365 matches
-
scris în perioada interbelică (afinitățile cu proza lui Anton Holban sînt evidente și ele au fost subliniate de exegeții importanți ai cărții), dar, la fel de bine, și în zilele noastre. Este un amestec bizar de desuet și modern, în care clasicismul balzacian se împletește cu tehnicile cinematografice și analiza psihologică pentru a configura superbul fundal al peregrinărilor (propriu-zise, dar mai ales cu gîndul) protagonistului, într-un spațiu mitic al Capitalei. Într-un fel, tema a fost reluată în Fetița, cel mai recent
Sfărșit de veac în București by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12807_a_14132]
-
fericirii de altădată sunt înlăturate brutal sub șenilele buldozerelor care amestecă sub dărîmături clădiri și sentimente umane. Scriitor de mare sensibilitate, posesor al unui stil ușor recognoscibil, adept al construcției simple, clasicizate, fără sofisticării narative foarte complicate, în care descrierea balzaciană se intersectează cu subtila analiză psihologică, Mihai Zamfir realizează prin romanele sale Poveste de iarnă și Acasă două superbe fresce ale Bucureștiului de la sfîrșitul anilor '80. Capitala apare ca un loc decrepit în care amintirile pier odată cu vechile case și
Sfărșit de veac în București by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12807_a_14132]
-
respectivă. Dacă se va face vreodată o disociere, bine. Dacă nu... asta este. Nu mai sunt un om tânăr, viața mea - pe toate planurile - a cam fost un eșec: anii ce-mi rămân vreau să-i consacru scrierii unei cărți, balzaciene dacă vrei, despre "cum a fost cu putință". S-ar putea ca o asemenea carte să nu intereseze pe nimeni. Și asta face parte din destin." (Dintr-o scrisoare către Sergiu Nicolaescu, ianuarie, 1990) ...Era vorba nu atât de "scrierea
Cronica unei "iepoci" by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18101_a_19426]
-
bântuiți de gândul de-a nu lăsa nicio amprentă, nicio urmă, precum în crimele "perfecte", și regizându-și, cu minuție și cu un soi de rece febră, definitivul effacement. De aici și deficitul, poate, al unei "stări civile" (ceva mai... balzaciene), - motivată astfel de apologeticul Ion Barbu: "Cu toată fața lor pământească, cei trei Crai sunt, numai în al doilea rând, oameni, dar, în primul: axe universale."9 Cu adaosul aceluiași Ion Barbu, provenind, însă, dintr-un alt context (peiorativ, de
"Ale turnurilor umbre..." by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/8215_a_9540]
-
despre edificarea socialismului în industrie: Oțel și pâine (1951) de Ion Călugăru, Cumpăna luminilor (1952) de Nicolae Jianu, În orașul de pe Mureș (1954) de Francisc Munteanu. Petru Dumitriu, june prim al proletcultismului, amestecă temele și epocile într-o proză obiectivă, balzaciană pe alocuri, în care perspectiva ideologică a actualității (detestarea burgheziei și a moșierimii, favorizarea țăranilor și a muncitorilor ca personaje învingătoare): Drum fără pulbere (1951) idealizează penibil contrucția canalului Dunăre-Marea Neagră; Pasărea furtunii (1954) pune în context marinăresc conflictul de
Literatura oportunistă (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8310_a_9635]
-
un moment dat, Milan discută despre Balzac cu un elev de-al lui Manesquier; Leconte preferă să regizeze discret (doar sfârșitul filmului e experimental), bazându-se pe capacitatea de semnificare a detaliilor într-o manieră cum nu se poate mai balzaciană... Celelalte două lungmetraje te copleșesc tocmai prin lipsa lor de discreție, detaliile nici nu mai există pe ecran, fiind înlocuite de litri de sânge sau de pornografie pseudo-filozofică. Filmului lui Alexandre Aja (Haute tension) îi lipsesc ambițiile artistice; nu vrea
Invazia francofonă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12411_a_13736]
-
impresie că străbat spații de roman, că iau act de situații și de personaje încadrabile unor structuri de roman. Senzația aceasta este întărită și de faptul că nu puține sunt personajele care trec dintr-o narațiune în alta, după modelul balzacian la care autoarea se raportează explicit. Am menționat timpul istoric al povestirilor, acela al ceaușismului târziu, în cele mai multe. Să vedem, orientați de acest reper, și despre ce lume este vorba. Este vorba despre lumea mijlocie a orașelor acelei vremi, a
Ironie și tandrețe by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3412_a_4737]
-
și abia spre finalul cărții intervine desprinderea de patternul stendhalian al personajului, colorat și el de tușe romantice. Georgian Nicolau (ale cărui dileme amintesc, la un moment dat, de criza de conștiință a lui Apostol Bologa) devine, astfel, un personaj balzacian, care lasă în urmă orice dramă și orice mustrare de conștiință: cameleonismul (adaptarea la mediul social și la mersul istoriei) învinge totul. În romanul lui Ioan T. Morar, destinul nu sancționează hybris-ul, ambiția nemăsurată a protagonistului de a-și
O istorie fără eroi by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3004_a_4329]
-
mersul istoriei) învinge totul. În romanul lui Ioan T. Morar, destinul nu sancționează hybris-ul, ambiția nemăsurată a protagonistului de a-și depăși condiția socială și de a-și efasa etnicitatea, călcând peste cadavre și peste sentimente. Dar nici haina balzaciană nu este pe deplin satisfăcătoare, fiindcă Georgian, dincolo de luciditatea machiavelică, suferă de un subtil complex oedipian și, de asemenea, de un complex al orfanității, care face din el abonatul de serviciu al iluziei. Din dragoste față de mamă își ucide (și
O istorie fără eroi by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3004_a_4329]
-
scris și discutat texte cu aluzii trupești, perioada interbelică a fost scena pe care s-au susținut cele mai aprige campanii antipornografice și unde s-au dat totodată cele mai puternice replici. Alături de celebrele dispute între tradiționaliști și moderniști, între balzacieni și proustieni, o altă controversă cu răsunet atunci și mai puțin cunoscută acum o constituie procesele intentate autorilor în ale căror scrieri întâlnim scene-tabu pe tema corporalității. Spuneam că nu e prima dată când scriitorii „atacă” bunele moravuri ale societății
Scriitori în boxa acuzaților by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13622_a_14947]
-
materie literară prozatorului, ci îl convoacă în orizontul unei viziuni și în interiorul unui topos - într-o nouă creație, într-un edificiu cu o arhitectură complexă, aparținînd, deopotrivă, poetului și prozatorului. Romanul, în trei părți - Asfaltul, Șotronul și Hua-hua , începe aproape balzacian: ,Ieșind pe ușa blocului, Bikinski văzu lume foind în stația Cimitiru în așteptarea tramvaiului 3, care făcea ruta Gară-Piața Unirii-Abator. Fiind zi de lucru, tramvaiul sosise deja aglomerat, astfel că numeroși călători, cu tot efortul pe care-l făcuseră de
Roman burlesc by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/11587_a_12912]
-
reîntrupează în scrisul lui Dan Ciachir. Revin pentru o clipă în lumea noastră, cu chipul, vocea și spiritul lor care într-o vreme ne erau atît de familiare. Evocarea primei întîlniri cu Petre Țuțea debutează în cea mai bună tradiție balzaciană cu descrierea amănunțită a locului: „Din strada Brezoianu pleacă perpendicular pe grădina Cișmigiului patru sau cinci „intrări", a doua dintre ele numindu-se chiar Intrarea Brezoianu. Pe stînga acesteia se înșiră doar cîteva clădiri, toate blocuri elegante și trainice, construite
Călătorii în lumea de ieri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13865_a_15190]
-
cu Ștefania în Gara de Nord, Petru Anicet își deconspiră intenția de a merge să-și vadă moșia de undeva de pe malul Oltului, pe care are de gând să o răscumpere când va fi „bogat și celebru”. Regăsim, prin urmare, aceeași schemă balzaciană, despre care Moretti observa că presupune doi poli - unul corespunzând situației și statutului real al personajelor (majoritatea studenți sosiți la Paris cu gândul parvenirii, care se stabilesc în Cartierul Latin), celălalt, obiectului dorinței acestora (foburgurile luxoase, populate de fabuloasele élégantes
Bucureștiul lui Mircea Eliade. – elemente de geografie literară – by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3248_a_4573]
-
cer). (În curs de apariție la Editura Humanitas, 2013) 1 Kevin Lynch, The Image of the City, The M.I.T. Press, 1990, p. 1. 2 O observație asemănătoare face și Franco Moretti, care atrage atenția asupra importanței abordării spațiului din Parisul balzacian ca diagramă, și nu ca suită de adrese luate izolat (Maps, Graphs and Trees: Abstract Models For A Literary History, Verso, London/New York, 2007, p. 54). 3 „La plupart des poètes y virent (les tramways) un signe de la modernité urbaine
Bucureștiul lui Mircea Eliade. – elemente de geografie literară – by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3248_a_4573]
-
G. Călinescu l-a tratat sau nu pe autorul Întunecării drept un potențial "rival", ni se pare limpede că "vorbim despre opera unuia dintre cei mai cultivați scriitori români, comparabilă cu aceea a modelului francez, atît prin explorarea sistematică (autentic balzaciana) a societății, bizuita pe varietatea tematico-tipologică a unui număr impresionant de volume, cît și prin îmbinarea prospecțiunii realiste cu îndrăzneala imaginației romantice". De fapt, însuși Divinul admitea că Cezar Petrescu "a adus literaturii române un element ce-i lipsea: invenția
Cezar Petrescu, îndrăgostit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17602_a_18927]
-
în loc de inimă aveam o rană. Iar rănile, daca nu se vindecă, se amorțesc cu tot soiul de balsamuri. Pentru mine stupefiant era însăși viața mea dezordonată". Un alt element din compoziția autoportretului îl constituie ritmul de muncă scriptica, de alura balzaciana. Timpul romanciarului e integral umplut de trepidanta prestație literară, de "posedat": "Sînt cărți pe care le-am scris în 7 zile: ăSimfonia fantastică nici mai bună, nici mai proastă ca altele. Dar îți imaginezi tu ce înseamna acele 7 zile
Cezar Petrescu, îndrăgostit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17602_a_18927]
-
deși e ca și cînd ar fi.) La 28 de ani, Marius Ianuș ar trebui să se gîndească bine care e vîrsta critică de la care seacă inspirația literaților. Nici nu vrem să ne gîndim c-o fi 30 de ani, balzacianul prag (e drept, pentru doamne, nu pentru domni). Ce ne miră pe noi este că dnii C. Stănescu și Cristian Tudor Popescu, redactorii răspunzători de ALA, găzduiesc cu atît neascunsă bucurie pamfletele (net inferioare poeziilor lui Ianuș) junelui furios. Speră
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13501_a_14826]
-
filtrată printr-o lentilă îmbibată de cultură. Ochiul realist al naratorului exprimă rafinamentul unui stagiu îndelungat în muzee, mitologie și biblioteci. Livrescul, cap de acuzare proletcultistă, constituie specificul unei viziuni ce se îndepărtează de litera balzacianismului. Romanul Bietul Ioanide rămâne balzacian în tema parvenirii (mutată în mediul universitar), în portretistică, în nota de senzațional a unor rezolvări a conflictelor, în relaționarea destinelor cu ambianța socială - ceea ce înseamnă foarte mult în viziune epică. Dar desprinderea de balzacianism se realizează cu succes prin
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
ironie, subminat profund în socialitatea lui obiectivă, pentru a fi livrat unui narator ludic, și constrâns astfel să devină corintic. Subtilitatea cestei transformări interne a sesizat-o foarte bine Nicolae Manolescu: "G. Călinescu, urmărind să repete polemic în romane formula balzaciană, n-a putut evita ca ea să devină, în mâinile sale, o expresie a comicului și a unui fel de joc estetic de esență barocă" (în Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Ed. Gramar, 2002, p. 221-222). Diferența de la
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
Enigma Otiliei la Bietul Ioanide e considerabilă, după părerea mea, în sensul accentuării tendințelor structurale, în construcția narațiunii și a personajelor, spre comic și ludic - și deci al apropierii decisive de romanul corintic. Așa cum G. Călinescu nu mai e totalmente balzacian în Bietul Ioanide decât pentru cei care nu vor să vadă schimbarea, scriitorul nu mai e nici totalmente clasicist sau clasicizant. Aici lucrurile sunt și mai derutante, pentru că sunt mai neclare. Mediul intelectual obligă la culturalitate și livresc, iar epicul
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
documentare. Să luăm acum în discuție cel de-al doilea caz verificabil: "Camera Leoparzilor". Nu e nici un dubiu: tînărului dandy Dumitriu i-a plăcut nespus sintagma, o preia împreună cu ideea de grup secret, învăluită, însă, și într-un ușor abur balzacian, făcînd de altfel, trimitere la Istoria celor treisprezece. În Cronică apare un cerc monden, pe care "asociații" săi îl numesc "societatea anonimă ŤCorupția Românăť" și care se întîlnesc undeva pe Calea Victoriei, în "Camera Leoparzilor" dintr-o mansardă, dedîndu-se farselor și
Petru Dumitriu și "negrul" său (II) by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11795_a_13120]
-
Dacă e "o primăvară și o vară întreagă" din '55, cînd el n-a scris nici un rînd la roman, lucrurile se complică și mai mult. Oricum, ele par încurcate, căci, descriind manuscrisele traducerilor lui Vinea, Constandina Brezu nu semnalează pagini balzaciene. Cea mai mare ciudățenie este, însă, alta: nici în Declarație, nici în scrisoarea către Beniuc, nici în pamflete, Vinea nu recunoaște că a tradus Hamlet sub semnătura lui Dumitriu, deși acest lucru se știa încă de pe atunci în mediul literar
Petru Dumitriu și "negrul" său (II) by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11795_a_13120]
-
la biografia lui Ion Pillat (redactată în 1947) și Romanul de senzație în literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (de referință și azi), și marile studii Romanul realist francez din secolul al XIX-lea, Romanul balzacian din literatura română, G. Topârceanu, Gala Galaction. Sunt studii care scot în evidență deschiderea teoretică a autorului, amploarea informației literare de care dispunea, dar și poziția sa centrală în acea deziderală școală de critică, pe care G. Călinscu a fost
Al doilea Pillat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4389_a_5714]
-
avute în vedere la început, firește, marile experiențe romanești ale secolului XX și nici prozele psihologizante sau fantastice tipărite la noi sau în alte părți ale Europei necomuniste. Un model la îndemînă putea fi Balzac (sau proza românească de tip balzacian), căci explicarea personajelor prin mediul lor de formare și de viețuire părea să ilustreze mulțumitor tezele teoriei literare marxiste (în variantă sovietică și autohtonă), întemeiate pe determinismul mecanic. Alcătuită din 24 de nuvele cu o întindere variabilă, Cronică de familie
Redescoperirea marilor modele narative: Cronică de familie by Eugen Negrici () [Corola-journal/Imaginative/15298_a_16623]
-
variabilă, Cronică de familie (apărută în versiune parțială în 1955 și republicată ca trilogie în 1957), acoperind un secol de istorie - de la Cuza la regimul comunist -, este, în fond, cronica nemelancolică a stingerii unei clase (boierimea). Scrisă în spiritul realismului balzacian, care nu favorizează, nu idealizează și nici nu împinge în caricatură (cel puțin în intenție), cartea poate fi socotită o replică la Romanul Comăneștenilor: ea anunță epuizarea rolului istoric al moșierimii, fără să-i "înfiereze" reprezentanții - cum, fără doar și
Redescoperirea marilor modele narative: Cronică de familie by Eugen Negrici () [Corola-journal/Imaginative/15298_a_16623]