214 matches
-
linie de flăcări curgând ca un râu, tocmai de la Nagahama până la Kinomoto, lângă poala muntelui pe care se aflau. Flăcările se întindeau din loc în loc, cât vedeai cu ochii - un torent continuu de foc, cu cercuri luminoase. — Ce-i asta? Buimăciți un moment, își veniră, dintr-o dată, în fire. — Să mergem! Repede! Santinelele coborâră pe fața râpii ca și cum și-ar fi pierdut echilibrul și o luară la fugă să anunțe tabăra principală. Legănat de anticipările glorioase pentru a doua zi, Genba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
publice o recenzie devastatoare - una care să-l îngroape definitiv -, în ediția următoare a Get Out! - Bull nu prea era deranjat de glumele lui Razza. Numai că, în ziua aceea, pe când încerca să compună recenzia, preocupat de picior și ușor buimăcit de Valium, directorul venise lângă el. Primul lucru pe care-l simțise a fost tocmai parfumul puternic de Cellini Per Uomo, un produs din gama de parfumuri și cosmetice bărbătești Harold Acton. Directorul era un adept convins al auto-promovării. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
bunului-simț public”. Caracterul publicitar al mișcării e subliniat cu o maliție abia perceptibilă: „«Dada» însă avea un scop și l-a ajuns scandalul și un renume intercontinental, cu orice preț. A izbutit să se strămute din Zürichul cu locuitori lesne buimăciți în Parisul ager la minte, în Parisul care totuși s-a alarmat”, iar „mistificarea” cu răsunet internațional este „capitalizată” în beneficiu românesc: „Maestrul e un june bucureștean care și-a lansat școala și pseudonimul la Zürich, în timpul războiului. Pseudonimul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
glasul soră-si, Ilona comentând singură, cu voce tare să îl anunțe că a sosit acasă: - El cum mă scula când eram mai mici, cu toate că eu vroiam să dorm! Pătrunde în cameră vijelios și îl îmbrățișează. Este încă buimăcit de somn însă își revine repede: - Hai că pun să spăl! ai niște haine împuțite, nu știu ce fată ar merge cu tine! Cei doi frați nu s-au văzut de mult și se tachinează în continuare. - Păi, prezintă-mă
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
se agite pentru ea o sută de polițiști. Eram gata să-i spun despre firul cu limbista și să-i conturez noua imagine a lui Betty Short, de târfuliță mitomană și amărâtă, ca să-mi susțin afirmația. Dar chipul lui Lee, buimăcit de droguri, m-a îndemnat să-i spun: — Nimic care să merite să-ți faci una ca asta. Nimic care să merite să te văd bun de nimic când un caraghios pe care l-ai trimis la Quentin e la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
să mergem? îi răspundeam. Lasă că o să treacă”. 30 În timp ce-mi curățam pușca în curtea Martei, am atins din greșeală trăgaciul și, în aceeași clipă, am simțit o durere ascuțită în palma dreaptă. Marta a scos un țipăt. Buimăcit de durere și de spaimă, i-am strigat să tacă și i-am cerut un prosop cu care să-mi înfășor mâna care sângera. Am vrut s-o pornesc apoi spre azil, dar m-am temut să nu pierd sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o dată cu sutașul izbuti să încropească un foc de vreascuri și ierburi uscate, aprinzîndu-l cu două bețe pe care le-a frecat până l-au trecut sudorile. La lumina lui jucăușă și sfielnică, sutașul văzu că cele două străji zăceau sugrumate. Buimăcit de somn și de căzătură, dar mai ales de priveliștea neașteptată a celor două leșuri, ieși lângă foc și răcni deznădăjduit: - La arme! Soldații erau însă lângă el. Numai unul, în mână cu un fel de făclie dintr-un băț
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acela nu trebuia ucis: era o ființă. Oameni însă noi nu ucidem. N-am venit aici să vă luăm nimic, cel mult să vă dăm. Pe când Iahuben vru să mai spună ceva, luntrea se înălță în aer. Privind cu ochii buimăciți pământul care se îndepărta, sutașul se uită apoi prin ferestrele din dreapta și din stânga, zări în curând norii alături, simți un gol adânc în stomac și-i căzu capul pe umăr. CAPITOLUL XX Se opriseră pe un podiș din munții de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
felurită, strânsă ca la copcă, tăcută. Cam la fel de tăcută precum somnul primejdios, din care se dezîmplîntase și care îl înnodase la limbă și pe el. Și, într-adevăr, atunci, pe la ora 14,25, cum ședeau și se uitau localnicii, mai buimăciți unii la alții, (neștiind nici măcar de ce se uitau, fiindcă, de văzut, se mai văzuseră), taman atunci pavajul din pietre lustruite și lăcuite de râu întins sub tălpile lor, o dată se bulbucă și se cutremură. Dar nu îndeajuns de înspăimîntător. Sau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
colonelului comandant (el mi-a dat și recomandarea) și în freamătul general de entuziasm de după atitudinea lui Ceaușescu în augustul acelui an, când rușii invadaseră Cehoslovacia. Abia revenit la facultate, am și fost confruntat cu o întâmplare care m-a buimăcit. Într-o joi, parcă, am fost convocați toți membrii de partid din facultate, dar și alți studenți, la o „adunare generală deschisă“. S-a discutat antologia de poezie românească scoasă de N. Manolescu. Făcuse oarecare vâlvă cartea, pentru că apăreau acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
timp. Pentru toți, el e un străin, îmbrăcat ciudat, arătând altfel decât oamenii obișnuiți. Pare un locuitor al unei alte lumi și fiecare personaj are ipoteza lui cu privire la el. Pe tot parcursul romanului el se va mișca somnambulic printre personaje, buimăcit de uriașa schimbare a vieții sale, dar și fermecat de lumea în care s-a trezit: un București altul și totuși același cu cel pe care are el senzația, dar nu certitudinea că-l cunoscuse în cealaltă viață a sa
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
încăperi adăpostite, dintre care două mai aveau, aproape intacte, majoritatea geamurilor la ferestre. Era un loc solitar și liniștit, exact ceea ce îi trebuia lui Gacel după cele mai agitate zile din existența lui, tulburat cum se simțea după ce străbătuse orașul buimăcit de mulțime, circulație și scandalul de nesuportat al unei lumi a cărei principală grijă părea să fie acea de a încerca să spargă timpanele celor ce, asemenea targuí-ului, erau obișnuiți dintotdeauna cu pacea și tăcerea. Sfârșit, întinse pătura într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
arbitrar pe două segmente de viață consecutive - avea să apară abia câțiva ani mai târziu, când societatea a devenit conștientă de generalizarea divorțului. Oricum, această schemă ambiguă a putut constitui timp de câțiva ani, pentru niște fete destul de naive și buimăcite de rapiditatea transformărilor care se petreceau În jurul lor, un model de viață credibil, pe care-au Încercat să-l adopte cu bună credință. Pentru Annabelle, situația era foarte diferită. Seara, Înainte de a adormi, se gândea la Michel; se bucura să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Și totuși mă asaltau îndoieli: dar dacă ce preconiza Popescu era adevărat? Poate că exista și o altă scară de valori... Tocmai asta susținea dînsul. Mentorul ne vorbea de existența a două culturi, una falsă, alta autentică. Epitetele lui mă buimăceau. Tocmai despre ce susținea Popescu că e autentic, bunul meu simț țipa că este fals. Mă obstinam să cred că opera nu-l poate sacrifica pe autor. Ar fi trebuit, dimpotrivă, să-l exprime. Fără sinceritate, obținem un zero artistic
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fotoliu. Se ghemuise, frântă, pe pervaz, rezemată în coate. Auzi, după multă vreme, ușa deschizându-se. Nu se clinti, n- aveau decât s-o târască unde vor. Ușa se închise, nimeni n-o striga. „Așteaptă să mă întorc speriată sau buimăcită spre dânsul. Să-mi poată zâmbi cu înțelegere. A făcut, probabil, un duș, și-a revenit. Avea tot timpul. A trecut mai mult de o oră de când a plecat.“ Dar nu se auzea, nici acum, vreo mișcare. „Au deschis doar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
meleagurile unora care nu țin nici de Tatăl, dar care nici nu se ridică Împotriva lui. N-a fost vorba decât de Tatăl, pentru că În rest, și ei, și noi, vorbeam cu vorbe din astea, așa cum Îți vorbesc ție. Mă buimăcise de tot. De când lăsaseră ei vorba de-o parte și se certau pentru Tatăl? Și când se luptaseră unii cu alții, fără ca N’jamo să fi auzit de asemenea Înfruntare? Cât de multe lucruri de petrecuseră așa, fără a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ferindu-se În ultima clipă. N-a mai avut ce să facă Însă când, profitând de saltul lui, m-am și repezit peste el, izbindu-l cu capul În osul obrazului - crrrrrc! - și trântindu-l la pământ. Era atât de buimăcit Încât nu mai făcu nimic când m-am urcat călare pe el - atunci am dat peste o piatră de mână ascuțită și mi s-a părut că lucrurile se potriviseră prea bine parcă. I-am proptit piatra cu ascuțișul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fila cu pricina. Să-i ascultăm în liniște doina... „De o bună bucată de vreme, românul nu se mai miră de nimic. Mai vulnerabil ca oricând, el nu mai simte durerea, a devenit imun. Imun chiar și la viață. Apatic, buimăcit de loviturile, una după alta primite, cu trup și suflet tumefiat, perplex, abulic, nu mai are puterea nici să strige la cei din jur după ajutor. Și dacă ar striga, cine l-ar auzi? Și dacă l-ar auzi, cine
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
cerea lopata ca să poată bate nucile. Memoria mi se închegă lent și mi-am dat seama că aveam la etajul unu o vecină care aducea cu piticania în cauză. De asemenea, aveam și un nuc în spatele blocului. M-am ridicat buimăcit în capul oaselor și am văzut capul cu permanent mărunt al Mariei ițindu-se peste balustrada balconului. În curând fu urmat și de două mâini susținând de urechi o oală plină ochi cu nuci. Mâinile răsturnară oala într-un lighean pregătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu s-a trezit din somnul cel de moarte. El a rămas în stadiul de maimuță rozând roșcove, ca în epoca de aur a guvernării comuniste sau ca fiului rătăcitor din Sfânta Scriptură. Trăim într-o lume năucă. Oamenii sunt buimăciți. Aceeași așteptare, aceeași sărăcie îneacă inima românului în lacrimi și deznădejde, duse până la disperare. La tot pasul, fețe triste și frunți întunecate, cadavre neînhumate. Patronați și conduși de foștii peceriști, acum deghizați în P.S.D., fost altădată partid național creștin, întemeiat
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
vor muri în veci, atâta timp cât slujesc Neamului și lui Hristos Dumnezeu. Previziunile lui Corneliu Zelea Codreanu din pădurea Dobrina, Huși, anul 1919, au fost confirmate de istorie și trăite de neamul nostru. Lupta între materie și spirit continuă. Am fost buimăciți și striviți de tăvălugul bolșevic la care am răspuns mulți cu neputință și pasivitate, alții cu trădare. Legionarii au răspuns cu luptă, sânge și moarte. Lupta legionară s-a dat și se dă în pas cu istoria. Autoritățile naționale și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
pentru noi românii, care mocnesc și își așteaptă ospățul. CORBII Corbii zilelor noastre „îndrăgi-i-ar ciorile și spânzurătorile”, ca și cei din trecut, porniți pe jaf și stricăciune, grași și rotofei, doldora de euro, nemunciți, pierduți în fabuloasele averi, buimăciți de grija de cum să-și mai dosească jaful, în tainice cotloane, rod din carnea cât a mai rămas a bietului român sărăcit, macină și doboară temeiurile noii rânduieli umane pentru care s-a dat sânge și morminte. Noi, legionarii, am
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
de la o vreme, încăperi ale căror uși sunt încuiate. Și interesant e că scenariul se repetă. Într-o primă fază, trec prin spaima că sunt prizonier. Mă învîrt prin încăpere, încercînd să-mi stăpânesc panica. Dacă nu reușesc, mă trezesc buimăcit de emoție, speriat, gata să strig. Dacă reușesc, invariabil, se petrece același lucru. La un moment dat, ușa pe care m-am străduit în zadar s-o forțez se clatină din balamale, ca bătută de vânt, sau încetează să mai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-i văzusem pînă atunci, ca-ntr-un miracol, În care mă pierdui a doua oară. Își trecu mîinile prin părul meu, mîngîindu-mi fruntea, obrajii. Șoptea: - Te iubesc! Te iubesc! Eu nu mai știam ce să spun, căci dumnezeirea clipei Îmi buimăcise mintea, și În timp ce ridicîndu-se În picioare Începu cu adevărat să-și lepede puținele haine de pe ea lăsîndu-le să cadă pe moalele covor persan, eu mă Îmbătam la statura ei pe care, mutînd-o acum din Întîia clipă a lumii, o atribuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
era plinreun soi de țicnit și pot să spude Însuflețire și entuziasm. Făcea aceleașincît poponari ca tine pot vinde lucruri ca și tine dar oamenii pe rahatu’ de linie. Amintește-ți de reacționau diferit. Indulgenți față și lăsîndu-l pe idiotul buimăcit de el, enervați de tine. Acasă și la Deși uneori, cînd Îțică n-o să mai dorm deloc pînă cînd se face păstrai stăpînirea de sine, păreai să ajungi jegul și mizeria și jocurile. să fii tratat și tu cam ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]