1,186 matches
-
și intră, deschizându-și drum printre servitori și printre mușterii, care se Îngrămădeau În cuprinzătorul spațiu dintre mesele așezate de-a lungul perimetrului sălii. În centru, trosnea focul dintr-un vas cu jeratic, pe ale cărui flăcări ațâțate În continuu bolborosea un ceaun mare din aramă și se roteau frigările cu carne, Învârtite de câțiva țânci nenorociți, ghemuiți pe pardoseală. Sclavi cumpărați pe câțiva bănuți de la vreo familie săracă de pe la țară, Își zise Dante dezgustat. Aerul era Îngreunat de fumul adunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
el cu un zâmbet prefăcut, arătând spre Paradis. — Ce faci aici cu oamenii dumitale? Îi replică Dante fără să ia În seamă insinuarea. — Datoria, messer Alighieri. Se pare că cineva vrea să se infiltreze În oraș. Garda e dublată. Poetul bolborosi ceva și Își continuă drumul spre arcadă. Celălalt nu dădu să-l urmeze, mărginindu-se să Îl Însoțească din priviri. Se simțea distrus. Străbătu intervalul dintre poartă și San Piero făcând apel la ultimele forțe. În sfârșit, se lăsă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ca acolo să se oprească familia lui Gacel Sayah, cel mort înainte de vreme. Prin urmare, nu era de mirare că erau pe punctul să moară. Vulturii veneau acum în stoluri. Sângele se îngroșa în vene ca magma care se ridică bolborosind în craterul unui vulcan, dar care, pe măsură ce se scurge pe pantă la vale, își pierde culoarea și consistența, transformându-se într-o masă vâscoasă, neagră și greoaie ce se împrăștie formând ochiuri mari de lichid, care după câteva zile devin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că jigodiile astea n-or să apară nici morți. Încercăm sau așteptăm să se întunece? — Noaptea s-ar putea să fie și mai rău, și nu e vreme de pierdut. Armeanul șovăi câteva clipe, dar apoi ridică brațul și, în timp ce bolborosea ceva, făcu un semn hotărât, indicându-le să avanseze: — Ce-o vrea Dumnezeu! Apoi strigă din răsputeri: — Desfășurați-vă! Repetă ordinul prin radio, pentru ca al doilea grup, care aștepta pe partea cealaltă a muntelui, să se pună în mișcare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
văzut ultima oară? Nu ți s-a părut nimic suspect În comportarea lui? Nu mai știu exact. Ședea ghemuit pe o scară, ținea În mînă fotografia unei femei cu părul blond, o ducea din cînd În cînd la frunte și bolborosea ceva indistinct. Cred că se ruga. Parcă făcea penitență — Era disperat, nu-i așa? — Nu, mai curînd detașat. Avea aerul unui ins care Îndeplinește un ritual. Era În toată atitudinea lui ceva stoic și spartan În același timp. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
talent înnăscut de a fi sâcâitoare, combinat cu o totală lipsă de talent artistic. A fost doar o chestiune de timp până să ajungă să lucreze în PR. —Și deci ce mai faci? a întrebat, ridicându-și sprâncenele pensate. Am bolborosit ceva ce ea nu s-a deranjat să asculte; se uita peste umărul meu după alți cunoscuți. între timp i-am trecut în revistă vestimentația. Firma de relații cu publicul a lui Baby reprezenta mai ales designeri de modă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
părul atârnând. Era îmbrăcat cu jeanși, cu cureaua pusă la loc, dar deschisă. îi puteam vedea coastele sub pielea albă. Am clipit, acomodându-mi ochii cu lumina. —Te-ai trezit? —Mmmmuh. Sam! Trezește-te dracului când îți vorbesc! — Ce!? am bolborosit într-un final. Mi-am acoperit ochii cu mâna, ca să-i protejez de lumină, dar el a interpretat greșit, crezând că e un semn că nu vreau să-l văd și m-a apucat cu forță de încheietură, oprindu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
seară. Ca și paharul, capul îi picase înainte, doar că nu la fel de departe. Se odihnea pe piept și părea că acolo va sta în viitorul apropiat. Respira haotic pe gură. Nasul îi era plin de muci, îi puteam auzi cum bolborosesc. După câteva minute respirația lui Walter s-a stabilizat, într-un ritm sacadat. I-am scris un mesaj în care i-am spus că voi veni la aceeași oră, nouă, a doua zi. Mâine am să cumpăr o sticlă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
sărite. L-am îmbrâncit. Reacția a fost imediată și șocantă. S-a trezit într-o secundă, rezemându-se de canapea într-o poziție defensivă, cu palmele deja făcute pumn. —Dumnezeule, Nat, ce e cu tine? — Am uitat unde sunt, a bolborosit, părând jenat. S-a așezat și și-a întins mâinile, descleștându-și degetele. Apoi a căscat lung, ca o pisică; puteam să îi văd cerul gurii roșu și dungat. Pielea jachetei de pe el a pârâit. Mi-a zâmbit. —Ai avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
auzit pe băiatul de la poștă strigându-mă: - O telegramă de la București, a spus el, trăgându-și sufletul. Te-am căutat peste tot! Am citit repede pe bucata de hârtie: „Tata mort, vino acasă, mama“. Am fugit de-a lungul plajei, bolborosind: tata mort, tata mort! Nu știu cum am ajuns la vila noastră, m-am îmbrăcat și mi-am strâns lucrurile într-o valijoară, luând-o pe jos către aeroport. Nu știam dacă trebuie să mă duc la Mangalia sau la Constanța. Nunu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
sub centură. Își amintea acum din nou cum, acum câteva zile, barmanul refuzase să-l vadă ca pe un adevărat bărbat, umilindu-l cu multă cruzime. Dudu sărise de pe scaunul înalt, mut de uimire. Fără un cuvânt părăsise micul restaurant, bolborosind pentru sine: - Eu am urechi de pisică și gemenii Ninei la fel! Ce să însemne asta? Se pot procrea copii cu urechi de pisică numai iubind cu urechile o fată? Era ciudat, dar posibil. Nu toate felurile de a naște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mâinile nu-l mai ascultau. Pentru a suporta durerea ascuțită care-l fulgeră brusc în partea stângă a corpului, încercă să recheme în gând chipul Tuei și i se păru ciudat cât de mult semăna cu prima lui soție, Ania. Bolborosi ca să-și audă cuvintele și să uite de durere: - Ania era mult mai frumoasă decât pot eu să mi-o închipui. Nespus de frumoasă. Chipul trebuie să mai existe pe undeva în arhivele luminii, dar eu nu pot să mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o ai scrii în pizda mă-sii mai bine decât mine oricând, ăsta nu ți se pare un motiv suficient de bun? Tu ce-ai fi făcut în locul meu? - Așadar, asta era? se întristă copilul. Mă temeam eu... - Asta era, bolborosi Cârpenișteanu, aproape dându-și duhul. Asta era, acum ești mulțumit? - Departe de a fi mulțumit... Pentru că acum m-ați dezamăgit profund, domnule Cârpenișteanu... Pentru mine erați un idol... Cel prăbușit făcu ochii mari. - Dar acum... continuă Elefterie. Acum nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai mare de douăzeci de metri pătrați, înconjurând cumva un fel de tablă de șah ce se afla încrustată în pardoseala încăperii. Din când în când, în toată această goană absurdă, Clossettino holba ochii spre cer, după care scotea limba, bolborosind absolut întâmplător câteva incantații adresate soarelui. Reuși astfel să-și deranjeze costumul maro, elegant. Își smuci furios cravata verde, căci nu putea respira. Dintr-un lătrat destul de scurt și hotărât, deveni clar că în toată această luptă inutilă va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Michael, mort, deși mișcând, asemeni nouă tuturor, niciodată născut, hălăduia de momente bune prin cameră, fără un scop anume, bâjbâind poate în căutarea propriilor haine. Abia acum observă rămășițele lui Teleferic, cu îngrijorare crescândă, enervându-se treptat cumplit. - Mda, nu, bolborosi Clossettino incoerent, destul de încet. Nu vreau! spuse apoi mai tare, privind pereții devastați ai camerei. Am... nu mă simt bine, am răcit! Pleacă! - Domnule director, vă rog, insistă fata. E ceva îngrozitor, vă rog... Trebuie să veniți! Un minut mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
adevăr, nimic nu era bine, de asta își putea da seama și Michael, din care numai ochii mai rămăseseră, înaintând întunecați asemeni unor planete verzi colosale, de un verde pal, evanescent, cu excepția interiorului, stingându-se ușor în așteptarea morții termice. Bolborosea vorbe înspăimântătoare, vrăji sinistre ce o făcură pe biata copilă să capete strălucirea morții pe măsură ce înghițea culoarul, neîndrăznind să mai întoarcă nicicum capul spre domnul director, a cărui fantomă se detașa din ce în ce mai puțin clar pe fondul negru de fum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de ce să existe, iar cel care a delapidat planurile clepsidrei într-un moment de supremă inconștiență ar fi făcut bine să nici nu se fi născut. Cine să fi fost acela?... Ce făptură fremătând ca și mine de durerea existenței, bolborosind blesteme împotriva celor de deasupra lui, asemenea cărora nu putea să fie? Ce spirit străbătut de neliniști și de ură împotriva celor ce l-au creat?... Degeaba, degeaba îmi mai pun astfel de întrebări atât de târziu, poate dacă mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
besitzen. Volkman avea această calitate că-ți puteai da seama dacă tușește sau râde numai dacă știai ce s-a întâmplat anterior. Observând că, după ce pronunță cele de mai sus, profesorul deschide gura larg și dă drumul unui torent clocotitor, bolborosind răgușit, văzând cum capetele roșcate ale mustăților lui se ridică de parcă le bate un vânt puternic și cum pe chelia lui purpurie se umflă o vână liliachie, groasă cam cât un creion, toată clasa a izbucnit într-un hohot sălbatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
A ținut loc de doctor mulți ani în satul Lunca. Stomatologul satului era Catrina Boca, care estrăgea măselele făr anestezie; dezinfecția se făcea cu rachiu - arămeală (60-70%)... Exista credința că anumite boli se vindecau prin descântece de către babele doftoroaie, care bolboroseau cuvinte neînțelese, stingeau câțiva cărbuni, se spuneau și rugăciuni Î. Alți bolnavi erau duși la biserică ca să le citească preotul Moliftele Sfântului Vasile și să pășească peste ei în fața altarului. Funcția de moașe în sat o îndeplineau câteva bătrâne pricepute
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
bolnav se lecuia. Mă duceam de multe ori pe la dânsa să aud și eu ce spune, că descântecul, spunea ea, numai atunci are leacă când l-ai „furat” de la cel ce descântă, dar niciodată n-am înțelesă nimică din ce bolborosea ea acolo. Atât mi-a rămasă în minte, vorbele de la fiecare descântec: „Descântecul de la mine și leacul de la Dumnezeu”. Într-o seară de iarnă, la vatra focului, cum era obiceiul odată, n-am de lucru și aducă vorba de mătușa
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
vei vedea, cu acest țep te înțep, prin față și prin spate. Agitat, scăldat în sudoare, simțind că inima îi bătea să-i sară din piept, comisarul se deșteptă de țipetele soției medicului și de hohotele ministrului, Ce vis înspăimântător, bolborosi el în timp ce aprindea lumina, ce monstruozități e în stare să genereze creierul. Ceasul arăta șapte și jumătate. Socoti timpul de care avea nevoie ca să ajungă la postul militar șase-nord și aproape că-i veni să mulțumească coșmarului pentru că-l trezise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
totul nepotrivit. Știind la ce oră își face nevastă-sa cumpărăturile, într-o zi, nemaiputând îndura chinul de a n-o vedea, i-a aținut calea pe stradă. Ea a refuzat să-i vorbească, dar el a insistat. I-a bolborosit tot felul de scuze pentru orice păcat pe care l-ar fi făcut împotriva ei. I-a spus că o iubește cu patimă și a implorat-o să se întoarcă la el. Ea n-a vrut să-i răspundă. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să conducă grupul. - Bună seara, messer Alighieri! strigă Franceschino Colonna, scoțându-și bereta cu un gest afectat. Iar voi, salutați-l pe priorul Florenței! strigă el către tovarășii săi. Cei trei bărbați Înclinară ușor din cap În semn de salut, bolborosind ceva. - Ce te poartă prin părțile astea, Colonna? Nu ești prea departe de drumul spre Roma? - Cetatea mea stă neclintită pe colinele ei de douăzeci de secole și așa va rămâne pentru Încă multe secole. Nu-i nici o grabă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Confrații nu Îmi Împărtășeau, firește, secretele lor... admițând că ar fi existat așa ceva. Bernardo Își plecă fruntea, gânditor. Părea prea puțin convins. Își ridică din nou ochii către Arrigo, iar filosoful Îi susținu privirea cu fermitate. - Deci așa stau lucrurile, bolborosi el. Poate că e Într-adevăr așa cum spui dumneata, reluă el mai apoi, ridicând nițel tonul. Ei bine, e vremea să mă Întorc la munca mea. Se Îndepărtă, schițând un semn de salut. Dante și Arrigo Îl urmăriră din priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
durat îndeajuns încât să mi se pară o tortură. Apoi ochii ei au trecut de la chip la mâna mea stângă în care se bălăngănea carabina lui Gachentard. Am văzut la ce se uita. M-am făcut roșu ca racul. Am bolborosit câteva cuvinte, regretându-le chiar atunci: Nu e-ncărcată, e doar pentru... Și m-am oprit. Nu m-aș fi putut purta mai prostește. Tăcere. M-a privit. Parcă îmi înfigea cuie în piele privirea aceea, apoi a ridicat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]