1,241 matches
-
revista Jurnalul literar (1939) nu a colaborat nici măcar o singură dată, după cum eronat afirmă unii dintre biografii săi, deoarece era încă elev de liceu, însă a publicat în periodicele Lumea, Națiunea si Tribuna poporului, conduse si supervizate de G. Călinescu. Biografii si cercetătorii operei lui G. Mărgărit, printre care menționăm pe Emil Manu, Lucian Dumbravă, Mihai lovănel si Ionel Bejenaru, comit erori după erori întrucât nu merg la sursele primare, ci preiau informațiile unor colegi si admiratori ai poetului, care nu
Noi contribuții la bibliografia lui George Mărgărit by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6151_a_7476]
-
comandamentul unei unități militare. În același an, luând parte la suprimarea unei rebeliuni feudale împotriva tatălui său, a demonstrat un curaj considerabil, deși nu a obținut succese militare importante fiind învins de unul dintre conții normanzi răsculați. Așa cum a subliniat biograful lui Boemund, el a început să joace un rol de sine stătător abia de la începutul anilor '80. Boemond au luat parte la invazia asupra provinciilor din Balcani ale Imperiului Bizantin, inițiată de tatăl său în anii 1080 - 1085 fiindu-i
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
angajat diverși gravori și coloriști cu renume. Cunoștința cu el era acum curtată de fiecare naturalist eminent. În urma morții lui Curtis în 1799, fiul său Thomas Curtis a preluat revista. Cu toate acestea, a fost nepotul său, Samuel Curtis, un biograf, care a stabilit într-adevăr revista. Mai târziu, publicația a fost preluată de către John Sims, care a redenumit-o în "Curtis’s Botanical Magazine" (1826). Toate ideile lui Curtis au servit beneficiului omenirii. El a fost primul botanist cu renume
William Curtis () [Corola-website/Science/337204_a_338533]
-
fața locului, adică în centrul marginalității care l-a inspirat. Documentarea creează, în primul rând, relații umane profunde între cei care comunică o realitate documentata - echipa spectacolului - și cei care sunt intervievați și devin creatori impliciți ai spectacolului. Artișii sunt „biografi comunitari” și implicarea lor etică este extrem de importantă, tocmai pentru că spectacolul nu reflectă doar nevoile lor de exprimare și de legitimare. Transformarea esențială pe care o aduce artă participativa (hrănita puternic de avangardă), de care vorbește Clăire Bishop în Artificial
Teatrul spectatorului indecent () [Corola-website/Science/295711_a_297040]
-
ca profesor de filozofie naturală la Marischal College, Aberdeen. Despre Katherine se știu puține, afară de faptul că era cu șapte ani mai mare ca Maxwell, că l-a ajutat în laboratorul său și că a lucrat la experimente de viscozitate. Biograful și prietenul lui Maxwell, Lewis Campbell, a adoptat o neobișnuită reticență cu privire la subiectul Katherine, deși descria viața lor de familie ca fiind „una de un neasemuit devotament”. În 1860, Marischal College fuzionat cu vecinul său , pentru a forma la . Nu
James Clerk Maxwell () [Corola-website/Science/298405_a_299734]
-
fost în mare parte pozitive, dar Rând consideră chiar și recenziile pozitive ca fiind jenante din cauza schimbărilor semnificative efectuate în scenariul ei de către producător. Rând credea că primul ei român, "Noi, cei vii", nu a fost recenzat prea mult, dar biograful lui Rând, Michael S. Berliner, spunea că „a fost cel mai recenzat din oricare dintre operele ei”, cu aproximativ 125 de recenzii diferite publicate în peste 200 de publicații. Per ansamblu, aceste comentarii au fost mai pozitive decât recenziile primite
Ayn Rand () [Corola-website/Science/302160_a_303489]
-
rege anglo-saxon al Angliei și ultimul al Casei de Wessex, din 1042 până la moartea sa. Eduard a fost văzut ca o persoană pioasă, iar domnia sa a fost notabilă datorită dezintegrării puterii regale în Anglia și a avansului puterii familiei Godwin. Biografii săi, Frank Barlow și Peter Rex, îl prezintă pe rege ca fiind unul de succes, energic, plin de resurse și uneori nemilos, dar a cărui reputație a fost pătată pe nedrept de către cucerirea Norman la scurt timp după moartea sa
Eduard Confesorul () [Corola-website/Science/312678_a_314007]
-
de Faria (n. 10 august 1912 - d. 6 august 2001) a fost un scriitor brazilian. În românele sale, a descris realitățile Braziliei și mai ales contradicțiile sociale ale epocii. Există îndoieli cu privire la locul exact al nașterii lui . Unii biografi indică faptul că el s-a născut la ferma din Auricídia la acel moment aparținând orașului Ilheus. Mai tarziu, pământurile fermei Auricídia au trecut la municipalitatea actuala a Itajuípe cu emanciparea districtului Ilheus din Pirangi. Cu toate acestea, este sigur
Jorge Amado () [Corola-website/Science/309899_a_311228]
-
cont propriu, Maria Luisa a încredințat conducerea guvernului lui Godoy, care a crescut în importanță foarte mult.. Zvonurile de la curte atribuiau paternitatea lui Francisco de Paula și a surorii sale Maria Isabel, nu regelui ci lui Godoy. Totuși, istoricii și biografii recenți au găsit că aceste bârfe nu puteau fi dovedite și erau puțin probabile. Copil fiind, Francisco de Paula a fost blond cu ochi căprui și cu o expresie simpatcă. În primăvara anului 1800, la vârsta de șase ani, el
Infantele Francisco de Paula al Spaniei () [Corola-website/Science/322485_a_323814]
-
fure instrumentele. Leeuwenhoek era foarte prietenos atunci când era vizitat de tarul Petru cel Mare al Rusiei, căruia i-a arătat în 1698 circulația din coadă unui tipar. Această "„l-a încântat în așa măsură pe print”", scrie prietenul și primul biograf al lui Leeuwenhoek, Gerard von Loon, "„încât în aceste contemplații și în altele el a petrecut nu mai puțin de două ceasuri, iar la plecare i-a strâns mâna lui Leeuwenhoek și l-a asigurat de recunoștință lui pentru că i-
Antoni van Leeuwenhoek () [Corola-website/Science/304322_a_305651]
-
clădirii Collegiata di Sân Gimignano. Se crede că elevul sau Giovanni d'Asciano l-a ajutat cu frescele și că a finalizat porțiunile neterminate după ce Bârnă a căzut de pe schela și a murit relativ tânăr. S-a sugerat, după lucrările biografului Giorgio Văsari, ca a maestrul care a lucrat la Collegiata di Sân Gimignano a fost Bernardo Bertini. Se crede că Bernardo a fost luat prizonier în 1335 în urma unei încăierări cu locuitorii orașului Lucca. A mers ulterior în Siena unde
Barna da Siena () [Corola-website/Science/329694_a_331023]
-
tineret în 1955. Romanul a fost publicat în 2006 sub forma unei colaborări, pe copertă numele lui Heinlein apărând deasupra celui al lui Robinson. O antologie completă a operelor publicate de Heinlein, realizată de câțiva experți în Heinlein - printre care biograful William H. Patterson - a fost publicată de Heinlein Trust ca "Ediția Virginia", după numele soției. Heinlein a fost criticat pentru unele reprezentări făcute în operele sale referitor la sex, rasă, politică și armată. Deși poziția politică a lui Heinlein a
Robert A. Heinlein () [Corola-website/Science/318155_a_319484]
-
Școalelor o bursă pentru frecventarea cursurilor gimnaziului din Botoșani, Mihai Eminescu pornește din nou pe drumul Cernăuților, în luna martie 1864. Avea 14 ani. I-a asigurat tatăl, căminarul, subsidiile, I-au dăruit rude înstărite din Botoșani cu bani trebuitori? Biografii comentează cu vădită prudență, în absența documentelor. Temeinicul memorialist Teodor Stefanelli ("Amintiri despre Eminescu, București 1914") vorbește despre revenirea neașteptată a nestatornicului școlar în capitala Bucovinei, o dată cu primele spectacole ale trupei teatrale conduse de Fanny Tardini și de soțul ei
Compania Fanny Tardini-Vlădicescu () [Corola-website/Science/309926_a_311255]
-
îi sugerase doamna Merrilow, doamna Ronder mărturisește adevărul morții soțului ei lui Sherlock Holmes, acesta din urmă avertizând-o în prealabil că ar putea să divulge poliției cele auzite dacă va crede că este necesar. În plus, potrivit lui James McCearney, biograful lui Conan Doyle, Sherlock Holmes adoptă în această povestire o morală conformă cu tezele spiritismului de care Conan Doyle era foarte atașat la sfârșitul vieții sale . Această povestire, foarte scurtă de altfel, este deci emblematică pentru calitatea inferioară a aventurilor
Aventura chiriașei cu văl () [Corola-website/Science/325404_a_326733]
-
din apropiere, de pe Hermitage până când s-au mutat în final într-o casă de pe Dolan Drive, pe lângă proprietatea lui Elvis.” La 16 august 1977, Elvis a murit în baia sa de la Graceland, probabil din cauza unui atac de cord. Conform celebrului biograf al lui Presley, Peter Guralnick, „consumul de droguri a fost serios implicat în această prematură moarte a unui bărbat de vârstă nu prea înaintată fără vreun istoric de boli cardiace...nu s-a exclus posibilitatea unui șoc anafilactic cauzat de
Graceland () [Corola-website/Science/322177_a_323506]
-
a insistat că aceasta să lase copilul în grija ei pentru că fiica sa să-și poată continua carieră de dansatoare. Cu toate ca Furcillo a pretins că el este tatăl lui Nicholson dar și că a comis bigamie prin mariajul cu June, biograful Patrick McGilligan care a scris "Jack's Life", susținea că letonul Eddie King, managerul lui June, ar fi adevăratul tata al lui Jack, relatând totodată și că June Nicholson, mama actorului, nu a fost nici ea sigură cine este tatăl
Jack Nicholson () [Corola-website/Science/308843_a_310172]
-
2000; - Ion Bogdan Lefter, Scriitori români din anii ‘80-’90. Dicționar bio-bibliografi, Editura Paralela 45, 2001; - Henri Zalis, O istorie condensată a literaturii române (1880-2000), Editura Bibliotheca, 2005; - Dicționarul general al literaturii române, Editura Univers Enciclopedic, 2006; - Aurel Sasu, Dicționarul biografi c al literaturii române, Editura Paralela 45, 2006; - Ion Ianoși, Marile jocuri, postfață, Editura Ideea Europeană, 2007; - Irina Petraș, Marile jocuri, postfață, Editura Ideea Europeană, 2007; - Irina Petraș, Cărți de ieri și de azi, Casa Cărții de Știință, 2007; - Irina
Aura Christi () [Corola-website/Science/307701_a_309030]
-
să le favorizeze, altele la care trebuie să se opună. Astfel, libertarianul se opune segregării obligatorii și brutalității poliției, dar se opune de asemenea, integrării obligatorie și absurdităților cum ar fi sistemele de cote etnice în privința locurilor de muncă. Potrivit biografului lui Rothbard, Justin Raimondo, Malcolm X era considerat de către Rothbard a fi un mare conducător negru și Martin Luther King era considerat ca fiind favorizat de albi, deoarece el a fost forța de restricție majoră asupra dezvoltării revoluției negrilor. Rothbard
Murray Rothbard () [Corola-website/Science/308525_a_309854]
-
lui Rothabrd și opinii sale cu privire la Războiul Rece. Spre sfârșitul anilor 1950, Rothbard a fost un asociat al lui Ayn Rand și al filozofiei sale, obiectivismul, împreună cu alți studenți ai lui Ludwig von Mises, cum ar fi George Reisman. Potrivit biografului lui Rand, Jennifer Burns, Rothbard a fost inițiat atât în epistemologia aristoteliană și întregul domeniu al drepturilor naturale, prin discuțiile sale cu Rand, și, la un moment dat, a descris romanul lui Rand, ”Atlas Shrugged” ca nu numai ca fiind
Murray Rothbard () [Corola-website/Science/308525_a_309854]
-
La sfârșitul anului 1954, Reich a început o aventură cu Grethe Hoff, o fostă pacientă. Hoff a fost căsătorită cu un alt fost student și pacient al său, psihologul Myron Sharaf, care, zeci de ani mai târziu, a devenit principalul biograf al lui Reich cu cartea sa "Furie pe Pământ" ("Fury on Earth", 1983). Hoff și Sharaf au avut primul lor copil cu un an înainte ca Hoff să-l părăsească pentru Reich; căsătoria nu a fost niciodată reparată, deși aventura
Wilhelm Reich () [Corola-website/Science/333329_a_334658]
-
Vedriani, erau două costume ale armurii Matildei în "Quattro Castelli" (Montezane, Montelucio, Montevetro și Bianell, achiziționate de Matilda pe colinele care să îi străjuiască drumul către și dinspre Canossa) până la 1622, când au fost vândute în piața din Reggio. Potrivit biografului său, Donizone de Canossa, Matilda vorbea fluent "limba teutonică", ca și "minunata limbă a francilor"). De asemenea, ea scria în limba latină. Cândva în această perioadă, Matilda s-a căsătorit până la urmă cu fratele ei vitreg, Godefroi "cel Ghebos", față de
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
dorea o expediție navală completă, în stilul lui Ross sau al lui Franklin. Această alegere a fost criticată de unii membrii ai comitetului asociat, dar tenacitatea sa a făcut astfel încât expediția să se desfășoare așa cum și-a dorit. Vărul său biograf a scris mai târziu că expediția a fost „creația minții sale, produsul energiei sale persistente”. Markham obișnuia să urmărească cu atenție ofițerii navali tineri și promițători, care mai târziu ar fi putut fi potriviți pentru misiunile polare, atunci când va apărea
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
sale de inspirație, trebuie menționat faptul că Sibelius iubea natura. În "Simfonia a șasea", spunea: „Aceasta îmi aduce întotdeauna aminte de mireasma primei zăpezi”, iar pădurile de lângă Ainola se spune că au inspirat opera Tapiola. Erik W. Tawaststjerna, muzician și biograf al lui Sibelius, menționa: Chiar și după standardele nordice, Sibelius a răspuns cu o intensitate excepțională stărilor naturii și schimbării anotimpurilor: a scanat cerul cu binoclul său, urmărind gâștele care zburau deasupra lacului înghețat, a ascultat țipetele cocorilor și ecoul
Jean Sibelius () [Corola-website/Science/297871_a_299200]
-
a cerut să-și idealizeze ilustrul model. Portretul realizat de David marchează o ruptură în iconografia napoleoniană. Încă de la început, acest portret își trăda funcția de mijloc de propagandă. Bonaparte însuși a supravegheat activitatea lui David și, după primii săi biografi, a cerut să fie pictat „calm pe un cal impetuos”. La 21 septembrie 1801, originalul și prima sa replică au fost expuse pentru prima dată la Luvru, lângă tabloul "Sabinele" și au stârnit o polemică în presă din cauză că intrarea la
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
baza anunțurilor mortuare sporadice publicate în presa locală. Tehnica se baza pe frecvența relativă cu care aceste anunțuri menționau că soldatul mort era fiul cuiva, „al doilea fiu”, „al treilea fiu” al cuiva, și așa mai departe. Conform studentului și biografului său, Marek Kac, Steinhaus i-a spus că cea mai fericită zi din viața lui au fost cele douăzeci și patru de ore dintre retragerea germanilor din Polonia ocupată și sosirea sovieticilor ("Ei plecaseră, și ceilalți încă nu veniseră”). În ultimele zile
Hugo Steinhaus () [Corola-website/Science/334858_a_336187]