243 matches
-
sau când o lăsa la vreun colț uitată ca să vorbească cu cineva, cunoscuse frica și totodată sentimentul protecției întrupat în Lică. El se juca cu spaimele ei după dispoziția în care era. Sau se ascundea înadins ca să facă haz vă-zînd-o buimăcită, sau se bucura răutăcios de frica ei, sau îi apărea brusc dinainte, jucîndu-se de-a ,,bau-, sau îi da o palmă usturoasă pentru că avea un aer idiot și nu știa să se descurce. Lică era mereu același băiat vesel și
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Trata pe Lică ca pe un musafir de elită. Lică, cu gestul rotund și fraza șlefuită, fără să-și dea seama, imita pe cei de-acolo din tribune, își repeta rolul verbal, așa cum își repeta "ținuta" în atelierul lui Paul. Buimăcită, Sia rămăsese într-un colț. Ghicea că L:că e acum un tată pe care 1-a pierdut și mâhnirea străbătea crupul ei masiv ca un fel de crampă. Nu intervenea cu nici un cuvânt ca să curme aiurările lui Lică. Zăpăcită
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
nu avea aci mare rol și nici iadul cu blestemele lui. Profesorul Rim flirtase la domiciliu, glumă îngroșată din imaginația lui libertină și din bădărănia Siei. Glumă agravată nu de rafinării și complicații psihologice, ci de împrejurări. Lina rămăsese însă buimăcită și cu ideea că Rim și Sia . . . știuse: așadar, marele secret nu exista. Era un lucru pe care nu și-1 închipuise niciodată, care zăpăcea tot trecutul și făcea în ea întuneric beznă. Deocamdată, totuși, nimic nu se schimba. Știau
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
tabăra voievodului! anunță Modruz. Inima lui Oană bătu mai repede. Ce se mai putuse Întâmpla În ultimele două ceasuri? Deschise repede răvașul și Își aruncă ochii, Întâi, spre semnătură. Era Alexandru. Emoția căpitanului crescu. Citi pe nerăsuflate și rămase absolut buimăcit. Tată, Îți scriu cu aprobarea măriei sale și a căpitanului Pietro, care acum organizează un atac de noapte asupra pozițiilor ienicerilor. Din mesajele primite de voievod din stepele Crimeii am aflat că Hoarda de Aur, pornită acum două săptămâni spre Apus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
căutând echilibrul tăvei. - Dă-mi-1. 11 duc eu! și la acest munte de biscuiți și sandwich-uri, pe care le voi suprima, voi adăuga o tartină de morală, pe lângă cele ce i-am mai servit adineaori! - și, luând tava din mâinile Linei buimăcite, intră lovind ușa cu piciorul elegant. Nory avea o singură cochetărie: a încălțămintei. - Dumneata! Domnișoară Nory! seinei de dincolo bolnavul. - Gata și pentru voi acum! zise Lina încîntată de rezultat și dispăru iar în sofragerie. Nory se și întorsese. - Dacă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cu unchiul - ce are de făcut, Lenora i-a ușurat lui bărbatu-su situația, indicîndu-i: " Regret că a venit împrejurarea să trebuiască să ne despărțim", i-a spus. Și, declarîndu-se ostenită, s-a retras cu sora dincolo. Doru a plecat buimăcit și de atunci nu s-a mai întors. ., Stă nedumerit, spune Lina. A rămas și fără nevastă și fără fată. A auzit și i se pare că n-a auzit bine. L-a dat tot pe el afară, si parcă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de dimineață pe dig și priveam apa care se apropia mâncând pământul negru.Dar parcă simt ceva, ca o chemare. Alerg spre coliba moșului și bat cât pot în ușă. Copiii strigă îngroziți. Coliba era tocmai în mijlocul iazului. Moșul iese buimăcit de somn. Nu am timp să-i explic, îi arăt doar apa care se apropia cu gura căscată ca o leoaică înfuriată. Moș Filip mă ia în brațe și aleargă cu mine spre mal. Apa alerga în urma noastră. Când ajungem
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
pe care se preface că nu-l trăiește. Cezar, stpânit de plăcerea sărutului, o strânge și mai tare în brațe și o sărută, o sărută până când fata se desprinde din brațele lui. — Trădătorule!este profund impresionată și în același timp buimăcită de cele întâmplate fiind luată fără veste. — De ce sunt trădător? — Fiindcă m-ai sărutat trădându-ți iubita. — Ha! Ha! Ha!râde cu poftă Cezar ținând-o de mână pe Teofana. Care iubită? — Pe fata aia cu care tot umbli, dându
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
mese, au făcut ordine punând toate la locul lor, după care au mâncat, iar el s-a retras în camera lui ca să mai doarmă că era frânt de oboseală. Noroc că era duminică și nu trebuia să meargă la facultate buimăcit cum era. După masă a ieșit în parc știind că o găsește pe Teofana. — Teofana, Teofana, așteaptă-mă! Teofana s-a oprit din alergat și au mers la plimbare ținându-se strâns de mână. — Să nu mă săruți!i-a
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
valul dulce al iubirii. Hai să ne culcăm, că mâine ne trezim de dimineață, se smulge Teofana din brațele lui Alexandru care nu i-ar mai fi dat drumul niciodată. Nopate bună!îi face semn drăgăstos cu mâna și pleacă buimăcită. — Noapte bună, draga mea! Se gândeau ei atunci că aceste prime clipe minunate din viața lor vor fi și ultimile? Că fericirea prea mare strică? Avea de unde să știe ce-i așteaptă? Nu se gândeau, nu aveau de unde să știe
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
domnița închisă în cetate- O, noaptea, de sineală, de epoci triumfale... Dormeau, adânc, oștenii în noaptea diafană Când eu sării afară din cortul de mătasă- Vedeam o semilună pe zare cum se lasă, Și nălucit, crezusem- Flamura otomană. Cu ceata buimăcită fugeam, acum, călare, Dar boarea nopții clare ne-ntoarse la cetate Și povestindu-mi visul domniței spăimântate, I-am arătat cu spada tabloul de pe zare. În alb, domnița blondă, în noaptea ideală, De sus, de la fereastră, ca-n vis ieși
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Gaston din cap până-n picioare fără să-și scoată mâinile din buzunarele pelerinei. Apoi s-a îndoit pur și simplu din pricina unui acces violent de tuse. Își ținea batista la gură, gata parcă să-și dea duhul. Gaston îl privea buimăcit. — Ce-a pățit sensei? l-a întrebat omul când și-a mai revenit. — S-a dus la shōbin. — Shōbin? — Nu, shōben, răspunse Gaston, tremurând. Era atât de înspăimântat, încât nu-i mai veneau în minte, corect, cuvintele japoneze. Bărbatul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pistolul i-a intrat și mai adânc în coaste. Caca merde pipi. — A, e străin, spuse polițistul, devenind și mai rezervat. — Poftim! Gaston i-a întins polițistului pânza albă pe care o strângea în mână. Gestul a fost neașteptat. Acesta, buimăcit, a desfăcut-o și a văzut două șnururi albe atârnând. Era fâșia de pânză - fundoshi - pe care o poartă unii bărbați în loc de chiloți. Endō îi ceru scuze polițistului, zâmbind. — Străinul acesta a băut cam mult. Are umor, nu glumă... Putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Înțeleg, Așteptam mai mult de la directorul general al televiziunii, Dacă e așa, mă simt depășit, domnule prim-ministru, Sigur că nu sunteți, dar acum sunteți buimăcit de răspundere, Și dumneavoastră nu sunteți buimăcit, Și eu sunt, dar, În cazul meu, buimăcit nu Înseamnă paralizat, Ce bine pentru țară, Mulțumesc Încă o dată, noi n-am vorbit mult unul cu altul, În general vorbesc despre televiziune cu ministrul de resort, dar cred că a sosit momentul să fac din dumneavoastră o figură națională
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
o pereche de papuci de casă ciclamin, înnegriți de prea mult purtat. Sprijinită de oglindă, fotografia unui bărbat tânăr, dintr-o altă epocă. Mă simțeam stingherit în camera aceea, așezat pe patul pe care se culca o străină, paiața aceea buimăcită care mă aștepta dincolo. Într-un sertar întredeschis în care se afla lenjeria, se vedea lucind o bucată de satin vișiniu, aproape fără să-mi dau seama am vârât mâna prin deschizătura sertarului și am atins ușor țesătura alunecoasă. Paiața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
corect. Păreai mult mai expertă decât noi, știai deja totul. Prindeai sfârcul, sugeai, apoi adormeai. Rămâneam să te privesc așezat pe scaunul de lângă pat. Chiar din primele ore am simțit că adevărata legătura era între voi două. Seara mă găsește buimăcit, obosit. Am mutat scaunul lângă fereastră. Bruma nu a dispărut cu totul, este încă acolo, încleind întunericul. În grădină, în mijlocul rondurilor cu flori, sunt așezate niște lumini care creează un halou alb în aerul cețos. O mașină trece încet, depășește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
zicându-și: „Ce brute, ce brute! N-aș fi crezut-o niciodată... Ce brute!“ Și ajungând acasă, se încuie la ea în cameră și izbucni în plâns. Și trebui să se culce, doborâtă de febră. Mauricio rămase câteva clipe ca buimăcit; își reveni însă curând, își aprinse o țigaretă, ieși la plimbare și-i făcu un compliment primei tinere distinse care trecu pe lângă el. Și-n seara aceea vorbea cu un prieten despre don Juan Tenorio. — Tipul ăsta nu reușește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu toții de câteva zile! — Ce să facem atunci? Să capitulăm? Să lăsăm să se prăbușească acest formidabil val de susținere pe care l-am hrănit cu atâta răbdare? Nu există nici un mijloc să rezistăm? Să rezistăm. Să rezistăm. Doisprezece bărbați buimăciți, amețiți de foame și de epuizare, dar și de beția unei victorii aflate la Îndemână, n-aveau decât o obsesie: să reziste. Ar exista o soluție, spuse Howard. Poate că... Toate privirile se Îndreptară În direcția lui Baskerville. — Să Încercăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
opri brusc. Șoferul stinse farurile, strada dispăru. Curând, motorul și lumina porniră din nou. Dinozaurul se întoarse, opri la câțiva pași de clădire în fața ușii deschise. Ușa larg deschisă, dar în rama de lemn nu mai era nimeni. Șoferul privi, buimăcit, prin geamul murdar al cabinei. Cicatricea deasupra sprâncenei stângi ardea, dureroasă. Stinse din nou farurile. Pândea întunericul. Se auzea respirația speriată invadând, acoperind strada în beznă. Rondul, toxinele, surdina, spasmul bufniței lovind antenele de televizor. Văzduhul negru, uriașele sale plase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
puțin, pentru că eram străinul? Vibrația exagerată din glas pe care și-o aude cu neplăcere, dar nu mai Încearcă să și-o stăpânească. Și tot ce a văzut atunci și tot ce vede acum alunecând prin geamul mașinii și Încearcă, buimăcit, să recunoască. Au mai rămas doar niște cuvinte pe care nu poate să le scuipe, să le vomite. Nu poate decât să le Înghită Încă o dată. Singurătate frig nesiguranță foame * Mereu autostrada fără sfârșit, tăiată În două de gărdulețul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Nu ne tremură mâna? Nu! Asta-i o treabă bună. Și acum ... unuuu... doiii... treiii...și!”... Când să apese pe butonul lanternei, în curtea primei case s-au văzut mai multe puncte luminoase. „Ce-i asta?” - s-a întrebat Dumitru buimăcit. I-a trecut prin minte că din cauza emoției i s-a părut. În acest timp a simțit pe umăr mâna comandantului grupei de avangardă.. ― Ai văzut ce văd și eu? - a întrebat acesta. ― Am văzut mai multe sclipiri luminoase chiar
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
surprins o licărire ciudată, neverosimilă, dar nici ochii nu mai erau parcă ai ei. Stelele își pierduseră strălucirea. Abia atunci mă năpădi teama de a nu ne surprinde cineva. Am fugit pe scări în jos ca un hoț, lăsînd-o acolo, buimăcită încă de neașteptata întîmplare. Așadar, se întîmplase și minunea minunilor: cucerisem pe Mihaela. O sărutasem cu voia ei și asta însemna capitularea. Până aici fusese urcușul: greu, anevoios, plin de trudă, obstacole, primejdii. Dar pusesem piciorul pe culme. De aici
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
după un oarecare răstimp, se ridică brusc în capul oaselor și căscă ochii larg. - Ce ți s-a întâmplat, Adriana?, zise mai departe, fără șovăială, direct și hotărât, Luiza, stând dreaptă și cu brațele încrucișate. - Ah, tu erai, Luiza?!, bâlbâi buimăcită Adriana, ca un om care nu s-a trezit bine din somn. Pentru o clipă, chiar mă speriasem, zău așa! Ce mi s-a întâmplat, mă întrebi? Sincer, sunt dărâmată. Astăzi, am fost martora unei vești oribile: mi-a murit
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
sala era plină de generali, tineri și bătrâni, cu toții exprimându-și zgomotos opiniile despre ceea ce ar fi trebuit să se facă în continuare. În sfârșit, femeia ajunse în fața lui Katsuyori și îi aduse un mesaj din partea soției: — Toate femeile plâng buimăcite și nu vor să înceteze, oricât le-am consola. Soția dumneavoastră a spus că ultimul moment al vieții nu vine decât o singură dată și e de părere că s-ar putea ca femeile să se stăpânească mai ușor dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
când se va albi cerul, odronă Hideyoshi, după care așteptă, liniștit, zorii zilei. Orașul era de asemenea destul de calm. În două sau trei locuri izbucniră incendii. Nu fuseseră aprinse de oamenii lui Hideyoshi ci, mai probabil, le declanșaseră, accidental, orășenii buimăciți. Întrucât puteau servi pentru iluminarea atacurilor prin surprindere ale soldaților din castel, fură lăsate să ardă toată noaptea. Feluriți generali intraseră și ieșiseră din cartierul general al lui Hideyoshi, de cu seară, până după miezul nopții. Din acest motiv, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]