365 matches
-
înainte și o poezie a ruinurilor uzinale mai ceva decât în poeziile lui Grigore Alecsandrescu. Despre astea de pe urmă ar fi de povestit multe, numai că nu mai interesează pe nimeni, le las și eu în deplina lor uitare, în burnița toamnei, vă îndemn doar să ne amintim cu nostalgie despre cum anume se chinuie să supraviețuiască buruienile și frunzele de arțar printre fierătanii fără rost aruncate la o margine de cale ferată în curtea uzinei gospodărită de directorul și de
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
mai rău!, te pomenești că în România nu or fi existând partide de stânga. O ficțiune anapoda Într-una din zile, să fi fost trecut de ora patru din după amiază, vreme incertă de început de ianuarie, debut de mileniu, burniță fină cade peste hăurile de prin lacurile de acumulare, mai nimicul cotidian mă cuprinsese când ochii mi-au căzut pe o balerină care se gudura șăgalnic pe lângă o roză suavă, privea melancolic balerina, în spatele ei cântau din ghitare doi menestreli
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
frecă trupul și gîtul cu mîinile lui de piatră. Se lupta el. „Repede, repede, repede!“ țipă cioara. „Taie-i repede gîtul.“ El își plimbă gura de piatră pe gîtul ei, aproape de ureche, și i-l tăie repede. Se trezi pe burniță, cu o crustă pe buze și ceva lîngă el, ceva ce nu dorea să vadă. încercă să zboare spre casă, dar nu mai avea suflu să parcurgă decît distanțe scurte; neavînd de ales, se tîrî pe edecul unsuros. Urcînd la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
glasul din gheretă mi-a răspuns : „Ține-o înainte, că te duce drumul“, se ghicea un drum în beznă, pe lângă gheretă, am mers un timp de-a lungul lui, pe sub copaci răzleți, apoi m-am abătut peste ogoare, începuse o burniță măruntă, auzeam de pe alt drum, poate aproape, poate departe, șoapte de oameni îndemnând vitele și scârțâit de care; era un întuneric ud, am nimerit o potecă, știam că pe acolo trebuia să merg și ea m-a dus pe ulițele
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
arături și m-am oprit lângă un pâlc de salcâmi. știam că acolo era locul : o groapă, un fel de șanț adânc și nu prea lung. Am sărit în groapă, m-am ghemuit pe fundul ei, eram leoarcă de sudoare, burnița îmi udase hainele, mi se lipeau ochii de somn și oboseală. După un timp, cerul s-a limpezit; tresăream din când în când și mă uitam în sus, stelele scăpărau și săreau parcă de colo colo, întreaga boltă se răsucea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
s-a ridicat de pe șezlonguri, și-a încălțat sandalele și s-a întors în cabană. Eu am plecat, bătea vântul. Am străbătut un fel de pustiu acoperit cu ierburi aspre și neliniștite, vorbeau de ploaie, apoi s-a pornit o burniță rece, îmi simțeam pielea ca pe o cămașă udă, aș fi vrut să mă adăpostesc undeva, am nimerit pe o vale, la o căsuță proaspăt văruită, am bătut la ușă, mi-a deschis o bătrână. „Intră“, mi-a spus și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mers pe jos, de numai două poduri. Bineînțeles, se Înșelaseră. Ceea ce li se păruse pe hartă că ar fi putut fi parcurs pe jos era de fapt la câteva ore de mers cu mașina. Ieșiră entuziasmate de la metrou, Într-o burniță rece. Dacă În L.A. era vară, la San Francisco era toamnă. Cerul era Înnorat. Toată lumea avea haine groase și umbrele, doar ele erau Îmbrăcate subțire. Tremurând, o luară pe Montgomery Street, spre port. Kitty voia să vadă tramvaiele și Golden
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de Chinatown din San Francisco -, intrară În primul salon de coafură care le ieși În cale, Își făcură părul, unghiile și machiajul, și plătiră totul cu cardul de credit al lui Desert Rose. Plecară câteva ore mai târziu, pe o burniță ușoară, ciripind vesele și arătând uimitor. Apoi sună Charlie. De Îndată ce Închise telefonul, Desert Rose zise nerăbdătoare: — Trebuie să ne Întâlnim cu el În holul Muzeului Societății Asiatice, În jumătate de oră. Nu o să ajungem la timp decât dacă luăm un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Mai ai vreun ban? Întrebă Kitty. — Mda... dar voiam să-mi cumpăr o geantă de firmă... ei, asta e. — Renunți la o geantă de firmă? zise Kitty, prefăcându-se revoltată. Ai Înnebunit? — Charlie e mult mai important decât ORICE geantă! Burnița se transformă curând Într-o ploaie torențială și nu se vedea nici un taxi. Mergeau prin frig, fără umbrele, adăpostindu-se sub acoperișurile magazinelor, fugind de la unul la altul. După vreo zece minute zăriră un taxi liber la distanță de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
că, dacă ar fi în viață, nu tatăl tău i-ar duce farfuria câinelui pe care ea nu-l vrea, răspunse Cipriano Algor, și ieși fără să audă șoapta femeii, Poate că ai dreptate. Ploaia cădea din nou, era aceeași burniță înșelătoare, aceeași pulbere de apă dansând și amestecând distanțele, până și forma alburie a cuptorului părea hotărâtă să-și ia tălpășița, iar furgoneta semăna mai mult cu o fantomă de caleașcă decât cu un vehicul modern, cu motor cu explozie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
acesta îi va fi numele, Pe mâine, tată, somn ușor, Pe mâine, să nu stai târziu la cusut, ai grijă cu ochii. După ce fiica lui se retrase, Cipriano Algor deschise ușa care dădea afară și privi spre dudul cel negru. Burnița persistentă continua să cadă și nu se simțea nici un semn de viață în cușcă. O mai fi acolo, se întrebă olarul. Găsi un fals pretext ca să nu meargă să verifice, Asta mai lipsește, să mă ud la piele din pricina unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nu lipsesc cei care o afirmă, absența ei, însă era noapte, iar dacă noaptea pisicile albe sunt gri, același lucru, dar accentuând tușa tenebroasă, se poate spune despre un câine văzut pentru prima dată sub un dud negru pe când o burniță nocturnă dizolva linia de separare între ființe și lucruri, apropiind ființele de lucrurile în care, mai devreme sau mai târziu, se vor transforma. Câinele nu e cu adevărat negru, doar pe bot și pe urechi, restul însă bate într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
auzul sunetului lor atît de nefamiliar, la gîndul că, În ceva mai mult de o lună, ele vor deveni realitate și că, În cele din urmă, voi avea parte chiar de un final ca În povești. În ciuda cerului Înnorat, a burniței ce pare a nu ne mai părăsi În iarna asta, mă simt Înseninată, ca și cum soarele ar fi răsărit brusc În fața ferestrei sufrageriei mele, anume pentru a-și revărsa căldura asupra mea. După cum constat În prezent, necazul cu sentimentul de vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
pe buze. Iar În dimineața aceea de sîmbătă, cînd a sunat la ușă, m-am enervat nițel, căci abia mă instalasem ca să mă bucur de ritualul solitar al ceaiului și croasantului luate În pat, dimpreună cu un număr din Telegraph. Burnița de martie care cădea afară m-a ajutat să mai scap de sentimental de vină, pentru că nimic nu se compară cu a rămîne În așternut Într-o dimineață În care afară e urît și plouă. În plus, habar n-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu vă Împărtășesc stările sufletești, dar deocamdată cei care mor sînt oameni de pe insulă, așa că atîta vreme cît asasinul nu va fi la zdup, insula va fi Închisă. Cam pe la ora trei, vîntul conteni, iar potopul se transformă treptat În burniță, ploaia aceea fină și pătrunzătoare al cărei secret de fabricație Bretania pare să-l dețină dintotdeauna. Legătura cu continentul avea să fie curînd restabilită. La cafeneaua din port, Anne și mica chelneriță Împărțeau sandvișuri și căni cu grog celor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui de castelan, PM o scuipă În obraz și era gata să-i ardă o palmă cînd interveni Morineau. În dezordinea care urmă, nimeni nu văzu mîna care picura pe furiș conținutul unei pipete În paharul lui Yvonne. Insensibilă la burnița care Îi aureola părul cu o rețea de picături fine, Yvonne mergea cu pas energic, chinuită de frica pe care o declanșase apelul telefonic primit la cafenea cu o jumătate de ceas mai Înainte. Cum putuse el să descopere adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mai Îmblînzi și o sfătui să se Întoarcă acasă, făgăduindu-i s-o țină la curent de Îndată ce va avea vești de la echipele de salvare. Tocmai atunci năvăli Stéphane, gata-gata să se Întindă cît era de lung pe pontonul pe care burnița Îl transformase În patinoar. Îi Întinse mobilul lui Lucas. - Laboratorul din Paris, domnule comandant. Au primit rezultatele de la analiza sîngelui găsit pe veșmintele tînărului Kermeur. N-o să vă vină să credeți. De altfel, prefer să v-o spună chiar ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe Marie la pieptul lui, Îi cuibări capul În scobitura umărului fără ca ea să se opună și nu se mai gîndi nici o clipă la prețiosul cașmir al hainei al cărei guler se Îneca sub valul de lacrimi sărate. Acoperite de burniță și saturate de umezeală, geamurile mașinii ascundeau interiorul. MÎna apucă mînerul portierei și trase cu putere. Deși rapidă, mișcarea pe care o făcură Marie și Lucas ca să se despartă nu rămase neobservată de ochii lui Christian. - A fost găsită barca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
parcul pustiit tac pomii și-un haijin Doar un buchet de tufănele de vânzare - pâinea bătrânei În nuc doar ciori și un sticlete rebegit - dar câte zarvă Ultima frunză rostogolita de vânt - pe ram tăcerea Stropi de lumină - bordând vălul burniței crizantemele Singură luna printre nouri cerniți - de-a v-ați ascunselea Stropi, clipocit și zloată sub tălpi plescăind azi mă simt brotac Înflorit în zori - gutui uscat cu ramuri pline de chiciură Negura s-a ridicat - tremurător pe frunza doar
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
după o beție cu lapte pasteurizat?! Ușa se deschise. Un ofițer îi urlă să sară în tranșee și îi aruncă o armă. - Dobitocule, suntem atacați, unde-i fost? Curtea Marțială te mănâncă dacă mai faci așa ceva!!! Mirosea a pucioasă și burnița. O ceață lăptoasă bloca privirea la vreo cincizeci de metri în față. Lipit cu pieptul de malul de pământ, cu apa murdară scurgându-i-se pe trening, tropăind cu adidașii în mocirlă și strângând între mâini metalul rece al armei
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Astfel s-ar explica ciclul căruia îi sînt supuse mulțimile naturale. Acestea trec de la exaltarea dionisiacă la liniștea apollinică. Ciclul se repetă la fel de regulat ca fluxul și refluxul: zilele luminoase, inundate de strălucirea soarelui, alternează cu zile mohorîte, înecate în burniță, ilustrînd mișcarea de du-te-vino a umorilor colective. Am comite însă o greșeală de neiertat dacă, luați de valul puternic al analogiei stabilite de Freud cu mania și melancolia, am trece peste un fapt elementar: suspendarea regulilor pînă la intervertire în timpul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Jenică. De-asta nici nu ne-am mai jucat de-a frunzele. Adică în trei n-avea niciun rost. Am așteptat. Pe urmă, când am rămas doar trei, adică am știut sigur asta, am început din nou. Ții minte, Maca ? Burnița în ziua aia, frunzele erau mai grele și se lipeau de asfalt. Însă, chiar și așa, n-am ajuns prea departe. Poate că ar trebui să schimbăm regulile. Să fie jocul celor o mie de frunze. La ce-ar folosi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca și santinelele din Hamlet, „înspăimântătoare vedenii” („most horrible sights”): În stradă o leoaică a fătat, Morminte s-au căscat, scuipându-și morții, Aprinși războinici s-au luptat prin nouri, Așa, ca în război, în rânduri strânse, Lăsând să cadă burniță de sânge Pe Capitoliu. Zăngăneau din arme Și caii nechezau și horcăiala Răniților se auzea. Pe stradă Urlau nălucile 3... Roma devenise locul unde cei vii trăiau de-a valma cu cei morți, unde nimic nu mai despărțea spațiul uman
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
căutării” (II, 177). Temându-se să fie prezent, Cioran mărturisește într-un loc că s-a aplecat asupra Vidului „din nevoia de siguranță” (II, 186). Or, Vid și Dumnezeu sunt una. Iar natura ia înfățișarea unei rugăciuni. Iată: „Ceață și burniță Ă exact ce-i trebuie plimbărețului. Ceața reliefează orice estompându-i contururile, mai ales când pătrunde în pădure. Fiecare copac pare atunci o rugăciune încremenită” (II, 272). În acest context, eul coboară într-un fel de elementaritate fiziologică. În afara oricărui
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ultimul drum”, căci pe atunci, era în ziua de 7 noiembrie 1957, plecarea în armată părea o aventură în necunoscut, de unde doar o minune te mai putea aduce teafăr pe locurile natale. Ziua se anunțase încă de dimineață noroasă, cu burniță și vânt rece, care punea capac peste pesimismul nostru. Și zic spre necunoscut, pentru că nu știam nici unde vom pleca și nici pentru cât timp. Uitându-mă mai atent de-a lungul cozii, am observat că toți tinerii recruți nu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]