211 matches
-
elegiac al stărilor sublime” (Laurențiu Ulici). Lirismul devine mai reflexiv, mai sugestiv, sunt exploatate atent metafora și simbolul polisemantic, iar versul, deși descătușat de rimă și de ritmul clasic, își accentuează muzicalitatea. Prin Cartea Clara (1986) se revine la tonul baladesc al începuturilor, dar cu o expresie mai cizelată și cu vibrații interioare intense, fiecare baladă fiind construită pe o idee pe cât de imprevizibilă, pe atât de adecvată sensibilității poetice a autorului: grația, călătoria de plăcere, întrebările eterne, frumusețea miresei, iubirile
ŢARNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
recitate de actori poeme ori alte texte din opera invitaților prestigioși sau a unor scriitori din diferite epoci, grupate sub titlul „Antologia «Flacăra»”, iar în final se produceau cântăreți sau cantautori, preponderent dintre reprezentanții muzicii folk (cu piese de factură baladescă, deseori pe texte ale unor mari poeți). La a doua ședință au citit Stephan Roll și Leonid Dimov, a debutat poetul Mihai B. Constantin, recitalul poetic a fost susținut de actorul Ion Marinescu, iar cel muzical, de Mircea Vintilă; la
FLACARA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287013_a_288342]
-
acestui ceas al durerii.// Iau liniștea drept truc al urletului; // te văd,/ înveșmântată în cărnuri scumpe/ cum treci, smucită de/ animalul frumos/ de la celălalt capăt al nervilor” (Doamna cu cățelul). Alte poeme (numite balade), muzicale, melancolice, merg pe linia eposului baladesc: „Eu sunt o mahala/ cu gloduri și cu țațe, cu babe/ atârnate de-o andrea,/ cu țigănime și/ veșnice borțoase, sunt/ singura tristețe cu cișmea” (Mahala). Volumul este eclectic din punct de vedere valoric, dar și ca tonalitate. Abia în
FRAŢILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287080_a_288409]
-
1980 la „Luceafărul” și editorial, în 1987, cu volumul Știri despre mine. Colaborează la „România literară”, „Luceafărul”, „Noduri și semne”, „Convorbiri literare”, „Revue roumaine”, „Art-Panorama”, „Dialog”, „Flacăra”, „Poesis”. Cartea de debut este inegală, arborând poze, tonalități și limbaje diverse: de la baladescul cu modulații folclorice sau argotice la poezia conceptuală, metafizică, de la poza ludică la cea livrescă, artificială, de la poezia cotidianului la poezia vizionară, intens metaforică și alegorică. Surprinde frecvența termenului neologic, din sfera limbajului tehnic și științific: „sunt filament de wolfram
GALAŢANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
care, în Vatra cu stele (1942), poartă însemne ale luminozității nordice, dar și evidente reminiscențe mioritice. Un lexic suculent îndeamnă retoric spre amintirile copilăriei, spre ieșirea din tristețe și durere, spre imnificarea gliei străbune, cu întreg cortegiul ei de frumuseți baladești și de fapte eroice. Cuvinte ca „baladă”, „legendă”, „stele” și „toamnă” sunt aici simboluri ce conturează obsesiile simțirii. În Însemnele anilor (1973) este evidentă încercarea poetului de a se regăsi pe sine și întreaga-i creație precedentă. Acest volum retrospectiv
DRUMUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286885_a_288214]
-
este susținută structural de poeme lungi, balade, romanțe, în care D. versifică ușor, rostogolind cuvintele cu impetuozitate și părând a se opri cu greu. Înrudirii cu Ion Minulescu, semnalată de Mioara Apolzan, i se adaugă aceea cu Panait Istrati, atmosfera baladescă fiind uneori asemănătoare, cum remarca Ion Vinea. Poet și navigator, D. s-a îndreptat în cele din urmă către traducerea de poezie „exotică” - persană și indiană -, realizând traduceri din Saadi, Omar Khayyam, Firdousi, Tagore ș.a. SCRIERI: Bună dimineața!, București, 1949
DAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286670_a_287999]
-
cu accente de fantastic folcloric. C. cultivă tema străbunilor, a obârșiei, tinzând spre cristalizarea identității eului liric. Cartea anotimpurilor (1976) e o scriere „pentru copii”, în care răzbat pe alocuri unde de suavitate sau scânteieri ludice. În Adalbert Ignotus, ciclu baladesc despre un ciudat personaj, „păstor” peste mărunte sălbăticiuni, discursul poetic, de o calofilie discretă, etalează o prețiozitate livrescă și se desfășoară într-un zumzet metaforic, cu ocultarea sau evanescența tramei narative. Al doilea volum postum, Văzduhul de cuvinte, e cel
CAUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286143_a_287472]
-
Semenicul”. A mai semnat Sorin Roianu, Ion Chirescu. Debutează în 1971, cu versuri, în „Orizont”, iar editorial, în 1986, în placheta colectivă Argonauții. Poeziei spectaculare a primului volum personal, Balade vesele și triste scrise prin cârciumi comuniste (1990), în care baladescul și plăcerea afișării nonconformismului zgomotos al boemei au dat aliajul unui lirism cu o reală priză la public, îi urmează o prezență editorială dinamică. Cu schimbări abrupte de registru tematic, poemele din cărțile următoare proiectează patetismul originar al autorului în
CHICHERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286193_a_287522]
-
ci pe o verticală diacronică în care marile modele sunt atent filtrate. Iar sămănătorismul, „pășunismul” sunt depășite printr-o adâncire a demersului cultural, astfel că, surprinzător, „cerchiștii” sunt mai tradiționaliști decât chiar tradiționaliștii. Ștefan Aug. Doinaș definește bine această particularitate: „Baladescul nostru confirmă - după opinia mea - tradiționalismul ardelenesc al Cercului, care numai în mod nedeliberat, instinctiv producea realizări moderne. Numai că noi, cerchiștii, coboram cu tradiționalismul nostru mai jos, mai adânc, decât «pășuniștii», care erau simpli imitatori” (Momentul „Manifestului”, în „Euphorion
CERCUL LITERAR DE LA SIBIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286171_a_287500]
-
pentru a-l” / „cal”, „scumpe” / „arumpe”, „deschise” / „ori se”. Poveștile reciclează legende, basme și anecdote autohtone, dar și străine (Goethe, Adelbert von Chamisso, Uhland, François Copée, Frații Grimm ș.a.). Prin încărcătura simbolică, inserția straniului și prin muzicalitate, legenda Cerbul anunță baladescul poeților din Cercul Literar de la Sibiu. Volumul Vestiri și versurile postume, alături de traduceri, anunțau o personalitate complexă și novatoare. SCRIERI: Povești în versuri, București, [1925]; Prichindel. Chipuri și priveliști. Întâmplări și istorisiri, București [1925]; Vestiri, îngr. și prezentare Tudor Vianu
CIORANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286268_a_287597]
-
despre tipul acesta de poezie, și să leg de ceea ce spunea Emil apropos de cocteil, și de celelalte. Dumneavoastră ați numit poezia aceasta baladă, să știți că vremea din care vine, anii '70, este, după opinia mea, ultimul timp al baladescului în poezia română. Erau atunci Doinaș, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru. Câțiva poeți care au scris așa-numite balade ca formulă lirică, formulă ce a dispărut cu totul. Și Virgil Mazilescu are câteva poeme de acest fel. Vorbeam mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
însă, pene colorate de iarmaroc. Un circ meschin, de oraș - ,în fața blocului e o baltă prin care se tîrîie inși" se înfruntă cu un carnaval de munte, unde obrăzarele sînt chipurile strămoșilor oameni, fraților fiare. Versurile cad amestecate. Cînd dure, baladești, greu de luat în serios tocmai fiindcă sînt înspăimîntător de serioase, cînd înmuiate, dînd-o cîteodată pe ironie, pe zăngănit de mecanisme. Trebuie să spun că prefer absurdul piețelor pustii, în care vînd și cumpără un Orb și un Străin, imaginilor
Iubirile unui uituc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11360_a_12685]
-
Gheorghe Grigurcu Eposul, o știm de la Ibrăileanu, pare a reprezenta o vocație a Ardealului. De la Țiganiada la Baladele și idilele coșbuciene și de la acestea la cochetul baladesc retro al cerchiștilor s-ar zice că există suficiente probe pentru a confirma teza în regiunea poeziei. Optzecistul Ioan Moldovan se confruntă și el cu atavismele epice, dar nu se arată dispus a le sluji, ci, dimpotrivă le combate cu
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
este acum sugestia picturală. Expresia este proaspătă și pregnantă dezvăluind în I. Barbu un poet al cuvântului , nu numai al ideii și viziunii, cum îl cunoaștem la început. Descripția însă nu există exclusiv pictural, ci fixează o atmosferă adecvată. Teoria baladescului avea să fie reluată în estetica Cercului literar de la Sibiu de poeți ai acestui curent cum ar fi Radu Stanca și Ștefan Augustin Doinaș. "Isarlâk, (inima mea)", spre exemplu, este o cetate ideală, "dată-n alb ca o raia" așezată
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ș.a. În poezie a teoretizat baladescul (în eseul "Resurecția baladei" (1945)) si a fost adeptul poeziei pure, rupta de contextul social. A debutat în presă încă de la vârsta de 12 ani, în anul 1932, în cadrul revistei “Universul Copiilor” cu lucrarea sa intitulată “Legenda Peștilor”. A debutat
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
licență în anul 1942, pe care a susținut-o la Sibiu În realitate, după cum demonstrează propria-i creație poetică, Radu Stanca a relevat capacitatea baladei - specie prin excelență a genului epic - de „a se deghiza“ în spațiile lirico-dramatice, cultivând trinomul baladesc: 1. lamentația (eroului cu fruntea pe-o limită tragică: "Lamentația Ioanei d’Arc pe rug, Lamentația poetului pentru iubita sa, Nocturnă, Pistolul, Tristețe înainte de luptă, Un cneaz valah la porțile Sibiului" etc.) - 2. alegoria-legendară (povestea întâmplării / evenimentului la cea mai
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
un lapte, / Pantofi cu baretă mi-ajută sveltețea / Și-un drog scos din sânge de scroafă noblețea". Marele câștig al poeziei românești datorat resurecției Cercului literar de la Sibiu, îndeosebi lui Radu Stanca, Ștefan Augustin Doinaș ș. a., constă în "extinderea sferei baladescului de la o „scară națională“ la o „scară planetară / cosmică“". Ilustrativă în acest sens este și balada "Turn înecat", turnul simbolizând "axis mundi", având în crucea-i celestă o crăiasă adormită „de două mii de ani“, Runa, un soi zeiesc de „sămânță
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
Spiritul triumfă, 1916), „Excelsior”, și Căile vieții,1922) sau mai târziu, când pictorul revine la simbolism, în „A Eterum Vale!”. Evaziunea în lumea legendelor și a vechilor balade (de exemplu: Meșterul Manole), este un omagiu adus creației populare. Acest paseism baladesc va contribui la închegarea acelei viziuni pline de farmec din ilustrațiile create de Bednarik pentru Basmele românilor (1925/26), culese de Petre Ispirescu. Nostalgia și reveria sunt sentimente preferate, atât în portretele compoziționale precum Ioana, (1920), „Scrisoarea” (1921), cât și
Ignat Bednarik () [Corola-website/Science/312029_a_313358]
-
și de a-i imprima o accentuată conștiință estetică și națională. Volumele următoare ("Pomii dulci", 1972; "Inima alergând", 1981; De dorul vieții, de dragul pământului", 1983; "Valurile", 1984; La capătul vederii", 1984; " Viața pe nemâncate", 1999) conțin poezii cu o tonalitate baladescă, de o nedezmințită ardoare etică și socială. În multe poezii, apare ca personaj epic Moș Pasăre, ale cărui „pilde” socratice sunt rostite în spirit folcloric, ironic sau ludic, el ironizând pe toți acei cărora le sunt străine idealurile naționale, adevărul
Gheorghe Vodă () [Corola-website/Science/312885_a_314214]
-
Carey. Este una dintre acele piese într-un tempo moderat, prea rar pentru cluburi și prea rapid pentru foxtrot. De fapt, din cauza sunetului de tobă de fanfară, seamănă foarte mult cu «Hollaback Girl» al lui Gwen Stefani, fiind o versiune baladescă a acestuia. Trecând mai departe la părțile pozitive, Leona își reține vocalizele, nedeviind în acele melisme care au chinuit-o mereu pe Christina Aguilera”. „Bleeding Love” a debutat în UK Singles Chart pe 28 octombrie 2007, ajungând pe cel mai
Bleeding Love () [Corola-website/Science/313547_a_314876]
-
forță de expresie... Cititorul poate fi șocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă cîștigat și emoționat. O adevărată voce de mare poet“. Insolitul personalității sale este izbitor prin aceste manifestări. Cezar Ivănescu reînvia printr-o formulă modernă, sincretismul baladesc medieval al poeziei și muzicii. A creat muzică și a cîntat propriile versuri, dar și poeme de Pindar, Rutebeuf, François Villon, Lorenzo de Medici, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe, Henri de Regnier, Mihai Eminescu și George Bacovia. I se tipărește
Cezar Ivănescu () [Corola-website/Science/298381_a_299710]
-
1930, deoarece în această specie s-au conservat mituri fundamentale dacoromânești: în «Meșterul Manole» - mitul jertfei zidirii și în «Miorița» / «Pe-o Gură de Rai» - "mitul mioritic", ori, mai exact spus, mitul armonizării părții în sacrul întreg cosmic etc. „Gândirismul“ baladesc al lui Radu Gyr. Exploatarea resurselor eposului eroic de către Radu Gyr își relevă prima rodire în volumul "Plânge Strâmbă-Lemne", din 1927: După cum anunță titlul - subliniază Ov. S. Crohmălniceanu - sunt puse să vorbească aici personajele basmelor noastre; ne întrețin pe rând
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
ne conduc adevărate orgii horticole.» ("ibid.," p. 163). O primă etapă resurecțional-baladescă daco-românească din secolul al XX-lea, mai precis, dintre anii 1927 și 1943, este cea „programatic-gândiristă“. Radu Gyr a încununat programul de la «Gândirea» privitor la revitalizarea speciei, a baladescului, în anul 1943, când a reușit să publice, în ciuda vremurilor vitregitoare ale războiului, un celebru volum de "Balade", structurat pentaciclic: Fuga Lupului, Cântece, Țară, Mânăstiri și Fântâna cu pandur". Potrivit credințelor rămase în sfera Creștinismului Cosmic - specific Dacoromânilor, desigur, din
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
titlul primului ciclu din volumul publicat de Radu Gyr în 1943 -, "Fuga lupului", făptura mitică din steagul strămoșilor cu știința de a se face nemuritori, "Lupul", simbol al sufletului în traiectoria-i teluric-celestă, este surprins de poet în superb-expresioniste tonalități baladești: "Mușcând paznicul, din cușca lui, spre munte, / lupul ca o flacără-a țâșnit... / Tremură pădurile pe frunte / cu inelul brumelor sfințit. // Lunecă din bahnele cețoase / miros vânăt de sălbăteciuni. Vântul sur, pe labe somnoroase, / se târăște ca o fiară prin
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]
-
sărute pleoapele / și să-mi dea comorile: / umerii cu zorile, / ochii cu livezile, / sânii cu zăpezile, / gura cu mărgelele, / coapsele cu stelele..." («Vlagă», "ibid.," 135 sq.; "slodun" = "gorun" / "stejar brumăriu" - "Quercus pedunculiflora"). Sunt în acest ciclu și alte capodopere ale baladescului gyrian: "Corbea, Balada ghiocului cu moarte-n Țarigrad, Răvaș de la Călugăreni, La Drăgășani, odată, Balada trupului care s-a frânt pe roată, Fântâna cu Pandur, Domnul de Rouă, Balada fetei de la Jiu, Balada fratelui care-a murit de ciumă" etc.
Baladă () [Corola-website/Science/297136_a_298465]