234 matches
-
al cărei braț parcă amenința pe oamenii din groapă. Și în aceeași clipă ștreangul prinse a se legăna ușor... Caporalul simți un fior rece și întoarse repede capul. Atunci însă văzu crucile albe, în linii drepte, din cimitirul militar și, buimăcit, făcu stânga împrejur, dând iarăși cu ochii de morminte în cimitirul satului... Fu cuprins de o frică sugrumătoare, ca în fața unor stafii. Se stăpâni totuși în curând și, scuipând cu scârbă, murmură: ― Ce viață mai e și asta... Încotro te
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
decât încercarea de sinucidere? Curtea l-a condamnat la moarte în unanimitate, fără discuție, atât a fost de vădită crima... Eu însumi, deși sunt o fire excesiv de șovăitoare, de data aceasta am conștiința pe deplin împăcată, absolut pe deplin... Klapka, buimăcit mai ales de asprimea glasului, murmură: ― O, Doamne... dovezile... când e vorba de o viață de om... Pe buzele subțiri, cu colțuri supte ale locotenentului răsări un amestec de ironie și de dispreț: ― Uitați, domnule căpitan, că suntem în război
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și pipăi pulsul spânzuratului, iar pe urmă murmură: ― A murit mai repede, parcă i-a fost silă de viață... ― Lasă comentariile! se înfurie generalul. Rezultatul! ― Excelență, condamnatul a expirat, raportă doctorul salutând. ― Atunci? Ei? zise generalul nerăbdător, întorcîndu-se către pretorul buimăcit. ― Excelență, sentința s-a executat, rosti pretorul grăbit, bătîndu-și călcâiele ca un recrut silitor. Generalul venise înadins ca să țină o cuvântare asupra dezertării la inamic și mai ales asupra pedepselor ce vor lovi fără cruțare pe cei care s-ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
moment, sau poate nici atâta, iar pe urmă a rămas cu o groază crâncenă în inimă, ca și când s-ar fi trezit, în miez de noapte, singur, într-un cimitir imens, fără să știe încotro să apuce... Se întoarse la Năsăud buimăcit, cu sufletul zdrențuit de îndoieli și sigur că și-a pierdut rostul în lume. Un răstimp a mai încercat să-și reclădească din dărâmături o casă nouă. Observa însă că de sub fiecare piatră izbucnea cîte-o întrebare dureroasă și fără răspuns
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
strigă atunci mama, indignată. Asta nu-i patrie... Mai bine s-o calce în picioare caii muscalilor! Trimise îndată după protopopul Groza și împreună căutară să-i scoată din minte gândurile nesocotite. Nehotărârea lui Apostol se zvârcolea. Ieși pe stradă buimăcit și nimeri tocmai la Domșa acasă. ― Cum, tu? Speranța noastră? Să te bați tu pentru ungurii care ne bat pe noi? Dar când ai o patrie ca a noastră nu ești deloc obligat să te îmbulzești la datorie, ba chiar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa. Ispitește, mereu ispitește lumina!... Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare... O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură genunchii. I se părea că duce în spinare o piatră de moară. Și inima îi era atât de sângerată și totuși atât
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Don' locotenent, am adus prânzul, zise ordonanța, care se oprise la spatele lui Bologa cu sufertașul. Apostol, auzind vorba românească, sări drept în picioare, ca și când l-ar fi lovit cu un ciomag în moalele capului. ― Da... bine... bine, Petre, bâigui buimăcit, clătinîndu-se pe călcâie și apoi trîntindu-se pe pat, ca să nu-i observe soldatul tulburarea. Ordonanța așeză masa, trăgând cu coada ochiului spre Bologa. Îl văzu amărât și, crezând să-l ușureze, întrebă supus: ― Ați primit vreo veste rea de acasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Nu-și dădea seama ce s-a întîmplat. Tunurile băteau mereu, rar, cum poruncise dânsul. " Mi se pare c-am spart reflectorul", se gândi atunci, mirîndu-se cum a putut face el asemenea ticăloșie și bucurîndu-se că a făcut-o. Stătu buimăcit un răstimp, având conștiința că ar trebui să mai facă ceva și neputîndu-și aminti ce anume. Apoi deodată, speriat, simți receptorul telefonului și strigă: ― Rachetele!... Rachetele!... Pe cerul mohorât se ivi, sfârâind mânios, un glob de lumină ca un ochi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa, e sigur, reluă căpitanul mai plângător. Crede-mă... O patrulă mi-a adus de aseară știrea că se fac pregătiri grăbite... Ai să vezi, Bologa!... Așa e totdeauna... Zece minute Cervenko nu mai conteni cu jelaniile, încît Apostol plecă buimăcit, blestemîndu-și clipa care l-a îndemnat să intre la ruteanul maniac. Afară însă, în tăcerea frământată de vânt și în întunericul necăcios, îi veni inima la loc și-și zise că Cervenko a început să nebunească, de vreme ce visează numai încăierări
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
obrajii Ilonei. Atunci Apostol uită de ce s-a ridicat și se gândi cum să treacă el prin pata de soare fără s-o tulbure. Și, tot gîndindu-se, se pomeni c-a și pășit în șuvoiul razelor poleite și se opri buimăcit, fiindcă și fata se apropiase, ca și cum ar fi ademenit-o cine știe ce putere tainică. Buzele ei se mai mișcau, dar el nici glasul nu i-l mai auzea. Șopti răgușit: ― Mulțumesc... Ilona... pentru că... O privea și se vedea în ochii ei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
când te-am prevenit în tren și pe urmă și... Rău îmi pare că... Eu mi-am făcut datoria... numai datoria, precum trebuie să și-o facă orice om pe lume, oriunde și în orice împrejurare... Întîlnindu-i privirea obosită și buimăcită, ultimele cuvinte i se încurcară într-un simțământ de neliniște. Făcu un pas spre el, să-i întindă mâna. Își luă seama brusc și trecu fără să-l mai privească. Și, ieșind, tuși ca și cum ar fi vrut să-și curețe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
groază cumplită... Goli tava și mai stătu o clipă, neclintită, murmurând de câteva ori, domol, ca un susur: ― Dumnezeu... n-ai grijă. Dumnezeu... Apoi ieși cu privirea în pământ. Apostol o văzu coborând cele trei trepte. Se frecă la ochi, buimăcit. Plutonierul intră și, aprinzând lampa atârnată de o grindă, zise încet, să nu-l audă santinela: ― Atâta mi-a bătut capul primarul, și fetița atâta a plâns, că mi-am călcat pe inimă și i-am dat voie să vă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
avu o mișcare de curiozitate, să vază ce va face, dar își reveni în fire și ieși cu demnitate, urmat de plutonierul care trase încet ușa, fără să mai învîrtească cheia în broască. Obișnuit cu zgomotul lacătului, Apostol se uită buimăcit, șoptind: ― Oare de ce n-au încuiat și n-au pus lacătul?... Oare... Din toate colțurile minții zeci de răspunsuri năvăliră în pripă cu vești încîntătoare. Poate că acuma, după ce s-a îmbrăcat în haină civilă, n-are decât să pună
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
treabă, Îi spun. Ridică exasperat o sprânceană. Îl urmez pe puțoiu ăla tupeist În toaletă. Suntem doar eu cu el. Îl las să se pișe și să și-o scuture, apoi se Întoarce cu fața la mine. Preț de o clipă pare buimăcit, apoi fața i se schimonosește când mă recunoaște. — Tu... spune el pe un ton batjocoritor, lăsându-și mâinile să cadă pe lângă corp. — Dacă vrei să ai necazuri... Cam cowboy puțoiu ăsta. Bine. — Vă asigur, domnule, că ultimul lucru pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Îmi pare rău, Îi spun eu unui paznic, tipul e puțin țicnit. L-a apucat și cu mine În avion. Pare un picuț cam confuz, mă bat eu ușurel pe cap. Cei din securitatea aeroportului Îl târăsc pe măscăriciul ăla buimăcit și plin de proteste, În timp ce soția lui șocată Îi urmează Împreună cu copilul care acum țipă. Bladesey vine la mine Încercând să-și dea seama ce se Întâmplă. N-avem vreme de pierdut Confrate Blades, e momentu să mergem la avionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
o dată? [TEALE] De ce ești atât de sigur că e bărbat? [ANDERSON] Haide măi Bill. De obicei așa e. [TEALE] Cred că doamna noastră cea misterioasă are de-a face cu asta mai mult decât ne imaginăm noi. ANDERSON pare vizibil buimăcit. [ANDERSON] Ce te face să spui asta? [TEALE] În esență două lucruri. Unu, a dispărut de pe fața pământului și asta Înseamnă că cineva o acoperă, probabil cineva care știe multe despre ancheta asta și doi Ce morții măsii... Ce morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
povestirea mamei sale. Poruncise să nu se trimită semnale pe timpul călătoriei, dar cei de pe insulă văzuseră grandioasa triremis cu pânze de culoarea purpurei și însemnele imperiale. Astfel, în port dădu peste un grup dezordonat de soldați, sub comanda unui centurion buimăcit. După moartea Agrippinei, Tiberius interzisese orice legătură cu insula, lăsându-i paznici - mai de încredere decât oricare alții - pe cei care îi fuseseră temniceri. Cel dintâi sări pe mal un tribunus militaris care, de câteva ore, se afla la comanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o pereche de papuci de casă ciclamin, înnegriți de prea mult purtat. Sprijinită de oglindă, fotografia unui bărbat tânăr, dintr-o altă epocă. Mă simțeam stingherit în camera aceea, așezat pe patul pe care se culca o străină, paiața aceea buimăcită care mă aștepta dincolo. Într-un sertar întredeschis în care se afla lenjeria, se vedea lucind o bucată de satin vișiniu, aproape fără să-mi dau seama am vârât mâna prin deschizătura sertarului și am atins ușor țesătura alunecoasă. Paiața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
corect. Păreai mult mai expertă decât noi, știai deja totul. Prindeai sfârcul, sugeai, apoi adormeai. Rămâneam să te privesc așezat pe scaunul de lângă pat. Chiar din primele ore am simțit că adevărata legătura era între voi două. Seara mă găsește buimăcit, obosit. Am mutat scaunul lângă fereastră. Bruma nu a dispărut cu totul, este încă acolo, încleind întunericul. În grădină, în mijlocul rondurilor cu flori, sunt așezate niște lumini care creează un halou alb în aerul cețos. O mașină trece încet, depășește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
zicându-și: „Ce brute, ce brute! N-aș fi crezut-o niciodată... Ce brute!“ Și ajungând acasă, se încuie la ea în cameră și izbucni în plâns. Și trebui să se culce, doborâtă de febră. Mauricio rămase câteva clipe ca buimăcit; își reveni însă curând, își aprinse o țigaretă, ieși la plimbare și-i făcu un compliment primei tinere distinse care trecu pe lângă el. Și-n seara aceea vorbea cu un prieten despre don Juan Tenorio. — Tipul ăsta nu reușește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
apropiam de Șari tiptil, când se crăpa de ziuă și așa cum fata dormea cu lampa aprinsă, în semn de așteptare, cu cămașa de stambă roșie suflecată deasupra mijlocul ei o aduceam binișor cu șalele pe colțul divanului, unde se trezea buimăcită, cu bulbul dinăuntrul ei agățat în craca scurtă și împietrită de sângele înspumat al trupului meu dogoritor. Nu pot să uit ochii ei frumoși de vită înjunghiată, cu care mă urmărea neliniștită, când apoi, sătul de carnea ei, treceam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
1111 10101—100000— 1111— 1010 - 10000— 111 11 —11110— 1101 - 1101— 100 —100000----(Atenție! Rog comparați cu originalul. Am pus doar liniuțele orizontale, nu le-am pus și pe cele verticale. Trebuie să rezulte o spirală.) Norman privea ecranul complet buimăcit. Doar Harry Își plesni mâinile Încântat. — Excelent, spuse el. Asta e foarte util. — Adevărat? — Bineînțeles. Acum am o șansă să lupt. Adică să descifrezi codul? — Da, desigur. — De ce? — Îți amintești de secvența numerică inițială? Asta e aceeași secvență. — Zău? — Desigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
farfurioară roz de scalp. Candidați la atacuri de cord, cu fețele lor nerăbdătoare de băieți de liceu care se pregătesc să dea la facultate Îngropate În alunecările de teren provocate de vârsta a doua. Bărbați tineri cu fețe ferchezuite și buimăcite, rezultatul orelor lungi și placide petrecute În fața calculatorului. Cu deosebită mândrie, Îl indic pe superadministratorul nostru de fonduri Chris Bunce, pe care dependența de cocaină l-a făcut să aibă ochii roșii ca un cobai și maniere pe măsură. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mare plăcere mi-a făcut să asist la o asemenea reprezentație, doamnă Reddy. —Vai, vă mulțumesc, domnule Abelhammer. Vă sunt foarte recunoscătoare pentru intervenție. Prinsă la mijloc În câmpul magnetic format Între mine și Jack, Momo are o figură ușor buimăcită. El stă cu mâna ușor sprijinită de marginea portierei. —Aș vrea să vă Întreb pe amândouă dacă nu ați dori să ieșim la un pahar. Aș putea să vă arăt frumusețile orașului Shanksville. Am Înțeles că la Sinatra Inn fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
clarifice totul la Marbella... Señor Danvila mă aștepta În holul de la intrarea În judecătorie. Înalt, ușor Încovoiat, spre șaizeci de ani, ducea două serviete pe care le tot muta dintr-o mînă În alta, semănînd cu un profesor de școală buimăcit, care scăpase clasa de sub control. M-a salutat cu vizibilă ușurare, strîngîndu-mă de braț de parcă ar fi vrut să se asigure din nou că făceam și eu acum parte din lumea confuză În care Îl tîrÎse Frank. Îmi plăcea stilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]