726 matches
-
și Tirolul sudic. Astfel, regatul pierde 500 000 de locuitori, câștigând 700 000 dar schimbul nu este satisfăcător. În plus, războiul se purtase în parte pe teritoriul său iar țara suferea de pe urma efectelor Blocadei Continentale. În 1812, un puternic contingent bavarez face parte din cea de-a doua „Mare Armată” a lui Napoleon, care invadează Rusia. Apoi, în 1813, bavarezii participă alături de Franța la primele faze ale celei de-a Șasea Coaliții, înainte de a întoarce armele împotriva vechiului lor aliat, la
Regatul Bavariei () [Corola-website/Science/316450_a_317779]
-
plus, războiul se purtase în parte pe teritoriul său iar țara suferea de pe urma efectelor Blocadei Continentale. În 1812, un puternic contingent bavarez face parte din cea de-a doua „Mare Armată” a lui Napoleon, care invadează Rusia. Apoi, în 1813, bavarezii participă alături de Franța la primele faze ale celei de-a Șasea Coaliții, înainte de a întoarce armele împotriva vechiului lor aliat, la presiunile cancelarului austriac Metternich. O armată austro-bavareză, condusă de generalul bavarez Wrede a încercat să blocheze retragerea armatei franceze
Regatul Bavariei () [Corola-website/Science/316450_a_317779]
-
lui Napoleon, care invadează Rusia. Apoi, în 1813, bavarezii participă alături de Franța la primele faze ale celei de-a Șasea Coaliții, înainte de a întoarce armele împotriva vechiului lor aliat, la presiunile cancelarului austriac Metternich. O armată austro-bavareză, condusă de generalul bavarez Wrede a încercat să blocheze retragerea armatei franceze spre Franța, dar a fost învinsă de Napoleon la Hanau. Congresul de la Viena a obligat Bavaria în anul 1815 să cedeze teritoriile obținute anterior de la Austria. Bavaria a obținut drept compensații teritoriale
Regatul Bavariei () [Corola-website/Science/316450_a_317779]
-
de operațiuni, urmărind să atace aliații Franței: o armată principală, sub comanda Arhiducelui Carol de Austria urmează să atace Bavaria, iar armatele secundare austriece să atace Ducatul Varșoviei, Italia, Dalmația, Regatul Saxoniei și să instige o revoltă pro-austriacă în Tirolul bavarez. În martie 1809, războiul era iminent și arhiducele Carol de Austria își masează armata de 200 000 de oameni în Boemia, sperând că Prusia se va alătura Coaliției și că va putea, deci, face joncțiunea cu armata prusacă. Prusia decide
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
Bernadotte era la Aderklaa, iar Oudinot și Davout continuau dispozitivul spre dreapta, ajungând dincolo de Glinzendorf. Restul trupelor franco-aliate, inclusiv Garda Imperială și rezerva de cavalerie a lui Bessières, erau în rezervă, în timp ce Corpul lui Marmont și divizia a II-a bavareză a lui de Wrede se aflau încă la o distanță apreciabilă față de câmpul de bătălie. Napoleon ocupa poziția centrală și avea o linie mult mai scurtă, dar exista un oarecare risc să fie încercuit. Nemulțumit probabil de rezultatele primelor ciocniri
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
menită să scurteze linia franceză și astfel să o întărească. De asemenea, în timpul nopții, francezii au primit întăriri: Corpul al XI-lea de veterani francezi condus de Marmont, două divizii ale „Armatei din Italia”, (Broussier și Pactod), cât și divizia bavareză a lui de Wrede, deși aceste trupe mai aveau de parcurs o distanță semnificativă înainte de a putea să se alăture cu efective complete dispozitivului general al armatei. Aceste unități nu urmau deci să fie disponibile înainte de mijlocul zilei de 6
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
să câștige timp și în plus nu rezolva o problemă serioasă: deplasarea Corpului lui Masséna spre sud însemna deschiderea unei enorme breșe în linia franceză. Napoleon dispunea de întăriri proaspăt sosite pe câmpul de bătălie, Corpul lui Marmont și divizia bavareză a lui de Wrede, pe lângă infanteria Gărzii Imperiale. Dar Împăratul nu voia să arunce în luptă această valoroasă rezervă și astfel alege o soluție extrem de neobișnuită: în loc să închidă breșa din propria linie cu infanterie, decide formarea unei Mari Baterii de
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
de livre, sub conducerea colonelului d'Aboville, urmate de artileria pedestră a Gărzii, 4 baterii grele de câte 6 tunuri de 12 livre, sub comanda locotenent-colonelului Drouot. Acestora li s-a alăturat apoi artileria „Armatei din Italia” și piesele grele bavareze de 12 livre. Piesele italiene, 40 la număr, s-au plasat pe dreapta, în fața rezervei de grenadieri ai lui von Liechtenstein, Drouot, cu cele 24-36 de piese ale sale, în centru, în fața Corpului de armată al lui Kollowrat iar d
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
în jurul orei 14, marele careu al lui MacDonald a fost nevoit să se oprească, generalul solicitând întăriri și adăpostindu-și oamenii într-o adâncitură a terenului. Întăririle nu au întârziat, Împăratul trimițându-i cei 5 000 de oameni din divizia bavareză a lui De Wrede, care avea ordine să îi ușureze situația lui MacDonald, având permisiunea de a acționa așa cum dorește. Această divizie de infanterie cuprindea și o baterie pedestră de 6 livre, care a fost dispusă înaintea trupelor, cât și
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
cavalerie și o baterie ecvestră, care au participat la rândul lor la acțiune, intrând în contact cu inamicul de pe linia dintre Aderklaa și Süssenbrunn, în dreapta lui MacDonald. Austriecii se aflau însă în plină repliere și tot ce au putut face bavarezii a fost să schimbe focuri de artilerie și sporadic tiruri de muschetă. În timpul acestei acțiuni, generalul bavarez De Wrede a fost rănit ușor de un glonte, ceea ce l-a făcut pe acesta să îl roage pe MacDonald să îi spună
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
inamicul de pe linia dintre Aderklaa și Süssenbrunn, în dreapta lui MacDonald. Austriecii se aflau însă în plină repliere și tot ce au putut face bavarezii a fost să schimbe focuri de artilerie și sporadic tiruri de muschetă. În timpul acestei acțiuni, generalul bavarez De Wrede a fost rănit ușor de un glonte, ceea ce l-a făcut pe acesta să îl roage pe MacDonald să îi spună Împăratului că moare pentru el și că își recomandă soția și copiii spre protecție. Generalul francez i-
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
și alți copii soției sale. Un al doilea eșalon de întăriri franceze, batalioanele „Tinerei Gărzi”, era adus de unul din aghiotanții Împăratului, generalul Reille, care avea însă ordine „să nu se implice în vreo aventură”. Cu susținerea infanteriei din Gardă, bavarezii au capturat fără probleme Süssenbrunn. Dincolo de localitate, doar bavarezii au mai continuat urmărirea în acest sector. Există o vie dezbatere printre specialiști cu privire la succesul sau eșecul acțiunii lui MacDonald, acesta putând fi judecat doar în funcție de obiectivul concret al acestei acțiuni
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
de întăriri franceze, batalioanele „Tinerei Gărzi”, era adus de unul din aghiotanții Împăratului, generalul Reille, care avea însă ordine „să nu se implice în vreo aventură”. Cu susținerea infanteriei din Gardă, bavarezii au capturat fără probleme Süssenbrunn. Dincolo de localitate, doar bavarezii au mai continuat urmărirea în acest sector. Există o vie dezbatere printre specialiști cu privire la succesul sau eșecul acțiunii lui MacDonald, acesta putând fi judecat doar în funcție de obiectivul concret al acestei acțiuni, care, în sine nu este absolut clar. Dacă scopul
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
generali, 883 de ofițeri și peste 25 000 de soldați și gradați răniți. Se adaugă circa 4 000 de prizonieri, mulți dintre ei dintre răniți. Toate Corpurile franceze de armată au avut pierderi grele, cu excepția Corpului XI și a diviziei bavareze, care nu au intrat în acțiune decât în timpul retragerii austriece. Pigeard oferă cifre similare: 5 000 de morți, 28 000 de răniți (dintre care aproape 2 000 de ofițeri morți și răniți), 3 000 până la 4 000 de prizonieri, cât
Bătălia de la Wagram () [Corola-website/Science/304378_a_305707]
-
încă un rol în viața soțului ei, după moartea ei, când el a emis pretenții la o mare parte din Bavaria în 1778-1779. Cerința lui s-a bazat, printre alte motive, pe căsătoria sa cu cea de-a doua soție bavareză. Acest conflict în cele din urmă a condus la Războiul de succesiune bavarez. În final, dinastia Habsburg a câștigat doar Innviertel.
Maria Josepha de Bavaria () [Corola-website/Science/320125_a_321454]
-
emis pretenții la o mare parte din Bavaria în 1778-1779. Cerința lui s-a bazat, printre alte motive, pe căsătoria sa cu cea de-a doua soție bavareză. Acest conflict în cele din urmă a condus la Războiul de succesiune bavarez. În final, dinastia Habsburg a câștigat doar Innviertel.
Maria Josepha de Bavaria () [Corola-website/Science/320125_a_321454]
-
pus capăt rezistenței pasive și a reluat plata reparațiilor. În 1923 Rhenania și-a problamat independența cu sprijinul trupelor franceze, însă fără succes, iar în Saxa și Thurigina sunt înfrânte insurecțiile comuniste, iar în noiembrie 1923 a fost rezolvată criza bavareză. Inflația s-a agravat, un dolar fiind 4,2 mărci în 1914, iar în 1920-84 mărci, 1922-186 mărci. Germania a achitat în bani și în natură 8,2 miliarde de mărci de aur în perioada 1919-1923, însă rezistență pasivă a
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
îl confirma ca specialist în drept de stat, drept administrativ, drept internațional și teoria statului, dându-i posibilitatea să ocupe funcții oficiale sau catedre universitare în aceste domenii. În timpul războiului s-a înrolat, ca voluntar, într-un regiment de infanterie bavarez. În același an s-a căsătorit cu Pawla Dorotic, o presupusă contesă din Serbia, pe care o întâlnise la Görlitz, unde aceasta era angajată ca dansatoare. Ulterior s-a dovedit că Pawla nu era o contesă ci o impostoare.. Căsătoria
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
inginerilor francezi, Arco a început să consolideze și să repare 3.2 kilometri de fortificații vechi care conectau fortul regelui Gustav de Dunăre pe de o parte și zidurile orașului pe de altă parte. Un comandant francez aflat în serviciul bavarez și cronicar al perioadei, Jean Martin de la Colonie, mai târziu a scris: "Timpul rămas pentru noi a fost prea scurt pentru a completa lucrul în mod satisfăcător". Cavaleria aliaților a început să apară în jurul orei 8, urmată de infanterie. La
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
sigur că vor avea la dispoziție restul zilei și toată noaptea pentru a termina lucrările. Cu toate acestea coloanele și-au continuat marșul, traversând râul Wörnitz cu intenția de a lansa un atac imediat. Aliații au fost reperați de avanposturile bavareze, care după ce au văzut focurile de la Berg și cătunele din jur, s-au grăbit să sune alarma. Contele Arco și-a întrerupt prânzul și a plecat în grabă la Schellenberg și și-a chemat oamenii la arme. Marlborough știa că
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
deghizată în bărbat) Christian Welsh, și-a amintit: "avangarda noastră a sosit lângă fortificațiile inamicului doar după-amiază, cu toate acestea Ducele de Marlborough a ordonat generalului olandez Goor să atace cât mai curând posibil, pentru a nu le da timp bavarezilor să devină mai puternici". La ora 17, ca un preliminar al atacului, comandantul artileriei lui Marlborough, colonelul Holcroft Blood, a deschis focul asupra inamicului dintr-o poziție în apropiere de Berg. Tunurile lui Arco ripostau la fiecare salvă de tun
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
Cu toate acestea stăvilarele sunt aruncate din greșeală peste un șanț făcut de ploile recente și nu peste șanțul apărării care se afla cu 50 de metri mai în față. În ciuda acestei erori, aliații își continuă atacul și întâlnesc rândurile bavarezilor cu care se angajează într-o luptă corp la corp sălbatică. În spatele apărării, garda Electorului de Bavaria și oamenii lui La Colonie au dus greul atacului astfel încât: "micul parapet care separa cele două forțe a devenit scena celei mai sângeroase
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
lasă și mai mulți morți și răniți pe palisada inamicului, printre care mareșalul de Limbur-Styrum care a condus al doilea atac. În cele din urmă rup rândurile și într-o confuzie totală sunt împinși din nou jos pe deal. Grenadierii bavarezi, exuberanți, își părăsesc pozițiile și încep să-i urmărească pe atacanți cu baionetele. Doar sosirea tempestivă a cavaleriei engleze previne un colaps total și îi forțează pe bavarezi să se întoarcă la liniile lor. În acest moment, după două atacuri
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
originare din Saxonia. El era singurul fiu care i-a supraviețuit ducelui Berthold de Bavaria de Bavaria. Cu toate acestea, dat fiind că era minor la moartea tatălui său din 947, regele german Otto I "cel Mare" a acordat ducatul bavarez propriului său frate, Henric I. Dat fiind că acesta din urmă s-a căsătorit în jur de 937 cu Judith, fiică a fostului duce Arnulf "cel Rău", unchiul lui Henric "cel Tânăr", acesta avea tot dreptul să revendice titlul ducal
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
probabil din cauză că se raliase cauzei rebeliunii împotriva împăratului în cadrul Războiului celor Trei Henrici, instigat de către predecesorul său, Henric "cel Certăreț" și de episcopul Henric I de Augsburg. Alături de forțele ducelui Boleslav al II-lea de Boemia, răsculații au ocupat orașul bavarez Passau, însă au fost înfrânți de către trupele imperiale. La întrunirea de Paște de la Magdeburg, Otto al II-lea l-a depus pe Henric "cel Tânăr" și a conferit Ducatul de Carintia nepotului său din Dinastia Saliană, Otto de Worms, sub
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]