697 matches
-
Satyrul. Trei ani mai târziu a reapărut în Traian, precedată de o justificare: În literatura antichității și a evului mediu exista un gen, numit cento, ceea ce însemnează latinește o "peticărie". În secolul IV, celebrul poet Ausoniu a compus o poemă burlescă lipind la un loc câte un vers, luat pe ici pe colea din operele lui Virgiliu și tot atunci din același Virgiliu o femeie, Proba Falconia, a cusut o Sântă Scriptură [...]. În secolul nostru un francez, numit Beuchot, a combinat
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
să avem în vedere faptul că normele "exactității" au variat considerabil de la o școală poetică la alta și, firește, de la o națiune la alta. în limba engleză, unde rima masculină predomină, rimele feminine și dactilice au de obicei un efect burlesc sau comic, în timp ce în latina medievală, în limba italiană sau în cea polonă, rimele feminine sunt obligatorii când se tratează temele cele mai serioase, în engleză întâlnim problemele speciale constituite de rima vizuală, de rimarea omonimelor - mijloc de realizare a
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
structură și un scop estetic, o coerență și un efect de ansamblu. Desigur, ea trebuie să aibă anumite raporturi veridice cu viața, dar aceste raporturi pot fi foarte diferite : viața poate fi prezentată drept ceva înalt, măreț, sau drept ceva burlesc, sau drept ceva antitetic ; literatura este în orice caz o selecție din viață făcută ou o anumită finalitate. Pentru a stabili care este raportul dintre o anumită operă și "viață", trebuie să avem cunoștințe independente de literatură. 281 Aristotel considera
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
către William Davenant (1605 - 1668), Hofobes a făcut o încercare de acest fel când, după ce a împărțit societatea în lumea de la curte, de la oraș și de la țară, a găsit trei tipuri corespunzătoare de poezie: poezia eroică (epopeea și tragedia), poezia burlescă (satira și comedia) și poezia pastorală. *10 E. S. Dallas, un talentat critic englez, care cunoștea gândirea critică a fraților Schlegel și a lui Coleridge *11, distinge trei tipuri fundamentale de literatură - "Drama, istorisirea și cântecul", - pe oare apoi le
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
că acestea ar fi opere de propagandă, o interpretare greșită, explicabilă în lumina anumitor pasaje și elemente izolate pe oare le conțin, se împacă greu cu minuțiozitatea organizării lor literare, cu complicatele procedee folosite: ironie, parodie, joc de cuvinte, mimare, burlesc. Definind astfel funcția literaturii, am rezolvat oare ceva? într-un sens, se poate spune că în estetică întreaga luptă se dă între teoria care susține existența unei "experiențe estetice" separate, ireductibile (un domeniu autonom al artei) și teoria care consideră
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
la o lume în care „the time is out of joint”, în care isteriile colective și deruta individului sunt legate de panica sfârșitului de ev. AL. PALEOLOGU Sub aparențele comicului, Eugen Ionescu a fost totdeauna un autor tragic. Dar prin burlesc, el se ferea de anumite lacrimi, se apropia pieziș de întrebările esențiale, umplea vidul existenței cu scaunele deriziunii, dădea ocol morții, pitindu-se, să n-o vadă, și se costuma în măscărici spre a nu fi recunoscut de destin. Iată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
situează în categoria celor recuperabili. Este un cusur frecvent al acestei literaturi căderea în artificiozitate, în tonuri false, în neplauzibil. Un tendenționism incorigibil viciază natura relațiilor și, consecutiv, forma lor de manifestare. Lipsite de haz sunt comediile, în registru satiric, burlesc sau parodic (Barul aventurilor, „Ce-aveți cu Bibicu?”, Magie neagră). Cât privește compunerile pentru teatrul de amatori, ele sunt simpliste, șablonarde, profesând o „aforistică” sforăitoare, prin care își face loc, la fel ca în scrierile în proză, o strategie a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285705_a_287034]
-
imperiul agresivității și al hazardului, dincolo, în Albala, maternei Felicia nu-i lipsește o anumită agresivitate a geloziei, după cum nu lipsesc nici accidentele ori catastrofele domestice. Deosebirea e că în timp ce la Dealu Ocna ele sunt grotești, la Albala sunt hazlii, burlești. Or, diferența dintre burlesc și grotesc nu este de ordinul opoziției, ci de acela al vecinătății. Poate că sărbătorirea Ajunului de Crăciun la 21 decembrie sugerează tocmai faptul că, în cadrul general al unei opoziții, regimul mai profund al lucrurilor este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
hazardului, dincolo, în Albala, maternei Felicia nu-i lipsește o anumită agresivitate a geloziei, după cum nu lipsesc nici accidentele ori catastrofele domestice. Deosebirea e că în timp ce la Dealu Ocna ele sunt grotești, la Albala sunt hazlii, burlești. Or, diferența dintre burlesc și grotesc nu este de ordinul opoziției, ci de acela al vecinătății. Poate că sărbătorirea Ajunului de Crăciun la 21 decembrie sugerează tocmai faptul că, în cadrul general al unei opoziții, regimul mai profund al lucrurilor este acela al alunecării și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
ca B., meritul romancierului fiind acela de a o face într-o manieră de o mare consistență artistică. Ca și substanța, modalitatea literară a romanului funcționează prin deviere și, mai ales, prin amestec între opuși. Se deviază dinspre grotesc spre burlesc, dinspre baroc spre parodic, dinspre sensul aproximat spre un alt sens aproximat, și se împletesc inextricabil realul cu imaginarul, adevărul cu minciuna, fantasticul cu banalul, tonul farsei cu tonul tragic, artificiul cu autenticitatea, livrescul cu senzorialul, pentru captarea în frază
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
om din Tecuci, de ce tocmai din Tecuci și nu din Sascut, ce naiba se întâmplă cu motorul ăla de nu putea fi folosit la nimic. Imi era suficient derizoriul emanat de această stupidă poveste comprimată într-o frază...” Această poezie este „burlescă, fantezistă, foarte scurtă - ciudat de scurtă - dar a făcut vogă tocmai prin caracterul ei neobișnuit”...Acest început poate părea vesel... Din păcate, ceea ce vreau eu să vă spun nu este vesel”. Cu aceste cuvinte și-a început cuvântul scriitorul George
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
istorie. Și această poezie a lui Mihai Ursachi, cu a cărui prietenie clădită în ultima parte a vieții poetului în cadrul Alianței Civice din Iași mă mândresc, m-a inspirat să scriu această carte. Cartea mea însă nu va fi nici burlescă, nici fantezistă și nici scurtă ca această minunată poezie, pentru că nu posed geniul poetului Mihai Ursachi. Dar vreau ca în ea să se găsească și un omagiu adus geniului acestui mare poet născut în Botoșaniul lui Eminescu și trăitor în
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
valoare documentară. Cuprinzând 4266 de versuri a câte cincisprezece silabe, cu ritm trohaic și rime masculine perechi, Tragodia... este precedată, ca în poemele clasice, de o invocație. Prezentând Eteria într-o lumină total defavorabilă, opera lui B. cuprinde elemente de burlesc și satiră. Portretele personajelor sunt sumare și caricaturale. Tonul de relatare familiară face ca Tragodia... să aparțină mai mult cronicilor versificate, a căror fază de sfârșit o reprezintă. B. a fost un traducător înzestrat și totodată pasionat. A dat versiuni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285684_a_287013]
-
Cum ți-i așterne așa-i dormi). Inspirate din actualitate, „canțonetele” nu depășesc o anume ocazionalitate, după cum nu ajung să creeze un tip, deși intenția e vădită (Jelbaru, Clencea advocatu ș.a.). În Chelnerul de la otelul Patriii, unde apare un personaj burlesc de prostănac, se rostește la un moment dat o replică mai târziu celebră sub pana lui I. L. Caragiale („Mă rog, domnilor, să aveți nițică răbdare”). Aspirant la deputăție aduce în scenă un demagog care îl prevestește pe Cațavencu. Cu nelipsita
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286091_a_287420]
-
poate fi utilizată în sugerarea unei lumi nesănătoase/ discontinue (Martin Amis)"4 (trad. n.). Dacă majoritatea teoriilor prezentate de Rose, de la Aristotel până la deconstructiviști, iau în calcul generarea unei definiții sub spectrul diferențelor față de noțiuni precum ironie, satiră, pastișă, travesti, burlesc, ridicol, umor etc., lucrarea sa, publicată într-o primă ediție în 1993, mizează pe o formulare denotând rafinament critic, dar și claritate. Rezumând, parodia ar fi rezultatul coexistenței codificate a două texte, pe care cititorul îl sesizează mulțumită efectului comic
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
mai puțin loc invenției epice. "Poemul epic a generat întotdeauna parodia", scrie Tomașevski, dar acordă mai multă atenție procedeelor parodice, urmărind cele două direcții în care se dezvoltă ele: "un subiect elevat se dezvoltă într-un lexic jos (de pildă, "burlesc" sau "travesti" la noi în secolul al XVIII-lea, poemul lui Osipov Eneida pe dos) sau invers stilul înalt și procedeele obișnuite ale desfășurării epice se aplicau la un subiect "trivial""23. Procedeele, iar nu motivele, temele, autorii sau anumite
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
între nobil și vulgar; iar dacă genurile nobile sunt reprezentate prin epopee și tragedie (subiect nobil în stil nobil), genurile comice includ comedia sau povestirea comică (subiect vulgar în stil vulgar). Cea de-a doua ramură a tabelului reține travestiul burlesc (subiect nobil în stil vulgar) și îi alătură parodiile, însumând parodia strictă și pastișa eroi-comică (subiect vulgar într-un stil nobil). La acest nivel, parodia poate fi înțeleasă sub trei aspecte: fie o atribuim figurilor de stil ("ornament punctual al
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și încă vreo doi s-au amuzat, prin 1664, încercând să adapteze patru scene din primul act al Cidului pe tema unei dispute literare submediocre"57. Astfel constată că, datorită operelor parodice franceze care mizează, nu o dată, pe importanța componentei burlești, apar și numeroase dificultăți în ceea ce privește delimitarea strictă a sferei parodiei. S-au făcut și se fac, în ciuda eforturilor teoreticienilor, confuzii între parodie, pastișă, satiră, travesti. O definiție a parodiei nu mai poate fi dată în lipsa delimitării acesteia de speciile aflate
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a parodiei nu mai poate fi dată în lipsa delimitării acesteia de speciile aflate în imediată vecinătate. "Cuvântul parodie lasă, în general, loc unor confuzii foarte serioase, pentru că prin parodie se desemnează și deformarea ludică (a unui text, n.n.), și transpunerea burlescă a unui text, și imitația satirică a unui stil"58 (trad. n.), ba mai mult, termenul reunește cele trei forme "à fonction satirique", parodia strictă, travestiul, imitația caricaturală. În acest punct, teoria genettiană se desparte fără drept de apel de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fiind apanajul pastișei, singura care imită o școală (trăsături ale unei școli), un gen literar sau coordonate ale unei perioade literare aflată într-un proces decadent. Am văzut cum parodia este încadrată la "transformare ludică", pastișa la "imitație ludică", travestiul burlesc la "transformare satirică", iar șarja la "imitație satirică". Iar dacă pastișa este imitație de stil, parodia strictă procedează la transformarea textului, deci va fi definită ca transformare semantică, "deturnare a textului cu modificare minimală" (în timp ce travestiul presupune "transformarea stilistică cu
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sau hibridând, amestecând până la confuzie toate registrele) original și inteligent, în speță erudit și livresc, "consumând" cărți dintr-o strategică plăcere a textului. După o scrutare teoretică a conceptului, vom constata că în modernitate majoritatea teoriilor plasează parodia în vecinătatea burlescului sau a ironiei, îmbogățind-o cu o întreagă paletă de nuanțe care originează în vecinătatea comicului pur, pentru ca ulterior să o asocieze ludicului sau metaficțiunii, scriitorii fructificând orizonturile de regenerare intrinsecă a artei literare deschise de aceasta. În Antichitate însă
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și la stilul scrierilor respective. Le Petit Larousse surprinde prin lipsa de densitate, neoferindu-i termenului decât două rânduri, primul tributar paradigmei parodice cultivate îndeosebi de teatrul francez clasic, iar cel de-al doilea făcând simpliste mențiuni lingvistice: "1. imitație burlescă a unei opere literare sau artistice; 2. imitație grosolană: o parodie de proces"76. Într-un Dicționar de termeni literari cum este cel propus de Academia de Științe, Institutul de Istorie și Teorie Literară " G. Călinescu" regăsim trimiterea la etimologia
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cu explicațiile până la sursă, nu menționează termenul care a luat naștere în limba greacă și apoi a intrat în limba latină. În mod cu totul restrictiv, se insistă pe ideea că parodia ar fi terenul predilect de desfășurare a satirei/ burlescului/ comicului: "P. desemnează o imitație satirică a unei opere serioase, îndeobște cunoscută publicului, ale cărei subiect și procedee de expresie sunt transpuse la modul burlesc. Ea nu este o simplă pastișă, mai mult sau mai puțin involuntară, ci o mimare
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
restrictiv, se insistă pe ideea că parodia ar fi terenul predilect de desfășurare a satirei/ burlescului/ comicului: "P. desemnează o imitație satirică a unei opere serioase, îndeobște cunoscută publicului, ale cărei subiect și procedee de expresie sunt transpuse la modul burlesc. Ea nu este o simplă pastișă, mai mult sau mai puțin involuntară, ci o mimare a originalului, cu intenția expresă de a-i sublinia comic trăsăturile caracteristice. Astfel privită, P. ar echivala cu un act critic"77. Dicționarul amintit nu
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cunoscut drept "bufoni": Atunci când rapsozii, care mergeau dintr-un oraș în altul ca să interpreteze diferite fragmente din poemele homerice, se apucau să recite, erau de îndată urmați de un alt set de bufoni migratori, care captau întreaga audiență prin turnura burlescă pe care o dădeau recitării până atunci constrânsă să rămână solemnă"87. Chestiunea existenței și a rolului jucat de parodoi în producerea parodiilor literare propriu-zise rămâne însă incertă. Unii cercetători îi consideră simpli amatori care improvizau pornind de la anumite versuri
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]