2,180 matches
-
o duplicitate netă. Cele mai multe scene cu oameni foarte de rând și cu criminali, nebuni, plus psihologie de masă îmi par mai mult sau mai puțin reușite. Psihologia de masă e chiar remarcabilă, pe alocuri. Tot ce atinge mediul orășănesc, fie burghez, fie de înaltă societate, e atât de fals, banal, ridicol, adolescentic, desgustător, încât nu poate fi iertat nici prin scenele de un oarecare adevărat efect epic, cu țărani și un bătrân moșier, singurul dintre „ceilalți” care e acceptabil din p.d.v.
I. Negoițescu și Wolf Aichelburg în arhivele Securității by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2857_a_4182]
-
a convenit deloc...” Luând asupra lui să dialogheze cu Mircea Ivănescu, Gabriel Liiceanu și-a luat și un risc neprevăzut. Riscul pe care și-l asumase Diderot - acesta, însă, la modul fictiv - scriind Nepotul lui Rameau: a apărea ca un burghez așezat, bien pensant, conformist, pedant, moralizator în fața unui om cu totul liber, trecut de toate, de bine și de rău. Când are loc dialogul, M.I. și-a pierdut soția, vederea, nu mai scrie de zece ani, nu mai ascultă muzică
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4311_a_5636]
-
îngădui așa ceva!” (Mandel, 2006: 223) Abordarea e, firește, ironică. Ea maschează o atitudine care, la rândul ei, aparține unui seducător. Pratt introduce nota dubitativă tocmai pentru a sublinia caracterul ludic al întregului demers. Refuzând să facă din Corto Maltese un burghez oarecare, el îi dă șansa pur teoretică de a fi - deși nu e - un Don Juan în aparență accesibil, dar în esență inabordabil. Mandel, 2006 Brunoro, Gianni. Corto comme un roman. Réflexions sur Corto Maltese, ultime héros romantique. Tradus din
Iubitele lui Corto Maltese (1) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4317_a_5642]
-
Charles ne invită să-l recunoaștem în caricatură, forma benignă a devenirii întru abnorm a liderului maxim. În cazul filmului, caricaturalul este tradus prin gag. Cultul personalității este fundamental în economia oricărui totalitarism. În Hitler, Chaplin a văzut mustața micului burghez cu pretenții de vizonar și artist, Sacha Baron Cohen vede barba acestui dictator al lumii arabe cu pretențiile sale de mascul feroce. În The Great Dictator (1940), Chaplin ne-a făcut să vedem într- o cheie comică absurdul fascismului și
Aventurile lui Aladeen în America by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4458_a_5783]
-
care evoluează lucrurile...” Din ideea că unii se opun sensului Istoriei s-au tras, pe latura comunistă, nenorocirile secolului 20. Nu-i vorbă, ele au devenit posibile prin disoluția Imperiilor - adică a nenorocirilor anterioare - provocată de Primul Război Mondial. Balzac, burghez, vede în secolul XIX unul mare. Doamna Hanska, aristocrată, îl vede, ca și artiștii rafinați, stupid. Muncitorii, dacă ar fi avut glas, i-ar fi zis apăsător. Balzac ducea dorul unui dictator capabil să măture „nostimada asta care se numește
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4473_a_5798]
-
pot restitui manuscrisul, încât să am mulțumirea de a mă fi ținut de promisiune. Plebeu din fire, nu am perceput niciodată subtilitatea sentenței galice: „Promettre c'est noble, tenir c'est bourgeois!” (A promite este nobil, a ține promisiunea este burghez). 11 aprilie 2006 După ce am parcurs câteva pagini alese la întâmplare din caietul P.H.Lippa, mi-am dat seama că nu-l voi putea citi atât de repede pe cât am crezut inițial. De aceea am cerut telefonic să mi se
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
vadă propriile înfăptuiri uzate și distruse".: frapantă premuniție a antispiritualității și anticulturii actuale. Neliniște intensă bântuie și răscolește zecile de personaje figurând pe Poarta Infernului a lui Auguste Rodin. Dar dacă aici foamea de absolutul trăirii constituie mântuirea, în grupul Burghezii din Calais începând cu personajul cel mai în vârstă care este resemnat, în celelalte personaje străbate o undă de neliniște tot mai intensă, culminând cu a celui mai tânăr, care vede în toată dimensiunea sa cosmică spectrul morții. Dar oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Michelangelo, de la muzeul din Florența, roagă pe cei care trec pe lângă ea să vorbească în șoaptă, pentru că nu vrea să fie trezită și să vadă durerile și răul din cetate. Amintim și tragicul din creațiile lui Auguste Rodin, precum grupul Burghezii din Calais și fascinanta Danaida, prăbușită. În pictură, absurdul uman, sub cele mai diverse manifestări, a fost relevat mai ales de triada: Jeronymus Bosch (Grădina plăcerilor, Judecata de apoi), Peeter Brueghel cel Bătrân (Lupta dintre Carnaval și Postul Mare, Griet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al acesteia. Dramaturgul francez a căutat în permanență mituri, adică subiecte ușor recognoscibile, fără recursul la diferite detalii psihologice. În perioada în care se afirmă teatrul epic de factură brechtiană și teatrul absurd, pe care Sartre îl consideră prin excelență burghez, el se declară partizanul teatrul de situații, formulă adecvată genului de angajare susținută de autor, dar și întregului sistem filozofic existențialist. Interesant este că atunci când, în 1943, Gabriel Marcel a pus în circulație conceptul de „existențialism”, Sartre preciza că nu
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
în burtă și moare și el.) (Aplauze furtunoase, curtenii, Prințul, Prințesa, ies. Prințul după ce agață sabia în cui. Regele și Regina se ridică, pun în cui mantiile și coroanele, sînt acum Charles și Emma, care se comportă ca un cuplu burghez din secolul XIX la întoarcerea de la teatru.) CHARLES (cu nasul în ziar): Ia te uită! EMMA (turnînd ceaiul): Ce mai e? CHARLES: Se pare că va fi o iarnă rece, deosebit de rece. EMMA: De unde știi? CHARLES: Dacă scrie... EMMA: Crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
să nu te creadă cineva! Tu 1-ai omorît! TOREADORUL: Femeia e nebună! (Dă să iasă.) EMMA: Nu te mișca, stimate ucigaș de tauri, că mîine o pățești! Ai venit aici, mi-ai trezit pasiunea și cînd soțul meu, pașnicul burghez, a îndrăznit să se opună seducerii mele, ai înfipt spada în el. TOREADORUL: Eu? EMMA: Așa voi povesti eu mîine. Mi-e teamă că o lovitură atît de precisă este mai potrivită cu un toreador decît cu o nevastă cumințică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
simt în stare. EMMA: Reputația toreadorilor e proastă, dar mintea lor și mai și! N-auzi că-i singura șansă? Altfel, ocna te mănîncă, iar pe mine vălul de văduvă. TOREADORUL: Dar situația mea? EMMA: Pînă și toreadorii sînt niște burghezi dornici de "situație"! Uf! Nu-i loc de-ntors pe lume. Degeaba am schimbat un subchirurg pe un toreador! TOREADORUL: Ce să fac? Mi-e frică. EMMA: Mie nu. După cîtă vreme am trăit cu individul ăsta nesărat, am mers cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
pune, mai în glumă, mai în serios. Cine sînt personajele din Doamna Bovary sunt ceilalți (acțiunea petrecîndu-se "la Bovary acasă, oricînd")? Oricît ar fi de ciudat, ele sînt, "în principiu", chiar... Emma Bovary și Charles Bovary, numai că ilustrul cuplu burghez de secol 19 ajunge să se identifice cu un cuplu scenic (regal) shakespearean, iar printre personaje apare și Mefisto nimic neobișnuit, nu-i așa?, el apărea, la un colț de cotitură, și-n grădina raiului -, într-o suită de metamorfoze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
Doamna Bovary sînt ceilalți este o piesă construită pe principiul temei cu variațiuni, tema fiind crima lui Claudius și căsătoria lui cu fosta cumnată, complice ea însăși la crimă, din tragedia Hamlet, iar protagoniștii Emma și Charles Bovary. Charles este burghezul tradițional, degustător de teatru, de tragedii ale căror atrocități este obișnuit să le judece cu aristocratică detașare, trăgînd "învățăminte" folositoare. Pentru el, omorîrea regelui Hamlet este un act cultural de mult prins în insectar, dar pentru Emma evocarea lui repetată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
alea mexicane, cu dungi verticale care dau talie fină și cu fir de aur doar la limita prostului gust - cât să se vadă că îndrăznești. Din prea multă de nimic facere ajunsesem să primesc un aviz de expulzare de la proprietar, burghez ticălos excedat de promisiuni de plată cu atât mai contraproductive, cu cât fuseseră mai convingătoare. Oprica n-avea nici o vină în dezastruoasa perversiune onomastică a părinților ei. Spunea doar că preferă să i se spună Nina, ceea ce pentru mine nu
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
mai face asta. De câte ori trec seara și văd o mașină parcată atât de arogant, îi scrijelesc din mers cu snopul de chei o lungă brazdă scârțâită pe capotă, de-a latul ușilor, de la coadă la bot. De când lo cuiesc acolo, burghezii obsceni au început să se parcheze decent. Nimeni nu-mi bănuiește partea de umbră. Intrăm și-l vedem așezat la masă în fundul sălii. Când ajungem lângă el, se ridică. îmi strânge mâna, iar pe Tina o sărută pe obraz. — Aștepți
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
să analizeze, dozează cu atenție realismul critic și naturalist cu psihologismul, într-un discurs epic verosimil, controlat de o matură adecvare. În Steaua robilor, 1934, romanciera realizează o explorare singulară, puternică, adâncă și inconcesivă în (in)conștientul feminin din mediul burghez. Ea izbutește să îndepărteze orice ispită a literaturizării ori a schemelor paraliterare. Între noapte și zi, 1941, este romanul care dovedește că autoarei îi sporește dezinhibiția, aflată mereu în progres, în abordarea temelor și tipologiilor maladive, clinice, naturaliste. Mediul transgresat
Proza Henriettei Yvonne Stahl by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8761_a_10086]
-
pe Hitler, mai ales pe Hitler. O țoapă, care vine din provincie, cum a venit Hitler din Austria. Nu m-am gîndit neapărat la Hitler, dar Hitler e foarte aproape. Deci în romanul ăsta, de 400 de pagini, un roman burghez, am vrut să arăt o țoapă. (Preda, nopți întregi, mi-a spus: Taie partea a doua. E un splendid, e cel mai mare roman satiric comunist. Monșer, mîine ți-l public, îți dau douăzeci de mii de lei". Eu aveam
Nicolae Breban - Iubirea este o formă a limitării by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9969_a_11294]
-
monșer, mîine îți dau, taie aia, e o prostie partea a doua". Eu, neavînd nici ce să mănînc ca lumea, nici unde să stau, stăteam în chirie la o evreică.) Ei, și țoapa aia trebuia pusă într-un fals roman burghez, un fals roman expresionist, că e foarte expresionist, ca după aceea să apară cezura, tăietura, și să apară răsturnarea, partea cealaltă, charismatică, christică a lui Grobei, pe care și azi unii o contestă. Și atunci, în jurul acestei false angulații, acestei
Nicolae Breban - Iubirea este o formă a limitării by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9969_a_11294]
-
ea și de ce e mai reală decît realul? Iată paradoxul, nu? Deci e o minciună, o invenție, scoasă din mintea unui tip dubios social, ca și Dostoievski, care n-avea cu ce să-și plătească... Și cu toate astea, micul burghez sau industriașul sau medicul, care sînt oameni cu mare morgă, sînt fascinați de chestia asta. Ce se întîmplă, de fapt? Lectorul e neîncrezător. Lectorul deschide o carte, domnul Gică Popescu, medic sau arhitect, deschide o carte și spune: "Să vedem
Nicolae Breban - Iubirea este o formă a limitării by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9969_a_11294]
-
regimului totalitar în conștiința lui Pandrea, cu cît formația sa era una juridică, iar profesia sa era avocatura. Ca avocat a căutat, conform mărturiilor sale repetate, să respecte "umanismul judiciar", luînd partea celor oropsiți, a "leproșilor penali", atît în statul "burghez", cînd a salvat de la detenție și uneori de la moarte o serie de comuniști, antifasciști, israeliți, cît și în statul "socialist", cînd "huliganismul de dreapta a fost înlocuit cu huliganismul judiciar de stînga. Prin urmare un defensor care a lăsat deoparte
Avocat și martor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8911_a_10236]
-
Jean-Paul Boncour e o personalitate foarte diversă; vânător, petrecăreț. Dezvoltăm relațiile noastre culturale cu rușii. Kemenev, atașatul cultural rus, ne trimite un text cu concepția lui despre literatură și artă; include tot realismul socialist. E, deopotrivă, saturat de un academism burghez și de un socialism îngust. Rușii își trimit odraslele la grădinițele noastre pentru copii. La Institutul nostru a fost inaugurat un curs de limba rusă sub oblăduirea lui Amedée Drouhin, iar profesorii ruși de franceză mențin relațiile cu noi. într-
România anilor 1939-1946 by Jean Mouton () [Corola-journal/Journalistic/8920_a_10245]
-
noi generații de aspiranți la boemă, prin sofismele sale inimitabile, amoralismul delicat-pervers, scenariile revelatorii, ironia ucigătoare, interpretările fanteziste, răspunsurile din zona paranormalului, strategiile de bătrân seducător, buna dispoziție continuă. La 55 de ani împliniți, Ioan Buduca îi maimuțărește încă pe burghezi (ca într-o șansonetă a lui Jacques Brel - Les bourgeois sont commes des cochons), chiar dacă până la această vârstă ar fi trebuit să devină, la rândul lui, unul dintre ei. În anii '80, orice pariu privind viitorul scriitorilor din noua generație
Profet în tristețea boemei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9006_a_10331]
-
a diferențelor (colective sau individuale) precum bătrânul continent, iar evoluția lor comună le-a conferit trăsături ce justifică concluzia (sugerată de François Furet în Trecutul unei iluzii) că sunt - ca urmare a egalității acceptate consensual între indivizi - națiunea sau poporul burghez prin excelență. în Europa, dezvoltarea asincronică a structurilor statale și, implicit, a comunităților naționale, formate în epoci diferite, a generat configurarea unor orizonturi simbolice profund delimitate și dificil armonizabile. Iar experimentele politice bazate pe ideologii conflictuale au marcat și mai
U.E. și România by Toma Roman () [Corola-journal/Journalistic/9070_a_10395]
-
spre 1900, pentru a explica stadiile de decădere și disperare în care se află oameni de vază, pe vremuri de mult și misterios apuse. Prin umorul, elementaritatea și corozivitatea limbajului ei, Vica Delcă pune o ramă critică și ironică romanului burghez sau albumului încorporat între coperțile vieții în comunism: preambulul constituit de vizita Vicăi în casa Yvonnei (partea întâi a romanului, în organizarea lui mai recentă, cuprinzând primele cinci capitole) și epilogul nepotului Gelu, o revenire în prezentul imediat (situat după
Fandare până la 1900 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9230_a_10555]