225 matches
-
cum sunt motocicliștii - sau ierbivori oarecare, precum pietonii ori bicicliștii. Pietonii sunt niște ierbivori protejați de lege, cu rezervații speciale, numite trotuare. Însă adesea carnivorele nu se sinchisesc de ele și își fac siesta, ghiftuite, pe întreg spațiul rezervat ierbivorilor bipezi, care nu mai au pe unde să treacă și sunt nevoiți să iasă în stradă, la îndemâna carnivorelor flămânde. Dar atunci când pietonul renunță la imunitatea lui relativă, se urcă pe bicicletă și coboară în jungla veritabilă, începe spectacolul. Lupta pentru supraviețuire
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
din opera lui Diogenes Laertios. Astfel, filosoful cinic calcă pe trufia lui Platon cu altă trufie, după cum remarcă interlocutorul lui (IV 26) ; apare cu un cocoș jumulit în fața celor cărora elevul lui Socrate le arăta că omul e un animal biped, dar fără pene (VI 40) ; se întreabă dacă nu a fost recoltă de măsline la Atena când Platon s-a dus în îmbelșugata Sicilie (IV 25) ; răspunde la constatarea partenerului de discuție că, dacă s-ar fi purtat frumos cu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
scriau că, deși nu este așa și suntem egali de la natură totuși așa trebuie să fie după ce ne naștem din nou întru cultură (Rousseau, în Emile sau despre educație). Se împotmoleau în argumente când să extindă umanitatea rațională asupra tuturor bipezilor fără pene și cu unghii late. Se împotmoleau când să afirme universalitatea scopului în sine, blocându-se în problema libertății pentru toți, a legitimării ei drept constanta universală (Kant, în Observații asupra sentimentului frumosului și sublimului). Toți oamenii se nasc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
pălea odată cu îndepărtarea părinților ei în direcția ciudatei nave. Ceva o prinse prin spate, urlă, se răsuci spre fratele ei. ― Trișorule! El fugi imediat, în căutarea unei ascunzători. Fetița îl urmă strigând. Coca navei străine îi domina pe cei doi bipezi care se cățărau pe grohotiș. Vântul urla. Praful ascundea soarele. ― Nu crezi că ar trebui să chemăm baza? întrebă Anne fără să-și ia ochii de la aparat. ― Stai să vedem ce nume să-i dăm șmecheriei ăsteia. Russ Jorden punctă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Iar cu ființele, minunat! Femeile sunt din ce în ce mai frumoase. Pisicile au priviri tulburătoare. Sufletul meu e un roman picaresc... BUCUREȘTI FAR WEST Bagaje pentru paradis (III) Daniel CRISTEA-ENACHE „«Prietene, prietene cu blană», îi spun adesea - în penuria asta, postrevoluționară, de prieteni bipezi - mai degrabă cu seriozitate decât glumind, cu simpatie și sincer respect, motanului cel mare.“ „Odată, culcându-mă împovărat de obligația de a da a doua zi de dimineață (nu-l mai puteam amâna) un telefon de refuz, extrem de neplăcut (și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
numai 350 milioane de ani. Conform celor mai recente descoperiri, acum șapte milioane de ani, două primate îToumai în Ciad și Orrorin în Kenya) coboară pentru prima dată din copaci - fără îndoială, în urma unei mari secete - și se adaptează mersului biped. Două milioane de ani mai târziu, o altă specie de primate, australopitecul, coboară și el din copaci și străbate ținuturile Africii Orientale și Australe. După alte trei milioane de ani, în aceeași regiune, doi dintre descendenții săi, Homo habilis și Homo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
o altă specie de primate, australopitecul, coboară și el din copaci și străbate ținuturile Africii Orientale și Australe. După alte trei milioane de ani, în aceeași regiune, doi dintre descendenții săi, Homo habilis și Homo rudolfensis, selectați de exigențele mersului biped, stau deja mai drept - așadar pot purta un creier mai greu. Culegători, hoitari, paraziți, ei învață să cioplească pietre pentru a se servi de ele ca de niște unelte și migrează dintr-o zonă în alta de-a lungul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
de minte pe care îngrozitorii șobolani din Napoli (cei din magaziile gării și din hangarele portului) le-au tras-o suavelor și experimentatelor pisici. Înfometați, sălbatici, neținând seama de aspectul lor hidos și de faima lor în omenire, sfidând afecțiunea bipezilor față de feline, uitând până și de semenul lor din La Fontaine care alerga fuguța să roadă plasa în care era prins leul, ignorând proverbele, zicalele și chiar folclorul - șobolanii au invadat străzile și au sărit la pisici, ca lupii la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
picioare și le-a cufundat, în baloane speciale, la adâncimi acvatice tot mai mari, punându-le să respire un amestec de oxigen și heliu, pentru a vedea limitele biologice ale acestui cocteil (care urmează a fi inhalat și de scafandrii bipezi). Cercetătorii erau tare curioși să ajungă în punctul la care animalele, tot coborând și coborând, „vor suferi tulburări ireversibile și necontrolate”. Atunci, se gândeau domniile lor, îi tragem la suprafață, îi „dezumflăm”, cum se zice, și îi studiem psihic și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
împreună cu cei din țările sub și sub-sub, văd pe cei bogați pricepând până la capăt bancurile celor veniți din țările sărace (și invers), văd... văd... Dar ce nu văd la capătul acestui proiect științifico-fantastic? Noi dormeam, în calitatea noastră minunată de bipezi, noi dormeam adânc și Roc Wilkes se întorcea din Italia împreună cu Tidalium Pelo. Noi sforăiam și cele două patrupede ajungeau cu trenul la gara din Bercy. Noi ne întorceam pe partea ailaltă și cei doi trăpași erau debarcați din vagon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
care le-au rătăcit vagonul timp de două zile? Și cum arată moartea unui cal, lângă alt cal, noaptea, într-un autobuz? Și ce a făcut Tidalium Pelo când l-a văzut pe Roc Wilkes mort? Habar n-am - noi, bipezii, n-avem nimic comun cu patrupedele. Noi ne-am urcat dimineața în tramvaie și troleibuze și ne-am dus la muncă. Restul e melodramă. CAPITOLUL XI REZUMATUL CAPITOLELOR PRECEDENTE: De aproape 25 de ani luna mai e pentru mine cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
restaurantului începe să se refacă. Reduta încă de cucerit este răutatea: cea profesională, a criticului Anton Ego, și cea gratuită, a unor oameni pentru care performanța culinară, arta pentru artă, nu înseamnă nimic. Finalul e memorabil. Skinner și alți ticăloși bipezi se scufundă în propria mediocritate. În schimb, temutul critic se declară înfrânt. Mâncând un Ratatouille ca la mama lui, el vrea să-l cunoască pe bucătarul care a realizat o asemenea minune. Și, cunoscându-l, nu are nici o problemă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
-i va ataca... Îmboldit de foame, Corl ieși din ascunzătoare și înainta spre ființele acelea. Ele îl simțiră, căci se întoarseră să-l privească. Trei, care erau mai în față, se retraseră încet spre grupurile ceva mai numeroase. Unul dintre bipezi, cel mai mărunt din grupul lui, scoase dintr-o teacă pe care-o purta pe coapsă o vergea de metal și începu s-o legene cu un aer nepăsător. Deși cam neliniștit de acest gest, Corl continuă să înainteze. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
fi trecută cu vederea. Cel puțin, așa credea Grosvenor. Corl îi lasă pe cei doi oameni să-i pună în față castronul - nici măcar nu clipi din ochi. Cei doi se retraseră grabnic, iar Kent se apropie. Corl îl recunoscu - era bipedul care pusese mâna pe armă, în dimineața aceea. După ce-l privi o clipă, își îndrepta atenția asupra castronului. Perii de pe urechi identificară prezenta amețitoare a idului în castron. Era o emanație slabă, atât de slabă, încât nici n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
fi devenit invincibili. Victoria lor ar fi fost sigură. Deși se hotărâse să evadeze, nu se îndura să părăsească nava. Nu se simțea amenințat de vreo primejdie. Acum, după ce examinase sursele de energie din atelierul de reparații, avea sentimentul că bipezii aceia nu dispuneau de mijloacele necesare pentru a-l învinge. Abia când se opri să privească aparatul de zbor, își dădu seama ce treabă formidabilă făcuse. Acum, nu-i mai rămânea altceva decât să plece, luând cu el și aparatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
într-un răstimp atât de scurt. Dar el nici nu voia asta. Trebuia să aibă grijă să nu facă nici o mișcare suspectă până nu va ajunge în interiorul navei. Lada cu gratii de metal se apropia încet de el. Cei doi bipezi oare o conduceau stăteau cu ochii la pândă. Unul dintre ei ținea în mâna o armă - Ixtl simți că-i încărcată cu proiectile atomice. Era o armă vrednică de oarecare admirație, deși își avea limitele ei: putea fi folosită împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
aici înainte, va putea să se deplaseze în orice direcție va vrea. În timp ce stătea agățat de gratii, cușca începu să se miște spre navă. Scutul energetic se deschise pentru a-i face loc și se închise numaidecât. Văzuți de aproape, bipezii îi păreau minusculi, iar faptul că aveau nevoie de costume spațiale dovedea incapacitatea lor de a se adapta la medii radical diferite, ceea ce însemna că, din punct de vedere fizic, se aflau pe o treaptă joasă a evoluției. Totuși, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
capabile să creeze și să folosească mașinării puternice. Chiar acum aduseseră câteva aparate, desigur cu scopul de a-l examina și de a-i descoperi intențiile și resorturile intime. Nu, nu putea îngădui un asemenea examen! Văzu că unii dintre bipezi aveau câte două arme, nu una singură, și că le țineau vârâte în niște teci prinse de mânecile costumului spațial. Una dintre armele acestea semăna cu pușca atomică, cu care fusese deja amenințat. Cealaltă avea un mâner strălucitor și transparent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
și că le țineau vârâte în niște teci prinse de mânecile costumului spațial. Una dintre armele acestea semăna cu pușca atomică, cu care fusese deja amenințat. Cealaltă avea un mâner strălucitor și transparent - probabil o armă cu radiații. Cei doi bipezi instalați deasupra cuștii aveau și ei câte o astfel de armă. În clipa când cușca ajunse în laboratorul improvizat la repezeală, un scaner fu împins către deschizătura îngusta dintre două gratii. Ixtl se săltă atunci până în tavanul cuștii. Devenind, brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
acum îl îndeplineau cu hotărâre. Ixtl le urmărea, cu ochii strălucitori, orice manevră. Pe coridoare, oamenii trudeau aplecați peste niște cazane turtite, de metal negru. Flăcări albe țâșneau cu furie prin găurile din capacele acestor cazane, aproape orbindu-i pe bipezi. Costumele lor spațiale, făcute dintr-un material altminteri transparent, ca sticla, deveniseră opace, pentru a atenua șocul luminii, dar aceasta era încă destul de puternică. Din cazane ieșeau niște benzi lungi și scânteietoare. Fiecare dintre aceste benzi era smulsă numaidecât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
încă mai avea nevoie. Își alese așadar cu grijă viitoarea victimă. Omul pe care îl omorâse fără să vrea îi îngăduise să constate că stomacul și intestinele sunt potrivite scopului său. De aceea, era hotărât să-i vâneze îndeosebi pe bipezii cu stomacul mare. Până să aibă oamenii răgazul de a-l prinde în raza unui proiector, Ixtl o și zbughi împreună cu unul dintre ei. Ajustându-și structura atomică, trecu rapid prin tavan spre etajul inferior, apoi traversă și planșeul acestuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
era prea bătrân pentru asemenea mișcări? Clar că nu. În intimitatea camerei lui era mai puțin Înțepenit la mădulare. Îmbăie picioarele și nu le șterse foarte bine, căci seara era caldă. Evaporarea alina usturimea. Din perspectiva timpului evolutiv nu eram bipezi de mult, iar carnea picioarelor suferea din cauza asta, mai ales primăvara, când organismele treceau printr-o expansiune aparte. Obosit și răsuflând În liniște, Sammler se Întinse. Își lăsă picioarele neacoperite. Aduse răcoarea cearceafului peste pieptul plat, zvelt. Întoarse lampa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
care pătrunde o lumină adezivă. V. din spital, ieșind cu greu din agitația celor ce mă înconjoară, plonjez în spațiul hipnotic al vitraliului căutăndu-l pe tînărul V. Nebunia inteligenței sale a înlocuit siguranța cu care trece prin viață animalul. El, bipedul rațional, nu s-a ales decît cu îngrijorare și suferință. Singuri pasionații pînă la manie, îndrăgostiții științei, sau cei ce bat la porțile sfințeniei au alungat îndoiala și neîncrederea. În rest, cu toții ca și el. O debandadă umană între absurditate
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ce să spulbere... 5 ianuarie 2007. Spre dimineață visam că mă luptam cu o haită de câini albi, lățoși, că-i izbeam cu piciorul apărându-mă, că nici unul nu m-a mușcat. Ei sunt mai puțin periculoși decât acei câini bipezi, care m-au lătrat și m-au și mușcat destul în trecut. În revista „Lumina” din 24 octombrie 2006 am citit articolul d-lui Lucian Vasiliu în care îmi face prezentarea cărții. Îi mulțumesc mult, fiindu-mi o reală încurajare
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
Eremitul a luat-o razna, părăsindu-și, pentru totdeauna, rasa și chilia, ispitit de curul Caravellei? ROMANCIERUL. Vânzoleala asta mă agasează. Nimeni nu știe ce vrea, deși fiecare locuitor îți poate spune, la repezeală, cel puțin zece scopuri precise. Traiectoriile bipezilor ăștia - semenii mei! - mă obosesc de parcă le-aș străbate eu. Le voi impune trasee noi. Alte rosturi. Vor fi literele mici din cartea mea, grupul, masa: doar asocierea le dă sens. Pentru Magistrat, în schimb, e suficient să folosesc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]