1,910 matches
-
gata să sară. Aude o altă voce în spatele lui: — Din cauza unei femei? Nu merită. Se întoarce pe jumătate. Vede un cerșetor, murdar și beat, care pare de șaizeci de ani, deși, probabil, are mult mai puțin. Lionel se reașază pe balustradă, cu fața la apă și cu picioarele atârnând în gol. Stă într un echilibru precar. Îi răspunde cerșetorului, fără să se mai întoarcă spre el: — Din cauza unei femei, dar nu din dragoste. Cred și eu: din ură. Nu-i mai bine s-
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
gură, după care îl întreabă: — Ce faci, nu sari? — Mi-a pierit curajul. Știi să înoți? — Nu. — Asta-i bine, spune cerșetorul și-i dă un brânci în apă, după care adaugă: Prietenul la nevoie se cunoaște. Se uită peste balustradă și vede cum sinucigașul forțat ia contact cu apa. Mai verifică o dată filigranul bancnotei de zece euro în lumina soarelui și pleacă să facă o investiție sigură. E ora 12.45. În anticamera notariatului domnului Marcel Rioret, o văduvă, împreună cu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
expresioniști - Dix, Grosz, Kirchner; pentru A douăsprezecea noapte (Guthrie) a căutat să creeze o lume asemănătoare celei din Fellini; Coriolan din Princeton pornea de la clădirea EUR din Roma; În Așa e dacă vi se pare (Arena Stage) a folosit o balustradă pe care a văzut-o În hotelul Bergeret din Nancy ș.a.m.d. Apoi, nu putem trece cu vederea obsesiile lui Liviu Ciulei pentru anumite texte (Azilul de noapte, Hamlet, Moartea lui Danton, Leonce și Lena, Elisabeta, Visul unei nopți
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
mâloase, închide ochii, vrea să se arunce, arcușul trece febril peste strune, vioara țipă în tăcerea din sală, pianul se dezlănțuie, Sandei atacă clapele cu furie, închide ochii și o vede pe Zinzin în spatele ei aplecată peste arcuș ca peste balustrada unui pod, gata-gata să se arunce în volbura apelor, atacă pianul, acesta geme din toți rărunchii, vede incendiul de la mănăstire, măicuțele hăcuite de soldați, Maria cântând la pian în mijlocul dezmățului și al focului, cu o expresie de fericire pe față
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pietre spre pântecele pământului, agonia, pianul cântând singur în peșteră, fuga, călătoria pe urmele băiatului din Clădirea Albastră, somnul, durerea, somnul, durerea, greața, greața, păianjenii uriași, fantomele, durerea, greața, vioara lui Zinzin cântând bezmetic, femeia aplecată peste vioară ca peste balustrada unui pod, atacă clapele pianului și vede chipul transfigurat al lui Alex, trupul gol lângă al ei, tremurând ca în transă, gemând de plăcere, senzația ei de vomă, îi întoarce spatele, el o îmbrățișează, mușchii i se contractă dureros, el
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
atracții: popicăria veche și cea nouă, terenul de volei și terenul bitumat de tenis de câmp, toate dispărute în neant după Revoluție. Popicăria veche era aglomerată în trei anotimpuri, mai puțin iarna, căci avea un perete deschis, compus dintr-o balustradă ce permitea spectatorilor să urmărească evoluția popicarilor, foarte numeroși atunci. Se spune că între cele două războaie mondiale numărul crâșmelor în Vama era la fel de mare ca după Revoluție și, pentru atragerea clienților, dispuneau de o pistă de popice în curte
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
ochi larg deschiși în locul în care geamurile au fost sparte, și așa se poate vedea și înăuntru, și în afară în același timp. Tabla era îndoită și moale ca o plastilină când Slavko a împins-o ca să intre. Șase etaje, balustrada vopsită în albastru și pereții cojiți. Urmele lui negre rămaseră în praful de pe linoleum, iar ușa de la intrarea în apartament se închise brusc în curent. Slavko locuia singur. Mai singur decât el nu mai era nimeni. Trecu pe lângă masa cu
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
să apară. Parcă trebuia să vină în balcon, nu tocmai prin apartament, ci să urce roata, de jos, de pe mormanul de pământ argilos, galben, aproape ca gălbenușul oului, pe o scară alcătuită din cuie de lemn, potcoave de cal și balustrade scorojite, de piele. Gândul nu că Epa era propriul ei soț, ci că musafirii o prinseră pe nepuse masa, chiar neajutorată, o impacientă la culme. Niciodată nu crezuse în vise. Bunica ei dinspre mamă, credea și le interpreta. Dacă ar
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
garda lui Van Gogh și-i aplică acestuia „schema Tyson“, olandezul alegându-se astfel cu o nouă ureche detașabilă. În zona scării de incendiu, Brando Îi dădu un brânci puternic lui Arhimede, care, ud leoarcă, alunecă și se prinse de balustradă, țipând: „Dați-mi un punct de sprijin! Urgent!“ Din păcate pentru el, numai Einstein se afla În zonă, iar acesta, ridicând din umeri, Îi răspunse: „Totu-i relativ, prietene“, astfel Încât grecul căzu de-a dura pe trepte. Din postul său
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
care te afli În mijlocul peștilor, și totuși la distanță de ei. La ora unsprezece, scriitorul se Întorcea acasă și se așeza la computerul din fața ferestrei. Uneori, făcea câte o pauză și ieșea pe balcon, unde stătea cu coatele sprijinite pe balustrada de fier, ca un păpușar deasupra scenei. Pufăind din pipă, mai trăgea cu urechea la discuția unor bătrâne, mai urmărea cearta dintre doi șoferi care-și bușiseră mașinile sau flirtul unor tineri, Întorcându-se apoi la computer. La prânz mânca
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
zice Dendé, parcă intrase dracu’ în ei, simțeau că-i rost de ciordeală și au dat buzna în sediul CC ului ca posedați, iar noi după ei, izbind tot ce ne ieșea în cale, paștele mă-sii Gulie, tapiserii, covoare, balustrade, tablouri, candelabre, tot huzurul. Nu v-a fost frică? întreabă Roja. Ba da, răspunde Tîrnăcop, e tot cu ce ne-am ales, aruncam priviri în stînga și în dreapta, indivizi dubioși, civili, l-au snopit pe unul în bătaie pentru că era
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
pierzi timpul cu fleacuri, își spuse, dîndu-se repede bătut, hotărîndu-se s-o ia cît mai repede pe scări în sus pe bîjbîite. O să pierzi ceva mai mult timp, dar în felul ăsta ești mai în siguranță, se gîndi apucînd zdravăn balustrada, începînd să urce cu pași mici numărînd în gînd treptele. După primele două etaje, se opri să-și tragă sufletul, să verifice dacă cheile de la apartament erau tot acolo, în buzunarul de la piept. I se păru că din dosul unei
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
are avantajul de a fi situat exact în buricul evenimentelor, se gîndește coborînd cîteva trepte, lăsîndu-se pe vine, doar atît cît să nu fie observat și cît să mai poată privi în direcția Baricadei prin spațiul îngust dintre parapet și balustradă. Deși în ultimele zile acumulase multă oboseală, simți bruc aerul nopții oxigenîndu-i plămînii, limpezindu-i creierul, poate că încă nu e totul pierdut, cîteodată un șut în fund poate însemna un pas înainte, se gîndește privind atent în direcția Baricadei
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cît să poată să pășească pînă la toaletă ca să-și facă singur nevoile. N-ar schimba-o pe nimic în lume, zice Tîrnăcop, privind admirativ la maghernița lui Roja ca la un palat de poveste, la zorzoanele de la ferestre, la balustradele vopsite țipător, la luminile care ard înăuntru ca într-un muzeu sau ca într-o sală de teatru luxoasă, n-o să înțelegi niciodată, Curistule, cum e să construiești ceva cu propriile brațe, pe cinstite și fără ajutoare din stînga sau
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
vorbă despre viața lor de cuplu, să-și spună unul altuia ce aveau pe suflet. Urca pînă la etajul doi pufăind ca un animal de povară, abia tîrîndu-și bagajele imense care-i tăiau palmele, frecîndu-se de pereți, izbindu-se de balustrade. Se oprea în fața ușii, le trîntea scîrbită pe jos, răsufla ușurată și își căuta cheia prin buzunarele pantalonilor. Înainte să o răsucească în broască, trăgea două, trei secunde cu urechea la ce se petrecea înăuntru, nu auzea nimic, așa că se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
suprafață albă se zărea în întuneric. Am ieșit într-un culoar. Lumina slabă venind de la felinarul din fața casei printr-o ușă deschisă mă ajută să găsesc scările. Am început să urc scările, pășind cu grijă și ținându-mă bine de balustradă. Ajuns sus am văzut imediat raza de lumină ce pătrundea pe sub ușa camerei lui Honor. N-am șovăit decât o clipă. M-am apropiat de ușă și am ciocănit. După liniștea mormântală de până atunci, sunetul bătăilor în ușă părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
buzelor lui strânse și ochii abia întredeschiși. Era chipul unui om aflat în primejdie și această imagine m-a umplut de fericire. Cu glas limpede, Antonia rosti: — Intră, te rog. Muncitorii urcau scările aducând scaunele chinezești Chippendale. Îi auzeam lovind balustrada. M-am întors în cameră cu Palmer urmându-mă. Am închis ușa și ne-am privit toți trei. Palmer i se adresă Antoniei: — Te rog, vino cu mine, Antonia. Îi vorbi pe un ton înghețat, impersonal, și atunci am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
curtea următoare. — Aici!, strigă dintr-o dată, arătând spre ultima curte. Când i-am făcut cu mâna, a dat din umeri și Începu să dribleze din nou spre casă. Ajungând la a treia curte, am observat băieți mai mari, stând pe balustrada din casa scărilor de la parter. Unul din ei cioplea un băț de lemn, Încordat și concentrat. Se pare că nu avea un cuțit prea ascuțit; așchii mici de lemn săreau dintr-o parte În alta. Neavând altceva mai bun de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
până aici, e ca dracu’ să trăiești În halu’ ăsta! Ieșind din nou pe coridor, Ivan era pe punctul de a-i descrie situația și mamei lui, care aștepta la parter, cu privirea Îndreptată În sus, prin golul creat de balustrada sinuoasă, când l-am tras Înăuntru din nou. Tocmai mi-am dat seama că până la urmă, poate exista o cale de ieșire. I-am prezentat repede apartamentul noului locatar, promițându-i toată averea mea, chiar dacă aruncată În toate direcțiile, În schimbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din apa oceanului am dat-o jos la duș, iar părul - părul de copil, neintrat în faza sârmoasă, încă moale și ușor de aranjat - e lins și pieptănat frumos, cu cărare. Promenada de scânduri are pe toată lungimea ei o balustradă mâncată de vreme și mă cocoț cu fundul pe ea; sub mine, cu pantofii în picioare, tata traversează plaja pustie. Mă uit la el cum își întinde grijuliu prosopul lângă apă. Își pune ceasul într-un pantof, ochelarii în celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mănușile ei mari, albe, cu un singur deget - Miss America pe patine! Cu vâscul ei și cu budinca ei cu stafide (ce-o mai fi și aia) și cu casa ei unde locuiește o singură familie, cu scară interioară cu balustradă, cu părinți potoliți, răbdători și plini de demnitate, și cu un frate pe nume Billy, care se pricepe să demonteze un motor și zice „îți rămân îndatorat“; am nevoie de-o fetișcană care nu se teme de-un contact fizic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
I-am văzut pașaportul. Richard John. Profesor de liceu. — Ciudat, spuse casierul. Și chiar că era ciudat, se gândi el iar, plătind fără entuziasm zece franci și revăzând În memorie bărbatul acela obosit și cărunt, În balonzaid, desprinzându-se de balustrada navei, În timp ce pasarela se ridica și sirenele șuierau spre o fisură dintre nori. Ceruse o gazetă, o gazetă de seară. Nici la Londra nu au apărut atât de devreme, Îi spusese casierul și când auzise răspunsul, rămăsese visător, mângâindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dinți proeminenți. Dar când se așeză lângă Isaacs, pe bancheta din față, se Întoarse și-i zâmbi larg, spunându-i: N-am o carte de vizită, dar mă cheamă Stein. Apoi, rebegit de vânt, se văzu urcând o scară cu balustradele argintii aurite, iar ea aștepta În capătul scării, avea o mustață mică și arăta spre o femeie care ședea și cosea, cosea, cosea, și-l anunță: — Ți-o prezint pe doamna Eckman. Coral Musker Își scoase mâna de sub pătură ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
iarăși afară, pe geam, dar satul nu mai era, și nici acele coline verzi pe care le văzuse. Doar râul era același. Adormi. Domnișoara Warren se bălăngănea pe culoar, străbătând trenul În lungul lui. Nu putea să se țină de balustradă cu mâna dreaptă, pentru că Încă o mai durea umărul, deși stătuse aproape două ore pe culoarul de la clasa a treia. Se simțea ca bătută, slăbită și beată, și Își ordonă gândurile cu multă greutate, dar nasul Încă mai simțea mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de sticlă si farfuriile. Înfipte în pantofii mei - mi-am lăsat urmele de ușițe, rafturi, scaune, ferestre și sânge până la aeroport. Mai departe, urmele mele s-au oprit. Și, stând jos aici, am rămas fără piese. Toate zidurile, acoperișurile și balustradele. Și dinaintea mea, pe podea, e încleiată doar o mizerie sinistră. Nu e ceva perfect sau isprăvit, însă asta este ceea ce am făcut eu din viața mea. Nu ascultă de nici un plan măreț, fie el bun sau rău. Tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]