192 matches
-
a se mai înrudi cu concepția civică și individualistă a sensului național după model francez sau englez, luînd forma etnoculturală și comunitară ce se obser-vă acum în toată violența ei în Europa Centrală sau Orientală, în Irlanda de Nord și în Țara bascilor. Rupturile "tribale" ale țărilor scăpate din comunism nu pot calma temerile pe care locuitorii vechilor democrații le încearcă și pe care ar vrea să le uite. Mișcările etnice se multiplică, dar autocenzura sistematică a vechilor națiuni ale Vestului le împiedică
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
au sacrificat xenofobia pe altarul toleranței și al reconcilierii europene. Cel puțin, par a fi uitat elementele perturbatoare prezente în Belgia prin antagonismul dintre francezi suspecți de germanofilie și valonii "potrivnici", în Spania prin represiunea exercitată de dictatura franchistă asu-pra bascilor și catalonilor, și mai ales în Irlanda de Nord unde incendiul e gata să izbucnească din nou. Acest efermer răgaz ascunde două realități. Mai întîi, faptul că micro-naționalismele contrariate de expansiunea marilor națiuni, departe de a constitui apanajul dureros al est-europenilor, caracterizează
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
nu a fost accentuat, în faza sa de început, prin acțiunea unui mecanism cultural, fapt ce constituie o trăsătură comună a manifestărilor inițiale ale identităților micro-naționale. Universitarii sau clericii care, în vremea romantismului, manifestă, în țările slave sau în Țara bascilor, un interes academic pentru limba sau folclorul unui popor decăzut, în acească situație nu vor conta prea mult. Chiar și în cazul în care se străduiesc, ei nu reușesc să resusciteze o cultură prenațională capabilă să genereze o trezire a
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
naționalismelor orientale" de care, nu fără paradox, vorbea John Plamenatz. Faptul este argumentat prin cronologia destul de recentă a dezvoltării lor politice, ca-re nu coboară mai mult de 1870-1890 cît și prin resortul etnic și cultural, în ceea ce-i privește pe basci, și mai mult lingvistic în Catalonia. Preocupați fiind de a-și conserva propria identitate, bascii se autodefinesc prin termenul de Euskaldun, adică cei care vorbesc limba bască. Expresia proiectului lor politic înseamnă însă o sporire a riscului în condițiile în
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
de existență. Cu toate acestea, radicalii vor rămîne aici destul de nu-meroși, poate chiar majoritari. Un astfel de exemplu aflăm în persoana abatelui Jerbaxio Albizo, împușcat de către franchiști în 1936, care predica tinerilor că, de vreme ce Dumnezeu "i-a făcut astfel pe basci [...] nu i-a făcut pentru a deveni spanioli sau francezi tot așa cum păsările n-au fost făcute pentru a de-veni broaște rîioase, nici trandafirii, mărăcini"380. Sau încă, un exemplu în plus, Eugracio de Aranzadi, ideolog al mișcării se-paratiste
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
ansamblu, Spania cuprinde mari comunități care pot reclama precedente istorice pe baza unei identități culturale specifice, opunîndu-se astfel tuturor celorlalte. Primele dintre acestea, respectiv Catalania, Țările basce și, cu mai puțină fermitate, Galicia și-au revendicat deja autonomia. În cazul bascilor și al catalanilor au existat elemente ce ambiționau o independență totală. În orice caz, aceste trei regiuni și-au lărgit la maximum cîmpul competențelor pe care le oferă Constituția, pînă într-atît încît Catalania spre exemplu își consolidează o rețea de
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
mai puțin glorioase, dacă nu cumva se forțează să scoată la iveală cine știe ce idiom local căzut în desuetitudine, ca în cazul Aragonului. Uneori se ajunge chiar pînă acolo că anumiți autonomiști exaltați manifestă ambiții imperialiste asupra comunităților ve-cine; este cazul bascilor care au revendicat Navarra, și al intelectualilor Barcelonei care proclamau o Catalanie lărgită pînă în Baleare și în ținutul Valenciei. Toate acestea n-ar fi altceva decît niște peripeții ce relevă inventivitatea futuristă a noilor naționalități ale Spaniei, dacă nu
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Bascii și catolicii din Ulster erau, Însă, altă poveste. țara Bascilor, situată În nordul Spaniei, a fost dintotdeauna ținta mâniei lui Franco: În parte fiindcă era sinonimă cu cauza republicană În războiul civil spaniol, În parte fiindcă cererea străveche a bascilor de a li se recunoaște diferența contraria profund instinctul centralizator și misiunea autoimpusă a corpului ofițeresc spaniol: consolidarea statului. Tot ce era specific basc (limba, obiceiurile, politica) a fost reprimat cu agresivitate În anii lui Franco. În ciuda propriilor instincte centripete
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
centripete, dictatorul spaniol a mers până Într-acolo Încât a acordat Navarrei (regiune care nu a fost niciodată atât de clar individualizată precum cea bască sau catalană) drepturi, privilegii și o legislatură proprie, numai pentru a le băga În cap bascilor că ei nu puteau spera la astfel de favoruri. Apariția terorismului modern basc a fost o replică directă la politica lui Franco, deși apologeții metodei au pretins mereu că ea are rădăcini mai adânci În visurile zădărnicite de independență ale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Republicană Irlandeză (Irish Republican Army - IRA), Organizația pentru Eliberarea Palestinei și Organizația Armată Secretă din Franța. Strategia ETA - și a suporterilor ei politici din Herri Batasuna, partidul separatist basc fondat În 1978 - era una de nedisimulată violență instrumentală: prețul apartenenței bascilor la Spania urma să devină inacceptabil politic. Dar, ca și IRA și alte organizații asemănătoare, ETA avea În același timp ambiția să funcționeze ca o societate În interiorul statului. Catolici, stricți și moraliști - stil ce amintea, paradoxal, de Însuși Franco -, activiștii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea În același timp ambiția să funcționeze ca o societate În interiorul statului. Catolici, stricți și moraliști - stil ce amintea, paradoxal, de Însuși Franco -, activiștii ETA atacau nu numai polițiști spanioli (prima victimă a fost ucisă În iunie 1968) și notabili basci moderați, ci și simbolurile decadenței „spaniole” din regiune: cinematografe, baruri, discoteci, vânzători de droguri etc. La apusul erei Franco, activitățile ETA erau limitate de aceeași represiune care dusese la apariția ei: spre sfârșitul dictaturii, la Începutul anilor ’70, un sfert
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a arestat Cortes* În numele legii, ordinii și integrității statului, s-a transformat Într-un fiasco. Unul dintre motivele pentru care ETA a avut un impact limitat, În ciuda activităților criminale de proporții și cu amplu ecou public, este faptul că majoritatea bascilor nu se regăseau În ea nici ca scopuri, nici ca mijloace. Mulți nici nu erau cu adevărat basci. Transformările economice suferite de Spania În anii ’60 și marile migrații În țară și În afara ei au antrenat schimbări pe care bătrânii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acea perioadă, extrema dreaptă ar fi fost la fel de Încântată să-și ofere serviciile). Legătura dintre organizațiile palestiniene și grupurile teroriste europene era deja indiscutabilă: Ensslin, Baader și Meinhof s-au „antrenat” toți la un moment dat cu gherilele palestiniene, alături de basci, italieni, irlandezi republicani și alții. Dar nemții erau cei mai zeloși: când patru teroriști (doi germani și doi arabi) au deturnat un avion al companiei Air France În iunie 1976 spre Entebbe (Uganda), germanii au fost cei care au ținut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de cel catalan. Naționaliștii basci nu au reușit să profite de aceste probleme În mare măsură fiindcă, din cele două milioane de locuitori, majoritatea erau recent stabiliți În regiune - deja, În 1998, numai o persoană din patru mai vorbea euskera, limba bascilor. Cum era de așteptat, ei nu erau deloc interesați de mișcarea separatistă: numai 18% dintre basci s-au pronunțat pentru independență, restul preferând autonomia regională deja obținută. Chiar printre suporterii Partidului Naționalist Basc, majoritatea erau de aceeași părere. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fiindcă, din cele două milioane de locuitori, majoritatea erau recent stabiliți În regiune - deja, În 1998, numai o persoană din patru mai vorbea euskera, limba bascilor. Cum era de așteptat, ei nu erau deloc interesați de mișcarea separatistă: numai 18% dintre basci s-au pronunțat pentru independență, restul preferând autonomia regională deja obținută. Chiar printre suporterii Partidului Naționalist Basc, majoritatea erau de aceeași părere. Cât despre Herri Batasuna, aripa politică a ETA, ea a pierdut voturi În favoarea autonomiștilor moderați și chiar a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Aproape același lucru s-a Întâmplat În Franța, unde Mitterrand a realizat o descentralizare administrativă limitată și a inițiat tentative incoerente de dispersare a instituțiilor și a resurselor În provincii. Dintre unitățile regionale nou-apărute În Franța, nici măcar Alsacia sau zona bascilor francezi nu au dat semne că vor să se desprindă de Paris, În ciuda identității lor istorice distincte. Numai În insula Corsica a apărut o mișcare separatistă, bazată pe un sentiment autentic de unicitate istorică și lingvistică și pe afirmația neplauzibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oraș au slăbit influența partidelor tradiționale. Din motive evidente, acest lucru era și mai valabil pentru „noii” belgieni: sutele de mii de imigranți la a doua și a treia generație din Italia, Iugoslavia, Turcia, Maroc și Algeria. Ca și noii basci, acești oameni aveau propriile probleme presante și prea puțin interes pentru agenda prăfuită a bătrâneilor separatiști. Sondajele de opinie din anii ’90 arată că majoritatea oamenilor, chiar și În Flandra, nu mai considerau problemele lingvistice sau regionale niște priorități. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]