441 matches
-
universitatea din Strasbourg, Lucien Braun, pentru a asculta lecția lui Heidegger la ultimul seminar al lui Gadamer. În ciuda "uriașei lui prostii" politice, opera sa magistrală continuă încă de atunci să irige, în profunzime, gândirea mea. Este acolo, cu rotunjimea sa bonomă, fiul paracliserului din Messkirch. Parcă îl aud chemându-ne la ordine, la austeritate, la asprimea gândirii. Nu mă voi eschiva. Trebuie să abandonez istorioarele. Nu înainte de a aminti, totuși, întâlnirile cu decanul Charles Hauter, pe care Julien Freund mi-l
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
prozaică din poemele lui Carl Sandburg”, ca un „hibrid cu îndoită înfățișare, de ființă tentaculară și de monstru încremenit”, iar în La cea mai înaltă ficțiune (1984) sublinia felul în care „predispoziția pentru stilul colocvial, grav și jovial, malițios și bonom se păstrează intactă”, dublată însă de „radiografierea parodică a existenței”, în cartea apărută în 1990, Înnebunesc și-mi pare rău, Nicolae Manolescu descoperea „reversul întunecat și coșmaresc” al acestei poezii. Observația se întemeia, între altele, pe o viziune precum aceasta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287489_a_288818]
-
integralitatea manifestărilor sale. Aici contează înainte de toate modul rostirii, iar acesta este singular în epocă: o scriitură dezinhibată, unde se trece cu eleganță de la registrul grav la badinerie, de la solemnitate la familiaritate, unde, în locul unei severități profesorale, sunt preferate tonul bonom, gluma, persiflarea și autopersiflarea. Valorificând modele livrești și populare în ingenioase alternări lexicale, O. realizează, prin cizelarea relației dintre cuvinte (arhaice, populare, neologice), efecte neașteptate, de un pitoresc aristocratic. Imagist care refuză expresia cenușie, el este deopotrivă un muzician ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
sociale. Partidul a jucat un rol determinant în acești ani nesiguri dar cruciali, între 1943 și 1945; în Sudul eliberat, creștin-democrații au participat la viața politică ce a renăscut, mulți dintre reprezentanții săi făcînd parte din guvernele Badoglio și apoi Bonomi. Între 29 și 30 iulie 1944, partidul s-a reunit pentru prima dată la Congresul de la Napoli pentru a adopta statutele și pentru a alege Consiliul Național, De Gasperi devenind Secretarul său politic. În regiunile ocupate, responsabilii partidului acționau în
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
sub conducerea lui Amintore Fanfani, secretar între 1954-1959. Ea mai beneficia și de colateralismul mai multor organizații capabile să îi asigure prezența în diferitele componente ale societății: Acțiunea Catolică, puternica Coldiretti, Confederația Națională a Cultivatorilor fondată în 1944 de Paolo Bonomi, foarte influentă în rîndul micilor proprietari și fermieri, sindicatul CISL, Confederazione Italiana Sindicati Lavoratori, născută din ruptura unității sindicale în 1948, ACLI-urile sau Associazioni Cristiane Lavoratori Italiani, structură parasindicală creată în 1944 pentru a oferi o formațiune și o
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
paradoxul și asocierile șocante. Volumul cel mai reprezentativ în acest sens este Vanități (1980); aici baladele caligrafice ale începuturilor devin, sub presiunea formulelor poetice la modă, parabole cu rădăcini în epica vieții cotidiene ori expresii șarjate ale unei viziuni poetice bonome, cu accente de parodie. Rama preponderent epică a tablourilor adună accente moraliste, vindicative, referințe ironice ori apăsat sarcastice: „Un paj își tatuează strănutul / pe pereți, / mai suntem acolo, / mai stăm liniștiți, / bem camfor / pentru orice eventualitate, / ne mustră conștiința / că
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285455_a_286784]
-
alegoric, Fără minuni, Doamne! (1967), încearcă proza de aventuri în Acțiunea P. 1500 (1957) și cultivă foiletonistica, reunită în volumul Portrete în aquaforte, unde desenează tipuri contemporane cu o peniță acidă, în felul vechilor „fiziologii”. Procedeele frecvente sunt aluzia, ironia bonomă sau amară, caricatura, falsa complicitate cu personaje aparținând faunei interlope. SCRIERI: M-am făcut băiat mare, București, 1954; Muzicuța cu schimbător, București, 1956; Acțiunea P. 1500, București, 1957; Cine a pierdut o verighetă? (în colaborare cu Silviu Georgescu), București, 1957
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290050_a_291379]
-
G. Bacovia în registru minor. El este un poet citadin al peisajului provincial, cu măruntele sale personaje și moravuri. Melodios, facil, transparent, diafan, vag încercat de spleenuri simboliste, „cântă” amoruri pasagere și elogiază galant pure domnișoare, descrie atmosfera sau ironizează bonom lumea provincială și dramele ei. Al. A. Philippide, într-una din cronicile de întâmpinare, apreciază această „poezie ușoară, grațioasă și senină”, în care sentimentalismul e „temperat” de „ușoara ironie” și „reținut de umor”. Mai târziu autorul afirmă deschis că „limpezimea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287960_a_289289]
-
1928 i se tipărește romanul Necazurile părintelui Ghedeon, distins cu Premiul Femina. De pe acum se afirmă direcția predilectă și totodată cea mai interesantă a scrisului său: prezentarea vieții monahale, ecleziastice în general, în lumina ușor ironică a unui râs blând, bonom. Linia aceasta e continuată în numeroase alte volume, proză scurtă sau romane: Duhovnicul maicilor (1929), Pocăința starețului (1931), Ucenicii Sfântului Antonie (1933), O zi din viața unui mitropolit (1934), Cazul maicii Varvara (1937), Jocul satanei (1947) ș.a. Cel mai bun
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
ce e interzis devine valoros. Prin subversivitate. E mai bine să rămână așa, clandestin, să rămână doar pentru cei care merită. Dacă l-ar da așa la televizor, poate mi s-ar părea un lăutar îngălat. Are ceva de pustnic bonom. Sau de pustnic boem, dacă e posibil. N-are nimic deosebit, un semn distinctiv, să zicem. Niște buze din ale împletite, ca Jagger. Buze cum cred că vor fi fost ale lui Paraschiv din Moromeții. Buze din care să-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
post. Ține post de când a luat-o pe calea bisericii. Nu-l înțeleg de ce încearcă să facă pe cucernicul. Asta e problema lui. Pentru că e un tip fundamental cinic, un tip în fraza căruia se vede un fel de maliție bonomă. Un sarcastic care vrea să facă pe habotnicul - și nu-i iese, iar lucrul ăsta nu se iartă. L-au chemat la un simpozion, o paranghelie de tot râsul, despre literatura erotică. Păi, acum? Asta trebuia să se întâmple cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
vreo douăzeci de ani în urmă. Atunci nu era defel bisericos și nici nu încerca să găsească în cuvintele searbede și banale ale popilor sau în cele două-trei boscorodeli ale vreunui țăran comori de înțelepciune. El, care, cu cruzimea asta bonomă, a descris ucigător un oraș de provincie unde se exilase după ce terminase facultatea. Vorbește de parcă în fraza lui se aude o muzică monotonă și cochetă. Sunete care par să pătrundă prin catifea. Poate și pentru că a fost înscris un timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și nehotărît în mine. Mi-am evitat cunoscuții și prietenii. Am vrut să fac numai ce-mi trece prin cap. Ceea ce s-a și întîmplat. Singurii scriitori cu care am suportat să mă văd au fost Ion Horea (inofensivitatea-i bonomă îmi convine; pentru că niciodată nu discut cu el despre poezia mea, nu-i las poezii, asta nu mă interesează; indiferent ce "sfaturi" îmi dă) și trio-ul din generația "mea" (!): Mircea Cărtărescu, Mariana Marin și Radu Călin Cristea. Lui Mircea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
scrisul său, îndeosebi în primele cărți, care toate îl arată pe Titel foarte preocupat de „sincronizare“, de adoptarea celor mai noi tehnici narative. Apt de entuziasme, de mari jubilații subite, Sorin Titel reacționa totuși selectiv, pentru că avea spirit critic. Era bonom, prietenos, părea dispus să îmbrățișeze totul cu universală bunăvoință, dar de fapt nu îmbrățișa chiar totul și nici nu evita să spună ce-i displăcea, fiindcă era spontan. Verdictul negativ, rostit cu o expresivă strâmbătură a gurii, era o surpriză
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
din viața lui Velea, mai puțin sau deloc cunoscută. Așadar, cel care își compusese masca sfiiciunii și obsecviozității, ca să se amuze pe seama noastră, a lepădat-o de îndată ce a fost „descoperit“ și s-a purtat de atunci cum îi era firea: bonom, sociabil, iubitor de taifas și de farse, alternând însă buna dispoziție și expansivitatea cu închideri în sine și cu stări de ursuzlâc, acestea nedurând totuși mult. Dominante în comportarea lui Velea, în acei ani în care abia ieșeam din adolescență
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
taifas și de farse, alternând însă buna dispoziție și expansivitatea cu închideri în sine și cu stări de ursuzlâc, acestea nedurând totuși mult. Dominante în comportarea lui Velea, în acei ani în care abia ieșeam din adolescență, erau bonomia, maliția bonomă, ironia lipsită de răutate și mai ales autoironia. Cultiva despre sine cu mare vervă o imagine a deprecierii scandaloase, a unei rebutări din pornire care-i pecetluise viața. Nu știu cât adevăr era în ce spunea că i se povestise despre ivirea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
tip manea fusese înlocuită aici de opera grupului Queen, pereții erau tapetați cu un roșu de Ganesha, cei doi vânzători tineri se-nfățișau cu câte o burticică asemenea elefănțelului venerat, iar patronul era un bărbat în etate, cu o înfățișare bonomă și ținută regală. Pe pereți se puteau admira câteva picturi în ulei, de o bună factură, ce întregeau atmosfera intimă și decentă a localului. Cu părul complet alb și cu o față senină, bărbatul trecea discret prin sală, mai curățind
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
a condus într-un birou alăturat unde lucra soțul ei. Ne-a prezentat bucuroasă, informându-l drept "carte de vizită" și ce rarități căutăm și ne-a lăsat cu dumnealui, o persoană cam de 50 de ani, rubicond, cu față de bonom. Aveam să aflăm că se înrudesc cu vestita familie de cărturari Alcalay, cei cu fosta mare librărie din centrul Bucureștiului și cu faimoasa editură. Din una în alta, ne-am "expus biografiile" și când a aflat că suntem din Iași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
în față cu personajul său, ca individ, în timpii revoluți din care vrea să-l aducă în actualitate prin prisma unei aprecieri a mentalităților publicului de azi. Între timp, coloratura epică a evocărilor, e străbătută de o fină privire ironică, bonomă sau ranchiunoasă, întotdeauna însă capabilă a crea atmosferă credibilă și o conjunctură din care nu neapărat poetul în sine, cât imaginea lui în conștiința publicului de mai târziu se validează ("În această admirabilă și romantică seară, poetul o conduce acasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
amână discuția pentru un nou volum, probabil. Să-l așteptăm. Până atunci aplaud la scenă deschisă mustrarea ce i-o face lui Neagu Djuvara pentru declarația că "publicistica lui Eminescu nu ar mai trebui reeditată". Subtil și ironic, ca un bonom și hâtru bănățean, Cornel Ungureanu iluminează această reticență: "De ce, se întreabă cei care nu știu că în arborele genealogic al combatantului se află un strămoș Djuvara huiduit de Eminescu. Strămoșul Djuvara nu-i, pentru poet, decât "un biet omușor de pe la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
aplicată privind "isprăvile stilistice vrednice să fie amintite", după cum el însuși nota, mici eseuri pe probleme de cultură a limbii pe care și le-a adunat în volumul Măiastra (Editura Timpul, Reșița, 2000, Colecția Eminesciana, nr. 8), atrăgând atenția, cu bonoma sa exprimare autoironică, asupra "detaliilor semnificative", stilistic vorbind, prezente în creația marelui poet, evidențiind, cu o "bucurie nespusă", "strălucirea versurilor eminesciene" și iluminând totodată "noblețea Omului care le-a zămislit". Analizele sale nu au rigiditatea demonstrațiilor didactice și cu atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
prezinte încă o dată poziția României. A fost informat la aeroport și nu a mai ținut nici un discurs. Comisia a adoptat rezoluția și a numit un raportor special cu privire la situația drepturilor omului în România, pe dl. Voyame, un profesor elvețian, un bonom cu care aveam să stabilesc o relație cordială. Acesta nu va fi primit în România în 1989, mi-a cerut să ne întâlnim și am avut o discuție la Geneva, unde mă aflam ca membru al subcomisiei; în acel an
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
mediile satului și orașului ardelean. Conflictele sunt însă schematice, maniheiste, apăsat moralizatoare (Animă pentru animă, Amor și ambițiune, Colibă și palat). În unele narațiuni se insistă asupra obiceiurilor, datinilor, elementelor de literatură populară (Pricoliciul, Marți seara). Prozatorul are gustul observației bonome, oarecare vervă ironică și autoironică, găsește când și când tonul, cuvântul simplu, firesc (O călătorie la nuntă, Mai poftim, domnule!). V. pregătește astfel, împreună cu alți nuveliști ardeleni, apariția lui Ioan Slavici. Mai puțin realizate sunt romanele lui, din cauza absenței spiritului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290664_a_291993]
-
a condus într-un birou alăturat unde lucra soțul ei. Ne-a prezentat bucuroasă, informându-l drept "carte de vizită" și ce rarități căutăm și ne-a lăsat cu dumnealui, o persoană cam de 50 de ani, rubicond, cu față de bonom. Aveam să aflăm că se înrudesc cu vestita familie de cărturari Alcalay, cei cu fosta mare librărie din centrul Bucureștiului și cu faimoasa editura. Din una în alta, ne-am "expus biografiile" și când a aflat că suntem din Iași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
care spiritul are nevoie pentru a nu sesiza precaritatea mijloacelor și dorințelor sale.” (trad. mea, A.M.) Cu precă- dere ultima frază traduce mecanismul ficțiunii compensa- torii care îl proiectează pe micul burghez ca virtual martir al unei revoluții eșuate. Mediocritatea bonomă se vede astfel investită în excepționalism manufacturat la școala grandilocvenței romantice, excepționalism alimentat cu ficțiunile și retorismele ziarelor de partid. Este semnificativ faptul că Leonida confundă inițial revoluția cu spiritul orgiastic și teatral al sărbătorii, iar această confuzie se repetă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]