2,237 matches
-
-se de fusta sa ecosez. Avea niște ochi cenușii ca stronțiul, care mocneau în sinea lor în spatele pleoapelor umflate. Făcea aerul să pară nociv, ușor radioactiv. Aproape că te așteptai să-ți pocnească urechile. Cât a terminat ea de mestecat biscuiții, eu mi-am ferit privirea. Nu mă puteam hotărî să încep discuția asta și ea părea aproape la fel de stânjenită de tăcere ca și mine. — Ei bine. Ar trebui să clarificăm mai întâi lucrurile esențiale și să vedem apoi unde putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
unde se spunea în scrisoare. Am format numărul. — Randle, zise o voce. — Doctorița Randle? Am băgat cheile de la mașină în buzunar. — Aici Eric Sanderson. Doctorița Randle se întoarse în seră cu o tavă pe care adusese din nou ceai și biscuiți, dar și o cutie cu șervețele de hârtie. Câinele cafeniu de sub planta de filodendron ridică puțin capul, adulmecă somnoros, aprobativ aerul, apoi închise ochii la loc. — Dereglările disociative, zise Randle, lăsându-se încet în scaunul scârțâitor, din nuiele, sunt destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de paste făinoase uscate din spațiul dintre frigider și piesele de mobilier. Toate, semne ale trecerii cuiva. Ale prezenței cuiva acolo, recent. Semne ale vieții. Căutam prin dulapuri o conservă de fasole prăjită când am dat peste un pachet de biscuiți Penguin. Lipseau doi. Am îngenuncheat acolo câteva minute, uitându-mă pur și simplu la pachetul așezat deasupra cutiilor de spaghete și de roșii conservate, uitându-mă la ambalajul de plastic rupt. Eu, cel care mâncasem biscuiții aceia fusesem real, viu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
peste un pachet de biscuiți Penguin. Lipseau doi. Am îngenuncheat acolo câteva minute, uitându-mă pur și simplu la pachetul așezat deasupra cutiilor de spaghete și de roșii conservate, uitându-mă la ambalajul de plastic rupt. Eu, cel care mâncasem biscuiții aceia fusesem real, viu, prezent aici, trăisem în casa asta. Intrasem în bucătăria asta nu mai departe de ieri, gătind probabil exact ca și astăzi. Mâncarea pe care o făcusem încă-mi mai circula prin organism. Totul se întâmplase aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
făcusem încă-mi mai circula prin organism. Totul se întâmplase aici, în camera asta, atât de recent, iar acum eu, cel de atunci, nu mai eram. E neplăcut să te gândești că, după ce murim, cei mai mulți dintre noi lăsăm în urmă biscuiți nemâncați, cafele neatinse, suluri de hârtie igienică consumate pe jumătate, cutii de lapte, goale pe jumătate care se înăcresc în frigider; că lucrurile pe care le folosim zi de zi vor trăi mai mult ca noi și vor dovedi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am fost doar niște animale ale căror corpuri au încetat să funcționeze fără nici un fel de plan prestabilit sau consimțământ din partea noastră. Numai că. Numai că nimeni nu murise aici ieri. Nu exista un el și un eu. Aceia erau biscuiții mei, pe care eu îi mâncasem. Exista doar un singur Eric Sanderson și acela eram eu, care stăteam încă acolo, în casa mea, în bucătăria mea, cu micul meu dejun sfârâind pe grătar. Știam că asta era indiscutabila logică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-l! - Mergi Înainte! - Ridicé-te! - Lovește-l cu automatu-n cap, Îi curge sînge din guré. - Aici, cé e o rîpé mai adîncé! - Pregétiți-vé, soldați! - Unde sînt ceilalți partizani? - Îți dém bomboane și nuci! - Tort și sirop! - Un poloboc cu miere și biscuiți! - O sé mori că și ceilalți! - Legați-i ochii! - Pregétiți-vé, soldați! - Foc! - Du-te tu, soldatule și dé niște zépadé peste el. - Dar este plin de sînge, peste tot e murdaré zépada. - Nu e murdaré, e roșie că și armata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
facé. VÎntul Îi ridicase pérul și-i duse colțurile cravatei peste umér. Înéuntru se ridicase praful și Începuse sé miroase a benziné. Afaré Însé aerul era curat și bétea vîntul, si mirosea plécut. Instructoare de pionieri. Al doilea front ucrainean. Biscuiți. Inscripție. Clarificau. Cea mai celebtré tabéré „internaționalé” de pionieri. Discurs real, tradus din una din revistele vremii. „Precautul”, joc de cuvinte. Camion. Slavé muncii. În limba rusé numele se decliné. Stradă principalé În toate orașele din uniunea Sovieticé. Manualul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
de cimbru, spre disperarea domnului Ionel, care are grădina în grijă. Pe seceta asta nu-i chip altfel. Vrei să-ți sap și ție una? Pot s-o fac suficient de adîncă. Lipăie cafeaua din farfurioara mea, cu un reproș: Biscuitul unde-i? Domnul Ionel e scandalizat de cîte ori vede scena. "Ghiauru' ista di cîni bé și café?" Bea. Își cere cafeaua, patru lingurițe măsurate, punîndu-și laba uriașă pe genunchiul meu. Cînd se uită la mine cu privirea aceea cerește-cîinească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mîncăm cataif. Îmi pot imagina perplexitatea ei blîndă cînd a văzut afișul cu Muncitorii au rabat 10%. A încercat să ne explice ce înseamnă oportunism: " Ce face negustorul e oportunism, copii". Era o zînă bună tante Liselle. Copilăria are gustul biscuiților cu unt și al covrigeilor cu vanilie, făcuți de ea. Multă vreme am folosit apă de colonie "Turist". Îmi amintea de parfumul ei: "Arpège". Dacă n-ar fi despărțiri, n-ar fi nici regăsiri", mi-a șoptit, consolator, la plecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
istoria. În loc să corectăm ce s-a prezentat denaturat în "iepocă", relativizăm continuu. O spun și-o tot spun, în gazetăria pe care-o fac. Da, Antofiță, repetitiv, sînt repetitivă. Poate prea temperamental și deloc efectiv. Șichy îi aruncă lui Tano biscuiți și rîde de îndemînarea cu care-i prinde și-i hăpăie. Îmi ascund intensitatea privirii. Să nu-mi citească nostalgia după viața ei de femeie tînără, despre care nu știu decît că e de femeie tînără, în augustul anului 2001
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fragili pentru greutatea lui. S-ar fi jucat cu mine, dar, fiind vehicul lung, cu labe foarte scurte, foarte groase și foarte strîmbe, era depășit de situație. Se mulțumea să mă împingă spre cușca unde încăpeam amîndoi. Mînca orice, de la biscuiți "Progresul" la pîinea mea cu unt. Îi păstram mîncarea în ghiozdanul de tablă. Și ochii uzi-gălbui, de cîine trist, cînd m-au trimis la "tătișor", la București. După ce-am plecat, nu voia să mai înghită nimica. Într-un tîrziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
latră. E cum ar trece cu ghearele pe clapele nervilor. Ta-Nooo, gata, hai încoace te rog! Ei, dacă mi-s rugat, vin. Nu'z dai seama ce ridicoli sîntem cînd ne certăm de la fleacuri? Preaiubito, scriitoreasa mea preaiubită, mai avem biscuiți digestivi? De două zile șlungul nu-i mai place. Are iarăși probleme cu stomahul. Îi aduc pachetul. Ronțăie, satisfăcut doar pe jumătate, dar îmi aruncă privirea aceea ceresc-cîinească. Mi-i omenește cu tine, Iordanco. Brusc, o ia la fugă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în chip de femeie-gutuie, într-o grămadă de gutui. Îmi seamănă. Sînii mei sînt sînii mei, bucățică ruptă. Iar gutuile sînt gutuile babei Constandina, date jos cu praștia de Russ. Au fost fructele noastre exotice. Grozave mai erau, combinate cu biscuiți Flamura roșie cu mac. Aici se joacă de-a Turner, mi-am zis. Lacul e albastru. Un extaz oprit în abur, în pîclă aburie, cum e la Turner. M-am simțit sub o atingere vegetală și chiar m-am gîndit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Trupele antitero? Și cum o să-i explice nevesti-si ce căuta în Tătărași? Nu mă mai judeca, Iordanco. De ce nu-mi apreciezi devotamentul? Dacă nu-l muști tu, las' pe mine, că-l mușc io. Mai bine i-ai da niște biscuiți unui cîine flămînd. "Dragostea-i un biscuit în formă de steaaa", încerc eu să fluier a pagubă. Găsim noi o soluție. În cel mai rău caz, aplicăm metodologia fugii sănătoase. Un' să fugim de-acasă? Io pot face față unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nevesti-si ce căuta în Tătărași? Nu mă mai judeca, Iordanco. De ce nu-mi apreciezi devotamentul? Dacă nu-l muști tu, las' pe mine, că-l mușc io. Mai bine i-ai da niște biscuiți unui cîine flămînd. "Dragostea-i un biscuit în formă de steaaa", încerc eu să fluier a pagubă. Găsim noi o soluție. În cel mai rău caz, aplicăm metodologia fugii sănătoase. Un' să fugim de-acasă? Io pot face față unui taur, dar lui Milucă? Și ce atîta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
apropii de propria-mi înfățișare. Cum falsifică fotografia n-o face nici o altă artă: e ca o oglindă spartă în care ce vezi nu ești tu. De obicei, Tano se arată interesat de ce fac, doar s-o găsi și un biscuit pe-acolo, prin sertar. I-o arăt pe adolescenta cu buclele strînse într-o bentiță albă: știu ce va face la 20, la 30, la 40, la 50 de ani... Abia venită de la Dorobanț, m-am repezit să tai fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
-E rândul dumitale să-mi povestești despre felul în care l-ai întâlnit pe Olaf. Eram contrariat. Providența își făcu apariția sub înfățișarea unei pisici. O pisică grasă și înceată care înaintă cu o maiestate îmbufnată până la stăpâna casei. -E Biscuit, explică ea. Vine să-și ceară cina. Avea un aer imperial, iritat că trebuie să-i aducă aminte unui slujitor care îi este datoria. Ea se duse în bucătărie, desfăcu o cutie de pateu pentru pisicile de lux pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
unui slujitor care îi este datoria. Ea se duse în bucătărie, desfăcu o cutie de pateu pentru pisicile de lux pe care o goli într-o farfurie adâncă. O puse pe podea. Ne terminarăm sticla de șampanie privindu-l pe Biscuit cum își devorează tainul. -Eu l-am cules pe Biscuit acum doi ani, la fel cum m-a cules Olaf pe mine. Era un motănel slab și speriat. -S-a schimbat. -Vrei să spui că s-a îngrășat? -Da. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
bucătărie, desfăcu o cutie de pateu pentru pisicile de lux pe care o goli într-o farfurie adâncă. O puse pe podea. Ne terminarăm sticla de șampanie privindu-l pe Biscuit cum își devorează tainul. -Eu l-am cules pe Biscuit acum doi ani, la fel cum m-a cules Olaf pe mine. Era un motănel slab și speriat. -S-a schimbat. -Vrei să spui că s-a îngrășat? -Da. Și nu mai pare deloc speriat. Râse. Îmi era foame. Aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
cules Olaf pe mine. Era un motănel slab și speriat. -S-a schimbat. -Vrei să spui că s-a îngrășat? -Da. Și nu mai pare deloc speriat. Râse. Îmi era foame. Aș fi vrut să pot cere de mâncare așa cum făcuse Biscuit. Oamenii fiind constrânși la ipocrizie, o întrebai dacă nu îi este foame. Pesemne că nu mi-a auzit întrebarea căci zise: -Știi, fără Olaf aș fi moartă, în clipa asta. Și asta nici măcar n-ar fi fost grav, având în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
atribuisem eu. Mă întrebam ce impresie îi făcuse. Aș fi sunat-o cu plăcere ca să-i pun această întrebare, dar m-am gândit că ar fi deplasat, că un bărbat foarte important nu-și pierde vremea cu astfel de gesturi. Biscuit veni să mă privească fix în timp ce-mi mâncam cornurile. I-am întins câteva bucățele pe care le disprețui, părând să spună că nu era el motanul care să se mulțumească cu firimituri ale festinului. Se eschivă și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
orchestră sublimă. Aveam impresia că sap sub o vilă splendidă pentru a aduce la lumina zilei ruinele unui târgușor lipsit de importanță. Această arheologie absurdă sfârși prin a mă înnebuni. Începui să gem întruna „Ține-ți gura, Pergolese!”, din ce în ce mai frenetic. Biscuit mă contempla disprețuitor. Fugii la etaj să caut mâzgăleala din ajun. Se dovedi a fi la fel de puțin mnemotehnică precum o lopățică pentru prăjituri. Țipai în disperare. Am coborât iar. În bucătărie, am dat din nou peste mesajul lui Sigrid. Numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
mele. -Nu știu ce faci. Mă bucuram că voi ști în sfârșit mai multe. Acesta fu momentul pe care l-a ales motanul cel gras ca să vină și să se posteze dinaintea stăpânei sale cu un aer indignat. -Ți-e foame, Biscuit. O să-ți dau să mănânci. -Nu poate aștepta? -Nu. Când lui Biscuit îi este foame și nu este hrănit de îndată, se urcă pe mese și răstoarnă lucrurile. Nu mai stau să număr vazele pe care le-a spart în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
mai multe. Acesta fu momentul pe care l-a ales motanul cel gras ca să vină și să se posteze dinaintea stăpânei sale cu un aer indignat. -Ți-e foame, Biscuit. O să-ți dau să mănânci. -Nu poate aștepta? -Nu. Când lui Biscuit îi este foame și nu este hrănit de îndată, se urcă pe mese și răstoarnă lucrurile. Nu mai stau să număr vazele pe care le-a spart în felul acesta. -Nu e prost deloc. Dacă mă vezi că fac la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]