214 matches
-
Dezvoltare (ADB) / 104, 110 Banca Centrală Europeană / 83, 154 Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) / 108 Banca Mondială / 31, 86 Baumann, R. / 80, 93, 96 Berger, T. U. / 90, 118 Bernstein, R. / 122-123 Bertram, C. / 94-95 Beylerian, O. / 136 Bipolaritate vezi polaritate / 31, 34, 44 Bosnia / 79-80, 85 Bulmer, S. J. / 91-92 Bush, George W. / 170, 176 Buzan, B. / 35, 46, 58, 68, 70, 73, 100-101, 103, 105-106, 109, 116, 118-119, 122, 124, 128, 159 C Cambogia / 79, 103, 125
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
50-51, 64-66, 70, 73, 148, 150-151, 166, 177 Pakistan: și China / 125 teste nucleare / 102 Parteneriatul pentru Pace (PpP) / 85, 90 Paterson, W. E. / 91-92 Pearl Harbor / 169 Pearson, M. M. / 136, 138 Piața Tiananmen vezi China Polaritate / 57, 72 bipolaritate / 31, 34, 44 multipolaritate / 34, 117, 121-122, 180 unipolaritate / 31-32, 134, 173, 178, 180 Polonia Ungaria Ajutor pentru Reconstrucția Economiei (PHARE) / 87 Polonia: incidentul referitor la graniță / 78, 85 linia Oder-Neisse / 78 NATO / 85 Proliferarea nucleară: China; India / 129 Coreea de Nord
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
care au marcat Războiul Rece conceptul de securitate a fost definit în termeni militari, fiind o reflectare a principalelor preocupări ale celor două blocuri. După încheierea războiului doctrina dominantă a fost realismul 75 (și corelativ neorealismul)76 cu accent pe bipolaritatea sistemului și pe distincția dintre high politics și low politics. Ambele sintagme reprezintă dimensiuni ale securității, high politics referindu-se la problema securității văzută că una politico-militară, iar low politics delimitând aspecte legate de mediu, economie, probleme sociale etc.77
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
urmărește contribuția la dezvoltarea economică și socială din Cisiordania și Gază, precum și încurajarea cooperării economice și comerciale între UE și AP, cooperarea s-a consolidat în timp prin schimbarea strategiei europene de la una de tip multilateral la una axată pe bipolaritate, dar care în esență vizează același obiectiv. UE, Israel și Autoritatea Palestiniană sunt implicate și în dezvoltarea unor acorduri regionale trilaterale, cooperând spre exemplu în domeniul siguranței maritime, energiei și gazelor (este vorba de colaborarea în vederea identificării și realizării unor
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
pentru a produce stabilitatea (Kissinger, 1995, p. 705)1. Cu alte cuvinte, Nixon și Kissinger căutau să reinterpreteze Războiul Rece pentru a se Îndepărta de imaginea cruciadei ideologice Împotriva comunismului. În opoziție clară și intenționată cu mesianismul primilor ani ai bipolarității și În concordanță cu principiile realismului, Nixon și Kissinger introduc În scenă viziunea competiției geopolitice Între marile puteri, o competitie ce se desfășoară În condiții de anarhie și În care fiecare stat Își urmărește propriile interese. O politică externă realistă
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
contribuit ulterior la dezvoltarea unei discipline internaționale a studiilor de securitate (Nye și Lynn-Jones, 1988, p. 24). Totuși, majoritatea modelelor teoretice erau generate din perspectiva și pe baza experienței celor două superputeri. Dincolo de caracterul tendințelor și deformările impuse de logica bipolarității, astfel de modele nu reușeau să explice În mod satisfăcător comportamentul și opțiunile internaționale și de securitate ale unor puteri de mai mică anvergură decât SUA și URSS, fapt cunoscut Încă din anii ’50. Dacă pentru liderii celor două blocuri
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
liderii celor două blocuri politica internațională era În mod necesar globală și totală, pentru statele mai mici sau non-aliniate posibilitățile de acțiune și negociere au fost În mod necesar mult mai restrânse și nu puteau fi mereu exprimate În termenii bipolarității (Binder, 1958, p. 409). Faptul că opțiunile de securitate și politică externă nu sunt echivalente și că problemele de securitate ale marilor puteri nu pot fi Întotdeauna transferate În alte spații este și mai vizibil În prezent. Pentru SUA, politica
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
fie contra-alianțe, fie imitatori. Evaluarea impactului subsistemelor transnaționale și integrate este Însă mult mai problematică. Rezultatele cercetărilor din perioada Războiului Rece pot fi aplicate noilor situații cu mari rezerve, iar studiile comparative recente Încă reproduc cadrul conceptual dezvoltat În contextul bipolarității. În general, se acceptă totuși faptul că subsistemele regionale sunt mai degrabă integrate decât strict interguvernamentale sau transnaționale și că sferele de securitate sunt din ce În ce mai strâns legate unele de altele, mai ales la nivel regional (Falk, 1999; Hettne, 2001; Bailes
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
și subunitățile sale. În această logică, sistemul dominant era desigur cel În care SUA și URSS se confruntau, adică potențial Întreaga scenă internațională. Conform modelului teoretic, orice subunitate (sistem subordonat) reproducea În mod necesar conflictul ideologic și problemele generate de bipolaritatea sistemului dominant. Din acest motiv, era suficientă Înțelegerea dinamicii sistemului dominant pentru a descrie și mai ales prezice modul de comportament internațional În orice zonă de pe glob. Totuși, această cheie universală, postulată În primii ani ai Războiului Rece, nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
de pe teren, datele empirice sugerând că, la nivel regional, lucrurile stăteau destul de frecvent altfel decât permitea teoria. În nici una din regiunile care, la acea vreme, erau În centrul atenției a numeroase studii de caz (Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociuxe "Orientul Mijlociu" și Africa), bipolaritatea nu putea mereu explica evoluțiile politice (și adesea nici militare) ale unor state și ale acestor zone În general (Peffer, 1954; Binder, 1958; Brecher, 1969). Premisa bipolarității nu putea fi Însă ignorată, dat fiind că, cel puțin În primele două
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
centrul atenției a numeroase studii de caz (Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociuxe "Orientul Mijlociu" și Africa), bipolaritatea nu putea mereu explica evoluțiile politice (și adesea nici militare) ale unor state și ale acestor zone În general (Peffer, 1954; Binder, 1958; Brecher, 1969). Premisa bipolarității nu putea fi Însă ignorată, dat fiind că, cel puțin În primele două decenii de după cel de-al doilea război mondial, aceasta a reprezentat elementul dominant al relațiilor dintre principalii actori ai scenei internaționale. Pentru a explica abaterile de la modelul
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
și decizional (Cantori și Spiegel, 1973). O altă excepție de la modelul inițial a constituit-o observația că sistemele subordonate nu pot fi În mod necesar identice. Datele empirice susțineau această observație. Din punct de vedere teoretic, se putea argumenta că bipolaritatea este un fenomen recent În care au fost atrase regiuni și state cu tradiții istorice și politice foarte diferite, deci raportarea lor la fenomenul bipolarității este diferită (Peffer, 1954). Au existat totuși, pentru multă vreme, voci, mai ales provenite din
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
identice. Datele empirice susțineau această observație. Din punct de vedere teoretic, se putea argumenta că bipolaritatea este un fenomen recent În care au fost atrase regiuni și state cu tradiții istorice și politice foarte diferite, deci raportarea lor la fenomenul bipolarității este diferită (Peffer, 1954). Au existat totuși, pentru multă vreme, voci, mai ales provenite din școli de gândire marxiene și neomarxiene, care nu au acceptat acest argument, susținând că, indiferent de loc și spațiu, există un permanent conflict ideologic și
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
provenite din școli de gândire marxiene și neomarxiene, care nu au acceptat acest argument, susținând că, indiferent de loc și spațiu, există un permanent conflict ideologic și deci În principiu, toate sistemele sunt identice, dat fiind că sunt caracterizate de bipolaritate (MacFarlane, 1985). În prezent, unele curente neomarxiene mai sprijină această viziune, desigur mult mai nuanțată 1. Cea mai importantă contribuție la rafinarea modelului inițial a fost Însă adăugarea unor planuri diferite de analiză. Sub aspectul politicii externe a unui stat
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
el trebuie repoziționat Într-o zonă mai centrală față de statul din punctul de vedere al căruia este descris respectivul sistem subordonat 1 (Brecher, 1969, p. 138). Astfel de modificări de percepție și comportamentul generat de acestea ar explica, În termenii bipolarității, „anomaliile” regionale observate empiric. În realitate, această rafinare teoretică nu face decât să arate Încă o dată că, pentru majoritatea statelor, chestiunile de securitate și politică externă sunt În primul rând derivate din contextul regional și că transferarea În plan regional
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
1945-1991), subsistemul de relații internaționale al României a fost unul strict hegemonic: Întreaga Europă de Est și de Sud-Est s-a aflat În spatele Cortinei de Fier, respectiv În sfera de influență a URSS. Deși Mearsheimer aprecia că, la nivel sistemic, bipolaritatea este mult mai stabilă datorită simplității - număr redus de diade conflictuale posibile și, de aceea, predicticilitate crescută - la nivelul subsistemului hegemonic stabilitatea era dată numai de puterea covârșitoare a URSS, hegemonul subsistemului, care amenința și ținea toate statele din sfera
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
de putere mai mică (Wilkenfeld și Brecher, 1984). Noul context internațional generat de sfârșitul Războiului Rece a adus Însă schimbări semnificative și În practica gestionării crizelor și a conflictelor. 12.5.1. Sistemul tradițional de gestionare a crizelor și conflictelor Bipolaritatea Între 1945 și 1989 scena relațiilor internaționale era divizată În două blocuri, unul sub influența SUA, iar celălalt sub influența URSS. În acest context, sistemul internațional de securitate era definit de acțiunile NATO și ale Pactului de la Varșovia, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
scena relațiilor internaționale era divizată În două blocuri, unul sub influența SUA, iar celălalt sub influența URSS. În acest context, sistemul internațional de securitate era definit de acțiunile NATO și ale Pactului de la Varșovia, dar și de cele ale ONU. Bipolaritatea transformase orice stat sau zonă de pe glob În obiecte de considerație strategică, astfel Încât intervențiile directe sau indirecte deveniseră un fapt obișnuit. De aceea, multe din disputele esențialmente locale au căpătat un caracter interstatal. În aceste condiții, comunitatea internațională se concentra
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
Abordarea regională a fost mai degrabă politică și frecvent ad hoc, statele rămânând principalii actori În domeniu. 12.5.2. Noi direcții În gestionarea crizelor și a conflictelor Contextul contemporan de securitate Încheierea Războiului Rece a Însemnat, printre altele, sfârșitul bipolarității, ceea ce a generat o dezbatere aprinsă despre noua natură a structurii sistemului internațional. Unele voci susțineau că Statele Unite sunt capabile să facă față oricărei noi amenințări (Krauthamer, 1991), ceea ce Însemna că sistemul devenea unipolar. Pe de altă parte, existau numeroși
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
devenit o chestiune esențialmente globală, dat fiind că multe probleme locale au repercusiuni majore la nivel internațional. Toate aceste schimbări au necesitat o nouă abordare a crizelor și conflictelor internaționale. Rolul ONU după Războiul Rece Un prim efect al sfârșitului bipolarității a fost reactivarea sistemului comun de securitate prevăzut de Carta Națiunilor Unite. Consiliul de Securitate și ONU În general au reînceput să fie percepute ca reprezentanți legitimi ai comunității internaționale (Barnett, 2002). Pentru ONU, aceasta a Însemnat noi posibilități de
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
unui indicator referitor la "prezență echilibrată a opoziției în parlament" care măsoară atât dominanța partidului de guvernământ în termeni de mandate, cât și puterea opoziției de a crea probleme de eficacitate decizională. În absența alternanței - și, prin urmare, a unei bipolarități solide între cele două partide, două aliante sau coaliții de partide -, responsabilitatea (accountability) "verticală" se poate juca doar la nivel de alternanță între candidați și, prin urmare, ea este foarte slabă. Responsabilitatea (accountability) "orizontală" asigură controlul conducătorilor de către alte instituții
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
fie ignorat până la următoarele alegeri, fără nicio posibilitate de a controla corupția și guvernarea defectuoasă și fără a există vreo formă de responsabilitate (accountability) "orizontală". Condițiile indispensabile pentru asigurarea responsabilității sunt evidente. Pe lângă aspectele deja indicate (posibilitatea de alternanță și bipolaritatea partidelor), este important ca cele două responsabilități, verticală și orizontală, să fie, ambele, prezente, consolidându-se astfel reciproc; în al doilea rând, trebuie să existe un sistem judiciar independent și alte instituții publice independente pentru a exercita concret controalele cerute
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
analiză urmărește să deducă anumite afirmații din distribuția puterii, distribuție ce are un impact specific asupra calculului rațional al agenților (statelor) și care face sistemul să fie stabil sau nu. Avem aici o judecată cauzală de felul următor: dacă există bipolaritate și date fiind asumpțiile raționalității și urmăririi propriului interes în sistemul anarhic, efectul calculului rațional al actorilor se va structura în așa fel încît va apărea o probabilitate crescută de (in)stabilitate. Stabilirea acestei structuri permite analiștilor să deducă ipoteze
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
face față singuri, sau aproape singuri, expansiunii sovietice. Este imperios necesar pentru noi să restabilim cît de cît balanța puterii în Europa și Asia, întărind forțele de independență locale și determinîndu-le să-și asume o parte din răspunderea noastră [...] prezenta "bipolaritate" va deveni pînă la urmă peste puterile noastre."2 În a treia etapă a implementării sale politice, îngrădirea urma să contribuie la realizarea unei schimbări pe termen lung a concepției Uniunii Sovietice asupra relațiilor internaționale. Îngrădirea era în mod esențial
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
că îngrădirea conducea la o strategie care lăsa inițiativa politică URSS-ului și implica SUA, fie și din cauza psihologiei puterii pe care Kennan a accentuat-o mereu, în stingerea focarelor revoluționare din toată lumea. De altfel, într-o nouă lume a bipolarității, era mult mai dificil să-ți păstrezi calmul cînd puterea se deplasa sau era percepută ca depla-sîndu-se: fiecare cîștig al sovieticilor putea fi interpretat ca o pierdere pentru occidentali. Kennan dorea să construiască un sistem multipolar, care să asigure o
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]