât și artefactul, în timp ce acela de imitare îl exclude pe acesta din urmă, care ne interesează în primul rând. 2 Ditirambul este un imn versificat în cinstea lui Dionysos, cântat și dansat de oficianții cultului, bacanții și bacantele. 3 De rerum natura, conf. dicț. Le Robert (n. tr.). 4 Autorul se referă, cu siguranță, la ceea ce s-a scris în domeniul romanului până în epoca actuală (n. tr.). 5 V. Genette, Gérard, Introduction à l'architexte, Le Seuil, 1979
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
altfel, deja pentru antici era proverbial să afirmi că tragedia „nu avea nimic de-a face cu Dionysos”. Dar dacă subiectul putea să nu fie dionisiac, până Într-atât Încât, Între operele transmise până la noi, zeul nu apare decât În Bacantele lui Euripide și În Broaștele lui Aristofan, mai multe elemente formale par să conducă la Dionysos. Masca, prosopon, era imaginea cultuală a zeului, după cum tot o mască purtau actorii și după cum „măști”, prosopa, erau personajele. Mai mult, protagoniști ai Întâmplărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
metamorfic, iar tragediile aduceau pe scenă transformările ordinii din care izvorâse prezentul. Este ceea ce se petrece și În Orestia lui Eschil, unde se povestește trecerea de la dreptatea aristocratică, Întemeiată pe răzbunare, la cea a tribunalelor democratice ale cetății; sau În Bacantele lui Euripide, În care Dionysos Însuși impune transformarea. În acest caz este posibil ca tragedia să fi fost un rit străvechi de transformare, care acționa sub semnul lui Dionysosxe "Dionysos" și În care erau antrenați tineri ce nu erau Încă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ne referim la utilizarea și cantitatea acestui material, să enumerăm pur și simplu unele motive: un Dionysosxe "Dionysos" cu cap de taur (Roma, Forul Roman), mitul teban pe frontonul templului A din Pyrgi și un mare număr de sfincși, satiri, bacante, harpii, sirene, Înfățișări ale lui Pegas, demoni marini, grifoni. Acestea se găsesc pe micile altare de teracotă (arulae) de pe Esquilin (secolele VI-III Î.Hr.), pe oglinzi (secolele VI-III Î.Hr.), pe materiale decorative și pe obiecte de toate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
V Î.Hr.: Pindar amintește riturile ei nocturne celebrate de către tinerele din patria sa (III, Pythica, 77-79), Euripide evocă formele tipice entuziasto-orgiastice alături de orgiile bahice, arătând profundele analogii structurale și originile comune Între corurile lui Dionysosxe "Dionysos" și riturile Mamei (Bacantele, 55-59, 72-82). Întemeierea Metroon-ului atenian, devenit arhivă a documentelor oficiale, este legată de tradiția despre sosirea unui metragșrtes (credincios „strângător de oferte al Mamei” - Iulian, Imn către Maica zeilor, 1). Distrugerea templului de către persani În 480 Î.Hr. reprezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
el În haină misterică (Nilsson, 1957; Burkert, 1987; Turcan, 1989, pp. 288-324). Deși se discută despre o eventuală existență a unor structuri inițiatice În dionisismul de epocă clasică, este indubitabil faptul că erupția misteriilor În cultul zeului orgiilor și al bacantelor, alături de constituirea paralelă a unor comunități de credincioși, bărbați și femei, comunități Înzestrate cu funcții sacre sau chiar sacerdotale de diferite tipuri, rămâne un fenomen nou, de autentică amprentă elenistică. Două episoade pot dobândi funcția de expresii emblematice ale celor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
IX-lea înainte de Hristos. Bacanalele erau petreceri nocturne unde femeile, vrăjite de entuziasmul și de delirul mistic, se dedau la desfrâu și la dezmățuri sexuale, orgii care, evident, au stârnit imaginația artiștilor (în special a grecilor Euripide în tragedia sa Bacantele și sculptorul Scopas care a imortalizat prin opera sa Menada una dintre aceste femei posedate) și care corespund perfect cu descrierile isteriei, realizate în 1880 de medicul francez Jean Martin Charcot. În urma unui discurs foarte virulent al lui Cato, neobosit
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
celebrarea Bacanalelor "ca atentând la siguranța statului și contravenind principiilor morale și religioase". Textul senatorial, care a fost regăsit în Calabria gravat pe o masă din bronz, prevedea în egală măsură că "niciun bărbat nu avea voie să intre la bacante". Ordinul roman i-a afectat extrem de mult pe "complotiști" (se pare că represiunea a făcut mai multe mii de victime). Cu toate acestea, bacanalele vor renaște în epoca Imperiului sub numele de Liberalia. Rămâne totuși adevărat că Bacanalele, de altfel
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
Va exista întotdeauna o deosebire categorică între un act de reconstituire imaginară și adeziunea efectivă la un punct de vedere trecut. Nu putem să credem sincer în Dionysos și în același timp să râdem de el, așa cum făceau probabil spectatorii Bacantelor lui Euripide *9; și puțini dintre noi acceptă cercurile Infernului și muntele Purgatoriului înfățișate de Dante drept adevăruri în sensul strict al cuvântului. Dacă într-adevăr am putea reconstitui înțelesul ce-1 avea Hamlet pentru publicul contemporan lui Shakespeare, n-
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
de arta lui Caroul Duran, se află și unul dintre puținii pictori simboliști americani, John Sargent. În atelierul acestui pictor realizează Mirea un tablou de factură mitologică apropiat de modul lui Arnold Böcklin de a aborda temele mitologice, tablou intitulat Bacanta și Faunul (1877-1878). O descriere elocventă a tabloului o fac doi istorici de artă, George Dragomirescu și Ion Frunzetti, în monografia consacrată pictorului. În abordarea acestei picturi cu subiect mitologic de către cei doi se poate sesiza o notă decadentă prin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sensuală a nervilor, adulmecând apropiatul nou delir" 213. Istoricii consideră că sursa de inspirație ar constitui-o pictorii flamanzi ai secolului XVII-lea, în special Iordaens. Avem, într-adevăr, un tablou al senzualității, pictat după toate convențiile academice. La picioarele Bacantei se mai află un alt instrument muzical, corpul ei de o albeață marmoreană contrastează cu corpul musculos al Faunului. Chiar dacă G.D. Mirea nu iese din sfera convențiilor academice, există însă o tentație a unui altceva de factură secesionistă în câteva
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în "revista literară ilustrată" L'Hémicycle a lui Pierre de Quérlon cu o reproducere, la solicitarea redactorului francez. Criticul îl popularizează pe Alexandre Séon, pictor de factură simbolistă, care abordează și tematica decadentă a sfincșilor, a lui Orfeu decapitat de Bacante etc. În afară de un Hors textes, Studiu pentru Lira lui Orfeu, studiu realizat pentru tabloul cu același nume expus în 1898, Al. Séon apare în revistă cu un mic desen ilustrând o Himeră. Elev al lui Puvis de Chavannes, personalitate emblematică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de lirica baudelariană a Florilor răului, volum care nu a încetat să-l obsedeze nici după ce a depășit scurta etapă simbolisto-decadentă ca elev al lui Gustave Moreau. Lui Theodorescu-Sion, poemul lui Maniu îi inspiră o serie de compoziții decorative cu bacante, iar scriitorul însuși a cochetat cu pictura fără a depăși stadiul unui diletantism avizat. Această a doua vocație îl va urmări ca o umbră, iar scriitorul, asumând calitatea de critic de artă, semnează o serie de articole pentru Noua revistă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]