1,524 matches
-
de așternuturi. — Ai grijă! spuse Antonia. Am intrat în salon, am închis ușa și am ridicat receptorul, așa cum făceam mereu în ultimul timp, în așteptarea a ceva neobișnuit. Era Alexander. Mi-a făcut plăcere să-i aud glasul. — Ce faci, bestie? l-am salutat. De ce n-ai mai dat nici un semn de viață? Antonia arde de nerăbdare să te vadă. Nici nu-ți închipui ce viață monotonă ducem. Hai, vino pe-aici să ne mai înveselești. Alexander păru puțin încurcat, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
împărat. După ce s-a întors, i-a spus împăratului că n-au reușit să se apropie de muntele zeilor, din cauza unui dragon din mare și i-a cerut împăratului Qin Shi Huang să-i dea arcași buni pentru a învinge bestia. Întâmplător, împăratul tocmai visase cu câteva nopți în urmă că i-a învins, luptând cu mult curaj, pe zeii mării. Prin urmare, l-a crezut pe Xu Fu, a strâns arcași și arme și, mai mult, a plecat personal la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
comunismul a fost prilejul, nu cauza dezlănțuirii răului în România. Încetați să pomeniți ideologia ca scuză în fața lui Dumnezeu. Există în români, poate și în alții, dar nu de ei vorbim acum, ceva rău, rece și bălos, un cocon de bestie care a țâșnit afară îndată ce s-au încârligat secera și ciocanul. Nu marxism-leninismul l-a obligat pe Franț Țandără să lovească deținuții politici peste testicule cu un creion neascuțit. A făcut-o pentru că, într-un fel, i-a plăcut... Franț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Toți vorbesc numai de proiecte sociale, de altruisme generale, de omul necăjit care trebuie musai ajutat. Umaniști, filantropi, făcători de bine, pomanageri, sfinți, asta sunt mai-marii noștri până se suie în gip. După aceea, pe șosele, avem imaginea adevărată a bestiilor feudale sub care trăim. Gipul e armura și calul înzăuat din înaltul căruia baronul se uită la iobagii buluciți în praf. Și pe urmă se duce și vorbește de solidaritate socială și de spiritul comunitar european care trebuie să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
femei care vindeau pepeni pe marginea DN 1, la Ciolpani, și le-a făcut terci. Ministrul de Interne de atunci, Gavril Dejeu, a numit asta „o culpă normală, obișnuită”. Iar subsemnatul l-am numit pe respectivul ministru, în Adevărul, „o bestie, un nemernic, o rușine”, fapt pentru care am fost condamnat penal. Dl Iliescu vorbește astăzi de cazul Pretor ca despre „un accident care se petrece, de regulă, în viață”. Așa e, spre deosebire de cele trei femei, dl Pretor n-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
a pus victimei bolovani în burtă și a aruncat-o în fântână. Pe cine a vrut să salveze cu această mizerabilă acțiune? Ce sens a avut ea? Și, auzind depozițiile martorilor și ale acuzării, m-am întrebat oripilat: cine este Bestia? Animalul sau omul? Judecătorul făcu o pauză teatrală și numără în gând până la zece, mișcându-și în mod inconștient și buzele. Apoi continuă: - Omul, doamnelor și domnilor. Omul este Bestia. Privi în sală. Lumea își vedea de treabă, mânca sandvișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
martorilor și ale acuzării, m-am întrebat oripilat: cine este Bestia? Animalul sau omul? Judecătorul făcu o pauză teatrală și numără în gând până la zece, mișcându-și în mod inconștient și buzele. Apoi continuă: - Omul, doamnelor și domnilor. Omul este Bestia. Privi în sală. Lumea își vedea de treabă, mânca sandvișuri, scria mesaje pe mobil, răsfoia ziare. Scurta lui cuvântare nu avusese nici un efect. - În fine, zise trist, iată verdictul. Publicul se liniști brusc și judecătorul se întrebă dacă n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
nesecat, că limba lui e, așa, ca fagurele. Când am mâncat eu, pe la vreo zece ani, prima dată fagure, m-am înecat cu ceara și a trebuit să-mi tragă văru-meu peste ceafă câteva, o luase pe calea cozonacului. Micile bestii au ieșit urlând din clasă, eu mi-am băgat în geantă foile pe care-am desenat cu aplicație hârci cu trandafiri ieșindu-le din orbite. Potrivit ritualului, urmează masa la unul dintre cele mai luxoase restaurante, în cazul de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sens avea să accepte dinainte un calvar atît de amar ca al lui, cînd avea profunda convingere că nu exista o viață după moarte care să compenseze o acumulare atît de teribilă de suferințe? El, Oberlus, Iguana, fiul lui Scaraoțchi, bestia Împuțită pe care toți o renegau, știa că nu existau nici Dumnezeu, nici Iad care să justifice măcar o singură lacrimă a fiului său și, prin urmare, el, Oberlus, Iguana, Își aroga dreptul de a evita aceste suferințe gratuite. Strigătele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe toți ceilalți, acea Împrejurare se schimbase și acum nici rochia gri cu dantelă neagră, nici toate vicleniile femeiești nu i-ar mai fi fost de folos Înaintea unei ființe care se transformase din nou În ceea ce fusese Întotdeauna: o bestie cu o inteligență ascuțită și cu inima de gheață. O bestie care, pe lîngă toate celelalte, ca o perfectă demonstrație de sadism rafinat, nici măcar nu se mai arăta brutală și tiranică cu ea și nici nu o mai viola, maltratînd-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
gri cu dantelă neagră, nici toate vicleniile femeiești nu i-ar mai fi fost de folos Înaintea unei ființe care se transformase din nou În ceea ce fusese Întotdeauna: o bestie cu o inteligență ascuțită și cu inima de gheață. O bestie care, pe lîngă toate celelalte, ca o perfectă demonstrație de sadism rafinat, nici măcar nu se mai arăta brutală și tiranică cu ea și nici nu o mai viola, maltratînd-o ca odinioară, ci se mărginea la a o poseda, cu autoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se aflau la celălalt capăt al lumii. Era plăcut, aproape senzual, să se lase sedusă de vraja unei morți liniștite, care să pună capăt acelei suferințe. Era liniștitor să se știe eliberată pentru todeauna de prezența acelui abominabil chip al bestiei. Era reconfortant să-și imagineze mînia și umilința lui cînd avea să priceapă că ea - ca toți ceilalți - preferase să moară decît să mai suporte În continuare să-l vadă. - Adio, monstrule, adio! PÎnă și coasa morții mi-e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a trecut pragul. K.F. rămăsese cumva în ușă, aproape închizînd intrarea în hol, obligîndu-l așa să o atingă, mai bine spus să se frece de catifeaua rochiei și să simtă în nări parfumul discret care o înconjura. "S-a pregătit, bestia" și rămase chiar, el surprins, nu atît de constatare, cît de cuvîntul pe care îl folosise. Străbătând holul, către scara ce urca în sala de primire în care nu mai fusese de atîția ani, se socoti că s-a sălbăticit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Principiul suveranității poporului“ - curiozitatea sa devenea tot mai vie - „distruge orice orânduire, Întrucât legiferează dreptul la revoluție și aruncă societatea Într‑un război declarat Împotriva autorității și chiar Împotriva lui Dumnezeu. Este principiul Întrupării forței. Care preface poporul Într‑o bestie Însetată de sânge, care mai ațipește de cum se aghesmuiește cu sânge și atunci poate fi ușor ferecată În lanțuri“. Afară era o blândă noapte mediteraneană, iar X vedea Învolburarea fulgilor mari de nea și În tihna nopții din Istanbul, auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
rămăseseră dungi ale unghiilor și amprentele degetelor fostului proprietar - poate singurele sale rămășițe pământești. X compară cele două cărți. Chiar la Începutul cărții anonime dădu de un pasaj care i se păru cunoscut: „Ce le țin În frâu pe aceste bestii care se devorează reciproc și care Își spun oameni?“ era scris acolo. „La Începutul vieții sociale acționează forța dură și nestăpânită, iar mai apoi legea, care este tot forță, rostuită În forme legislative: Întotdeauna Însă forța precede dreptul.“ În cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În cea de‑a doua, În Antichristul lui Nilus, apare un fel de adnotare sub titlul Conspirației, de fapt un citat Însemnat pe margine cu unghia. (Parcă aude vocea sonoră a răposatului Dragomirov): „Ce le țin În frâu pe aceste bestii Însetate de sânge care Își spun oameni? Cine sunt cei care i‑au călăuzit până În ziua de azi? La Începutul vieții sociale se subordonau unor forțe dure și oarbe, iar mai apoi legii, care este tot forță, doar că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Rairatea sau Tahiti. Cele pe care le vedea acum reprezentau un păienjeniș absurd sau o formă inexplicabilă de scriere, a cărei finalitate nu putea avea nimic în comun cu simplă dorința de a sublinia frumusețea unui corp. De unde provenea această bestie apocaliptica? De ce se strecura pe întuneric și încerca să-i ucidă pe cei care-i ieșeau în cale? Era oare unul dintre acei fioroși canibali care soseau din insule îndepărtate cu singurul scop de a-si umple camarile cu gustoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și care erau pe punctul de a distruge complet superbă construcție a templului sfânt. Fu o noapte de agonie, o noapte de groază, care avea să rămână întipărita pentru totdeauna în memoria locuitorilor din Bora Bora. Noaptea în care niște bestii necunoscute uciseseră nouă bărbați, inclusiv pe viteazul rege Pamáu și pe bătrânul Tahúa, sau Marele Preot, răpiseră unsprezece fete, printre care și pe tânăra prințesa Anuanúa și furaseră marea centura cu pene galbene, care simboliză puterea regală, precum și cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-a-ntâmplat. Îi istorisi totul, lângă resturile pirogilor arse. Cand termină, Vetéa Pitó îl privi în ochi și îl întreba, neîncrezător: — Sigur nu-s scorneli? —Scorneli? se lamenta el. A fost cât pe ce să mă căsăpească. E o bestie uriașă, plină de tatuaje. —Tatuaje? se interesa scufundatorul. Ce fel de tatuaje? —Oribile! Ceva ce n-am mai văzut în viața mea. Și avea capul râs, cu excepția a două mese, care-i porneau de la ceafa. L-am lăsat în râpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
un înotător discret n-ar fi putut să se strecoare neobservat. Nici Tapú Tetuanúi, nici prietenii săi nu închiseseră ochii de mai bine de treizeci de ore, dar, cu toate acestea, ramaseră atenți și tăcuți, hotărâți să se arunce asupra bestiei, dacă aceasta s-ar fi ivit. Dar nu o făcu. Marea armata a stelelor străbătu cerul pe deasupra capetelor lor, iar ei își petrecură timpul studiindu-le încă o dată traiectoria, încercând să și-o graveze în memorie, până când ar ajunge să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la femurul unui animal imens, necunoscut. —E os! remarcă Tapú Tetuanúi, după ce o zgârie ușor cu un cuțit făcut dintr-un dinte de rechin. Dar nu-i de balenă. Pare să fie de la piciorul unui porc uriaș. Simplă idee că bestia umană pe care o căutau putea proveni dintr-un loc în care ar fi existat porci ale căror oase ar atinge asemenea dimensiuni îi impresiona și mai mult pe băieți, care nu putură evita să nu arunce o privire plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
rândul lui dacă să se arunce la atac sau să mai aștepte, în ciuda fricii evidente pe care-o simțea, si, până la urmă, isi scoase de la mijloc o curelușa lungă, caută o piatră mai grea și se pregăti s-o arunce. Bestia păru să-nțeleagă pericolul care se apropia și răcni și mai puternic, însă de această data Tapú nu se mai lăsa intimidat și, învârtind curelușa cât putu el de tare, ținti cu atenție și lansa proiectilul. Monstruosul războinic încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe un porc sălbatic, porniră spre sat purtându-și povară pe umeri, asudând și înjurând. Era un efort deosebit, insă merită, căci pe înserate își făcură intrarea triumfala în Marae, unde erau strânși adulții, si depuseră la picioarele lor corpul bestiei și armă lui ceaneobișnuită, acoperită cu desene. Majoritatea celor de față nu-și puteau crede ochilor, iar chipul lui Roonuí-Roonuí se umbri, în timp ce buzele lui Hiro Tavaeárii schițau un zâmbet. Văd că aveai dreptate, spuse el, clătinând de mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
făcu să se dea cu un pas înapoi, temându-se de o mușcătură. — Cine ești? întreba Hiro Tavaeárii. De unde vii? În acel moment se petrecu lucrul cel mai impresionant la care Tapú Tetuanúi asistase vreodată: ca si cum ar fi înțeles întrebarea, bestia își scoase limba mai bine de jumătate și, închizându-și maxilarele cu o violență neobișnuită, și-o reteza. Aceasta îi căzu pe piept și apoi jos. Un șuvoi de sânge îi izvorî din gură și, de data aceasta, toți cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dovedească în acest fel ca munca lui nu va începe cu adevarat decât în ziua când Marele Maestru Constructor va hotărî să lanseze vasul și să i-l înmâneze. Totodată, era și foarte concentrat în studiul tatuajelor care acopereau corpul bestiei și care constituiau singură pistă de care dispuneau pentru a-și face o idee despre locul de origine al acestui popor de sălbatici. Atât Miti Matái, cât și Roonuí-Roonuí și cei mai înțelepți bătrâni din insula își petreceau cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]